2,647 matches
-
platou a unei scene dialogate și a unei scene mute, numai pantomimică. O asemenea soluție este folosită uneori în Misterele din Evul Mediu 14 . Căzută în uitare în timpul Renașterii, ea este regăsită de Diderot care preconizează folosirea ei în drama burgheză. De o utilizare dificilă, de fapt ea nu este decât rareori adoptată. Să cităm totuși două excepții importante: Musset, în Lorenzaccio, când vrea să redea efervescența politică a Veneției sub tirania lui Alexandru de Medicis, plasează, în diverse colțuri ale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru ce, din falsă rușine, să-mi placă mai mult să fiu neștiutor decât să studiez? Un subiect de comedie nu se vrea dezvoltat în versuri de tragedie; la fel, festinul lui Thyeste nu suportă să fie povestit în versurile burgheze și demne, sau aproape, ale comediantului. Trebuie ca fiecare gen să-și păstreze locul care i se potrivește și care îi este destinat." El cere ca acțiunea să fie decupată în mod regulat în cinci acte, după felul pieselor alexandrinilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imposibil, încât este obligatoriu să găsim o lărgire a locului." Trebuie deci găsit un spațiu de intersectare suficient de neutru pentru ca întâlnirile între diferiții protagoniști să fie plauzibile. Astfel, este preferată piața orașului sau sala cea mare a unei case burgheze pentru comedie, "palatul de voie" ("le palais à volonté") pentru tragedie, după expresia lui Mahelot 45. Corneille descrie astfel acest loc unic în Discursul despre cele trei unități. "Jurisconsulții admit ficțiuni de drept; și aș vrea, după exemplul lor, să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a face din spațiul scenic și din spațiile dramaturgice ce-l prelungesc o reflectare a spațiului referențial. O topologie realistă a locurilor presupus alăturate scenei, ignorată în dramaturgiile anterioare, începe să se constiuie timid, devenind mai complexă începând cu drama burgheză. Unitatea de loc generează, ca și unitatea de timp, un oarecare număr de dificultăți pentru autorul dramatic ce trebuie să motiveze venirea diferitelor personaje fără să pună în pericol verosimilul acțiunii. Într-un decor unic, într-adevăr, motivațiile ce îl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel, asta rezultă din faptul că tragedia corneliană exaltă măreția omului, în timp ce tragedia greacă, ca și cea a lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel calea dramei burgheze. " În admirația față de virtutea sa, scrie el în Examen la Nicomède, găsesc o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu a vorbit Aristotel, și care este poate mai sigură decât aceea pe care o prescrie pentru tragedie prin mijlocirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pune baze noi. Pregătită încă înainte, chiar, de nașterea Clasicimului, de precursori precum Guarini în Italia, Tirso de Molina în Spania, Ogier în Franța, această revoluție se realizează datorită a doi teoreticieni majori, Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Creatori ai dramei burgheze, ei îl vor influența profund pe Lessing care, fondând teatrul german, se plasează sub egida lor. Goldoni, a cărui operă îmbracă o originalitate de netăgăduit, participă și el, datorită reformei pe care o întreprinde, la această mișcare. În ciuda specificității formelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Franța vreo capodoperă. Introducând o ruptură definitivă cu concepțiile antice și clasice, ea face ca teatrul Vechiului Regim să treacă în lumea modernă. Este deschis drumul pentru drama romantică, care se angajează cu hotărâre pe el, păstrând majoritatea principiilor dramei burgheze, părăsind totuși un imperativ important, acela al realismului, pe care teatrul naturalist se va grăbi să-l reinstaleze. 1. Lope de Vega și precursorii dramei La începutul secolului al XVII-lea, în Europa, în epoca barocă, cu câteva decenii înainte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiune, aveți grijă ca fabula să nu fie nicidecum episodică, prin asta vreau să spun, că nimic nu intră acolo care se îndepărtează de prima structură; nici nu putem nimic lua din ea fără a distruge toată combinația."4 Drama burgheză, apoi cea romantică, va menține și ea această unitate. Ea nu va fi repusă în discuție, în teatrul occidental, decât la începutul secolului al XX-lea, de către Expresioniști, în țările Europei de Nord, de Jarry, apoi de Apollinaire și de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
XVII-lea, cele trei linii de forță pe care se va sprijini drama. Puse în umbră în epoca clasică, aceste idei vor ieși din nou la suprafață, vom vedea, la începutul secolului al XVIII-lea, pentru a da naștere dramei burgheze. 2. Teatrul Iluminismului În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Franța, datorită unor gânditori de geniu ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, este elaborată o teorie a teatrului cu totul nouă, semnând sfârșitul Vechiului Regim și instalând bazele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sărbătoare. Mai mult încă: dați-i pe spectatori în spectacol; făceți-i pe ei înșiși actori; fiecare să se vadă și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci lacrimile să curgă la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
efect în tragedie. La începutul unei piese, aș vrea numai ca ele să nu dea prea mare viteză acțiunii, și să nu cauzeze obscuritate." 2.3.4. Al Patrulea Perete Grija aceasta pentru realism, pe care o dovedesc teoreticienii dramei burgheze, culminează cu estetica celui de-al "patrulea perete", concept făurit de Diderot, atât ca instrument dramatic la dispoziția autorilor, cât și ca un consemn al jocului. Din momentul apariției Convorbirilor despre "Fiul nelegitim", el le cere, atât autorului, cât și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
număr oarecare de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată fascinație. 2.4.1. Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Marmontel, scăldat în lacrimi și plin de admirație: Acest lucru nu-i creat de mine, ci de ea; ea și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze 33. În afara faptului că drama burgheză nu se putea mulțumi cu un joc declamatoriu, două alte motive, modificările din scenă și influența comedianților străini, englezi și italieni, au favorizat înflorirea acestui joc nou. Scena, cum am văzut, se transformă în același timp cu nașterea dramei, când
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
servește decât la mascarea incapacității scriitorului. "Acțiunea lor, scrie el cu privire la autorii dramatici, redusă la pantomimă, îi scutește de grija de a scrie și de osteneala de a gândi." În ciuda criticilor lui Marmontel, alături de care trebuie să recunoaștem că drama burgheză nu a produs nicio capodoperă, trebuie subliniată modernitatea teoriilor care o susțin. În totală ruptură cu Antichitatea și Clasicismul, ele consacră o concepție nouă a scenei, a cărei influență imediată se va vedea asupra Germaniei care, cu Lessing, imită modelul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sur le comédien). Dacă Lessing a lucrat mult asupra operei lui Diderot, acesta îl cunoaște în schimb prost pe Lessing. Pare să se fi interesat mai ales de Miss Sara Sampson, piesă din 1755, pe care o califică drept "tragedie burgheză", pentru care publică o critică elogioasă în Journal étranger în 1761. Trebuie spus, în favoarea lui, că teatrul german este încă foarte prost cunoscut în Franța. Louis-Sébastien Mercier, care citează, în 1773, în Despre teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajele sale nu sunt întru totul realiste. Arlechinul și Brighella mai au aspectul valeților de comedie. Pantalone se situează la jumătatea drumului între negustorul bogat al lui Molière, ca Domnul Jourdain sau ca Domnul Dimanche, și prosperul negustor din drama burgheză, așa cum apare în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers decât drama burgheză, hotărât realistă 61. Această abandonare a măștii îi permite chiar uneori să schimbe modelul existent. Repartiția rolurilor în trupele de comedianți dell'arte constituie, pentru actori, un dispozitiv de joc. Întotdeauna există, într-o trupă, cei doi bătrâni, cei doi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sistem dramatic (Lettre à Lord *** sur la soirée du 24 octobre et sur un système dramatique), din 1829, reiau, entuziasmați, un mare număr din ideile lui Diderot și Sébastien Mercier, cu excepția realismului. Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul lecturilor publice din niște cercuri reduse, nu sunt jucate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar trebui confundat adevărul artei cu realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică a realității, ea atinge universalitatea, și dobândește grandoarea care a imortalizat-o. "Drama, după cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, este o oglindă în care se reflectă natura. Dar dacă această oglindă este o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers decât Clasicii, personaje care să evolueze în timp, ca Don Carlos, care, prinț nepăsător și despotic la începutul lui Hernani, devine apoi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și adevăr, cum explică Hugo în Prefața la Angelo, tiran al Padovei, în 1835. "Apoi, din toate acestea prezentate astfel, să faci o dramă; nu complet regală, de teamă ca posibilitatea aplicării să nu dispară în mărimea proporțiilor; nu complet burgheză, de teamă ca micimea personajelor să nu dăuneze amplorii ideii; ci princiară și domestică; princiară, pentru că trebuie ca drama să fie măreață; domestică, pentru că trebuie ca drama să fie adevărată." Dacă a scris Marie Tudor, după cum spune în Prefața la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei doi predecesori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe o serie de "studii de naturalism". Zola și-a pus multă speranță în teatrul lui Alexandre Dumas fiul (1824-1895), care a cunoscut un imens succes cu Dama cu camelii (La Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un imens succes cu Dama cu camelii (La Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate s-a dovedit "foarte incapabil să observe viața". Dimensiunea neoromantică a operei lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Sanche d'Aragon în 1650, de către Corneille, care introduce în universul comic personaje de rang înalt. Comedie lacrimogenă. Gen creat de Nivelle de la Chaussée, în 1735, cu Prejudecata la modă (Le Préjugé à la mode). El pregătește calea spre drama burgheză. Comedie. Termen sinonim cu teatru, din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Să mergi la comedie însemna să mergi la teatru. În sens modern, comedia este o piesă care provoacă râsul. Se disting în mod tradițional trei tipuri de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]