19,530 matches
-
despre o legătură directă timp subiect. Această "lipsă" este caracteristica obiectuală a subiectului în cadrul reducției dictaturii judicativului; ea ar putea fi numită atemporalizarea subiectului. Faptul acesta este deosebit de semnificativ în regândirea ordinii judecății. Timpul a în-ființat (constituit) subiectul, a în-ființat (constituit) și predicatul; le-a conferit sensurile obiectuale specifice de funcțiuni judicative, dar, după această instituire, timpul, operând încă, retrage subiectul din raza sa, conferindu-i încă un sens, opus, formal, celui anterior, fiind vorba despre atemporalizare. Forma aceasta a cuvântului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi condiționat și statutul de constantă caracterizează obiectual aspectul alethic al dictaturii judicativului, așa cum faptul de a fi posibil și statutul de variabilă caracterizează obiectual, în primă instanță, aspectul formal (structura originar judicativă S P). Prima caracteristică sens în obiectul constituit -, faptul de a fi condiționat, trebuie luată, temporal, ca fapt de a fi actualizat sau prezentuit; a doua caracteristică, statutul de constantă, poate fi luat, de asemenea, ca sens al unui fapt actualizat. Ceea ce vrea să însemne că în structura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar și fără ca acestea să fie implicate aici direct; în fapt, el nu mai operează, dar își menține anumite sensuri în orice obiect constituit judicativ. Tocmai datorită unei astfel de situații, dictatura judicativului reprezintă, în privința actului constitutiv și a obiectului constituit, doar logos-ul formal; logos, totuși. Am desprins, prin reducția temporală operată asupra celor două aspecte ale dictaturii judicativului, caracteristicile obiectuale ale acestora. Aspectul formal se definește prin faptul de a fi posibil și prin statutul de variabilă, iar aspectul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind dincolo de logos-ul formal constituit ca judicativ, aflându-se însă, cu unele sensuri ale sale, în orice obiect constituit judicativ, adică în cele două aspecte ale judecății, așa cum am arătat mai sus. Primul aspect adus în discuție, devenit secund în ordinea accentului pe care îl
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind dincolo de logos-ul formal constituit ca judicativ, aflându-se însă, cu unele sensuri ale sale, în orice obiect constituit judicativ, adică în cele două aspecte ale judecății, așa cum am arătat mai sus. Primul aspect adus în discuție, devenit secund în ordinea accentului pe care îl acordă unor semnificații de dincolo de caracteristicile obiectuale prin care se definește, anume aspectul formal
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
S și P, iar sensul de poziție și atitudine trebuie condus până la limitele logos-ului formal. Nu poate fi reconstruită legătura constitutivă a timpului cu subiectul logic fără a deschide problema raportului timpului cu subiectul ca ființare: acesta, ca obiect constituit judicativ, este esențialmente "temporal". În fond, subiectul logic reprezintă el însuși o ființare de un fel anumit (căci orice ființare are propria determinare obiectuală); altminteri, el nu ar avea nici o legătură cu timpul: de fapt, nu ar fi nimic, nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituția ființială a acestuia, pentru ca tocmai această constituție ființială, instituită deja datorită timpului, să prindă în sine și determinarea funcțională a subiectului; subiectul ființează, iar predicatul funcționează, am putea spune (ambele determinări fiind obiectual-judicative). Subiectul se păstrează în propria identitate constituită (prin timporizare) numai scăpând, cumva, de amenințarea timpului, mai bine zis a timporizării, operație care nu poate lua, în cazul subiectului, decât sensul chemării viitorului; ceea ce înseamnă o zăbavă, o neschimbare a determinărilor primite deja. Sustrăgându-se continuu dominației timpului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de sine ca ființare, ca timp, sau pentru regăsirea conștiinței de sine ca subiect. Timpul "donează" ființarea subiectului, îl în-ființează, fiindcă este el însuși ființarea ca atare a celui timporizat, obiectualizat (judicativ); tot el "donează" și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca subiect: în fapt, el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva sunt două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit "logicii" urmate până aici, da, sunt două timpuri. Și trebuie acceptat acest lucru, dacă timpul este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit "logicii" urmate până aici, da, sunt două timpuri. Și trebuie acceptat acest lucru, dacă timpul este luat și asemenea ființei și Unului aristotelic, ca o generalitate fără gen, altfel spus, ca "obiect" (oricare) constituit judicativ în poziția de subiect (oricare). În plus, timpul nu trebuie să fie el însuși ceva, pentru a putea fi apoi ființare determinată ca subiect? Nu trebuie să aibă propria sa ființare? Dar dacă el ar fi ceva, în-ființat fiind
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe aceasta în prim plan, iar ființarea sa este topită în funcțiunea logică proprie. Toate acestea sunt sensuri constitutive pentru diferența dintre cele două obiecte judicative, subiectul și predicatul. Totuși, în cazul amândurora, poziția logică proprie, adică însăși obiectualitatea lor constituită, este dublu condiționată: ca ființare și ca funcție. Reprezentând o ființare, predicatul este și el timp (timpul ca ființarea proprie). Totuși, în unitatea judecății, el se deosebește funcțional de subiectul logic; mai mult, are o preeminență funcțională, pusă în evidență
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este originară în raport cu statutul său de ființare în judecată, fapt care se arată ca o primă diferență obiectuală notabilă față de subiectul logic, în cazul căruia ființarea reprezentată de acesta ca timp condiționa funcțiunea sa judicativă. Predicatul logic, ca obiect judicativ constituit, este, originar, o funcțiune logică; dar, tocmai pentru aceasta, el reprezintă și o ființare, ceea ce ne îngăduie să vorbim despre propriul său timp și, în urmare, despre propria sa "poziție" logică. Predicatul, ca ființare (judicativă), este propriul său timp. Totuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai împreună cu timpul.203 Să privim însă îndeaproape această chestiune a timpului ca ființarea însăși, adică să luăm în seamă actul timporizării, și să observăm ce fel de ființare constituie, la rându-i, "este". Desigur, nu poate fi însăși ființarea constituită ca subiect logic sau cea constituită drept predicat logic (legate prin verb, în structura formală a judecății); ceea ce înseamnă că "este" nu reprezintă o funcțiune logică în judecată, iar regulile constituirii sale obiectuale, prin acte judicative, diferă de cele proprii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că "este" nu reprezintă o funcțiune logică în judecată, iar regulile constituirii sale obiectuale, prin acte judicative, diferă de cele proprii celor două poziții logice. De altminteri, cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva care se poate sustrage timporizării, neprimind moduri temporale proprii ființării, și care reprezintă, în fapt, ființa însăși. Numai că sustrasă tuturor acestor acte constitutive, ființa ființa însăși trebuie să fie ca atare, "în același timp", act constitutiv și obiect constituit, corelativ, ceea ce o readuce la o situare în care am mai văzut-o odată: la identitatea cu logos-ul întreg; dar, de fapt, această mișcare de constituire a ființei înseși nu încetează niciodată, fiindcă avem de-a face, în fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite "achiziții" de felul habitualităților aristotelice (hexis). Dar "obiectivitatea" temporală a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și identitate cu timpul -, raportul cu sine al oricărui alt fapt sau fenomen. De asemenea, în termeni strict judicativi, reflexivitatea timpului poate fi luată ca dublă situare fenomenologică a timpului: ca act constitutiv (fiind identic judecății înseși) și ca obiect constituit, corelativ (ființarea în-ființată prin timporizare). Trecerea timpului în condiție de ființare, chiar dacă el este gândit ca timp originar sau temporalitate, iar ființarea în cauză, una privilegiată în privința faptului ei de a fi (datorită însuși raportului său cu ființa), nu aduce
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
valabil și acest gând, dar între granițele dictaturii judicativului; nu, nu este valabil dincolo de aceste granițe, acolo unde timpul se joacă asemenea unui copil. De ce se petrece o asemenea diferență? Pentru că tot ce capătă sens în orizont judicativ, orice fapt constituit și "produs" acreditat al gândirii, rostirii, făptuirii după regulile unei gândiri ea însăși acreditată, își are fundamentul în timpul ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului). Interesul pentru problema timpului de-a lungul istoriei filosofiei este cu totul firesc
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
capătă sens prin reducția judicativă este ceva, adică o ființare, fiindcă judecata prelucrează, prin chiar operațiile de timporizare, constituindu-și astfel obiectul corelativ, timpul însuși, nu trebuie să acceptăm că și timpul este ceva tocmai în acest sens, adică ceva constituit ca atare tocmai în afara timpului ce timporizează judicativ? Așadar, nu este și el o ființare determinată ca timp, timporizat de timpul-ce-timporizează-judicativ, adică nu este și el ființarea-timp, așa cum este subiectul-ființare- timp, cartea-(din fața noastră)-ființare-timp, tabloul-(de sub privirile noastre)-ființare-timp
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în fond, toate aceste structuri judicative, care se sprijină pe cele două aspecte originare din structura judecății, formează elementul intențional originar care funcționează ca prealabil în orice constituire fenomenală, adică pentru orice act de constituire judicativă și pentru obiectul corelativ constituit. Fenomenologic, "eu" mă aflu în punctul zero al lumii, cum spun Husserl, Heidegger, M. Merleau-Ponty ș. a., iar constituirea "lumii" este în funcție de "mine". Să fie vorba, totuși, despre o teză judicativă? Revenind la generalitatea căpătată prin constituirea ființării conștiente, ne întrebăm
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
omului cu lumea). Dar linia aceasta de discurs nu ne duce prea departe, în acest context; reducția judicativă nu o poate decât păstra între virtualitățile sale timporizatoare. Situația existențială, precum și unitatea ontologică, deși au un anumit sens judicativ, fiind astfel constituite parțial prin timporizare, nu pot fi pe deplin puse în sens. Reducția non-judicativă însă, pornind de la ceea ce actele constitutive ale timpului au creat (pornind de la lumea judicativului, "împarantezând-o") poate "lucra" în sensul celor două. Timpul, cum am văzut deja, este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
preeminența unuia dintre acești doi termeni. Nu trebuie să înțelegem, cumva, din cele spuse, că dictatura judicativului este un spațiu al arbitrariului; de fapt, imediat după instituirea principiilor ei (amintite mai devreme), tot ce capătă întruchipare, tot ce este obiect constituit (orice "produs" al gândirii, rostirii, făptuirii, constituit temporal) este "acreditat" (sau neacreditat) în funcție de acestea. Dictatura judicativului este un spațiu al legii, un spațiu strict "raționalizat". Iar legea nu este pusă în discuție decât în sensul de a i se înfățișa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în așa fel încât tocmai sarcinile exersate și devenite proprii să fie mai puternice în exercițiul lor. Dar aceasta înseamnă că și aspectul alethic a căpătat tărie, exprimată, desigur, în sarcini noi. Ne amintim că aspectul formal avea drept caracteristici constituite, din perspectiva timpului luat ca elementul originar al dictaturii judicativului, faptul de a fi posibil și statutul de variabilă; iar cele două poziții ajungeau, datorită timpului, astfel: subiectul, substrat (a suporta însușiri predicate despre el), iar predicatul, general (a generaliza
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
instituirii unui paradox între principiul însuși și anumite fapte care îi sunt, formal, subordonate, în sensul că "lucrurile însele" nu sunt chiar "lucrurile", ci entitățile formale care se construiesc după anumite reguli asumate într-un demers. Într-un fel, obiectele constituite acum sunt pre-constituite, iar ele intră în "viață" cu o predeterminare: evident, judicativ- formală. Cred că unul dintre "obiectele" care răspund în cea mai măsură acestei situații, deși nu are de-a face cu convențiile "teoretice" ale analitismului filosofic, este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află în timpul însuși, agentul în-ființării; de aici și identitatea acestuia cu ceea ce în-ființează. Astfel, poate fi vorba despre sensul timporizării numit prezentuire, și atunci sensul căpătat de ființarea în-ființată (prezentuită, adică timporizată cu un anumit sens, dat de "prezent", constituită judicativ ca fiind de față) este acela propriu-zis de ceva ca substrat. Dar sensul timporizării poate fi acela de chemare a trecutului, iar sensul căpătat de ființare este cel de reflexivitate, de întoarcere către sine (recunoscut, de exemplu, în conceptul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
De aceea transcendența pare a domina orice relație, de la aceea cu sine se pretinde o dedublare a celui care relaționează cu sine, așa cum se întâmplă prin survenirea viitorului în sens de moarte a mea -, până la relația cu un lucru (ființare-simplu-prezentă, constituită obiectual). Totuși, ea nu ar fi posibilă fără relația cu sine a ființării conștiente, așadar fără ca ea să fie un sens al timpului, care, timporizând prin cele trei momente ale sale respectiva ființare, o pune pe aceasta în identitate cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]