16,661 matches
-
în care au trăit cei doi mari teologi. Tezele avansate de Fericitul Augustin privitor la predestinație vor pune Răsăritul și Apusul într-o situație antagonică din punct de vedere teologic. Deși, în linii mari, problema raporturilor dintre har și liberul arbitru poate fi rezolvată, fapt care a și avut loc, există o serie de aspecte care însă rămân un mister chiar și pentru teologi. Acest fapt e remarcat de profesorul N. Chițescu ca fiind ,,una din tainele încă ascunse pentru mintea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
doar pentru că, în virtutea libertății, colaborează cu harul sau nu. Se poate vorbi mai degrabă de dorul sau nostalgia după Dumnezeu, rămasă în sufletul omului și după cădere și de dorința de autodepășire cu scopul atingerii îndumnezeirii. Prin intermediul harului, liberul arbitru devine o libertate tot mai aproape de desăvârșire, iar suprema libertate pentru individ este identificarea voinței sale personale cu Binele Suprem și care este Dumnezeu, cu voia Sa exprimată în legea morală. Problema rămasă nerezolvată pe de-a-ntregul este modul în
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
gând bun, El ne luminează și ne îndeamnă la mântuire, luând asupra Lui acest început, chiar dacă bunăvoința aceasta a sădit-o El sau constată că a pornit prin încercarea noastră. Cassian argumentează prin ideea că în om rămâne întotdeauna liberul arbitru, care poate sau să neglijeze sau să iubească harul lui Dumnezeu (Păstorul lui Herma, VIII,17). Astfel, omul se naște cu închinarea către ziditorul său și își află împlinirea în colaborarea desăvârșită a funcțiilor sufletești, (chipul lui Dumnezeu în om
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ziditorul său și își află împlinirea în colaborarea desăvârșită a funcțiilor sufletești, (chipul lui Dumnezeu în om), cu harul, cu scopul de a ajunge la asemănarea cu El. Acest lucru e posibil pentru că, chiar după cădere, rămâne în om liberul arbitru ce poate să respingă dar și să accepte și să conlucreze cu harul dumnezeiesc. Dumnezeu, văzând în om această scânteie, o dezvoltă, o face să crească și astfel să rodească fructul cel mai de preț al mântuirii. Teologii romano-catolici reproșează
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
pentru El după cum reiese din analiza Convorbirii duhovnicești XIII. Această scânteie însă, se poate perverti într-atât încât poate refuza cu totul colaborarea. La Cassian, chipul lui Dumnezeu e doar întunecat și nu distrus în omul căzut și astfel, liberul arbitru continuă să funcționeze. ,,Chipul și liberul arbitru sunt premisele faptului că omul poate dori sfințenia și e capabil de a intra în legătură cu Dumnezeu”. Ortodoxia este categorică atunci când afirmă existența unor puncte aperceptive de legătură a celor două realități: harul și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
duhovnicești XIII. Această scânteie însă, se poate perverti într-atât încât poate refuza cu totul colaborarea. La Cassian, chipul lui Dumnezeu e doar întunecat și nu distrus în omul căzut și astfel, liberul arbitru continuă să funcționeze. ,,Chipul și liberul arbitru sunt premisele faptului că omul poate dori sfințenia și e capabil de a intra în legătură cu Dumnezeu”. Ortodoxia este categorică atunci când afirmă existența unor puncte aperceptive de legătură a celor două realități: harul și liberul arbitru. Prin acestea ,,sufletul omului e
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
să funcționeze. ,,Chipul și liberul arbitru sunt premisele faptului că omul poate dori sfințenia și e capabil de a intra în legătură cu Dumnezeu”. Ortodoxia este categorică atunci când afirmă existența unor puncte aperceptive de legătură a celor două realități: harul și liberul arbitru. Prin acestea ,,sufletul omului e chipul lui Dumnezeu, alterat, spart dar nu distrus și înclină spre Dumnezeu, dorindu-L”. Teologia ortodoxă asimilează doctrina lui Cassian ca pe a ei proprie pentru că evită atât exagerările lui Augustin, care tăgăduia libertatea omului
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
fost destinată și încredințată omului, conform Sfintei Scripturi, de aceea în cursul ei spre finalitate ea poate să eșueze fiind determinată de libertatea omului. Omul, în calitatea de centru al creației și coroană a acesteia poate determina, prin liberul său arbitru, destinul suprem al universului. d. Actualitatea cugetării Sfântului Ioan Cassian Sfântul Ioan Cassian a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii și monahismului din secolele IV și V. El a făcut legătura între Răsărit și Apus prin
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
raportul persoanelor: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pe Iisus Hristos îl mărturisim ca fiind din Sfânta Treime cu propriul său trup, deși nu după trup face parte din ființa Treimii. În domeniul antropologiei și soteriologiei, Ioan Maxențiu operează cu liberul arbitru (conștiința morală) și cu harul pe care credinciosul îl primește prin credință. După el, Adam a fost creat drept. Prin călcarea poruncii, Adam și-a provocat moartea trupului și vinovăția sufletului; vigoarea rațională a acestuia a fost înlocuită de pofta
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
o lege contrară, ca păcat, în mădularele sale. Mântuirea se obține numai prin darul harului Sfântului Duh în credința numelui lui Iisus Hristos. Ioan Maxențiu se deosebește în această privință de înaintașul său, Sfântul Ioan Casian, care admitea și liberul arbitru ca element component în progresul mântuirii, alături de har. Admirator al Fericitului Augustin, dar probabil, și sub influența formulei „Unul din Treime a suferit cu trupul”, Ioan Maxențiu optează pentru supremația harului, criticând aspru pe episcopul Faust din Galia, care, în
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Afirmația este valabilă și pentru celelalte puncte ale criticii care vizau încălcarea regulii celor trei unități, impuritatea încadrării, Corneille, numindu-și piesa o tragi-comedie, precum și încărcarea acesteia cu prea multe episoade inutile. "...Academia trebuia să-și demonstreze rolul său de arbitru și să impună tragedia nu tragicomedia. Sentimentele... traducea opinia docților (subl. aut.), imparțială, moderată, capabilă să descopere slăbiciuni unei opere de geniu, incapabilă să simtă geniul însuși"30 afirma Antoine Adam dând o explicație manierei în care s-a raportat
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a îmbrățișat cauza unificării Italiei. Exilat la Bruxelles, el a publicat în 1843 Del primato morale e civile degli Italiani, unde dezvolta ideea unei confederații italiene în fruntea căreia îl așeza pe Papă, al cărui rol era de a fi arbitrul Europei. Se năștea astfel neoguelfismul, care a introdus printre reflecțiile lui Ventura și ale lui Rosmini, de care este legată filosofia lui Gioberti, o variantă importantă insistînd asupra rolului deosebit al Papei, plasat în centrul noului raport dintre creștinism și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
necesitatea unui acord între psihiatrie și legiști (" Vom căuta să vedem până la ce punct și în ce înțeles se pot pune de acord experții psihiatri cu legile noastre în vigoare"). Ni se pare foarte semnificativă concepția lui Zosin despre liberul arbitru, voință liberă. Pentru prima oară în istoria psihiatriei românești, se pronunță ferm critica noțiunii de "voință liberă predestinată, manifestare a mentalității vechi, dualiste, în care voința liberă există sau nu ca un factor extrinsec, independent. Zosin este și în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
om care se bucură de plinătatea facultăților sale sufletești, care, altfel zis, are sufletul sănătos, care este în toată mintea"103. Și mai departe: Se va socoti, dar, ca responsabil de actele sale, ca lucrând cu "voință liberă" cu "liber arbitru", omul sănătos sufletește și, dimpotrivă, ca iresponsabil, ca lucrând fără voință liberă, omul bolnav sufletește"104. Abordând fondul problemei psihiatrico-legale, autorul consacră câteva pagini interpretării cazurilor "de limită" legate, în jurisdicția timpului, de responsabilitate parțială. În această privință, care se
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
lucrările anterioare, dar dezvoltarea lor a ajuns la puncte de vedere originale. Într-un prim capitol, care stabilește premisele lucrării, P. Zosin analizează netemeinicia liber-arbitrismului, care, pentru autor, constituie o expresie implicită a recunoașterii dualismului psihofiziologic. Voința în sine (liber arbitrul) este o categorie imposibil de admis. "Individul poate avea iluzia că vrea și odată faptul consumat să-și închipuie că a greșit, c-ar fi putut vrea și altfel; în fapt el e strict determinat și noțiunea de "voință" în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
își manifestă subiectivitatea; dacă inovația are condiții de a se răspîndi și de a fi acceptată social, ea poate deveni obiectivitate pentru alți vorbitori. În nici un caz însă, vorbitorul nu este în măsură să-și exerseze cu succes liberul său arbitru pe terenul limbii, încît libertatea lingvistică este un aspect foarte complex și cu manifestări deosebit de variate. Conceptul de "limbă" se definește în știința actuală în primul rînd prin raportare la "vorbire", așa cum a conceput Ferdinand de S a u s
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Dar, cu toată dependența ei de voință, norma limbii literare nu este un domeniu al manifestării voluntarismului, ea nu poate pierde din vedere baza obiectivă care este în ultimă instanță tradiția, istoria, încît normarea nu se poate realiza prin liber arbitru, ci în limitele funcționării normale a limbii. Teoria limbii literare Cînd a cercetat problema limbii de cultură (a limbii literare), Alexandru P h i l i p p i d e a constatat că aceasta diferă sub aspectul principiilor formative
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în vreme ce obiectivitatea de tip social presupune o construcție subiectivă instituită ca realitate de sine stătătoare tuturor subiecților). Din precizările pe care le face în legătură cu acțiunea și cu rolul voinței, rezultă că Philippide concepea manifestarea acesteia ca fiind diferită de liberul arbitru, neechivalabilă cu existența unui factor de decizie cu putere absolută, ci concretizată printr-un mecanism regulator de perfecționare a unei realități, care păstrează în linii mari și un caracter obiectiv. Situația nu este neobișnuită căci orice artefact este și un
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fiindcă noutatea de expresie este cheia de boltă a operei sale, celălalt urmărește claritate, orientare univocă a desemnărilor, precizie, fiindcă numai în aceste condiții opera sa este viabilă. În ambele cazuri însă nu este admisibilă manifestarea voinței în forma liberului arbitru. Obiectiv și subiectiv în limbă Deși nu întotdeauna formulată explicit, problema cea mai de seamă a oricărei filozofii este, în ultimă instanță, raportul dintre obiectiv și subiectiv, exprimat sau subînțeles în diferite nuanțe: dacă lumea este o construcție a subiectului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deruta: "Ciolanele mi s-au tocit de pietre, / Scârțâie și mârâie împotrivă-mi, / C-am ținut-o tot într-o greșeală... / Și iată, în fața mea iar se cască / Două ceruri: / Unul la dreapta, / Altul la stânga". Între bipolarități ca acestea, liberul arbitru e destinat aprioric tatonărilor. Obiectele dintr-o Viziune citadină se substituie urmuzian oamenilor: "Străzile erau înțesate de haine / Care își vedeau de treburi (...) / O servietă importantă, ministerială, / Flirta de o jumătate de ceas / Cu o poșetă de piele de șarpe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
banner cu fotografia căpitanului jurist Waich R. Schluck, cel l-a deconspirat pe Lamă de oțel. În replică, vündünii au afișat lozinci cu Julius Zimberlan Martirul. Noroc doar că în luptele de stradă care au urmat, a fost ucis doar arbitrul meciului, învinuit de ambele părți că ar fi ținut cu adversarii. Chiar dacă neoantivündünismul bântuie în floare, deocamdată alte victime fizice nu s-au semnalat. 63. Suferințele închipuite ale lui Julius Zimberlan De multe ori, celebrele bancuri cu vündüni sunt de-
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
pe șesul pârâului Buhai, având pe el iarbă cât păr în barba spânului, în schimb, existau spini, bălării și denivelări din belșug. Acolo ne dezbârnam unghiile de la picioare alergând după o minge roasă și mereu dezumflată. La meciurile oficiale, cu arbitru dotat cu fluier, apărea o problemă greu de rezolvat: lipsa echipamentului adecvat și, atunci, recurgeam la paliative. Pentru că chiloții nu erau, pentru noi, fiii de țărani un accesoriu vestimentar uzual la acea vreme, pentru a fi echipați corespunzător, retezam izmenele
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
universală și ființa individuală este veșnic aceeași și se petrece prin intermediul unui ce comun, un egregor rînduit să intermedieze și în același timp să armonizeze legea cu spiritul individual, cu atît mai mult cu cît acesta e dotat cu liber arbitru. Oricum, adorarea lui Dumnezeu este esențială. Este răspunsul omului la chemarea divinității. Esențială este și desăvîr șirea noastră ("Fiți desăvîrșiți precum Tatăl din ceruri Desăvîrșit este"), căci numai lumina recunoaște lumina, iar natura noastră este integral adamică, fiind, în potențialitate
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
împlinească. Așa ar fi cel mai bine și pentru el, pentru evoluția lui, cît și pentru comunitate, căci fiecare suntem ca o piesă ce face sistemul să funcționeze. Dar, din varii motive, puțini își împlinesc cu adevărat menirea. Avînd liber arbitru, uneori nu vor, alteori nu pot datorită altora, să-și atingă destinul. Aleg, sau le este permis altceva. Atunci, locul lor este luat de alții, piesa se schimbă, iar funcționarea sistemului este pervertită. O societate în care majoritatea oamenilor nu
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Dumnezeu, cealaltă acțiunii omului. Dumnezeu ar putea să controleze și partea umană a istoriei, dar alege să nu o facă pentru a asigura libertatea umană. Și se abține să reacționeze la răul moral. Berkovits reia astfel tema clasică a liberului arbitru drept condiție necesară a unei moralități autentice. Umanitatea nu este posibilă dacă Dumnezeu este cu strictețe drept. El alege să acționeze astfel fără a fi forțat să o facă. Cu această alegere se confruntă orice teodicee, căci tot ce se
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]