3,270 matches
-
a văzut ce am făcut, că zeama bureților dă gustul preparatelor sale, curăță restul bureților, îi toacă șiăi pune în oala de schijă cu buruienele necesare ca să iasă tocănița așa cum numai ea știe să o pregătească, să te lingi pe bot, nu alta, când o mănânci. Și cum mama are treabă destulă, nu-i dă mâna de vorbe, gândurile îmi zburdă haotic. Altădată, pe vremea culesului fructelor din grădină, tot când mă în torsesem de la bureți, tot cu traista plină, ca
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
o geaca de catifea (parcă În dungi) maro. O șapca pe cap la fel. O bluză albă pe dedesubt. Era gras, cu nasul turtit. De sub șapca i se vedea par cârlionțat, perciuni mari. La ora 14 a plecat. Era cu botul mașinii la „stejar”. Avea o vedere extra spre Alină. L-am poreclit Sobo (sobolul pentru că avea nasul că sobolița din Degețica)”. Despre această filă de jurnal, Alină Tăcu Își amintește că i-a fost aruncată pe geam de fetița familiei
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Furiilor venite să-i pedepsească crima, dar ultimele versuri distonează oarecum cu restul piesei și marchează mai degrabă convențional legătura cu modelul eschilian : Nu, nu ! sunt remușcări !/ Sunt furiile, uite... în jurul meu... în zări.../ Femei cu șerpi în plete și boturi de hiene.../ Fugiți, eumenide, nu-mi șuierați viclene... (V, p. 398). Mai sugestive pentru poziția autorului român sunt, parcă, unele replici atribuite Klytemnestrei. Ea constatase impasibilitatea celor de sus față de sentința nedreaptă împotriva Ifigeniei (Dreptate cui i-aș cere ?/ Nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
încă. Prins de obligații, soțul ei își întrerupsese lucrul. Este de altfel un gen de muncă pentru care nu dovedise niciodată mare chef. Dezordinea e mai mare decât înainte, oricum, mai vizibilă. Găsește totuși modul de a se strecura printre boturile larg deschise ale dosarelor până la masa de lucru, invadată de cărți, fotocopii, scrisori, dicționare, ziare, hârtii de tot felul, între care rămâne exact un locșor pentru manuscrisul în curs de redactare. Asta îi ajunge. Iese puțin, totdeauna însoțită. Pe stradă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
iar soarele, încă sus, transpărea rece și depărtat printre nori. Absorbit de o absență a gândului, care îi golea creierul, locotenentul o văzu destul de târziu pe fetița care-i venea în întâmpinare, însoțită de marele ei câine negru, al cărui bot îi ajungea la umăr. De cum a zărit acest cuplu de nedespărțit, a tras involuntar de căpăstrul calului, care a protestat pleznind din coadă. Fetița se detașa ca o pată de culoare în lumina sură. Purta o rochie roz în carouri
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
între umeri, ca niște vinovați. Ploaia subțire dădea lustru talmeș-balmeșului îngrămădit în curte. "Să băgăm înăuntru... chestiile astea", spuse locotenentul. Ajutat de Motea, depozită în capătul unui culoar puțin circulat cele câteva mobile și valize, strânse în grabă, ale căror boturi prost închise lăsau să atârne lenjerie de damă și alte mărunțișuri. Câteva zile, Nastia nu a ieșit din camera ei și nu a vorbit cu nimeni. Motea urca la ea cu mâncarea și se întorcea cu farfuria aproape neatinsă. Nici
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
zgomot. Un câine mare, negru înaintă până în mijlocul sălii. Salută pe toată lumea, în dreapta și-n stânga, dând vesel din coadă. "Hector, nu ți-e rușine, închide ușa!", îi porunci șeful de gară. Plouat, câinele se întoarse ca să împingă ușa cu botul, apoi veni să se așeze dinaintea șefului de gară, privindu-l drept în ochi. "Hai, nu mai fă mutra asta, mergem!" Câinele se duse atunci să amușine cizmele locotenentului și, mulțumit de rezultat, dădu prietenos din coadă: dar noi ne
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
asistent. Prin aceste ,,săli de așteptare’’ și prin coridoarele labirintice care le unesc, printre pacienți molcomi și asistente grăbite, mai mereu umblă unul sau mai mulți câini ,,eșuați’’ din haitele de afară. Sunt obișnuiți să se plimbe nestingheriți, cerșesc cu boturile lor umede câte un dumicat de pâine. Primesc chiar și câte un os ori chiar o masă bogată în carne și alte bunătăți... Unii sunt scheletici, alții plesnesc de grași. Încăierările sunt obișnuite pentru hrană ori pentru încălcare de teritoriu
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
anti-țânțari ce stă prinsă, nu tocmai cum trebuie, în piuneze ruginite. A apucat bucățica de pâine în labele-i puternice ca ale unui urs înfometat. A înfulecat-o cât ai zice...cuțu! După câteva zeci de secunde se lingea pe botul butucănos și plin de bale, semn că a mâncat-o cu mare poftă. Acum adulmecă zăpada după firimiturile scăpate din cauza lăcomiei. Și cine a văzut vreodată câine care să nu fie lacom? Costică, colegul de palier un țigănuș fără știința
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
o epistolă în care am să scriu numai atât „vino”. Atunci să dai bice cailor și să nu-i cruți ca să vii repede în târgul nostru. Se pare că ar fi sorți de izbândă. Da numa nu te linge pe bot prea tare că s-ar putea prea bine să nu găsesc nici o posibilitate de a-ți scrie „vino”. Acum, că am terminat cu taclaua, îți trimit orarul de serviciu. Închei epistola mea urându-ți numai sănătate, belșug, voie bună, multă
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
blondă, cu părul lung, premiul ATENEU-lui), care mi-a scris tulburîndu-mă. Am să mă duc și la Mangalia [...]. Și-s obosit, iar. N-am mai citit pe unde s-a mai scris despre tine. Am citit în Amfiteatru, în Caiete bot. și în Flacăra. În Cronica n-am citit. Văd rar majoritatea revistelor. Îți doresc succes în continuare, dragule! Și să fii sănătos! Cu dragoste, al tău, Aurel Dumitrașcu Borca, 8 Martie 1987 Dragul meu, Poporul nostru nu mai are Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
vorbit ca unor prieteni vechi: Haideți, măi Murgule și Surule, de ce-mi faceți asta, tocmai acum! Doar voi sunteți băieții mei, de treabă! I-a mângâiat pe amândoi și le-a strecurat cu grijă câteva bucățele de zahăr în boturile aburinde. Apoi urcându-se pe oiște, a revenit pe jiț. Ca printr-o minune, caii au făcut o smuncitură puternică și în galop am ajuns pe celălalt mal al râului. Ce ușurată am respirat! Bădița a observat emoția de pe fața
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
decât a lupi sadea. Smocurile de păr căzute lăsau să se vadă, indecent, porțiuni din pielea zbârcită. Oasele bazinului, lipsite de părul protector, își etalau proeminențele ca două făcălețe de mestecat terciul mămăligos. Ochii roșii, saliva scurgându-se intermitent din botul rânjit, starea lor de permanentă furie, l-ar fi îndreptățit pe orice veterinar să-i diagnosticheze ca fiind cuprinși de rabie. Unde era lupul cel puternic și fioros, frica și teama când încercai să faci un lucru nepermis ori încălcai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
afla un exemplar minunat de urs brun-roșcat. Întins fiind, de la cap al coadă avea vreo doi metri lungime. Umerii vânjoși, gâtul scurt și puternic, capul bine proporționat lăsau impresia unui sportiv de performanță cu numeroase medalii olimpice în palmares. Cu botul scurt și puțin ascuțit se sprijinea pe labele din față suprapuse. În timpul scurtului dialog dintre mine și Silvia, a catadicsit să deschidă leneș un ochi, uitându-se atent la noi, ca să-și dea seama cam ce fel de specimene suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
îndelungat al Marinicăi, i-a trecut laba peste umeri, vrând, printr-un gest de tandrețe, s-o trezească. Dar Marinica nu s-a trezit. A repetat gestul ceva mai apăsat. Nimic. Marinica nu se mișca. Din instinct, și-a apropiat botul de al ei pentru a-i simți răsuflarea. Dar prietena lui nu mai trăia: murise. A stat câteva momente descumpănit. Apoi, într-un târziu, înțelegând semnificația tăcerii ei prelungite, s-a ridicat pe verticală în toată înălțimea și măreția lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înjugați ce se aflaseră în drumul șuvoiului dezlănțuit, stâne de oi cu tot cu țarcuri, cabane și ustensile de oierit erau învârtejite de curentul amețitor, porci și scroafe cu purcei pluteau cu burta-n sus pe apa învolburată. Un cal își odihnea botul pe un buștean, așteptându-și cu resemnare sfârșitul; epuizat, nemaiavând putere să lupte, capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă lungă și afumată, silueta unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de scânduri, Haiduc gemea încetișor, corpul fiindu-i străbătut de convulsii din ce în ce mai slabe. Am crezut că va muri în aceeași noapte. După ce s-a înserat, m-am dus la locul lui de suferință sub prispă și i-am pus lângă bot un coltuc de mămăliguță, deasupra căreia turnasem o lingură de ulei de floarea-soarelui. De atunci, în fiecare seară, urmăream ca mama să nu fie în bucătărie, iar frații mei fie că se jucau ori erau în dormitor, luam o bucată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
scârbos, degradant. Urina și materia fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos. Nu mai avea urechi, nu mai avea ochi, botul se modificase: era un monstru, o viețuitoare parcă din alte ere geologice. Procedeul acesta de supraviețuire era maximum de decădere și umilință la care l-a supus viața. Oribil. Îngrozitor. Așa au urmat lucrurile o bucată de vreme. Acum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a ridicat bățul deasupra capului și l-a repezit cu toată forța în capul câinelui. Din reflex, într-o fracțiune de secundă, Haiduc s-a tras înapoi, lanțul a dezechilibrat-o pe bunica, iar lovitura năprasnică a transformat în așchii botul sărmanului câine din care țâșnise un val de sânge cu spumă în același timp cu un urlet înfiorător. Câinele făcea eforturi disperate și neputincioase pentru a scăpa. Chiar în starea în care se afla, năucit și cu botul complet sfărâmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în așchii botul sărmanului câine din care țâșnise un val de sânge cu spumă în același timp cu un urlet înfiorător. Câinele făcea eforturi disperate și neputincioase pentru a scăpa. Chiar în starea în care se afla, năucit și cu botul complet sfărâmat, încă se mai lupta. Reușise chiar să o miște pe bunica de la locul ei și s-o târâie puțin după el. Dar n-avea nici o șansă. A doua lovitură a bunicii, însoțită de un icnet visceral, a venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care-ți frigea pielea. Participasem la un ritual de o cruzime înfiorătoare. Mă simțeam atât de copleșit, de neputincios și inutil, încât lacrimile îmi șiroiau pe obraji fără voia mea. Monstruos! Din poziția în care se afla acum Haiduc de pe botul făcut țăndări de loviturile nemiloase ale călăului se dezvelise un rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se vadă un rânjet sarcastic, aruncat speciei umane pentru metodele barbare de "eutanasiere". Pleoapa ochiului stâng pe jumătate ridicată crea o fantă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de furie cu nuiaua pe unde se nimerea: peste cap, peste umeri, peste mâini, peste spate. Lovea fără milă și fără alegere: băiat sau fată. La un moment dat, s-a oprit și a urlat, împroșcând cu salivă băloasă din botul strâmbat de furie: Cine a fost?! Cine a fost, bestiilor, că vă omor pe toți! Spuneți! Și lovea demențial, în neștire. Credeți că s-a nimerit printre noi vreun Iuda Iscarioteanul? Nicidecum. M-am ridicat în picioare și am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rumegătoare nețesălată, inconștientă și stupidă, iar nu ca o ființă rațională și demnă în alcătuirea ei?? Nu, Doamne, eu așa ceva nu pot, " Că doară nu sunt vacă, Ori cal, ori altă vită Ca să fiu scos din staul Cu funia de bot." (Serghei Esenin) Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înjugați ce se aflaseră în drumul șuvoiului dezlănțuit, stâne de oi cu tot cu țarcuri, cabane și ustensile de oierit erau învârtejite de curentul amețitor, porci și scroafe cu purcei pluteau cu burta-n sus pe apa învolburată. Un cal își odihnea botul pe un buștean, așteptându-și cu resemnare sfârșitul; epuizat, nemaiavând putere să lupte, capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă lungă și afumată, silueta unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
scârbos, degradant. Urina și materia fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos. Nu mai avea urechi, nu mai avea ochi, botul se modificase: era un monstru, o viețuitoare parcă din alte ere geologice. Procedeul acesta de supraviețuire era maximum de decădere și umilință la care l-a supus viața. Oribil. Îngrozitor. Așa au urmat lucrurile o bucată de vreme. Acum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]