2,653 matches
-
însă, nu a fost ridicat de către diplomatul și negustorul de origine armeană Manuc Bei Mîrzaian, așa cum se vehiculează (el decedând la scurt timp după procurarea moșiei Hîncești, în 1817), ci de către urmașii săi - fiul Murat, care a demarat construcția vilei boierești, și nepotul diplomatului, Grigore, care a încheiat lucrările respective. Conacul, de asemenea, este un monument de arhitectură înscris în Registrul monumentelor de cultură al Republicii Moldova. După terminarea războiului ruso-turc din 1806-12, Manuc Bei părăsește Bucureștiul și își lasă numeroasele sale
Conacul lui Manuc Bei () [Corola-website/Science/331010_a_332339]
-
volum a fost publicat și arborele genealogic al familiei care ulterior a fost completat de istoricul Gheorghe G. Bezviconi iar apoi actualizat de arhitectul Dan Râșcanu. Originar de pe valea Teleajnei la Vaslui, neamul Râșcanilor s-a bifurcat într-o ramură boierească și alta răzeșească care au pierdut în timp conștiința originii comune. Primul „Râșcan” este consemnat la sfârșitul sec. XIV, pe vremea lui Iuga Vodă (fratele lui Bogdan I al Moldovei) care în urma vitejiilor de arme - cum spune cronica - „ a început
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
da ocine la vitejii săi: Dobrin, Drăncălău, Balița, Murgu, Glog și Râșcanul”. Primul document istoric oficial care consemnează membri ai familiei este un uric al lui Ștefan cel Mare de la 1500. Începând cu secolul XVII este documentată neîntrerupt filiația ramurii boierești. După 1812, când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, de la fii lui Teodor Râșcanu, armaș și vel pitar, familia Râșcanu s-a împărțit în două ramuri, de-o parte și de alta a Prutului. De la vornicul Constantin Râșcanu și
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
Conacul Sturdza Cantacuzino-Pașcanu din Popești este un conac boieresc construit în secolul al XIX-lea pe locul unui conac mai vechi de către familia boierilor Mavrocordat în satul Popești din comuna omonimă (județul Iași). Ansamblul Conacului Cantacuzino - Pașcanu din Popești a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași
Conacul Cantacuzino-Pașcanu din Popești () [Corola-website/Science/335002_a_336331]
-
al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). El a făcut parte din Ținutul Cârligăturii. Moșia Popești a aparținut o lungă perioadă familiei Mavrocordat. În jurul anului 1776, boierii din familia Mavrocordat a construit Biserica "Sf. Varvara" din Popești, ca biserică de conac boieresc. La 24 martie 1883, principele Alexandru Gh. Mavrocordat (4 iunie 1844 - 18 martie 1907) s-a căsătorit cu Lucia Cantacuzino-Pașcanu (19 mai 1862 - 26 martie 1930). După căsătorie, Alexandru Mavrocordat a dărâmat vechiul conac și a ridicat cu meșteri italieni
Conacul Cantacuzino-Pașcanu din Popești () [Corola-website/Science/335002_a_336331]
-
cronicile Moldovei și Țării Românești, precum și lucrări istorice elaborate de Nicolae Bălcescu și Alexandru D. Xenopol. O critică documentată a acestei lucrări a fost publicată chiar în 1899 de Nicolae Docan. El se ocupă de erorile strecurate în genealogiile familiilor boierești din Moldova (Filip-Lucian Iorga, op.cit.). Docan observă că: ""Nedocumentată, fără indicațiuni de izvoare, cu genealogiile croite nu știm de unde, cartea dlui Lecca apare ca un ce necriticabil, ca o operă nesăbuită, care ar trebui să poarte ca motto vorbele: Crede
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
se mai pot folosi astăzi, totuși pentru vremea alcătuirii lor și având în vedere puținătatea surselor, meritul autorului ar trebui recunoscut. Mai târziu, în 1937, în "Dicționar istoric, arheologic și geografic al României," chiar dacă în câteva dintre articolele asupra familiilor boierești sunt păstrate referiri la tradițiile de familie (de exemplu, în cazurile familiei Balș, unde este pomenită tradiția descendenței din casa Balsa (Balșici) din Muntenegru și, prin aceasta, din seniorii provensali de Baux), majoritatea mitologiilor genealogice dispar. Familia Balș și-a
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
a creat și o fantastică genealogie a propriei sale familii, pretinzând că: Lecca a găsit câțiva membri ai familiei sale și în Imperiul bizantin, pe care îi leagă de aga Lecca, boierul lui Mihai Viteazul. Pe aga Lecca (agă=rang boieresc, șef al Agiei; echivalent al șefului poliției) îl consideră strămoșul său direct, ceea ce este , se pare, o eroare genealogică. Cercetarea ulterioară a demonstrat că aga Lecca este, de fapt, strămoșul colateral al familiei Racottă. Nu se știe dacă O.-G
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
Lecca este, de fapt, strămoșul colateral al familiei Racottă. Nu se știe dacă O.-G.Lecca credea într-adevăr în descendența lui din aga Lecca sau dacă această pretenție genealogică era doar o strategie menită să ușureze integrarea printre familiile boierești din Oltenia. În articolul dedicat familiei Lecca în "Dicționarul istoric, arheologic și geografic al României," O.-G.Lecca nu mai menționează originile romane ale familiei. Familia Lecca, se pretinde, rămâne doar "de origine din Corsica: comiții de Cinarca și Lecca
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
Editura Paideia, București, a cărții lui Lecca intitulată ""Familii de boieri mari și mici din Valahia"", septembrie 2016. Octav-George Lecca , "Familiile Boerești Române. Istoric și genealogie (dupe isvoare autentice)," Institutul de Arte grafice și Editura Minerva, București, 1899 (reed. "Familiile" "boierești române (după izvoare autentice)," cu adnotări, completări și desene de Mateiu Caragiale, Libra, Muzeul Literaturii Române, f.a., București.
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
1685, între sfârșitul celei de-a treia domnii a lui Dumitrașcu Cantacuzino și începutul domniei lui Constantin Cantemir. Ion (Ioniță) Racoviță a fost unul din cei doi copii ai lui Racoviță Cehan, care a fost primul dintre membrii vechii familii boierești Cehan, din Moldova ce și-a luat numele de Racoviță, dând astfel naștere unei noi familii de mari boieri, familia Racoviță. Potrivit paharnicului Constantin Sion, numele de Racoviță provine de la faptul că acest Cehan Racoviță (fiul lui Petre și Ileana
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
velit” În aceeași poziție este menționat și în zapisul din 13 august 1673: "„Ion Racoviță, comis, a primit în dar un loc de prisacă din Mogoșești - Fălciu, de la Dumitașcu, ginerele Albului din Mircești, pentru ajutorul dat fratelui său Chiriță.”" Rangurile boierești pe care le-a avut Ion Racoviță de-a lungul vieții sale au fost: În anul 1683, la aflarea vestei eliberării Vienei de către regelel Poloniei Jan Sobieski, fiind Mare Paharnic face parte din grupul boierilor care decid să-l părăsească
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
chiar ar fi domnit în Țara Românească, sub numele de Barbu Neagoe, pentru o perioadă de o lună și jumătate în anul 1536, detronându-l pe Radu Paisie. Barbu Craiovescu III era strănepot al lui Neagoe de la Craiova, întemeietorul familiei boierești Craiovescu. Neagoe a fost ridicat la rang boieresc de voievodul Vladislav al II-lea, după cum arată inscripția de pe piatra tombală a acestuia de la Mănăstirea Dealu: "„A răposat Io Vladislav Voevod, în anul 6963 [1455], luna august 20, în zilele - și
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
numele de Barbu Neagoe, pentru o perioadă de o lună și jumătate în anul 1536, detronându-l pe Radu Paisie. Barbu Craiovescu III era strănepot al lui Neagoe de la Craiova, întemeietorul familiei boierești Craiovescu. Neagoe a fost ridicat la rang boieresc de voievodul Vladislav al II-lea, după cum arată inscripția de pe piatra tombală a acestuia de la Mănăstirea Dealu: "„A răposat Io Vladislav Voevod, în anul 6963 [1455], luna august 20, în zilele - și s-a făcut această piatră în zilele lui
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
mor timpuriu, fiind îngropați la Brașov. A mai avut o soră, Zoe, măritată cu un Ghica. Elisabeta s-a căsătorit cu Barbu D. Știrbei (viitorul domnitor al Țării Românești, 1849-1853 și 1854-1856) la Brașov, în toamna anului 1821, marile familii boierești refugiindu-se acolo pe timpul "Zaverei." Cuplul revine în Țara Românească în 1825, stabilindu-se în casa de pe Podul Mogoșoaiei, devenit mai târziu palatul domnesc Știrbey. Doamna Elisabeta rămâne cunoscută în istorie și pentru balurile pe care le dădea aici, dar
Elisabeta Știrbey () [Corola-website/Science/331503_a_332832]
-
a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. Tatăl său, , a fost medic și ulterior om politic, fiind ales în mai multe rânduri ca primar al orașului Târgu Ocna. Tatăl să provenea dintr-o ramură a familiei boierești Razu, din Moldova. Se căsătorește pe 15 iunie 1902, cu Margareta Lăură Zoe Mândrea, fiica lui Nicolae și Zoe Mândrea. Nicolae Mândrea (n.1842 - d. 1910), a fost Președintele Secțiunii a II-a Înaltă Curte de Casație și Justiție, și
Aristide Razu () [Corola-website/Science/333457_a_334786]
-
fost „focul cel mare” din 19 iulie 1827, care a distrus toate casele din partea de vest a orașului Iași), Muntenimea fiind încă bine protejată de pădurea de pe Copou. Mahalaua "Muntenimea de Jos" era locuită de sărăcime, muncitori de pământ, slugi boierești, cârpaci ce țeseau cu tejghele pe uliți, precupeți. "Muntenimea de Mijloc" era tăiată de două axe principale: "Șleahul Botoșanilor" (actuala stradă Lascăr Catargiu) și "Ulița Podul Verde", „pavată” cu bușteni de stejar (actualul Bulevard Carol I - numit de localnici Bulevardul
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
gazetarului, scriitorului, avocatului, omului politic, dar și pe ale omului Mihail Kogălniceanu (1817-1891). Muzeul a fost redeschis pentru public în ziua de 4 martie 2012. Proiectul actual de redefinire tematică și reamenajare a spațiului expozițional urmărește reconstituirea atmosferei unei case boierești de secol XIX, punând în valoare un bogat patrimoniu ce se leagă în bună măsură de numele și familia lui Mihail Kogălniceanu. Utilizarea de instrumente și concepte muzeotehnice ce permit abordări interactive în relația muzeu-public asigură integrarea edificiului în contemporaneitate
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” () [Corola-website/Science/331349_a_332678]
-
instrumente și concepte muzeotehnice ce permit abordări interactive în relația muzeu-public asigură integrarea edificiului în contemporaneitate. Completând sfera documentară oferită de celelalte muzee de profil din fosta capitală a Moldovei, expoziția cu caracter memorialistic reface ambientul unor încăperi specifice locuinței boierești de la jumătatea secolului al XIX-lea: holul, camera de primire, dormitorul, salonul doamnei, sufrageria și biroul. Mobilierul din lemn sculptat, realizat în stilurile oriental, renascentist, Biedermeier, Ludovic al XV-lea, Ludovic al XVI-lea, Napoleon al III-lea, mobilierul din
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” () [Corola-website/Science/331349_a_332678]
-
tacâmurile din argint, unele decorate cu monograma lui Mihail Kogălniceanu, paharele pentru vin sau apă din cristal de Baccarat, fructierele din porțelan cu monogramă și alte obiecte de artă decorativă sunt menite să creioneze un cadru ambiental specific unei familii boierești care, de multe ori, avea oaspeți de seamă, dar și să pună în evidență rafinamentul deosebit al proprietarilor. Sigiliul cu monogramă, servieta de diplomat (cu cifru), cutia pentru pălării (cu monogramă), o lampă de birou, trusa de birou, o călimară
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” () [Corola-website/Science/331349_a_332678]
-
facsimil documente din secolul al XVIII-lea. În expoziție se găsesc, de asemenea, obiecte de artă din secolele XVI - XVII, realizate la Brașov sau provenind din comerțul de tranzit care au fost expuse în două interioare: unul țărănesc și unul boieresc. Contribuția vâlcenilor la revoluția de la 1821 și 1848, la făurirea statului modern și la războiul de independență din 1877 este pusă în valoare cu ajutorul exponatelor concrete: documente, cromolitografii și arme. Prin expunerea unor imagini de altădată din presa literară și
Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoteanu” Vâlcea () [Corola-website/Science/331380_a_332709]
-
unitate epică. Acțiunea se concentrează în jurul personajului titular, incult, bădăran și violent, ce-i întruchipează pe arendașii îmbogățiți care dobândesc o tot mai mare influență în politica românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se strecoară brutal în clasa boierească. Primele două romane ale Ciclului Comăneștenilor au fost ecranizate în filmul "Tănase Scatiu" (1976), regizat de Dan Pița după un scenariu scris de Mihnea Gheorghiu. Rolul titular a fost interpretat de actorul Victor Rebengiuc. La scurtă vreme după plecarea din
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
om grozav. Am să judec pe pârliții de arendășei, ajunși bogați, deveniți factori politici, falși în întâia și a 2-a generație”, îi scria el lui Maiorescu, dezvăluindu-și intenția de a prezenta detaliat și subiectiv conflictul social între clasa boierească și burghezia în plină formare.<ref name="Bucuța 1/1936 96">Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în "Revista Fundațiilor Regale", București, anul III, nr. 1, 1 ianuarie 1936, p. 96.</ref> Romanul "Tănase Scatiu" a
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
Scatiu" (1976), regizat de Dan Pița după un scenariu scris de Mihnea Gheorghiu. Rolul titular a fost interpretat de actorul Victor Rebengiuc. Satul Ciulniței de la marginea Bărăganului, aflat pe valea Ialomiței, a fost stăpânit încă din vremuri vechi de familia boierească Murguleț. Moșia fusese împărțită mai demult boierului Dinu Murguleț și surorii sale, coana Diamandula, și se învecina cu moșia Comănești - administrată de Sașa Comăneșteanu (fiica boierului revoluționar Costică Comăneșteanu) - și cu moșia Balta - administrată de fostul arendaș Tănase Scatiu, urmașul
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
îmbogăți cineva din agricultură”. Sașa îl sfătuiește să preia personal administrarea moșiei, să cumpere mașini care să grăbească lucrările agricole și să se poarte bine cu țăranii pentru a dispune de forță de muncă. Spre deosebire de proprietarii de moșii de origine boierească, Tănase Scatiu este un fost arendaș îmbogățit prin jefuirea fără milă a foștilor proprietari și prin împrumutarea de bani cu camătă. Dornic să aibă mai mult pământ, el încearcă să-și extindă moșia ocupând abuziv ogoarele învecinate ale țăranilor, pe
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]