KorAP: Find »[drukola/base=ceafă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...103 104 105 ...145 >

3,622 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

-o-ncurci cu cei de la Eliberări Condiționate. — Ce vreți să...? Polițistul care te are-n grijă nu prea e de acord cu slujba asta a ta, Lamar. Se teme să nu te-apuci iar de contrabandă. Hinton Își flexă mușchii: ceafă, brațe, piept. Jack spuse: — Fleur-de-Lis. „Orice vă doriți“. Dacă vrei să scapi fără acuzații, vorbește! Nu vorbești - Înapoi la Chino. O ultimă flexare a mușchilor. — Ați pătruns În mașina mea. — Ești un adevărat Einstein. Ia să vedem, ai destulă minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Sugar Coates se scobea În dinți, lîngă fereastră. Nici o armă la vedere. Nimeni nu mișcă. Auzi niște sunete stranii, gîtuite, ieșindu-i pe gură: SÎnteți arestați! Jones se grăbi să ridice mîinile, imitat de Navarette. Fontaine Își prinse degetele pe după ceafă. Sugar Ray spuse: — Ți-a păpat mîța nenorocita aia de limbă, poponarule? Ed apăsă trăgaciul: o dată, de două ori. Gloanțele Îl secerară pe Coates. Recul. Ed se propti de cadrul ușii și ochi. Fontaine și Navarette se ridicară În picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Învoială, Îl ai și pe el ca supliment, la pachet. Patchett: — De unde ai asta? Calm. Ce trăsese pînă atunci pe nară a tras pe nas, ca să nu arate că-i e frică. Jack scoase cuțitul și Își rîcÎi pielea de pe ceafă cu lama. Simți sîngele și Îl linse de pe deget - cu numărul ăsta de țicneală sigur lua Oscarul. — Am strîns cu ușa niște cioroi. Dar știi totul despre chestia asta, nu? Revista Hush-Hush scria tot timpul despre mine. Tu și Sid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

decât țârâitul monoton, enervant, adormitor, întunecat al ploii ce i se părea nesfârșită, aducătoare a potopului ce va pune capăt lumii. Din patul-ei-leagăn vedea marginea de sus a ferestrei sau, dacă ridica mai mult capul, făcându-și perna ghemotoc sub ceafă, întreaga fereastră ușor aburită, cu dâre subțiri, neregulate, șiroind, schimbătoare mereu, de sus până jos, ori stropi grei zdrobindu-se în pulbere de picuri ca niște păsări bete izbite într-un perete de stâncă, cerul jos și întunecat, închis, ermetic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
dispărut orice șuviță de carne. Nu era chiar scheletică, mai avea o fărâmă de forță în pulpele ce tremurau, iar pânteceul îi era ușor proeminent. Părul scurt, foarte rar și îngălbenit, i se lipise de transpirație de cap și de ceafă. Nasul părea că i se subțiase, ochii adânciți în orbite erau înconjurați de cearcăne foarte conturate, iar deasupra pomeților, chiar în dreptul cearcănelor, se formaseră două pungi atârnânde. Cămașa toată udă i se lipise de spatele subțire în două rotocoale mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a apărut. A simțit-o doar dintr-odată lângă el, arăta cum se aștepta să arate. În pantaloni bleumarin mulați pe picioarele ei lungi și extraordinare, cu un pulovăr maroniu pe gât, un batic în care își prinsese părul la ceafă. Bronzată deja, un ciocolatiu deschis, conturând albul ochilor în care sclipeau a bucurie pupilele de culoarea alunei. L-a salutat după obiceiul ei, băiețește și cu voce gravă, Hello, sir, i s-a agățat de gât și l-a sărutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
face? Al doilea brâu „Întinde mâna și dă hârtiile alea la o parte, nu văd nimic din cauza lor“, zise Ileana Roman, cufundată în fotoliul moale și imens, cu brațele ca niște coapse de elefant îmbrăcate în pluș cenușiu, sprijinindu-și ceafa și părul negru strâns într-un coc dezordonat de plușul tot cenușiu al spetezei și ghemuindu-se mai bine sub pledul tras până peste umeri, în dreptul gâtului. Încă dârdâia, dar nu se atinsese de ceaiul fierbinte pus pe o măsuță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
i-ar fi inspirat în clipele în care își așterneau gândurile, cu migală și înflorituri, pe obrazul foșnitor al pergamentelor. Alteori nici măcar asemenea texte nu-l mai rupeau de realitate și ședea pe patul îngust și jos, cu mâinile sub ceafă, urmărind umbrele ce i se părea că se fugăresc în întuneric și cântărind cele petrecute peste zi. Știu, pentru că nu o dată mi s-a întâmplat și mie la fel și nu o dată mi-am dorit să fi fost un cărturar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mare tare: cum adică? Andrei Vlădescu rotindu-și de la unul la altul privirea și răspunzând ca un automat, fără să mai gândească: simplu, o scrisoare din partea redactorului-șef în care, iar subalternul oprindu-se din a-și șterge sudoarea de pe ceafă și pe de gâtul gros și ridicând mâna cealaltă, întinsă până atunci pe vraful de dosare, într-un gest brusc revoltat, ca și cum ar fi vrut să îndepărteze de la el o ispită sau o pată, subțiindu-și glasul și mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele ușor încovrigat părea să lumineze în noapte și mai păstra fierbințeala îmbrățișărilor. Andrei Vlădescu a acoperit-o cu cearceaful și iar s-a așezat cu mâinile împreunate sub ceafă. Avea un gust de cocleală în gură, de la vinul băut. S-a gândit un timp să se dea jos din pat, să aprindă lumina sau bricheta sau să-și caute pe dibuite drumul spre bucătărie, să bea apă. Erau prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
timp a continuat să vadă aceleași umbre ostile. Întindea mâinile către ele, cu palmele desfăcute, și mâinile i se alungeau nefiresc împingând toate obiectele spre pereți și prin pereți, într-un alt întuneric; dar mâinile continuau să fie împreunate sub ceafa lui. Apoi nu mai împingea cu mâinile în lucruri și în ziduri pentru că era cu totul dincolo de ziduri, nu să bea apă, uitase că-i este sete, nu mai știa de ce se afla dincolo. Era doar o peșteră goală, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
acoperită de acea parte cu ziare - mișcările lor de seară, de după ce aprindeau luminile. Îi văzuse stând pe pat, vorbindu-și, îl văzuse pe el cum îi mângâie părul lung și ea zâmbea, apoi el se lungise cu mâinile sub ceafă și ea se așezase cu capul pe pieptul lui, numai în maiou, dar nu știa dacă își vorbeau sau nu-și vorbeau, apoi ea dispăruse în spațiul pe care el nu-l putea zări din cauza ziarului prins cu pioneze, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
întinse în față pe plapumă, inerte, ca ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-mă, era agitat, nervos, a plecat imediat spunându-mi că are nu știu ce treburi. În seara aceea unchiului meu îi sclipeau ochii, ca de o mare bucurie. Stătuseră de vorbă, dar n-am aflat niciodată despre ce.“ „Du-ți mâinile la ceafă și saltă-ți puțin părul. Așa, în lumina asta.“ „După seara aceea a început să mă piseze cu sfaturi, să-l îndemn pe unchiul meu să facă un testament și alte chestii din astea. Ridicam în continuare din umeri, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
filmul, nu-i așa? P-asta o iau deocamdată.“ Andrei știa că n-o să mai vadă niciodată romanul înapoi. Pe urmă se fâțâise o vreme mișcând încet din șoldurile pe care se mulau pantalonii negri, ridicându-și întruna mâinile la ceafă. Andrei Vlădescu era convins că mișcările astea fac parte din jocul ei de ațâțare, până în clipa în care i-a spus: „Da’ nu-mi zici nimic, dragă, de perucă? Nu-mi stă bine?“. Nu observase asta. De sub peruca cu păr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mână barba nerasă. „Ehei, Patricia dragă, vasăzică așa“, a zis după un timp. Răsuflarea îi mirosea a băutură. Și-a lepădat cojocul pe preșurile de lângă pat, s-a așezat cu un oftat, făcând să scârțâie somiera, și-a lăsat pe ceafă căciula, continuând să se uite la cei doi, cu gura întredeschisă, respirând greu. Nu arăta nici bătrân, nici tânăr. Ochii îi erau roșii, fruntea brăzdată de cute adânci. Pulovărul gros avea gulerul ros și murdar. A scormonit în buzunarul pantalonilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fără să spună o vorbă, de parcă și-ar fi uitat cuvintele, pe urmă a întors privirea după aparatul de radio care continua să gâjâie, fără să-l vadă, a dat a lehamite din mână și și-a tras mai pe ceafă căciula brumărie. „Vasăzică, așa. Ce cauți, mă, la femeia mea?“, a întrebat deodată, când Patricia se întorcea cu cafeaua. „Termină, nu sunt femeia ta“, i-a zis. „Asta o spun eu, tu să taci.“ Patricia se uita la el încremenită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
îmi construiesc casă?... Részeges disznó... porcule și bețivanule... Pe mine?“ Bărbatul se întoarse spre ea, protestând, surprins mai mult și neînțelegându-i strigătele și revolta, își ridicase palmele mari în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici cum Andrei își șterge buzele, își vâră batista în buzunar, îmbracă pardesiul cadrilat, se gândește o clipă să spună ceva, renunță și se îndreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

sparge ceva. Jocurile lor par întotdeauna violente și dacă fac vreo stricăciune, Lawrence se va văicări la nesfârșit. — Roddy e drăcușorul, el o ațâță și pe Hilary, care e un îngeraș. Amândoi sunt la fel de răi. Mortimer începu să-i mângâie ceafa. Simțea că e nervoasă. — Iubito, tremuri. Nu știu ce am. Se așeză lângă ea și ea se cuibări instinctiv la pieptul lui, ca o pasăre care își caută un refugiu. Sunt foarte agitată. Mi-e groază să mă confrunt cu ei. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pasagerii care stăteau jos. Firește că aș fi preferat să stau cu nasul lipit de sticlă, dar când am încercat, am descoperit că exact la nivelul feței era o imensă pată vâscoasă, o acumulare de transpirație și de grăsime de pe cefele pasagerilor care se frecaseră de sticlă, așa că am fost nevoit să mă întorc și să stau ochi în ochi cu acel avocat de corporație sau intermediar comercial sau ce naiba o fi fost. Am fost împinși și mai aproape unul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

neîmpodobită de inele. Era cu cinci sau șase ani mai mică decît Helen, care avea treizeci și doi de ani. Avea fața smeadă și Încă plină de vigoarea tinereții, și un păr castaniu Închis. În acest moment era strîns la ceafă ca o pernă de catifea, și se sprijinea de zidul din cărămidă caldă. Helen invidia părul lui Viv. Părul ei era deschis la culoare sau, cum credea ea, incolor, și se comporta absolut impardonabil - creștea drept. Și-l ondula, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
era tuciurie ca de țigan, și pistruiată, și o gură cu buze rozalii, groase și satinate. Ori de cîte ori zîmbea, dinții Îi apăreau albi și regulați contrastînd cu bronzul și pistruii de pe obraz. Acum stătea rezemat, cu mîinile la ceafă, legănîndu-se pe cele două picioare din spate ale taburetului. Se uita leneș prin Sala Lumînărilor, plimbîndu-și privirea de la un obiect la altul În căutarea unui alt lucru care să-i abată atenția. După o secundă, se aplecă de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îndepărteze părul căzut pe ochi. Părul părea blond deschis acum, În lumina amurgului, iar fața Îi era În continuare rozalie și ușor transpirată. CÎnd o luară prin zona cea mai aglomerată, el scoase o batistă și-și șterse fruntea și ceafa. — Tre’ să beau un păhărel! Tre’ să beau mai multe, de fapt. Am stat În Ealing de la ora două, Încercînd să scriu un articol umoristic despre creșterea porcilor. Fotograful meu s-a chinuit o oră să convingă o scroafă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
asta Duncan se trezea: de parcă un anumit punct maxim al nemișcării, o dată atins În locul acela, acționa asupra lui sub forma unui sunet sau al unei vibrații. Acum era treaz. Stătea Întins pe spate În patul lui etajat, cu mîinile sub ceafă; privea În Întunericul creat de patul lui Fraser, cu un metru deasupra feței lui. Își simțea mintea limpede și era calm: parcă ușurat de o povară teribilă, acum că ziua de vizită venise și trecuse - acum, cînd reușise să treacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
continuă cîteva minute. Duncan Își mîncă mîncarea murdară ascultînd, dar nu spuse nimic. Se uita din cînd În cînd la Fraser care, după ce declanșase totul, după ce-i stîrnise pe cei de la masă, stătea acum sprijinit de scaun, cu mîinile la ceafă și se uita Încîntat. Uniforma, se gîndi Duncan, i se potrivea la fel de rău ca celorlalți; cenușiul hainei, cu steaua roșie soioasă, Îi sleia culoarea din obraji; gulerul cămășii era negru de murdar ce era, și, cu toate astea, reușea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]