27,125 matches
-
bucurie, dar, năucul nu observa faptul, și continua să strige cât îl ținea gura, după soție și după mama soacră. Scoase de sub haină un cuțit. Mititica se împiedica în picioarele lui și căzu. Mai bine că se întîmplase așa. De după colț apăru și bunica. În mână, cu o pasăre pe care tocmai o tăiase, care încă i se zbătea, înainte de a o fi aruncat, ca să moară, după datină. Dragoslav se repezi asupra ei. Ea ridică pasărea în sus, ca să se apere
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
anumite puncte de vedere, așa și era. Pentru că, fiecare coțofană, strigă omenirii, că puiul său e cel mai frumos dintre toți puii de coțofană de pretutindeni. Casavilă creștea văzând-o cu ochii. Era, dar, mai ales, urma a fi, un colț de rai, din marele rai al vieții de pe Terra. Se apropia iarna. A sosit și mașina, dintre cele mai de lux mărci și prețuri, de la acea vreme. Rodajul i s-ar fi făcut pe ici-pe colea. Caratele fericirii familiei Iozefinilor
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
tot timpul mi-l dedicam desenatului și consumului de alcool și opiu. Alesesem munca asta ridicolă, decoratul învelitorilor pentru truse de scris, ca să mă amăgesc și să-mi omor timpul. Din fericire, locuința mea e situată în afara orașului, într-un colț tăcut și liniștit, departe de viața tumultuoasă a oamenilor. Împrejurimile sunt absolut pustii; de jur-împrejur, ruine. Numai dincolo de râpă se văd case de lut turtite, îndesate; de acolo începe orașul. Mă întreb care nebun, ce persoană excentrică a construit cocioaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ochii bolnavi și roșii și buză-de-iepure. Semănam, cumva de departe și într-un mod ridicol: ai zice portretul meu reflectat de o oglindă deformantă. Nu mi l-am imaginat niciodată altfel pe tata. Abia intrat, omul se chirci într-un colț al camerei. M-am gândit să pregătesc ceva pentru a-l primi cum se cuvine. Am aprins lampa și am căutat peste tot sperând să găsesc ceva depus pe masă, orice, deși știam că în casă nu mai era nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
imediat, atât de intim, încât aici mă regăseam în ambianța mea normală. Tocmai mă nășteam într-o altă lume, antică, dar mai apropiată și mai naturală. Era la lăsarea nopții. O lampă cu ulei ardea în nișa peretelui. Într-un colț al camerei era un pat, dar nu puteam dormi. Trupul mi-era în flăcări; pete de sânge îmi ardeau abaua, fularul, mâinile. În ciuda febrei și migrenei, eram pradă unei tulburări, unei frenezii deosebite, chiar mai puternice decât gândul să șterg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
viață cum storci un ciorchine de strugure, vărsându-i sucul picătură cu picătură, nu, vinul, ca pe agheasma împărtășaniei de moarte, în gâtul uscat al umbrei mele. Vreau numai, înainte de a pleca, să consemnez pe hârtie răul, care, în acest colț de cameră, m-a ros asemenea unui ulcer sau asemenea unei tumori. Pentru că îmi va fi mult mai ușor să-mi pun ordine în idei. E un testament? Nicidecum! N-am nici bani pentru judecători, nici religie pentru diavol. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ruinele miilor de case antice. Pereții, tencuiți cu var, poartă o inscripție sub formă de friză, exact ca aceia ai mormântului. Cel mai mic detaliu al acestei încăperi îmi mănâncă o groază de timp. De exemplu, pânzele de păianjen din colțuri - pentru că, de când am căzut la pat, mă ocup mai puțin de mine. Cuiul lung plantat în peretele gros a suportat leagănul meu și al soției mele, poate și greutatea altor copii. Puțin mai jos, s-a desprins molozul, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
gesturi asemănătoare celor pe care le-ar face dacă ar fi mușcată de o cobră. Femei, copii, bărbați goi s-au strâns în jurul ei, plini de curiozitate, în timp ce tatăl meu - sau unchiul - încărunțit și adus de spate, așezat într-un colț, o privește gândindu-se la hruba întunecoasă, la zgomotul pe care-l face șarpele furios târându-se, la șuieratul său, la capul său ridicat, la ochii scânteietori, la gâtul asemănător cu o lingură și la semnul gri-închis în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
corpul său. Ridicai pânza care-i acoperea fața. Fața gravă și atrăgătoare părea modelată de amprenta tuturor iubirilor pământești: expresia ei mă făcu să mă prosternez. Totuși, moartea mi se părea un eveniment natural, banal. Un surâs disprețuitor înghețase în colțul buzelor dispărutei. Mă grăbeam să-i sărut mâna și să mă retrag, când, întorcând capul, o văzui intrând, spre marea mea surpriză, pe târfa asta, acum soția mea. În fața rămășițelor pământești ale mamei sale, ea se lipi de mine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
place unul, îl pândeam, comiteam mii de josnicii și-i debitau mii de platitudini, ca să mă împrietenesc cu el, să-l flatez, să-l îmbrobodesc. Și ce amanți! Vânzătorul de mațe, muftiul, notarul, negustorul de măruntaie, băiatul de la dugheana din colț, filozoful. Numele și titlurile se schimbau, dar toți erau niște bădărani. Spre ei mergeau preferințele ei. Și ce mârșăvie! Cât mă înjoseam! De necrezut! Mi-era teamă să nu-mi pierd soția și de aceea voiam să iau lecții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Mă obișnuisem cu el. Numai în întuneric mi se reanimau gânduri pierdute, spaimele uitate și aceste idei înfricoșătoare și incredibile care se disimulau în nu știu ce ungher al creierului meu. Ele se puneau în mișcare și se strâmbau la mine. În colțul camerei, în spatele perdelei atârnând alături de ușă, erau o mulțime de idei și siluete informe și amenințătoare. Acolo, lângă perdea, stătea o nălucă înspăimântătoare. Nu se mișca; nu era nici tristă, nici veselă, de fiecare dată când mă întorceam spre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o luam de la capăt. Nici n-apucasem bine să închid ochii, că auzii un zgomot. Doica mătura încăperea. Îmi adusese prânzul sus; puteam să-l văd pe bătrânul negustor de mărunțișuri din față. Nu-l vedeam decât pe măcelar, în colț, la stânga. Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau, contemplate de la mare înălțime, ridicole și meschine. Ai fi zis că omul ăsta nu era făcut să fie măcelar și că juca teatru. Aduseră mârțoagele negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire. Acum două sau trei zile, când am țipat și soția mea a venit până la ușă, am văzut cu ochii mei, pe buzele ei, semnul dinților lui murdari, galbeni și stricați, al colților de măsea prin care ieșeau versete din Coran. Și apoi, de ce se instalase individul ăsta în preajma casei noastre? Și asta imediat după ce ne căsătorisem. Era curtezan? Amorezul târfei? Îmi amintesc că în ziua aceea m-am apropiat de mărunțișurile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient de asta, aparența unui fel de semizeu. Cu marfa sa nenorocită, el întruchipa simbolul creației. Da, văzusem semnul celor doi colți galbeni și stricați, prin care ieșeau versete din Coran, semnul dinților săi pe fața soției mele, femeia asta care nu mă lăsa să mă apropii de ea, care mă disprețuia, pe care o iubeam totuși, deși nu mi-a permis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
chinezesc” (VIP, 30 mai 2006). Un lucru nu e clar : blocul e celebru fiindcă s-a născut În el micuțul Mitoșeru, ori deoarece e - tot În el - un restaurant asiatic? Și-apoi, poate Arșinel a uitat, dar trei blocuri după colț a trăit marele George Calboreanu. Unul dintre genialii artiști ai României! Dar cine-i Calboreanu, față de Mitoșeru?! Nici măcar nu mai apare la televizor, dă-l În sărăcie !... Uneori, Înclin să-i dau dreptate lui Balzac : „Dacă presa n-ar fi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ciudă că la un tîrg internațional RPR (Republica Populară Ro mână) a expus...un tractor! Ptiu! La rubrica Panou de onoare sunt expuși fruntașii de la GAS Petrești (localitatea În care a văzut lumina zilei Savanta de renume mondial). În alt colț de pagină e lăudat un țăran care a obținut 4.500 l. de lapte pe vacă furajată. Ș.a.m.d. Reiau, cu stupefacție, Întrebarea : cum se putea ca o revistă atît de idioată, să aibă un tiraj de 500.000
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Vijulie, ce era în termosu' ăsta?". Bărbatul își suge un picuț gingiile, măcar aparent la modul meditativ, apoi neagă, dând scurt din cap. "Era apă dă la o mânăstire. Mi-o adusese coana Ivenița. O știi? Aia dă șade în colț, lângă frizeria dă câini. Mda... Tare și afacerea asta! Cică tre' să te programezi acolo. Dacă vii cu potaia derect, nu ți-o ia. Învârte și ăștia banii..." "Ea îi patroană acolo?", întreabă câtuși de puțin atent domnul. "Cine, mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
nea Vasile îi place viața, că-i bărbat, nu glugă de coceni. Iar bărbatul adevărat are un bănișor pus de-o parte pentru un șprițan, la local, cu cumetrii, pentru o bericioaică, la bordură, în fața buticului lui Costi, sau la colțul blocului, după meci, pentru un zar, o carte, alea-alea și, la o adică, dacă pică la drum de seară sau de zi, pentru o bagaboantă mai fâșneață. Nu de alta, dar, așa cum afirmă el cu mândrie, iar nevastă-sa
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
largi răspândite printre naivii neprofesioniști, are și ea cam tot atâtea forme ca și beția. Astfel, există o mahmureală a dinților încleștați și a privirii fixe, aparent meditative, oarecum asemănătoare cu beția sovietică, așa cum există și o mahmureală belicoasă, cu colțurile gurii lăsate și ochii injectați. Nea Petrică era la faza unei mahmureli neutre și care era pe punctul să se sfârșească. Or, acesta este un pericol care trebuie evitat. Așa că omul nostru își luase din drum remediul necesar. Și anume
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
a ta, să nu cumva să mă mâhnești în așa chip încât, cu toată compasiunea pe care o am față de fratele meu cel păcătos, să te dau cumva afară". Continua cu și mai multă asprime: Ia vezi! Pantelică, ăla din colț, de la blănărie, abia așteaptă să-l ajut și pe el cumva cu lucrul p-aci, prin juru' sfântului lăcaș, și nu umblă să se tocmească pentru orice, cum fac alții! Înțelegi mătăluță?". "Înțeleg, Sfinția Voastră, cum să nu înțeleg!? Da
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
direct la doctorul Gherasim, la ORL, da' rapid, m-auzi? Hai, mișcă-ți tenderu', că acum îmi vine nebuneala și vă fac raport la amândouă!" Un brancardier slăbuț apăru cu un aer visător, cu un chiștoc de Kent uitat în colțul buzelor. Întrebă distrat: "Care merge la doctoru' Gherasim?" "Tu care crezi, băi, spafanache?", îl luă la refec hiperactivul Radu. "Domnul cu mâna sau cel cu nasul praștie? Vorbești să n-adormi, Grigore." "Domnu' cu nasu', haidi, bre, sus în scaun
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un aer ocult. Săgetat de un gând rău, Vasile lăsă conversația și porni iute spre subsol, traversând mai apoi holul întunecos. Deschise ușa celui mai important ascunziș al său și aprinse lumina-n odăița fără ferestre. Se duse glonț în colțul plin de cartoane și le dădu la o parte. Cele mai bine de 60 de kilograme de bronz erau la locul lor. Răsuflă ușurat, înjurându-l totuși apăsat pe Petrică. Stinse lumina. Închise ușa la loc și, pe lângă dispozitivul de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-i semn să le lase pe o măsuță aflată între două fotolii. Adăugă în timp ce se așeza pe unul dintre ele: "Stai, măi, fată, și tu jos, că parcă-mi șezi în cap, zău!". Adulmecă cu o schimă de nemulțumire în colțurile gurii: "Cât zahăr ai pus?", întrebă cu un aer sever. "N-am pus. Nu știam dacă azi vă permite cura..." "Ete, cura!...", dădu a Săvuleasca din mână a lehamite. Specifică: "Eu nu țin nicio cură, eu urmez un anumit regim
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ieri în Lăptărie cu Simona. Nu nega! O vorbă să nu scoți, că te joc în picioare, pocnitoareo ce ești! Apăruseși și tu, așa, la 'șto, din întâmplare p-acolo și ți-a căzut fața când m-ai observat în colț cu fata aia..." "Era și greu. Mai ales că erați în lavuri greoaie, dă să uita tot clubu' la voi cum vă luaserăți la mozol", spuse veninos secretara, uitând de orice prudență. "Deci recunoști, scârbă!", explodă Ciucurel. "Ce să recunosc
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
az-dimineață, dă la prima oră, mi-ai zis să-ți dau cheia d-aci?", făcu triumfătoare și totodată jignită secretara. "Ba da", făcu tânărul manager, evitându-i privirea acuzatoare. Deschise sertarul de la birou și zări cheia așezată cu grijă în colțul din dreapta. Oftă încruntat. "E acolo, nu?", făcu Monica, trecând imediat la contraofensivă. "Da-i mai ușor să-ți sară dracii pă mine. Ți-ai și găsit un motiv ca să te scoți pentru bulșităria cu Simona. Lasă, bă, că Monica, uite
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]