2,820 matches
-
conducerii politico-administrative în localitățile bănățene. Într-un comunicat adresat populației arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de Unire cu România. La mijlocul lunii noiembrie situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul
Republica bănățeană () [Corola-website/Science/302373_a_303702]
-
Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere. Populația Republicii Bănățene era de 1.582.133, dintre care 592.049 români (37,42%), 387.545 germani (24,50%), 284.329 sârbi (17,97%), 242.152 unguri (15,31%), precum și comunități de slovaci, croați (carașoveni) și ruteni. Componența religioasă era după cum urmează
Republica bănățeană () [Corola-website/Science/302373_a_303702]
-
intrarea țării în război. Împroprietărirea nu s-a realizat complet nici în 1945, în ciuda reformei agrare de atunci. De aceea, din cele circa 400 de familii din Cerna, 57 s-au mutat în 1946 în județul Timiș, în locul unor șvabi bănățeni care emigraseră. A urmat regimul comunist, care a pus capăt aproape total modului de viață tradițional al meglenoromânilor. Cei rămași în Meglen au suferit și ei vicisitudinile celui de-al Doilea Război Mondial, regiunea fiind scena unor lupte. Exitau trei
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
suprem) și compania din clisura Dunării Între 1719 - 1720, unificându-se districtul Almăj cu districtul Orșova, compania din Clisură cu districtul Palanca Nouă și districtul Făget cu districtul Lugoj, numărul acestora s-a redus la 11. Structura celor 11 districte bănățene și a celor două districte de la sudul Dunării, subordonate, de asemenea, Administrației Banatului de la Timișoara, o găsim pe hărțile vremii, în primul rând pe harta Mercy, sau în raportul Hamilton (1734): O situație detaliată, pe localități, a împărțirii administrative a
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
de la sudul Dunării, subordonate, de asemenea, Administrației Banatului de la Timișoara, o găsim pe hărțile vremii, în primul rând pe harta Mercy, sau în raportul Hamilton (1734): O situație detaliată, pe localități, a împărțirii administrative a Banatului, înainte de înființarea Graniței militare bănățene(1768 - 1774), găsim în raportul înaltului funcționar imperial Johan Jakob Ehrler: Satele românești și cele sârbești erau conduse de către un chinez, cnezul sătesc, care făcea legătura între locuitori și administrație. Funcția de cnez era eligibilă și nu era retribuită. Dar
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
Din păcate acest experiment administrativ n-a mai apucat să-și demonstreze eficiența, fiind curând înlocuit cu sistemul comitatens maghiar. Totuși, structura domenială a fost păstrată și în interiorul comitatelor, înlesnind noua politică imperială de scoatere la licitație a fondului funciar bănățean. Cedând presiunilor repetate ale stărilor ungare, ținând seama de problemele financiare dificile ale imperiului, influențată fiind și de sfaturile unor personalități din propriul anturaj, împărăteasa Maria Tereza a hotărât, în 1778, cedarea provinciei către regatul ungar. Încorporarea Banatului de către Ungaria
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
provinciei, în perioada de tranziție, a fost asigurată, succesiv, de către funcționarii superiori Wenzel Ferdinand von Sauer și Heinrich Georg von Bretschneider, aflați sub autoritatea comisiei Niczky. Practic, administrația comitatensă a înlocuit-o treptat pe cea de tranziție, astfel: Granița militară bănățeană a rămas, până la desființarea sa, în 1872, sub administrație militară imperială. Astfel s-a încheiat, după 63 de ani, ignorându-se total părerea locuitorilor săi, autohtoni sau coloniști catolici, episodul imperial din istoria Banatului. O revenire pasageră sub autoritatea directă
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
deja creștini din Tările Române: Jandov în Dacia (probabil Transilvania) și Moznopan în Alpibus Vallachicis (probabil Valahia Transalpina) Împăratul Vasile al II-lea a reorganizat la inceputul sec. al XI-lea patriarhia de Ohrida, iar printre biserici apare și una bănățeană, identificată cu Tibiscum Într-o listă episcopală care datează din timpul domniei împăratului Alexius I Comnenul este menționată o "episcopie a valahilor" supusă arhiepiscopului de Ohrida (pe locul 23) iar într-o altă listă episcopală, care datează de la sfârșitul secolului
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
(n. 31 august 1870, Satul-Mic, azi localitatea , județul Timiș - d. 15 mai 1896, Herendești, județul Timiș) a fost un marinar, militar, poet și scriitor român, acuarelist. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănățean. S-a născut la Satul-Mic, unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci așa-numit „solgăbirău” (jurist). Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct
Victor Vlad Delamarina () [Corola-website/Science/302820_a_304149]
-
sau o poveste despre lumen și lux”, criticul de artă Pavel Șușară reproduce considerații ale artistului despre propria lui operă: „Știi, Pavel, cred că ar trebui să pornești în textul pe care urmează să-l scrii, că doar tu ești bănățean și știi foarte bine lucrurile astea, de la ornamentica populară, adică de la acea situație unică a Banatului de a conserva însemnele aulice ale unui limbaj pierdut. Știi ce era cu acel limbaj, pentru că nu sunt mulți care înțeleg lucrurile astea, era
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
comemorarea a 45 de ani de la deportare, "Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan" a ridicat "Monumentul Deportării", amplasat în "Parcul Justiției" din Timișoara. O altă acțiune întreprinsă de "Asociația foștilor deportați în Bărăgan" a fost să construiască, în incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, o replică fidelă a unei case de pământ bătut, acoperită cu paie, așa cum au fost obligați deportații să-și construiască în plin câmp. Casa este compusă din 2 încăperi - cameră de locuit și bucătărie - mobilate cu puține lucruri
Deportările în Bărăgan () [Corola-website/Science/303291_a_304620]
-
edituri (Nagard în Italia și Europa Nova în România), o universitate privată (al cărei proprietar este), Universitatea Europeană Drăgan (fondată în 1991 la Lugoj), o stație TV, una radio (Radio NovaFm), un ziar săptămânal (Redeșteptarea) și un cotidian local (Renașterea Bănățeană) - toate în România. De asemenea a mai finanțat construirea lângă Orșova a unei statui înalte de 40 de metri a lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa). Datorită unor cărți pe care le-a publicat a fost
Iosif Constantin Drăgan () [Corola-website/Science/303408_a_304737]
-
Averea, el a fost văzut în București câteva zile mai târziu, luând cina într-un restaurant împreună cu soția. Din portofoliul „imperiului” Drăgan fac parte companii precum Butan Gas, editurile Nagard și Europa Nova, Universitatea Europeană "Drăgan" din Lugoj, publicațiile Renașterea bănățeană și Redeșteptarea, postul de radio Nova FM Lugoj, tipografiile Fed Print din București și Lugoj. În plus, familia Drăgan deține și bunuri imobiliare valoroase. De asemenea, a publicat și trei volume în domeniul cercetărilor de marketing și anume: A mai
Iosif Constantin Drăgan () [Corola-website/Science/303408_a_304737]
-
clasicist și demonstrează, prin dimensiuni și calitate, greutatea economică a zonei precum și capacitatea de adaptare a acesteia la marile curente artistice ale Europei centrale. Spre deosebire însă de fastuoasele parcuri ce aveau rolul de a satisface doar apetențe estetice, parcurile bănățene sunt substituite funcționalului, comanditarii renunțând la orice ostentație de modelaj, prefererând o creativitate adaptată locului respeciv. Se naște astfel ceea ce în limbajul uzual al secolului al XIX-lea sunt denumite, deși impropriu, "grădinile sau parcurile englezești". Diferite de la un domeniu
Castelul Banloc () [Corola-website/Science/302480_a_303809]
-
(n. 17 august 1953, Nițchidorf, fosta Regiune Timișoara, actualul județul Timiș) este o scriitoare germană de limbă germană și română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009. Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în "Waffen-SS", iar după război își câștiga existența fiind șofer de camion. După venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat
Herta Müller () [Corola-website/Science/302876_a_304205]
-
celor șase. Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973-1976. Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenția Securității. În alocuțiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire
Herta Müller () [Corola-website/Science/302876_a_304205]
-
oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu 1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc. 1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj 1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
Occidentală, puțini rămânând în Republica Democrată Germană. Unui număr de 202 persoane li s-a permis să se întoarcă acasă abia în perioada 1950-1952. Sovieticii susțineau că șapte persoane deportate au ales să rămână în URSS. Circa 33.000 șvabi bănățeni au fost ridicați de la casele lor între 14 și 16 ianuarie 1945. În orașe, cei vizați a fost scoși cu forța din casele lor de patrule militare mixte româno-sovietice. În sate au fost adunați de jandarmi și funcționarii de la primării
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
(*1869, Lugoj - †29 august 1893, Lugoj) a fost un nuvelist român și promotor al limbii literare bănățene. S-a născut într-o familie de meseriași, fiu al unui maistru-opincar. A urmat liceul maghiar la Lugoj, liceul român la Brașov apoi institutul de pedagogic și teologic la Caransebeș. Înainte de a termina studiile, intră în conflict cu conducerea institutului
Ion Popovici-Bănățeanu () [Corola-website/Science/303553_a_304882]
-
îi permite să-și publice rapid câteva din poeziile și nuvelele sale, în revista Convorbiri literare. În special nuvela sa "În lume" atrage recunoașterea calităților sale de nuvelist. În scrierile sale Bănățeanu descrie datinile și năravurile lugojenilor, într-un grai bănățean mult mai literar și mai rafinat. A mai tradus din Ibsen și Bjørnson. La scurt timp de la debutul literar, se îmbolnăvește și este nevoit să se întoarcă acasă, în primăvara lui 1893. Vara o petrece la Băile Tușnad, încercând să
Ion Popovici-Bănățeanu () [Corola-website/Science/303553_a_304882]
-
noiembrie 1870, Morițfeld, comitatul Timiș - d. 4 noiembrie 1954, Timișoara) a fost primul episcop al nou-înființatei Dieceze de Timișoara, după refugiul episcopului Julius Glattfelder la Szeged. s-a născut în satul Morițfeld (azi Măureni, Caraș-Severin), într-o familie de șvabi bănățeni, fiind unul dintre cei 13 copii ai acesteia. Majoritatea fraților săi vor părăsi această lume la vârste încă fragede, pe lângă viitorul episcop supraviețuind doar două surori și un frate, Ștefan, devenit la rândul său preot și abate titular de Timișoara-Fabric
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
acuzat după august 1944 de colaborare cu naziștii. Atât în timpul anchetei, cât și la proces, Pacha a explicat limpede că scopul acestei audiențe a fost o încercare de a-l convinge pe Hitler să intervină împotriva agitațiilor anticatolice ale naziștilor bănățeni. "„Eu, în calitatea mea de episcop catolic al credincioșilor din Banat, a căror majoritate sunt de origine germană și din care o bună parte s-au încadrat în organizația fascistă Grupul Etnic German din România, nu am putut să ramân
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
() (n. 31 mai 1877, Cenei - d. 16 martie 1962, Jimbolia) a fost un pictor român de etnie germană, din Banat, supranumit și "pictorul șvab", cunoscut pentru picturile sale care descriu istoria, viața, tradițiile și obiceiurile șvabilor bănățeni. a fost fiul bărbierului Franz Jäger și al Magdalenei Schuller din Cenei. La vârsta de 12 ani, în 1889, a fost dat la școala privată pentru băieți "Franz Wieszners" din Timișoara. 4 ani mai târziu a mers la liceu în
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]
-
primește diferite comenzi pentru icoane și altare din orașele Arad, Jazowa, etc. La începutul secolului 20, Jäger era deja bine cunoscut. În 1906 pictează prima sa mare lucrare, "Colonizarea șvabilor" ("Die Einwanderung der Schwaben"). Lucrarea a fost comandată de satul bănățean Cărpiniș (atunci "Gertjanosch"). Șvabii de aici au strâns bani într-o chetă pentru plata lui. Succesul acestei lucrări îi aduce lui Jäger o a doua comandă de la Cărpiniș. Pentru această lucrare însă, întreprinde o călătorie în Germania unde vizitează numeroase
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]
-
și costumele populare ale strămoșilor șvabilor bănățeni. Odată cu terminarea studiilor în arte, Jäger întreprinde și alte călătorii, în Germania, Austria și Italia. Totuși, în 1910 decide să se stabilească definitiv în Banat, la Jimbolia, localitate mare și importantă a șvabilor bănățeni (atunci numită "Hatzfeld"). Va petrece restul vieții aici. Între 1914-1918 a fost încorporat în armata austro-ungară și a luptat pe frontul din Dalmația. După război s-a întors la Jimbolia. Cu timpul devine faimos în Banat, unde i se duce
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]