52,493 matches
-
propus să dezlegăm răsăritului” (Lieduri I,p.34). Eul liric numele întregului popor, viața ei este toate misterele poeziei pentru că sigur introspectează propriile sale stări destinul poporului. Potcoviți-o cu nu vom reuși. De aceea, încheiem cu sufletești, prin imagini artistice potcoave de aur !” În spiritual celor doi spusele poetului-filozof L. Blaga: „în fața încântătoare: „M-am strivit de lacrima mari înaintași, pentru vindecarea de unui adevărat mister, datoria noastră nu ta,/ mi-am mângâiat nisipul/ din pustiul „buruiana sălbatică”, ce năpădește
George Baciu - Purtător de tainice „Gânduri de la marginea lumii”. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Daniel Dejanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_88]
-
că sunt martorii unui miracol. În același timp însă, Diaghilev nu s-a sfiit să confrunte acea parte a avangardei care confunda tradiția cu convenționalul și cel din urmă cu lipsa de valoare. Unul dintre puținele exponate a cărui calitate artistică intrinsecă depășește contextul mai degrabă documentar al manifestării de la Washington este un portret din 1917 al balerinului și coregrafului Leonide Massine, semnat de Picasso. Tabloul captează cumva dubla valență a esteticii propuse de Diaghilev. În costum de arlechin, Massine este
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
Tinerețea și atitudinea sa nonșalantă țin însă de viitor. Succesul parizian al lui Diaghilev nu poate fi înțeles decât prin prisma împlinirilor și frustrărilor din anii tinereții petrecuți în Rusia. Născut în 1872 într-o familie înstărită și cu preocupări artistice, Serghei Pavlovici urmează conservatorul la Sankt Petersburg, făcând studii de compoziție cu Rimski- Korsakov până când acesta îl sfătuiește să renunțe... Cam în aceeași perioadă își asumă homosexualitatea... Împreună cu Alexandr Benois și Leon Bakst, întemeiază în 1899 revista Mir Iskustva („Lumea
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
Massine, Bronislava Nijinska, Balanchine - au conceput mișcarea scenică pentru marea majoritate a baletelor lui Diaghilev. Chiar dacă imagini de arhivă sau reconstrucții ale creațiilor lor ni se par azi prăfuite, nu avem îndoieli în privința rolului lor esențial în resuscitarea unui gen artistic care la sfârșitul secolului al XIX-lea părea muribund sau cel puțin închistat în convenții. Dacă „Baletele Ruse” au reprezentat - de la Pasărea de foc de Stravinski (1910) și Daphnis et Chloé de Ravel (1912) la Fiul risipitor de Prokofiev (1929
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
Narcis; orientalism pentru Șeherezada; Biedermeier pentru Spectrul trandafirului. Se spune că Diaghilev a fost marcat toată viața de neputința sa creatoare. Poate că ar fi fost surprins să afle că, la fel ca și în cazul altor mijlocitori de colaborări artistice, de la Lorenzo de Medici la Ambroise Vollard, paginile care-i sunt dedicate în manuale de istorie a artei sunt mai numeroase decât cele consacrate unor creatori nu tocmai anonimi care i-au fost contemporani.
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
Trecerea, care nu poate să nu aibă o legătură directă cu condiția în care traversează anii de război, tocmai în momentul ecloziunii și maturizării unui talent critic cu apetit teoretic deosebit, rămâne încă o necunoscută în detaliile ei omenești și artistice și (în pofida numelui său augural) efectul unei zguduiri, al unui fel de sinucidere intelectuală, cum a fost și abandonul din ultima perioadă a vieții. „Ce l-a determinat pe Dolphi Trost să li se alăture (suprarealiștilor, n.n.) în loc să urce după
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
dar inexorabila, teroare a ruloului compresor al «socialismului real», de inspirație sovietică mai întâi, regenerat apoi prin racordare la naționalism fascizant, în sfârșit exilul ca suferință și eliberare -, dar și, poate chiar în primul rând, prin expresia literară, prin unicitatea artistică a confesiunii și reflecției. Martor sau scriitor? Împărăția Documentului sau Împărăția Eului? Mărturisitorul suferinței (administratorul, arhivarul, istoricul) sau artistul? Depoziția sau Compoziția? Formula acestei literaturi este prin definiție ambiguă, frontierele dintre domenii sunt uneori, deseori, fluide, există apoi momente care
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
deconstrucțiile ireverențioase de la finalul deceniului ’30-’40, când promitea, nu-i așa?, să-și fluture ciorapii murdari în fața Academiei. Naum, desigur, nu s-a academizat - în asta și constă secretul actualității sale -, dar a evoluat permanent, într-un remarcabil solilocviu artistic, de la formulele „violente” ale începuturilor la „subversiunea constructivă” a senectuții. În al doilea rând, ediția s-a alăturat demersurilor lui Ion Pop, Michael Finkenthal și Sebastien Reichmann, prin care întreaga avangardă se vede, încetul cu încetul, repoziționată în morfologia literaturii
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
un alt text, Sicriul irespirabil, scris împreună cu Gherasim Luca, va fi publicat în volumul al IV-lea, întrucât statutul său dramatic nu este deloc evident. Cronologia elaborării pieselor ne spune ceva important despre transformările prin care trece, în timp, gândirea artistică a lui Gellu Naum. Literatura dramatică nu a fost, pentru scriitor, nici un refugiu în fața exigențelor realismului socialist - pe care le-a satisfăcut în alte creații, de care ulterior s-a distanțat -, nici un experiment gratuit. Naum începe să scrie teatru în
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
în care revoltei inițiale îi urmează o lentă digestie/ clasicizare, ci de o longevitate a avangardei ca stare de creație. Chiar dacă deconstrucțiile și rupturile, violența și de-tabuizarea trec, în anii ’60, în planul secund al poeticii lui Naum, insurgența artistică rămâne. Și e la fel de vizibilă în teatru, ca și în poezie sau proză. Văd în asta una dintre caracteristicile fundamentale ale artei lui Gellu Naum. Pe de-o parte, creația lui Naum participă, într-un fel sau altul, la o
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
și în poezie sau proză. Văd în asta una dintre caracteristicile fundamentale ale artei lui Gellu Naum. Pe de-o parte, creația lui Naum participă, într-un fel sau altul, la o serie de momente de ruptură în planul gândirii artistice românești, rămânând, însă, cât se poate de personală. Pe de alta, scriitorul fuge în orice mod posibil de clasicizare, de încremenire în oricare din aceste rupturi. Structura insurgenței avangardiste este, în concepția poetului, una radiantă, care sălășluiește simultan în mai
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
Virgil Mihaiu Deși abia trecut în cel de-al doilea secol de existență, jazzul și-a făurit istoria nu doar în plan muzical, ci și prin continue interferențe cu celelalte domenii artistice. Raporturile sale cu literatura au deja notabile tradiții în diverse culturi și suscită interesul mediilor academice. Ca atare, am primit cu interes propunerea de a participa cu o lucrare la Conferința Jazz in Word, organizată de Societatea de Neogermanistică sub
Jazz în cuvânt la Universitatea din Viena by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/2438_a_3763]
-
și critic de film, pentru a pune în prim-plan o alta, cea de cinefil sau, aș îndrăzni, cu cuvântul din titlu, să-i spun filmar. Ce ar putea fi filmarul? Trec peste posibilitatea ca el să prescurteze sintagma „film artistic”, pentru că nu doar despre cinematograful de autor este vorba în carte și mă opresc la alte două posibilități. Filmarul este, ca și povestașul lui Mario Vargas Llosa, un împătimit al filmului, un mitograf al lui, cinefilul total. Altfel, filmarul ar
Amarcordul Filmarului (lui) Cristian Tudor Popescu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2440_a_3765]
-
Sorin Lavric E impropriu să vorbești de carieră în cazul Mariettei Sadova, fie și numai pentru motivul că-i lipsesc două din condițiile ce definesc ascensiunea artistică: celebritatea și prăbușirea. Celebritatea este ecoul indirect al surescitării cu care te privesc adversarii, ricoșeul pe care cîmpul de invidie al rivalilor îl răspîndește în jur. Cu cît ești mai pizmuit cu atît frontul de bîrfă dă naștere unei consternări
Actrița minuțioasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2452_a_3777]
-
Următorii ani vor însemna numeroase piese în marginea cărora Mihai Sebastian sau Camil Petrescu publică cronici elogioase, pentru ca în 1929, jucînd în trupa lui Ion Iancovescu (Compania Dramatică Fantasio), Maria Bîrsan Sadoveanu să-și aleagă, la sugestia lui Iancovescu, numele artistic de „Marietta Sadova“, o contragere din numele de Sadoveanu cu o dublare snoabă a consoanelor din prenume. Sub acest sigiliu onomastic va intra în memoria culturală, pînă și Securitatea deschizîndu-i mai tîrziu dosar sub același nume. În 1926 actrița îl
Actrița minuțioasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2452_a_3777]
-
În ciuda eșecului de moment, el continuă fără să cedeze, „experimentează mereu, cu o mare consecvență și încredere în propria vocație, noi posibilități de supunere a sensibilității la rigorile formei literare, reconstituind astfel elementele definitorii ale unei existențe dominate de imperativul artistic”, cum spune Alexandra Ciocârlie în una dintre cele mai limpezi descrieri ale prozei sale (într-un articol din DGLR). Ceea ce Amiel căuta în plan moral, Radu Petrescu căuta, cu febrilitate mai arzătoare încă, în plan artistic, dublând astfel rezultatul, căci
Un jurnal care își scrie autorul by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2454_a_3779]
-
existențe dominate de imperativul artistic”, cum spune Alexandra Ciocârlie în una dintre cele mai limpezi descrieri ale prozei sale (într-un articol din DGLR). Ceea ce Amiel căuta în plan moral, Radu Petrescu căuta, cu febrilitate mai arzătoare încă, în plan artistic, dublând astfel rezultatul, căci, dacă opera didactică și estetică a lui Amiel este neglijabilă în raport cu jurnalul, aceea a autorului nostru este foarte importantă, cel puțin din punctul de vedere al nivelului la care plasează discuția literaturii, și a literaturii române
Un jurnal care își scrie autorul by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2454_a_3779]
-
G.Călinescu sunt în viață și că îl pot citi... Dar dacă e o nebunie, obligația de a scrie cât pot de bine... are o notă specială” (p.1028) etc. Și dacă „propunerile” sale care definesc „momentele decisive ale gândirii artistice de la început până în zilele noastre” au avut parte de unele comentarii și aprecieri (în special în corespondența particulară sau în discuții cu colegi precum Mihai Nasta, Livius Ciocârlie, Șerban Foarță), cele referitoare la literatura română nu știu să fi fost
Un jurnal care își scrie autorul by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2454_a_3779]
-
Daniel Cristea-Enache Când Ioan Es. Pop a debutat cuieudul fără ieșire (1994), cititorii profesionalizați care sunt criticii au sesizat imediat ponderea unui autor ce se prezenta, la treizeci și șase de ani, pe deplin maturizat artistic. Tatonările anterioare ale poetului maramureșean descoperit de Laurențiu Ulici ar putea fi redescoperite, la rândul lor, însă numai printr-o detectivistică minuțioasă. Discretul „nouăzecist” și le-a ascuns bine. Au urmat, într-un interval de grație lirică, două volume de
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
omogenitate tematică și coerență simbolică, un triptic, Ioan Es. Pop a fost plasat, prin unanimitate de voturi critice, pe prima poziție a liricii „nouăzeciste”. Deși, în literatură, asemenea clasamente sunt minate de o structurală imperfecțiune (fiindcă se alege dintre forme artistice, în fapt, incomparabile), comentatorii avizați s-au pus de acord că autorul ieudului fără ieșire este cel mai important poet apărut la noi după 1989; după cum tragicul Cristian Popescu, care a debutat, cum-necum, înainte de Revoluție, e liderul generației ‘90. După
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
și destinul individual. De drame și tragedii, oamenii rămân marcați până la sfârșitul zilelor. În literatură însă - și în expresia concentrată, tensionată a acesteia care este poezia modernă -, drama e un climat al eului, un registru retoric adecvat și o posibilitate artistică uneori împlinită. Bucuria, fericirea, seninătatea nu prea fac casă bună cu lirica. Sunt mai degrabă excepții sau reprize, pauze de respirație grea, stări de contrast. În ele, scriitorul nu se regăsește și nu se comunică profund, la nivelele de adâncime
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Instituțiile sunt necesare” (p. 300), iar critica însăși este o „activitate instinctivă a minții civilizate”. Câteva din temele dezbătute de T.S. Eliot sunt mereu actuale: condiția creatorului, sensul tradiției și al progresului în artă, relația dintre emoția personală și sentimentul artistic, practica poeziei, a criticii (aceasta din urmă prezentă în nu mai puțin de trei dense eseuri) și a dramei teatrale, limbajul dramatic și relația acestuia cu poezia, conceptul de scriitor clasic sau de literatură minoră, cultivarea limbii. Ideile sunt exprimate
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
experienței personale intense, e capabil să exprime un adevăr general; să facă din el un simbol, conservând întreaga specificitate a expresiei”). Oricât de analitic ar fi Eliot, un admirabil bun-simț îi dictează oprirea pe pragul unui evident mister, „intensitatea procesului artistic” - o „fuziune”, căci „spiritul poetului e de fapt un receptacul care captează și înmagazinează nenumărate sentimente, formulări, imagini, păstrate acolo până ce toate particulele susceptibile de a se uni într-o combinație nouă se află laolaltă”. Cu toate acestea, nimeni nu
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
fapt un receptacul care captează și înmagazinează nenumărate sentimente, formulări, imagini, păstrate acolo până ce toate particulele susceptibile de a se uni într-o combinație nouă se află laolaltă”. Cu toate acestea, nimeni nu va putea vreodată reface, în locul artistului, geneza artistică, modalitatea etern misterioasă prin care spiritul său exploziv unește brusc toate aceste elemente, unanim vizibile, în textura unui excelent poem. Distingând emoția personală de cea artistică, în cazul celei din urmă acționează un principiu superior (Tradiția și talentul personal, p.
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
află laolaltă”. Cu toate acestea, nimeni nu va putea vreodată reface, în locul artistului, geneza artistică, modalitatea etern misterioasă prin care spiritul său exploziv unește brusc toate aceste elemente, unanim vizibile, în textura unui excelent poem. Distingând emoția personală de cea artistică, în cazul celei din urmă acționează un principiu superior (Tradiția și talentul personal, p. 41): „cu cât e artistul mai mare, cu atât mai mult vor fi separați în el omul care suferă și spiritul care creează; cu atât mai
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]