3,230 matches
-
care și‑au atribuit cu insolență prerogativele divinului anonim, care În cele din urmă să putem demonstra dezastrul provocat de un atare gest. 2. Serghei Aleksandrovici Nilus, autorul Antichristului, pentru inițiați părintele Serghei, va intra pe scena istoriei direct din bezna feudalismului rus. Pierzându‑și domeniile, va peregrina mănăstirile, aprinzând lungi lumânări galbene de ceară Întru odihnirea sufletelor păcătoase, lovindu‑și fruntea de piatra rece a chiliilor. Adâncindu‑se În biografiile sfinților și ale blajinilor, va da de unele potriveli cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lui Eduard Drimon sau Leo Teksil, care la vremea lor derutaseră Întreaga lume catolică. În timp ce neîncrezătorul discipol al pozitiviștilor Își exprima Îndoiala, părintele Serghei se va scula brusc și va stinge lumina, Înșfăcând flacăra lumânării cu mâna goală. Se așternu bezna, deși În odaie se Întrezărea o lumină: de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină până la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aplicare?“ Fondul bibliotecii În care se păstrează această supremă dovadă ascunde În colbul rafturilor multe taine amenințătoare. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla Într‑o constelație prielnică, atunci aceste trei elemente se vor intersecta și vor răzbi din bezna Bibliotecii Muzeului Britanic. 8. Acțiunea acestui roman Încâlcit ne va duce la un hotel de mâna a treia din preajma unei piețe. În prim‑plan se Înalță un lăcaș de cult, catedrală sau geamie. Judecând după timbrele de un verde pal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
azi și care, Într‑un fel, nu vor fi niciodată clarificate; așadar, când s‑a pus În mișcare „acea trebuință barocă a intelighenției de a umple golurile“ (Cortazar) și când m‑am decis să Însuflețesc și acele personaje rămase În beznă, În primul rând pe misteriosul emigrant rus care În povestire se numește Belogorcev - ca și pe misteriosul X - al cărui rol a fost, după cum Însuși cititorul s‑a Încredințat, de o importanță vitală În rezolvarea misterului Protocolului. Eseul Își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
alb. Se gîndea că stăpînirea lor asupra lui va fi un echilibru de forțe bazat pe accelerația parțială pe care o obținea el prin mărirea vitezei la maximum. MINTEA LUI FĂCU O PAUZĂ, CĂCI SE LOVISE DE UN ÎNTUNERIC, O BEZNĂ URIAȘĂ FIZICĂ, NU MINTALĂ. DEBREIE PROPULSIA. DUPĂ UN MOMENT DE PIERDERE A CUNOȘTINȚEI ÎȘI AMINTI DE O MIȘCARE UȘOARĂ. ACUM NU MAI ERA NIMIC \ NICI NAVE, NICI STELE, NICI UN SEMN AL ACELEI MINGI DE FOC CARE FUSESE SOARELE ALBASTRU. ABSOLUT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
NIMIC \ NICI NAVE, NICI STELE, NICI UN SEMN AL ACELEI MINGI DE FOC CARE FUSESE SOARELE ALBASTRU. ABSOLUT NIMIC. ȘI ASTA NU PENTRU CĂ AR FI FOST GOALE ECRANELE SAU CĂ N-AR FI FUNCȚIONAT. TELEECRANELE ERAU DESCHISE. DAR ÎNREGISTRAU NUMAI O BEZNĂ FĂRĂ NICI O DUNGĂ DE LUMINĂ. DUPĂ O CLIPĂ ATINSE UN BUTON DE PE PANOUL CU INSTRUMENTE DE BORD. APROAPE IMEDIAT ÎI STRĂLUCI ÎN FAȚĂ UN CUVÎNT. SPUNEA SIMPLU: METAL. Metal! Înconjurat de metal. Asta însemna că se afla înăuntrul uneia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
SEAMA CĂ ZĂCUSE CU FAȚA ÎN JOS. CÎND SE MIȘCĂ, MÎINILE ȘI PICIOARELE SE ÎNCURCARĂ ÎNTR-O PLASĂ DE FUNII ÎNTREȚESUTE. TREBUI SĂ PUNĂ MÎNA PE O FUNIE SAU ALTA PENTRU A-ȘI RECĂPĂTA ECHILIBRUL. RĂMASE CLĂTINÎNDU-SE ACOLO ÎN BEZNĂ. PÎNĂ ATUNCI, ÎȘI PĂSTRASE CALMUL LUPTÎNDU-SE DIN RĂSPUTERI SĂ DEDUCĂ ÎNȚELESUL FIECĂREI EXPERIENȚE ÎN SINE. ACEASTA ÎNSĂ ÎL DEPĂȘEA. PANICA ÎL CUPRINSE APROAPE CA O LOVITURĂ FIZICĂ. ÎN LOCUL UNEI PARDOSELI EXISTA O ȚESĂTURĂ DE FUNII CA ODGOANELE CORĂBIILOR CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
fi putut să fie un sicriu de forma trupului. Comparația îi aduse prin toți nervii un fel de gîdilitură sinistră, dar el izbuti să potolească această nervozitate. Stătea calm, hotărît, rece și-și rumega intențiile, privind această lumină. Atîrna în bezna de deasupra lui sau ― gîndul i se păru ciudat ― invers, privea în jos la ea? Lucrul nu mai avea prea mare importanță. Era doar lumina care strălucea din beznă, strălucea, strălucea. După multă vreme observă că nu e o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
hotărît, rece și-și rumega intențiile, privind această lumină. Atîrna în bezna de deasupra lui sau ― gîndul i se păru ciudat ― invers, privea în jos la ea? Lucrul nu mai avea prea mare importanță. Era doar lumina care strălucea din beznă, strălucea, strălucea. După multă vreme observă că nu e o lumină albă și, invers, nu i se părea totuși că ar avea o culoare bine definită. Nu era nici prea strălucitoare, nici prea caldă. Făcu o pauză în gîndire; tresări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Zenobia în scobitura digului și am viermuit acolo, nu știu cât timp, fără să ne spunem o vorbă, întinși umăr la umăr, cu fețele sprijinite de pământul umed al alveolei aceleia; era o mare dragoste și ne lipiserăm unul de altul, în beznă, iar dincolo de noi se întindea pelicula care ne cuprinde pe toți, ca o amibă ascunsă în fiecare dintre noi. După un timp, m-am dus cu Zenobia la pădure - noi nu ne-am despărțit niciodată, vă rog să rețineți amănuntul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca marii orbi; mi s-a părut că apucă o direcție cu totul greșită dar n-aveam de ce să mă amestec și am închis bine ușa în urma lui. 11. Au trecut, după aceea, zile și săptămâni, stăteam cu Zenobia în beznă, mențineam dragostea pe lume, de afară se auzea viscolul, n-am să-l descriu, apoi lupii începură să ne dea târcoale, scheunau jalnic, era, poate, îngrozitor de frig, peste groapa cu apă se așternuse o pânză de gheață, trebuia să o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ronțăiam întruna la ierburi, umărul mi s-a dezlipit de umărul Zenobiei; eram neliniștit, nu mai aveam pic de încredere în mine, în tot ce văzusem, îmi venea să plâng, să-i spun Zenobiei : „Nu vezi ce nenorocit sunt, în bezna asta și în noroiul ăsta ? Unde e dragostea lumii, unde e dragostea ta ? Nu vezi că plasticul ăla împuțit cu care ești îmbrăcată e rece și nici nu mă iubești măcar, dacă m-ai iubi, ai face și tu ceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dinăuntru a șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu i-am spus numele pentru că nu-l știam, glasul din gheretă mi-a răspuns : „Ține-o înainte, că te duce drumul“, se ghicea un drum în beznă, pe lângă gheretă, am mers un timp de-a lungul lui, pe sub copaci răzleți, apoi m-am abătut peste ogoare, începuse o burniță măruntă, auzeam de pe alt drum, poate aproape, poate departe, șoapte de oameni îndemnând vitele și scârțâit de care
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o parte, exista și acolo un pâlc de salcâmi, m-am culcat la umbra lor. Acasă i-am dăruit Zenobiei medalionul de piatră lucioasă șlefuit cu vreo trei mii de ani în urmă și regăsit de mine, pentru ea, în bezna gropii; piatra aceea neagră ea spune că a fost dintotdeauna a ei și o mai poartă și acum, din când în când, prinsă la gât cu o curelușă subțire. * Concursul anual de la Montemesola - pentru cea mai frumoasă mustață - a fost
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
afară nu pătrundea nici un zgomot, nici un fir de lumină, mă întindeam pe sofa. „Zenobia“, spuneam, „am scris niște poheme tâmpite, n-ai vrea să mi le citești tu ? Sunt acolo, pe masă...“. Ea lua hârtiile, se culca lângă mine, în beznă, cred că închidea și ochii, întunericul devenea cald și moale. Zenobia citea cu degetele, cuvintele picurau când limpezi, când tulburi, le intuiam exact pe cele care trecuseră dincolo. Altă dată, când pohemele mele mă plictiseau (simțeam fiecare literă-frână, fiecare cuvânt
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ele printr-un coridor îngust și izolate de restul clădirii, ca și cum ar fi picat acolo singure, din cer. În coliviile acelea, pesemne uitate de proprietarii lor, nu locuia nimeni. Printre ele exista un W.C. a cărui fereastră se deschidea spre bezna umedă și adâncă a unui așa-zis luminator. Alături de el, o odăiță nelocuită, după care o perdea albastră, ciuruită de vreme, încerca să acopere golul de intrare al dușului comun folosit, din fericire, numai de noi. La capătul din fund
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
totala nepăsare activă cuprinsă în solicitările ei cele mai directe : imaginați-vă un far la țărmul mării, noaptea, pe vreme de furtună; pe când nebuna Paznică a farului trimite semne către toate navele, corabia ignorată a fiecăruia se zbate singură în beznă. Secunda de lumină nu mai arată stâncile... O vagă legătură cauzală mă făcea totuși să cred în efectele benefice ale unui anumit comportament asupra căruia n-am să insist ca să las fiecăruia plăcerea de a-l regăsi, între asceză și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cuiva absent, rostea afectat cuvintele altuia, ridica pe rând când o sprânceană, când alta, își țuguia buzele. Nu mai râdea. „Ești dat naibii...“, am spus. „Așa e“, a confirmat Constantin. „Mă uit prin gaura cheii, dintr-o cameră întunecată, în bezna încăperii de alături. Păcat că nu văd mare lucru...“ „Ce să mai vezi ?“ Râdeam cam strâmb. Intrasem în groapa lui. „Nu-ți ajunge și atât ?“ „Stai să-ți explic, domnule !“, s-a încăpățânat Constantin. Ridicase arătătorul de la mâna dreaptă. Părea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
după o ultimă și grațioasă piruetă, ea mi-a făcut un semn, a ridicat o mână, stânga. Simțeam pe pleoape subțirea fluturare a franjurilor de la mânecă, le auzeam și foșnetul. Am închis ochii... Când i-am deschis, era întuneric. În beznă deslușeam ceva nedefinit și negru. O voce de femeie a șoptit : „Maestre, ai un foc ?...“. Apelativul m-a surprins neplăcut. Mi se părea că cineva vrea să glumească pe socoteala mea. Apoi mi-am spus că poate nu e folosit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
răsucit și am deschis-o. M-am aplecat și am privit în gol. Din prima clipă, adâncimea a devenit orizontală. M-am tras înapoi, apoi m-am aplecat din nou peste fereastră. De data asta un reflector albastru a luminat bezna până la capăt. Acolo am văzut, pe placa de ciment mucegăită, un trup de om, zdrobit, însângerat. Nu mai avea nici formă, nici figură. Ceva nedefinit și trist mi-a amintit de Petru... Am vrut să țip, dar am izbutit să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu cineva, cu oricine, despre orice, să restabilesc într-un fel arbitrara legătură comună. M-am gândit să caut portarul, să intrăm împreună în luminator, dar am renunțat. Cum să mă creadă că văzusem de la etajul opt sau nouă, în beznă, până jos ? Pe stradă, primul întâlnit a fost un covrigar. Se trăsese la umbra unui castan, se ascundea de arșiță. Am cumpărat un covrig. Lângă noi au mai venit doi oameni, un bătrân (abia își târa picioarele) și o femeie
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Zenobia. Poate venise mai devreme decât de obicei și mă aștepta... În fața W.C.-ului m-am oprit, am intrat să mă mai uit o dată la luminator. Nimic, în afară de întunericul obișnuit. (Bombăneam : „De ce s-o fi numind luminator spațiul ăsta de beznă perpetuă ?...“) Scaunul se afla în cameră, la locul lui. Pe el am găsit un bilet de la Zenobia : „Te aștept la cinema“. Atât. Nici la ce oră, nici la care cinema. M-am spălat și m-am odihnit un pic. Apoi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
bufnitură sau ca un geamăt înfundat. M-am ridicat și m-am dus din nou la fereastra luminatorului. O fâșie de lumină plutea în dreptul celei de-a doua ferestre de sub etajul nostru, formând o perdea ca de aburi. Dincolo de ea, bezna părea și mai neagră. Întors în cameră, m-am întins iar lângă Zenobia. Simțeam cum mă învăluie liniștea ei adâncă și încercam eu însumi să mă liniștesc. M-am zvârcolit multă vreme, până am auzit tânguirea lui Petru. Atunci mi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
jumătate om, jumătate iepure schiop. (De la jumătatea iepurelui șchiop trebuie să se Întîmple ceva, să se Închege un schepsis, o dramă, să apară gudronul esopic, morala sau zicala nocivă.) Dar pînă atunci hrănesc cu hălci mari de carne lumina și bezna celei de-a doua jumătăți a poemului. Tare mi-e teamă de poemul acesta despicat ca o limbă de șarpe, despicat precum vulva femeii, despicat precum apele Iordanului, de cînd Dumnezeu a poruncit poetului necunoscut să treacă semeț cu jumătatea
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Citisem o descriere identică a acelei scene În Umbra vîntului. În povestire, protagonistul ieșea În fiecare noapte pe balcon, la miezul nopții, și descoperea cum un străin Îl privea din Întuneric, fumînd cu nepăsare. Chipul lui rămînea Întotdeauna ascuns În beznă și numai ochii se insinuau În noapte, arzînd ca jarul. Străinul rămînea acolo, cu mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul unei jachete negre, pentru ca mai apoi să se Îndepărteze, șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]