3,462 matches
-
locuitori, adică aproape 30%). Odată cu ocupația sovietică a orașului, comerțul particular a fost interzis, iar mărfurile au fost confiscate. Evreii au fost înscriși în registre de către autoritățile sovietice, un mare număr dintre ei au fost declarați "exploatatori" și "paraziți" și deportați în Siberia la 13 iunie 1941. De aceeași soartă au avut parte și sioniștii, denunțați autorităților de către comuniștii evrei . Toate organizațiile și sinagogile evreiești au fost desființate. La 4 iulie 1941, Armata Română a reintrat în orașul Storojineț, în următoarele
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
de jandarmi, colonelul Bârzescu și secretarul primăriei, Isidor Palade, au avut o atitudine omenească față de evrei. În fiecare zi, evreii erau luați de acasă în ordine alfabetică și trimiși în lagărul de tranzit de la Edineț (județul Hotin), de unde au fost deportați în Transnistria. Au scăpat de deportare doar 11 familii, din care făceau parte medici, specialiști în fabricarea alcoolului și a lemnului pentru construcții. Puțini evrei au supraviețuit deportării în Transnistria, iar alții au murit în stepele ucrainene. Reveniți în oraș
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
armată română, 3 în lagăre de prizonieri, 2 la atacuri aeriene și 7 la granița ung. rom. la întoarcere în țară). După 1945 circa 20% din populație (438, între 17-50 de ani 203 bărbați și 235 de femei) a fost deportată în Rusia în actuala Ucraină in Lagarul Tsistjakowa, în zona carboniferă a Donului pentru lucrări miniere (cărbuni) în mina Krasnodar, dintre care 57 nu s-au mai întors. Pentru ei sa ridicat un monumet in cimitirul satului cu ocazia aniversarii
Bacova, Timiș () [Corola-website/Science/301336_a_302665]
-
bancă. După al doilea război mondial mausoleul-biserică a fost profanat de însuși primarul comunei, fapt pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare. În 1950 Bobda a trecut sub administrarea comunei Cenei. Între 1951-1956, din Bobda au fost deportate în Bărăgan 60 de persoane.
Bobda, Timiș () [Corola-website/Science/301342_a_302671]
-
Biserica ortodoxă sârbească a fost construită în 1835. În perioada interbelică a purtat pentru scurt timp numele "Săliște", de la "Seliște" - numele pe care îl purta locul unde s-au așezat sârbii la întemeierea satului. Între 1951-1956, din Diniaș au fost deportate în Bărăgan 167 de persoane. Satul a fost în trecut locuit aproape exclusiv de sârbi. Sârbii au fost majoritari până la începutul anului 1990, când balanța etnică s-a înclinat în favoarea românilor. Cu toate că românii au locuit împreună cu sârbii pe aceste meleaguri
Diniaș, Timiș () [Corola-website/Science/301356_a_302685]
-
moartea pe front, persecuțiile politice care au urmat, deportările în Siberia, refugierea în Germania, etc. După instalarea sistemului comunist, numărul germanilor din România în general și din Iecea Mică în special, a început să scadă vertiginos. Între 1951-1956 au fost deportate în Bărăgan 122 de persoane, majoritatea germani. În 1966 în Iecea Mică mai trăiau 543 de germani, adică jumătate din câți trăiau înainte de război. În locul lor au venit români, în mare parte veniți din alte părți ale țării, din diferite
Iecea Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301369_a_302698]
-
zona Pereu au fost obligați să se mute în vatra satului Sandalac deoarece locul din Pereu a fost achiziționat nestiindu-se prin ce formă de un chiabur numit Laița .În anul 1942 o parte din familiile de romi au fost deportați forțat în Transnistria, unde din spusele bătrânilor că o parte dintre ei au fost uciși, au rămas prin alte locuri ori nu sau mai întors. Inprezent această comunitate este preponderent compusă din familii de lăutari, meseriași intelectuali ,oameni de afaceri
Măguri, Timiș () [Corola-website/Science/301377_a_302706]
-
după aceea, proprietatea caselor a fost din nou recunoscută proprietarilor de drept. A urmat o perioadă de relativă creștere, satul a fost conectat la rețeaua electrică, drumurile au fost reparate, infrastructura în general îmbunătățită. Între 1951-1956, din Uihei au fost deportate în Bărăgan 22 de persoane, relativ puține față de alte localități din Banat. În deceniul al 8-lea, situația a început din nou să se deterioreze, culminând cu Revoluția din 1989. Imediat după revoluție, s-a înregistrat o masivă emigrare a
Uihei, Timiș () [Corola-website/Science/301405_a_302734]
-
inființează brigada voluntară de pompieri. În 1933 se inaugurează in centrul satului monumentul eroilor din primul război mondial. În 1940 sosește armata germană Wehrmacht în Șandra. În 1944 Șandra devine loc de bătălie de unde se evacuează locuitorii. În 1945 se deportează 174 de persoane în Uniunea Sovietică. În total 217 persoane iși pierd viața in al doilia război mondial (adică 163 în armata germană, 37 în armata română și 17 civili) și toți cetățenii germani sînt expropriați. 48 de persoane se
Comuna Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/301400_a_302729]
-
174 de persoane în Uniunea Sovietică. În total 217 persoane iși pierd viața in al doilia război mondial (adică 163 în armata germană, 37 în armata română și 17 civili) și toți cetățenii germani sînt expropriați. 48 de persoane se deportează în Bărăgan. În 1952 se infințează colectivul de agricultură care se completează în 1957. În 1954 se introduce curentul electric și în 1974 apa potabilă centrală. Țiței se găsește în 1968. Comuna Șandra a fost înființată prin Legea nr.54
Comuna Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/301400_a_302729]
-
un "început al sfârșitului". Mulți germani au fost încorporați în armata germană și au murit în război. După intrarea armatelor sovietice în România, a început și prigoana împotriva germanilor. Considerați "inamici ai poporului", fasciști, colaboratori ai naziștilor, ei au fost deportați în Siberia, apoi în Bărăgan, alungați sau discriminați politic și economic. Această stare de fapt a dus la emigrarea masivă, în special spre Germania. Nu mai puțin de 252 de persoane au fost deportate în Bărăgan numai din Stamora Germană
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
colaboratori ai naziștilor, ei au fost deportați în Siberia, apoi în Bărăgan, alungați sau discriminați politic și economic. Această stare de fapt a dus la emigrarea masivă, în special spre Germania. Nu mai puțin de 252 de persoane au fost deportate în Bărăgan numai din Stamora Germană (adică aproape un sfert din populație). Concomitent, au început să vină aici primele familii de români: refugiați basarabeni, moldoveni fugiți din cauza condițiilor grele de viață, etc. În 1965, Nicolae Ceaușescu a devenit secretar general
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
naționalități. Fiecare naționalitate avea „propria” stradă. Se vorbea în Variaș despre „ulița valahă” (a românilor) și de „ulița sârbă”. Cea germană se numea „ulița centrală”. În perioada interbelică Variașul a făcut parte din Plasa Periam, județul Timiș-Torontal. Autoritățile comuniste au deportat în iunie 1951 o sută de familii germane din Variaș în Bărăgan, după cum urmează: 46 de familii în Perieți, 32 de familii în Fetești și 22 de familii în Mărculești, Ialomița, în total 275 de persoane. Deportații au efectuat muncă
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]
-
fi mult mai mare. Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le "trădători de țară" și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie
Masacrul de la Fântâna Albă () [Corola-website/Science/301418_a_302747]
-
dintre ei au fost condamnați la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forțată și pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca și în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate "trădători de țară", arestate și deportate în Siberia. La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca
Masacrul de la Fântâna Albă () [Corola-website/Science/301418_a_302747]
-
pe un „masacru”, un „genocid”, și un „măcel”. După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu 75,000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ Sovietic în 1959. S-a afirmat
Masacrul de la Fântâna Albă () [Corola-website/Science/301418_a_302747]
-
său, Dezső, era director de bancă, iar mama sa, Erzsébet, secretară. A învățat pictura și sculptura la facultatea de arte. A trebuit însă să-și întrerupă studiile din cauza legilor rasiale împotriva evreilor și a învățat meseria de orfevru. A fost deportat în 1944, succesiv, în mai multe lagăre de concentrare în Ungaria, unde a supraviețuit, între altele și datorită talentului de șahist (dupa mărturia scriitorului, comandantul lagărului nu găsise pe altcineva cu care să joace la nivelul său). A reușit sa
Ephraim Kishon () [Corola-website/Science/300030_a_301359]
-
în ultimii ani ai terorii comuniste din România. Toți membrii grupului au fost condamnați la ani de temnița grea. În timpul detenției li s-a pus în vedere că riscă pedeapsa capitală. Ulterior, Creangă, Uncu și Ștefan Niculescu Maier au fost deportați (domiciliu forțat) în diferite localități din România și despăriți de familiile lor, cu excepția lui Băcanu care a fost ținut în detenție până în Decembrie 1989. După perioada incipientă de trimuvirat la cârma ziarului - care a durat până la finalul anului 1990 - conducerea
România Liberă () [Corola-website/Science/300042_a_301371]
-
Alexandru Arșinel. s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră
Stela Popescu () [Corola-website/Science/300124_a_301453]
-
paragină. Se reconstruiește o parte a zidului de incintă și, cu ajutorul inspectorului Clockner din Sibiu, se reabilitează biserica. În anul 1734, sub domnia lui Carol al VI-lea, Împărat Roman, din ținuturile aflate sub dominația Casei de Habsburg au fost deportați în Transilvania protestanții ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană. Deportarea celor peste 800 de persoane, din care în jur de 200 din Carintia, a fost mascată sub denumirea germană de "Transmigration". Aceștia s-au stabilit în trei sate din apropiere
Cristian, Sibiu () [Corola-website/Science/300159_a_301488]
-
1805 se reface și se înalță turnul bisericii, deteriorat de un cutremur. Se construiesc cele patru turnuri de colț. În 1891 satul este din nou victima unui mare incendiu. În ianuarie 1945 populația de etnie germană din sat a fost deportată în URSS. Pe 13 ianuarie 1945, au fost ridicați de la casele lor 348 de germani, din care 51 au murit pe drum sau în lagărele de muncă sovietice. Ultimii supraviețuitori s-au întors acasă în 1952. În martie-iunie 1945, prin
Cristian, Sibiu () [Corola-website/Science/300159_a_301488]
-
moldoveni. Colectivizarea agriculturii în RASS Moldovenească a fost un proces chiar mai rapid decât cel desfășurat în Ucraina. S-a raportat colectivizarea completă a agriculturii republicii în vara anului 1931. Peste 2.000 de familii de culaci (chiaburi) au fost deportate în Kazahstan. Foametea a lovit RASSM în 1925 și 1932-33, făcând zeci de mii de victime moarte de foame printre români și ucrainieni. În timpul foametei, mii de locuitori au încercat să fugă peste Nistru, în ciuda primejdiei de a fi împușcați
Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300193_a_301522]
-
cu RSS Ucraineană. Pe 11 noiembrie 1940 Basarabia a fost reorganizată teritorial în raioane, după model sovietic. Astfel, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) au fost create următoarele unități administrative: Înainte și după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a deportat un număr foarte mare de persoane din Basarabia și Bucovina la muncă forțată, unde mulți dintre ei au murit sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă. Erau incluse persoane care
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]
-
Bugai, de la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut acces la arhiva NKVD-MVD-KGB și la corespondența între Stalin și miniștrii săi, îndeobște Kruglov, între iulie 1940 și decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruși albi (antibolșevici), refugiați care fugiseră din URSS, minorități religioase, dintre care 47.000 mai erau incă în viață, în locurile de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]
-
deportările se efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului feroviar și rutier. Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii : În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece vagoane
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]