3,622 matches
-
Obosea repede la muncă? Era îndemânatic la lucru? Era îndemânatică în gospodăria sa? Știa să danseze, știa să înoate? * Vorbirea Vorbea repede? Vorbea distinct? Vorbea bine? Era vorbăreț? Știa ceti? Scria a scrie? Știa să calculeze? Cânta? Avea voce pentru cânt? A învățat cântul? Îi plăcea să cânte? Cunoștea vreun instrument muzical? * Memoria Avea bună memorie? Își aducea aminte ușor fizionomiile? Ținea minte ușor numele oamenilor? Ținea minte ușor ariile muzicale? Reținea ușor ceea ce învăța în meșteșugul său? Inteligența Judecata Avea
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
muncă? Era îndemânatic la lucru? Era îndemânatică în gospodăria sa? Știa să danseze, știa să înoate? * Vorbirea Vorbea repede? Vorbea distinct? Vorbea bine? Era vorbăreț? Știa ceti? Scria a scrie? Știa să calculeze? Cânta? Avea voce pentru cânt? A învățat cântul? Îi plăcea să cânte? Cunoștea vreun instrument muzical? * Memoria Avea bună memorie? Își aducea aminte ușor fizionomiile? Ținea minte ușor numele oamenilor? Ținea minte ușor ariile muzicale? Reținea ușor ceea ce învăța în meșteșugul său? Inteligența Judecata Avea bun simț? Judeca
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
ce? ori până când?, individul se încălzește cu himere, dându-și iluzia atingerii nevăzutului și întrezărind, dincolo de iubire, de tragic și moarte, limanuri consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni febrile de caracter inductiv, unificând fervorile cu nălucirile, cu dezirabilul și cântul; orizontul apropiat lasă loc absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea incantatorie favorizează o antrenantă musica humana, o stare perceptivă simpatetică, totalizând și acompaniind cu mijloace specifice. Chant și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea incantatorie favorizează o antrenantă musica humana, o stare perceptivă simpatetică, totalizând și acompaniind cu mijloace specifice. Chant și enchantement, canto și incantesimo, cânt și vrajă acestea acționează convergent, coeficient, sincretic; la Verlaine, la Baudelaire și Rimbaud, la Petrarca și Carducci, la Eminescu și Heine impresionează acel aliaj intim de expresivitate și inefabil, durează impresia de rotunjime genuină sub cerul armoniei. Peste textele unor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
trage cu pușca a fost o voce remarcabilă. Marin Sorescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru și alții l-au urmărit de aproape. NICHITA STĂNESCU UN GLADIATOR TANDRU Creator de prim rang, bântuit de mirajul cuvântului memorabil, răsturnător de noime și deschis cântului universal, pășind printre turnuri și abise și contemplând (melancolizat) limitele condiției umane, autorul Elegiilor și-a construit personalitatea pe arhetipuri remodelate, pe urcușuri și năruiri, pe alternanțe innumerabile. Pentru a ți-l apropia, contactele cu integralitatea operei sunt obligatorii; nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aproape două sute de versuri: Casa noastră-atârnă albă în prelungirea fântânii, Ți-am adus din câmp pe buze toate sensurile lumii, Toate sensurile lumii. Și de vis e repezită zarea ta în zarea mea. În Sentimentul mării, se schițează eminescian "un cânt abia cântat". Iubiri și meditație tind spre filozofare: "Mare, trebuie să existăm de-acum împreună / Cum un răsărit cu celălalt de lună". Construit pe accente consacrate, retoricul poem prevestea filonul acvatic, reactivat frecvent. Balansând între prozodia tradițională și libertățile versificației
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
răsărit mă trag / De pe aceste dealuri transilvane / Străbunii mei călcau pe univers / În zilele de iarnă în sumane". În felul Transilvaniei natale, o Moldovă a prezentului, concretă, rezonează cu o alta, primordială, mit-istorică, semi-fabuloasă, rețea de trăsături heraldice; instalat în cânt, mai exact în imn, rapsodul trece de la palpabil, de la ceea ce "se vede" la miraje, la un imaginar simpatetic. Practic, Imnele Moldovei (1980) denotă raporturi de contextualitate cu imnele destinate celorlalte spații istorice -, perspectivă în virtutea căreia Ștefan-Voievod nu e numai al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cezar Ivănescu exaltă puterea tonifiantă, taumaturgică, a muzicii. De cinci ori se repetă în Assunta (Anabasa lui Eminescu) o invocare miraj: "Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferință alina-îmi voi Moartea!" Texte intitulate Colind, Bocet, Madrigal, Motet subliniază programatic afinități cu cântul. Clipa subiectivă, clipa metafizică, clipa creativă, acestea consonante, întemeiază un ceremonial vizual și melodic specific, un discurs de orizonturi unduitoare în care fuzionează apriorisme și imagini născânde. Poetul Baaad-ului, direct, perceptiv și cerebral, trece metodic de la senzație la meditație; o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vechi n-o voi numi așa / o voi numi aceea care! // aceea care surâzând, / aceea care Totu-având, / aceea care nume n-are, / în somnul meu moartea visând, / cea care mă omoară-având / în gând mereu pe-aceea care!" Însumare fluctuantă de cânt, de sublim și mister, feminitatea astfel văzută rezonează cu permanentele năluciri ale comentatorului ardent savurând minunea, asediat însă de întrebări. Nu desenul primează, nici cromatica, nici, ca la alții, atracția ochilor, ci tentația de a surprinde acel nu știu ce ori nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sângele" evocatorului o suavă Rimaya, adolescentă din orașul acela bolnav: "O voi numi Rimaya / și-n numele ei voi pluti, / ca un sicriu de nufăr, / până ce mă va opri cu pieptul ei o lebădă!" Melancolia devenită ectenie se dizolvă în cânt, notă definitorie a ciclului Jeu d'amour. Refrenele, necesare puncte de sprijin, creează în alt poem (Balada lui Mil) un dispozitiv sonor tărăgănat, cu legănări romanțioase: Hai, vino Mil, o dată, să ne uităm în jos, Pe stradă trec acum femei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
profundis și umilităților li se suprapun înălțări subite cu suport metafizic în așteptare. Moartea, cuvânt-temă, o fixațiune, nu exclude angelismul, nici "levitația" în lumină vie; în pofida refrenelor tragice, nici o notă macabră! Scepticismul lui Cezar Ivănescu subțiindu-se, sfârșește într-un cânt despovărător. O frază esențială din Jeu d'amour (Melodie-a-infinirii) rezumă crezul unui creator harismatic: Ce eu nu știu, ce tu nu știi, Acela, Viersul știe. Intransigent, polemic și dezinvolt, neliniștitul Cezar Ivănescu e poet de mărimea întâi, unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
spus, tristețea sa, comunicată apăsat, e cea a condiției umane în totul, fenomen normal, ineluctabil, de unde ca la Sadoveanu transferul într-o mâhnire calmă, inclusiv un fel de poeticitate a neliniștii care finalmente se dezagregă. Un antidot al tragicului e cântul, acesta oferind cel puțin iluzia depășirii: "Cântând, încerc să ies din moarte / Și moartea totuși nu se curmă..." Neputința surmontării marasmului, neputința de a escalada munții lumii, declanșează "un hohot omenesc de plâns" (Unde-i mândria?). Anticiparea dispariției iminente e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eminescianul Mai am un sigur dor (și variantele acestuia). Cuvânt și montaj Autenticitatea în poezie ține de palpitul vieții, de percepția însumată a efectelor, de lumini și umbre, de un iluzionism durabil (nutrit de memoria copilăriei), de pulsiunile reveriei și cântului, poezia în totul fiind o sinteză de temporalitate, de relativism și absolut. Stare de așteptare, de veghe și tensiune productivă, în ea concretitudinea, misterul și inefabilul coabitează multiform în spiritul unor coduri particulare absconse. Egotismul Anei Blandiana își asumă sistematic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
grave între elegie și psalm, sunt, practic, instrumente de autocunoaștere, orientând uneori spre arhetipuri și simboluri, stimulând alteori miraje și transcendențe sau favorizând un mod distinct de luciditate. Cuvântul se vrea când logos sacru, când reculegere tandră, când componentă a Cântului universal. Mișcându-se în halouri albe, dominată de melos, căutătoarea de înțelesuri devine un fel de sensor vibratil într-o lume desacralizată, copelșită de neliniști: Locuită de-un cântec, Părăsită de-un cântec Poate chiar văduva unui cântec Necunoscut și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
necunoscuți, / În față, un șir de fii necunoscuți, / Ce știm? Pe cine cunoaștem? (Nordul). Eul mobil al poetei balansează între o trăire meta-rațională, eruptivă, pasională, și o luciditate transtemporală; legănare continuă între memoria trecutului, cu mecanismele ei, și proiecție în cântul eliberator. O poetică a reveriei, o nobilă formă de umanism activ își aliază rigorile conștiinței morale. O caracterizează exilul unei părți a ființei intime și dăruirea în perspectiva omenescului. Romantism solar și de-romantizare, conexiuni de profunzime cu precursorii și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în propria-i muză, deși alteori, recules, cată spre Dante și Milton. Știindu-se creator deplin, "nu se grăbește", și nici nu-l sperie "câmpul minat al poeziei". Câte o izbucnire în maniera Esenin, prilej de refrene patetice, transcende în cânt; turbionarul de la Riazan fusese un naturist organic. Ioanid Romanescu peregrinează fictiv Spre Capul Horn al Patagoniei din stele. Relevanta auto-imago a acestuia din Trăiască poezia și marii visători! e o pagină memorabilă: Al dracului am fost, cu patimă în toate
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
erotica în viziune feminină a cunoscut reașezări periodice; șoapta, sentimentalismul, linia retractilă acestea au lăsat loc problematizării, discursului ontologic, adâncirii în Eul solitar, asediat de reverii și mâhniri. Cele 13 poeme duble ale Carolinei Ilica, unele antologice, aliaj de străvechi cânt exorcizor și de modernitate esențială, respirând spiritualitate și farmec, țin de cerul unei arte impecabile. LIVIU IOAN STOICIU EUL CA UNDUIRE PERPETUĂ Semnalat întâi de Ștefan Augustin Doinaș în Familia (unde în 1974 i se publicau cinci poeme), premiat la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din promoțiile șaptezeci-optzeci. Programat pe ceea ce Eminescu înțelegea prin "răscolirea" contemporanilor, cuvântul trebuia să aibă forță de predicție, un patos solidarizant, freamăt stimulator necesar istoriei în mers. Pe un versant temperamental, Grigore Vieru e un afectiv, un patetic, un apropiat cântului în latura lui visătoare, de unde aluviuni folclorice, o pasionalitate calmă cu aspirații transorizontice; pe alt versant se conturează tribunul, omul de acțiune destinat să devină personalitate focalizantă ori, mai exact, un re-întemeietor. Atunci când numele poetului basarabean autor al volumelor Un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pioasa iubire pentru formele consacrate embleme ale unei lumi de mult stabilizate ale cărei amintiri sunt un fel de armură. Ochiul scrutător privește concomitent spre Zamolxe și Decebal-crai, dar și spre înaintașii latini între care Traian și Ovidiu; urechea ascultă cântul "cocoșilor de zi", vestitori de bucurii solare; la masa amintirilor se adună figuri columnare: Mușatinul Stefan, Ion-Vodă, marii cronicari moldoveni, monumentalii Cantemir și Eminescu, alteori Creangă, Enescu, Brâncuși; e invocat Arghezi. La nivelul expresiei, elegia și frecventul lamento se prefac
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
propria stea..." Dintr-o Rugă de aed se reține ideea că un poem "ar putea face lumea mai bună..." Legat prin mii de fire de fenomenul basarabean în toată complexitatea lui, tribun, rapsod și evocator, Nicolae Dabija continuă, alături de alții, cântul atât de repede întrerupt al lui Alexie Mateevici. Întoarceri afective în istorie îi vorbesc de Marele Mușatin luptând la Lipnic, de Toamna voievodului (voievod fiind de astă dată Cantemir), de ctitoria de la Vărzărești, pre-ștefaniană, toți și toate, la un loc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
seninătate pe un fond reflexiv-liric iradiază din erotica romanticului însingurat; poezie de șoapte și rememorări, discurs care s-ar vrea citit sau rostit în acompaniament de harpe și flaute, în lumini catifelate, scăzute. În fapt, Nicolae Dabija evoluează în prelungirea cântului eminescian, nu însă în latura lui exaltată, ci înaintând pe suavități, sacralizând și spiritualizând în căutarea sublimului. O vizită la Căpriana, magnifică mănăstire basarabeană, e prilej de planare în timpul-memorie, inclusiv într-un prezent diafanizat, aliaj de extatism și trezie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Universală, Întoarcerea lui Cain); obsedează pythagoreica nostalgie a supremei armonii cosmice: "Tu încă păstrează / proporția pură..." (Secțiunea de aur). Frazarea bate aici, și în alte poeme, spre gnomic. Monologul ceremonios, exhortativ, deschis zborurilor înalte, se vrea unul transtemporal; miraj și cânt merg laolaltă, în indiviziune, recitativul ridicându-se peste abisuri, balansând între un orgoliu franc și suferința de a nu fi găsit Pasărea de aur ("mai ușoară ca sunetele"). Pasăre-simbol, aceasta e totuna cu Măiastra lui Brâncuși, totuna cu "Pasărea sfântă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dă astfel tonul cărții, care este o relatare a persecuțiilor și distrugerilor îndurate de evrei de-a lungul secolelor. Și repune în prim-plan, ca în literatura rabinică tradițională, tema suferinței suportate din iubire. "Povestirile suferințelor din trecut au și cânturi de consolare pentru viitor", scrie el. Bernfeld precizează că, elaborând cartea, scopul său era "de a întocmi martirologiul poporului lui Israel după surse scrise originale, cu comentarii istorice"67. Iar pentru asta se folosește de relatări și de poezia liturgică
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în mod stăruitor, o influență a lui Alecsandri, care și-a scris Dedi cația, la moartea Elenei Negri 65. În ultima vreme, s-a stăruit asupra influ enței lui Radu Ionescu cu poezia sa La Elena 66 (vezi volumul său Cînturi intime, București, 1854). Dar în locul acestor presupuse surse de inspirație, Mortua est! traduce în primul rînd o puternică experiență personală 67. Elena lui Radu Ionescu nu-i moartă; încă trăiește după cum arată chiar versurile autorului: "Tu suferi, o Eleno, și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
apare Ondina, "ca o taină timidă a nopții", cu părul ca aurul și cu cunună. Purtînd mînuța gingașă pe lira argintie, ea începe să cînte, cu glasul dulce și tremurător. Versurile cîntate de ea în Ondina II au titlul aparte: Cîntul Casandrei 101. După ce se termină cîntul Casandrei, de la fereastra caste lului pornește cîntecul junelui nostru poet, al cărui ecou ușor se îneacă în strunele mandolinei și în tăcerea din sală. El spune că e un amor ce arde într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]