2,937 matches
-
sărut pe fată? Rămâne cum am stabilit! și nu uita să spui săru’mâna Maricuței și mulțumesc, Mariniței! Drumul s-a lărgit vizibil, iar În stânga sa se Întindea un șes imens, cu iarbă scurtă și bogată și cu un steag dacic alb, așezat În vârful unui stâlp Înalt și pe care vântul Îl umfla mereu. Erau un aerodrum, așa cum va afla mai târziu. Au trecut pe lângă o moară gălăgioasă, ascunsă Între pomi și stufăriș, și lăsând drumul mare, au urcat un
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
satisfac pe maestru“. Mațungă, într-adevăr, se dădea de maestru, după ce încercase să înființeze o societate a creatorilor de hai-kuuri și l-a turnat careva (se bănuia că Troparu, care deja descifrase enigmaticele inscripții de la Țonțești, atestarea sigură a analelor dacice, un fel de testament încifrat al unui preot către discipolii săi) că umblă cu aberații transcendentale, mascate sub forme de-astea japoneze. Troparu cel puțin vorbea cu pietroaiele culese de el de pe prundul râurilor în care se scăldaseră dacii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care trebuia să le rumeg pentru a-mi face cât mai luminos falnicul drum în viață, deschis de socialismul care tot umbla la originile noastre, mutându-le dintr-o groapă în alta, dintr-un sit arheologic în altul. Simțeam dacic în acei ani, chiar mai profund, pelasgic, cu bucăți de suflet part și trăiri îndepărtat himalayene, fiind la curent cu noile discuții care se purtau pe eternul și fascinantul drum al strămoșilor. Insuflat de acea viziune de la „Mureșul“, porneam adeseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
temperatura unificării. Unor popoare nu le reușesc decât catastrofele. Tradiția este greutatea din cală care interzice valurilor să răstoarne nava. Dictatorii știau că grija zilei de mâine trebuie să le mobilizeze supușilor întregul timp. Noi, românii, suntem țesuți din jalea dacică și euforia romană. Comunismul înseamnă să vinzi Paradisul ca să-ți poți cumpăra papuci. Mulți dintre cei care au vrut să schimbe lumea au populat gropile de gunoi ale istoriei. Se tânguiesc în noi strămoșii. Pe unele popoare numai viscolul istoriei
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
construiește oarecum o replică la eforturile făuritorilor de blazoane - impuse de o istorie, de obicei, injustă -, care s-au străduit, prin timp, să-i arate pe români, cu îndreptățite rațiuni totuși, ca popor romanic, neglijând, cu sau fără voie, aportul dacic la zidirea lor. Asemănător felului în care procedează G. Călinescu la începutul Istoriei literaturii române de la origini până în prezent, când, vorbind despre formarea și evoluția limbii române, de exemplu, pentru a demonstra aportul fondului latin moștenit la acest proces, reliefează
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nici la istorie și nici la mormânt și nici măcar la gropi care zac risipite în țărâna de sânge a pământului românesc, stele ce pururi nu se vor stinge în inima legionarului și a bunului român creștin, stâncă de neclintit, ospăț dacic, șuvoaie de sânge. Dușmanii istoriei noastre lucrează asiduu, tenace. Dar nedreptatea care i se face legionarului român e în legătură cu o conspirație mondială iudeo-masonică ce urmărește o supremație mondială, distrugerea neamurilor și a bisericii lui Hristos, iar noi, românii care mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
creierul plăpînd al regelui naturii. Decerebrat, regele pare mai uman, mai familiar. Ultimul serial aruncat drept În inima palpitîndă a hominizilor regali de către protevara (cuvînt injurios de tip parolă care, din pricina medianului te, incită la producerea de expresii din argoul dacic; Înlocuiți vara cu verbul național de pe ziduri și mausolee și veți cîștiga un milion de lei plus o tigaie) este Suflet de femeie, care vine după Cafea cu parfum de femeie (oare ce, de femeie, va urma?) și pare serialul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
face cu totul altceva la ora douăsprezece noaptea, de pildă, așa cum am sugerat, să-l provoace la duel mîine dimineață În spatele Mitropoliei, are și martori, patriarhul și alți preafericiți care și ei au suferit, ori măcar să scoată dracului un pumnal dacic de tăiat hîrtie și să-l Înjunghie superficial pe bard, atît cît să-l sperie sub ochii noștri holbați, ei bine, nu, tot ce face domnu’ Radu e să dea impresia că-i aproape gata să pupe gazda. Sting televizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un loc mai expresiv. Unul dintre semnele sigure ale venirii primăverii este ochiul boului. Pe care-l tot văd la televizor, plimbîndu-se pe stradă, În automobil roșu. Așa că gîndindu-mă eu zilele trecute la viezure, animal cu blana cenușie, de origine dacică, și la brînză, de aceeași origine, Însă obținută prin coagularea laptelui de vacă, sau, la nevoie, de oaie, mi-am adus aminte de un text percutant dintr-una din revistele pe care le tot citesc pentru bîlciul ăsta al presei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
în colecția Muzeului de Artă un proiect de monument intitulat Dacii. L.D.:Mi-a plăcut să reprezint compoziții inspirate din istoria românilor, cu numeroase personaje reprezentând dacii că luptători, figuri de țărani, siluete feminine cu opaițe, copii, steagul dacilor, cetăți dacice din piatră și nuiele, sugerând nașterea poporului român. Caii i am modelat în mod deosebit. Când eram studentă la București stăteam și priveam deseori caii trăsurilor, observându-le mișcarea. Am facut mai multe proiecte de monumente dar majoritatea au rămas
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
în colecția Muzeului de Artă un proiect de monument intitulat Dacii. L.D.:Mi-a plăcut să reprezint compoziții inspirate din istoria românilor, cu numeroase personaje reprezentând dacii că luptători, figuri de țărani, siluete feminine cu opaițe, copii, steagul dacilor, cetăți dacice din piatră și nuiele, sugerând nașterea poporului român. Caii i am modelat în mod deosebit. Când eram studentă la București stăteam și priveam deseori caii trăsurilor, observându-le mișcarea. Am facut mai multe proiecte de monumente dar majoritatea au rămas
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
putut stabili oare, în cazul unei veniri de peste Dunăre (cf. Roesler), o înțelegere între regalitatea ungurească și Imperiul cuman, în condițiile care, din veac în veac, au rămas neschimbate, cu un caracter vădit arhaic? Viața păstorească dăinuie încă din vremea dacică".2 În privința vieții ce se putea duce, după 275, în nordul Dunării, un cercetător francez afirma: "O invazie nu face să dispară niciodată decât o parte din populația supusă. Or, invazia, în sensul propriu, nici nu exista." Dispariția orașelor (cetăților
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din ele erau concentrări de birouri, oficii economice, puncte de ocupație sau stații de vamă. Un singur oraș adevărat era în Dacia, cu adânci rădăcini aici, răspunzând unor nevoi militare și comerciale, Apulum, care descindea dintr-un Ampulum sau Ampelum dacic, "răsbotezat" de romani și apoi tradus de slavi în Bălgrad. În Dacia asistăm la o lentă pieire a orașelor, iar sensul de "loc fortificat" al cetății nu indică părăsirea Daciei, ci păstrarea și apărarea ei. Dacia, după 275, nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se impune ca formă generală, orașul-oppidum este numai un sat mai mare și întărit. Este o întoarcere la satul de unde se plecase. În luptă cu mândra civilizație romană, ca putere organizată militară și administrativă, în acest secol IV, satul tracic (dacic și moesic) învinge de la un capăt la altul al regiunii dunărene. Orașele din zona danubiano-pontică se întorceau, ca și cele din Noricum, Panonia și Raetia, la autonomii aproape rurale, decăderea orașelor în situația modestă de sate este și cauza dispariției
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în speță, carpii din Moldova, au fost colonizați de romani și au întemeiat așezări proprii în provincia Dacia, la sfârșitul secolului al II-lea sau mijlocul secolului al III-lea, ceea ce este o eroare. De fapt, este vorba despre populația dacică din interiorul provinciei; s-a descoperit ceramică carpică la Șopteriu (Transilvania), Chilia și Govora-sat (la sud de Carpați), așezarea cu locuințe-bordeie de la Bezid. Unele obiecte (piese) ceramice aparțin culturii Sântana de Mureș-Cerneahov. La Reci s-a aflat o așezare autohtonă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
incinerație din a doua jumătate a secolului al III-lea. Urmele descoperite, cum ar fi ceramică, urne funerare, aparțin dacilor liberi din Muntenia. În partea de mijloc și în sud-estul Transilvaniei se constată o îmbinare a patru elemente de cultură: dacică locală, romană provincială, daco-carpică extracarpatică și gotică. Pe baza urmelor descoperite, se poate afirma cu certitudine prezența dacilor liberi și a carpilor în fosta provincie romană, în a doua jumătate a secolului al III-lea și în secolul al IV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începea o nouă etapă istorică și în viața romanității nord-dunărene.20 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice (sec. IV-VI d. H.) Retragerea armatei și administrației romane din Dacia a dus la modificarea situației politice din nordul Dunării de jos. Spațiul dacic, în totalitatea sa, cuprindea regiuni cu statut politic diferit: teritoriul abandonat, Transilvania, Oltenia și Banat, era dezorganizat, dar era în continuare legat de Imperiu. Teritoriile aparținând dacilor liberi aveau alt statut: zone din Câmpia munteană și din sudul Basarabiei erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a generalizat în Dacia, în timpul lui Constantin (306-337), în prima jumătate a secolului al IV-lea, ca rezultat al misionarismului inițiat și susținut de comunitățile și episcopatele din sudul Dunării. În concluzie, creștinismul daco-roman își are începutul pe pământ dacic în secolele II-III, iar creștinismul sud-dunărean a potențat apoi răspândirea noii credințe în rândurile autohtonilor, în secolele IV-VI. Ulterior, în perioada interbelică, Constantin Daicoviciu a publicat un studiu important, în care ajungea la concluzia că, în Dacia, nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jud. Cluj), cimitirul 1 Brateiu (jud. Sibiu), unde se practica, până la anul 400, același rit funerar, indică fără echivoc conservatorismul locuitorilor daco-romani din sate, întărit și de influențe venite din substrat, practici și obiceiuri funerare ce coboară în vremurile vechi dacice și daco-romane, care au lăsat urme în spiritualitatea creștină. Ca exemplu menționăm monede aflate în morminte ca obol, la Iernut și Brateiu, vase de băut pentru morți, însoțite de banchetul funebru, la Brateiu.22 Marea mutație, în plan religios, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
circulație internă, acțiuni politice, stăpâniri periodice, relații economice) al populației din stânga (nordul) Dunării cu romanitatea sud-dunăreană. Pentru autohtoni, răspândirea creștinismului a reprezentat continuarea însușirii unor elemente de civilizație romană, noua credință a fost un mijloc de integrare a etnosului getic (dacic) într-o lume ale cărei valori nu-i erau străine. În secolul al IV-lea, s-a născut în mediile populare (probabil) conceptul de "Romania", prin care se desemna, deopotrivă, "unitatea ecumenică" înfăptuită de Imperiul creștin, "sentimentul colectiv" și "voința
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în vedere și o serie de obiecte paleocreștine puse în evidență de investigațiile arheologice: chiar la Barboși s-au aflat două cruci de sidef, o amforă cu literele inițiale XP (Hristos), datate secolul III. La Cândești-jud. Vrancea, într-o așezare dacică, s-au descoperit o cruciuliță și o cupă getică cu cruce, la Mitoc-jud. Botoșani, cruciulițe din sidef din secolul III, iar la Tăcuta, la nord de Vaslui, obiecte ceramice având semnul crucii și morminte creștine 33. Un bastion al păgânismului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul unei noi etape în istoria spațiului nord-dunărean. Consecințele provocate de impactul invaziei popoarelor stepei conduse de huni au fost devastatoare: abandonarea orașelor, instalarea modului de viață rural, începutul uniformizării civilizației locale. În același timp, a continuat generalizarea romanizării, ceramica dacică se diminuează sau dispare, are loc încetarea practicilor funerare specifice dacilor și încheierea bilingvismului. Aceste evoluții istorice specifice și contradictorii au avut consecințe însemnate și în plan religios. Astfel, creștinismul atestat în secolul al IV-lea, în fosta provincie Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vizigoți). În concluzie, succesiunea de aluviuni spirituale (religioase) barbare și interferența cu valorile locale, a reprezentat una din importantele căi ale genezei creștinismului popular al românilor. La tabloul religios păgân al epocii hunice (375-454), trebuie adăugată și contribuția credințelor vechi dacice și romane, prezente mai ales în mediile rustice.45 Aportul autohton a intrat în patrimoniul spiritual al locuitorilor din nordul Dunării, odată cu generalizarea modului de viață rural și începutul uniformizării civilizației și spiritualității locale. Menținerea în lexicul limbii române a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romanității creștine. Într-o vreme când misionarismul imperial cunoștea sub Justinian mari reușite, epocă de reafirmare a superiorității romane prin valorile creștinismului, latinofonii creștini nord-dunăreni au fost adevărați "apostoli" anonimi printre păgânii alături de care conviețuiau. Pierderea specifității obiceiurilor funerare getice (dacice) în fosta provincie și a celor sarmatice în nord -vestul Daciei, în cursul secolului V, se explică prin creștinarea acestor populații de către romanici, aceeași realitate a stat și la baza asimilării de către autohtoni a gepizilor, în secolele V-VI, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mai mult, el susține, cu vădită exagerare, că "nici una, nici alta (din cele două religii) nu fuseseră mai mult decât o lege impusă de sus, fără rădăcini și nu o realitate pentru conștiințe". Astfel, "religia lui Zalmoxis fusese credința aristocrației dacice și se stinsese odată cu căderea ei", iar cât despre "religia Capitoliului" aceasta era "religia statului, a împăratului, a autorităților, religie oficială, care se retrăsese peste Dunăre cu legiunile și administrația Imperiului".51 Afirmațiile lui Panaitescu sunt nu doar exagerate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]