6,252 matches
-
apreciezi pe deplin măiestria. Nuharoo știa exact ce voia. Pe sub roba de doliu ea continua să poarte rochia în care își propusese să moară. Era atât de murdară, încât marginea gulerului devenise gri. Mergeam printr-o pădure de umbrele și corturi din mătase în formă de pavilion. Am inspectat cortegiul și am ars tămâie. La sfârșit am turnat vin, invitând sicriul să-și urmeze drumul. Procesiunea a pornit pe drumurile sălbatice de la Jehol spre Marele Zid. Sicriul fusese finisat cu patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
munte. Un budist cu barbă albă până la pământ o condusese în acest loc. Ea era venerată și toți supușii ei mergeau având pe capete porumbei albi. După ceva tânguială, Tung Chih a fost de acord să părăsească palanchinul cât un cort a lui Nuharoo și să vină să stea cu mine. — Doar pentru scurtă vreme, zise el. Am încercat să nu las să mă supere atașamentul crescând al fiului meu față de Nuharoo. El era unul dintre puținele lucruri rămase în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rolul de pețitoare mă va elibera de durere. Trebuia să fiu în stare să dau ochii cu el fără ca inima-mi s-o ia la goană, deoarece supraviețuirea lui Tung Chih depindea de armonia dintre noi. I-am convocat în cortul meu pe prințul Ch’un și pe Yung Lu. Cumnatul meu a sosit un pic mai devreme și l-am întrebat de băiețel și de sănătatea surorii mele, Rong. A izbucnit în lacrimi și mi-a spus că nepotul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
doamnă. Însă sunt nedumerit de acțiunile dumneavoastră. La ce vă folosește să vorbiți ca și cum nu vă pasă deloc de el? — Îmi face plăcere prezența lui, și asta este tot ce îmi pot permite, îi zic. Mă uit lung la tavanul cortului știind că în fața mea se întinde o noapte grea. — Nu înțeleg, zice eunucul. Oftez: — Spune-mi, An-te-hai, e adevărat, în general, ce se spune, că dacă bați întruna o bucată de fier, aceasta se va transforma într-un ac? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă credeți nebun, dar trebuie să vorbesc. Vreau ca iubirea dumneavoastră să se împlinească, la fel de mult cum vreau să-mi redobândesc bărbăția. Nu aș putea cu nici un chip să las să scape o asemenea ocazie. Mă plimb de colo-colo prin cort. Știu că An-te-hai are dreptate și că trebuie să fac ceva înainte ca situația să mă depășească. Nu e greu de înțeles unde mă va duce pasiunea mea pentru Yung Lu - înfrângerea visului meu pentru Tung Chih. Îl chem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
omul lui Dumnezeu. 3. Au așezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele țării, și au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineață și de seara. 4. Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, și au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi. 5. După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă și pentru toate sărbătorile închinate Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
a emigrat, nu înainte însă de a-mi exmatricula singurul nepot din facultate. - Așa or fi lucrurile în revoluție. - O schimbare pentru cei mulți a venit, dar asta n-a fost decît altă pălărie. Revoluția a scos pe nomazi din corturi, repartizîndu-le apartamente la bloc. Omul se complace în viața cu care s-a obișnuit. Fără păsare, ei au lipit cu lut parchetul și au făcut deasupra vetre pentru foc. - Vorbind despre formarea omului nou, Popescu ne cerea un timp de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Deșteptat în lăuntrul meu, m-am pomenit deodată într-un vîrtej de oameni negri care se roteau ca o sfîrlează. Se desfăceau în evantai, lăsînd să curgă printre dînșii rîuri de femei ce ondulau în curbe luminoase. Din umbra unui cort liliachiu țîșni, fragilă și slabă, Sulamita. Era Aneta Gărgăun în chipul unei fetișcane cu fruntea albă sub cocul albăstrui și buzele răsfrînte. Ridicînd nara străvezie, călcă pe vălul ce-o acoperea. Goală, și-a întins brațul cu oasele subțiri. Sclipea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Învățase poporeanul cu binele. Tatapopii a prins mișcarea și a făcut avere din comerțul cu sticle de lampă, fitil, gaz, felinare, lumânări. Nu s-a mulțumit cu atât. Toamna, mai ales, după ce fierbea mustul, oamenii se apucau de făcut nunți. Corturile, farfuriile, tacâmurile, paharele, mesele, băncuțele lungi și Înguste, betelile de hârtie colorată și câte mai erau trebuincioase de la el le puteai Închiria sau cumpăra. Sifoanele de la el se Încărcau și tot el mijlocea tocmelile cu taraful de țigani. Bucătar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și câte mai erau trebuincioase de la el le puteai Închiria sau cumpăra. Sifoanele de la el se Încărcau și tot el mijlocea tocmelile cu taraful de țigani. Bucătar nu putea fi decât el Însuși, pe un preț bun, altfel nu pupai cort și toate celelalte. Avea tuciuri mari În care fierbeau sarmalele și ciorba, cuțitoaie Îndemânatice, satâre, o mașină enormă și bine ascuțită pentru tocat carne. În calitate de bucătar, el nu punea mâna pe nimic, În afară de o lingură cu care gusta. Stătea În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vorbă. A intrat În apă, s-a scufundat și și-a scos băiatul. Lică avea ochii deschiși. Cineva a aprins o lumânare. Au pus pe ochii mortului, ca să țină pleoapele Închise, doi bani de metal. Acoperit cu o foaie de cort și cu luminița tremurătoare la cap, lui Lică nu i se vedea decât o parte din chica neagră. Cei doi băieți se așezaseră În iarba stufoasă a Digului și se uitau tăcuți la mișcările fără noimă ale celor din jurul Gropanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și ea la cele ce se petreceau, mama lui Lică abia dacă se vedea din buruienile Înalte. Băieții o zăriră, dar nu avură Îndrăzneala să-și spună ceva. Spre seară vânzoleala se potoli. Pe Lică, Înfășurat În foaia lui de cort, Îl urcară Într-o mașină. Băieții Își luară plasa și bicicletele și coborâră fața dinspre sat a Digului. Se opriră. Soarele, roșu, apunea. Câmpurile miroseau a tot ce putea fi mai bun pe pământ. Pe Dig, Sergentul, nemișcat, se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apă și ținea fundu-n sus, parcă a batjocură. Înainte să-i urce Într-o dubă verde și să-i trimită la spitalul militar, Comandantul urlase un sfert de oră la cei trei prăpădiți culcați În iarbă pe niște foi de cort. „Norocul vostru, boilor Încălțați, e că n-ați avut Încărcătură În remorcă. Un bob de grâu dacă ajungea În băltoacă - și vedeați voi pe dracu’. V-ar fi Împușcat la zid, cu bentițe negre pe ochi, pentru subminarea economiei naționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
anvelope uzate (erau tăiate și folosite ca troace de apă și grăunțe pentru orătănii), cabluri electrice, vopsea, becuri (chiar și de voltaj mic, pentru mașini). Plutonierul de intendență făcea negoț cu lucruri de lux. El dădea pe sub mână foi de cort, cămăși soldățești, cearceafuri, pături, curele și centiroane din piele, cămăși de corp și izmene cazone, cu șnur În loc de elastic, bocanci noi, ba chiar și niște lădițe de lemn revopsit, cu Închizători solide, În care fuseseră cândva cartușe ori grenade. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să care cele pregătite de ele, ca să se răzbune, dar să și facă o faptă bună, soldaților care, Întinși pe iarbă, beau vin pe inima goală, ascultau muzica tarafului și se Îmbătaseră la rându-le binișor. Pe o foaie de cort În jurul căreia așteptau cu nerăbdare hămesiții poposiră de-a valma toate bunătățile lumii: prepelițe și potârnichi fripte la foc mic, Înfășurate În feliuțe de slănină de porc; pâine albă coaptă În țest, pe foi de nuc; un castron de porțelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe ce-i cheltui -, dădea cu ei În stânga și-n dreapta, cumpăra aur, casetofoane și țoale de la vaporeni. La botezurile copiilor săi plătise pe cei mai vestiți și scumpi cântăreți, care, la cererea publicului - se strângea jumătate de sat În fața cortului cu petrecerea -, dar și pentru teancuri de sute albastre, slobozeau În difuzoare cântece fără perdea. Lumea prinsese slăbiciunea șoferului, știa că-i place să se dea mare cu bogăția și puterea lui și-l stârnea, mai ales când se Îmbăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
oalele, cratițele s-au turtit, iar tuciul cel mare - turnat În urmă cu generații Întregi de Însuși bulibașa unei șatre de țigani nomazi și dăruit unor strămoși de-ai mei În chip de mulțumire că, În mărinimia lor, Îngăduiseră Înălțarea cortului și așezarea taberei În larga curte ce și azi există - a fost făcut țăndări de roțile cele negre și fără milă. În crunta lor rostogolire au băgat În țărână sarea și gazul, piperul, dafinul, legătura de pelin amar, lampa, oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
om de treabă și cumpănit. Pe Fiu, Însă, l-au trecut fiori de moarte. Tată-său a crezut că-l lovise vreo boală și i-a căutat repede fruntea ca să vadă dacă nu cumva ardea. S-au dus apoi spre cortul lor. Spre seară, Fiul s-a furișat către locul unde se găsea Aleasa lui. I-a Întins mâna și ea, tremurând, s-a ridicat de unde stătuse neclintită toată ziua și l-a urmat. Au părăsit Târgul și au luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
toți În tabără la mare pe de-a moaca! Tu ai fost vreodată la mare, băi, puță bleagă? Pe Ectoraș nu-l Întreb, că el, boieru’, am auzit că a fost cu tată-său vara trecută și au dormit În cort.” Baronu găsi că Vieru avea dreptate, iar Ectoraș Îl Înjură. Săpară câteva ore acolo unde Vieru socotise la sigur că se aflau Îngropați În Înfrățire nemții și rușii. Munca era istovitoare, nici când aprindeau câte o țigară nu se opreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
urechi și pe gură, strâmbând hârca Într-un rânjet de chin. În toată Învălmășeala dureroasă rămăseseră neatinși ochii cei goi pe care apucasem să-i zăresc pe malul Gropanului, Înainte ca rămășițele Înecatului să fie Înfășurate Într-o foaie de cort militar și puse pe podeaua unei mașini verzi. Poate și din pricina viselor din copilărie nu m-aș simți deosebit de Încântat să știu că Într-o zi și-ar putea Înfige rădăcinile În râtul meu cel simțitor cine știe ce copăcel mâncător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu vom câștiga nimic. Nu, cred că de-asta a subliniat Hanbei importanța de a judeca momentul corect. Și presupun că momentul acela e chiar acum. Crezi că acum e momentul oportun? — Cu toată convingerea. Chiar atunci, auziră voci din afara cortului. Pe lângă glasurile generalilor și ale soldaților cu care erau obișnuiți, auzeau și o voce de femeie. Era a surorii lui Hanbei, Oyu. De cum fusese informată că fratele ei se afla într-o stare gravă, plecase din Kyoto, însoțită doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Oyu se înmuie ca zăpada topită, cu trupul zguduit de suspine convulsive. Nu mai plânge; nu se cade. Hideyoshi își pierdu calmul, aproape neștiind ce să facă. Cu toate că nu mai era nimeni de față, vasalii se aflau imediat lângă cort și se simțea constrâns de gândul la ceea ce puteau auzi. — Hai să mergem împreună la mormântul lui Hanbei, propuse el, începând s-o conducă pe Oyu de-a lungul cărării de munte din spatele taberei, spre culmea unei mici coline. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
teritoriul, roiuri-roiuri! Destul, Sakichi! Spre încântarea pajilor, Hideyoshi se repezi spre ei, scuturându-se din tot trupul, ca dovadă că nu numai pe ei îi mâncau păduchii. Începură să râdă și să danseze cu toții. Chiar atunci, un soldat privi, din afara cortului, spre tinerii care râdeau veseli și spre vălătucii de fum cald. — Shojumaru e aici? — Da, aici sunt, răspunse Shojumaru. Soldatul era unul dintre vasalii tatălui său. — Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru îi ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
picioare pentru a atrage focul inamic și erau ciuruiți de gloanțe. Calculând intervalul până la salva următoare, alții o luară la fugă spre tranșee și săriră înăuntru, umplând pământul cu luptă și sânge. În noaptea aceea, începu să plouă. Steagurile și corturile militare de pe Muntele Ryuo fură udate leoarcă. Hideyoshi se adăposti într-o colibă, privind norii melancolici ai anotimpului ploios. Nu părea prea vesel. Privi în jur și chemă un vasal. — Toranosuke, e sunetul ploii sau al pașilor cuiva? Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da, stăpâne? — A venit un mesager? — Da, stăpâne. — De ce nu mi-a raportat direct mie? — Raportul încă n-a fost confirmat. — Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]