3,459 matches
-
că și căzu de pe cal cu șa cu tot. Muri pe loc. Când ajunse doctorul Pylarino, nu mai avu ce să-i facă, în căzătură își rupsese gâtul. Chiar vodă a luat șaua să o cerceteze. I se păru că deslușește o urmă de cuțit pe curelele șeii, dar... Oamenii, boieri și slugi, s-au speriat cu toții. Cu mic cu mare, l-au plâns și l au vegheat pe clucer și l-au trimis cu călărași la București, pe o năsălie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și el să audă vorbindu-se așa despre Șerban Vodă și neamul lui. — Ar fi mai multe de spus, interveni vodă, sculându se brusc din jilț. Încercă să se calmeze, își aminti jurământul lui că nu-și va lăsa frământările deslușite de oricine, se îndreptă din nou spre fereastră, căută atent în întunericul de afară, se sprijini de pervaz și începu: — Pe când dumnealui neica Mihai, mare spătar, cu răposatele în pace maica și maica mare, doamnele Stanca și Ilinca, umblau să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
activitatea diplomatică în care era implicat și pe care o cunoștea, mai exista și o alta care se ascundea în spatele celei știute de toți. Erau doar câțiva deținători de taine, rude foarte apropiate ale voievodului și în zadar încerca să deslușească ceva din comportarea lor discretă. Nimic. Și câteodată avea impresia că anumite documente fără legătură cu munca sa îi sunt înmânate pentru ca stolnicul Constantin Cantacuzino și monarhii apuseni să le afle conținutul. Nimeni nu-i ceruse să nu-l frecventeze
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fi în biserică! Ancuța, obosită, sta cuminte într-o strană. Monahul cel tinerel a îngenunchiat în fața ei, i-a luat o mânuță și sărutându-i-o îi mulțumea în slavonește că, spunea el bolborosit, copila l-ar fi ajutat să deslușească tainele mântuirii. Ștefan luă din chesea cu lingurița de argint puțin șerbet din cireșele amare ale anului trecut, îi admiră culoarea și, după ce îl savură, ceru unui fecior să aducă apă proaspătă, destrămând astfel vraja amintirilor. — Neică Mihai, noi trebuie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fii mai mari fu o bucurie fără seamăn. Al treilea postelnic, după ce orândui hainele cu care urma să se îmbrace vodă, se miră când prințul Constantin îi făcu semn să părăsească odaia. — Să rămânem o clipă singuri netulburați, adăugă prințul deslușind nedumerirea pe fața postelnicului și, în timp ce Ștefan îl ajuta pe domn să se îmbrace, Constantin, după ce lămuri împrejurările în care a sosit scrisoarea medicului Anton Corai, o citi așa cum era scrisă, adică în grecește. Cuvintele pronunțate cu glas tare prinseră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
putut să ia parte. Ostenit de durerea sfâșietoare, de apăsarea anilor, de truda cărturărească și de nopțile de veghe când podagra îi chinuia încheieturile și-și căuta alinarea cercetând întinderile fără sfârșit ale cerului în care încerca în zadar să deslușească tainele viitorului, a lăsat grijile în seama lui Ștefan Vodă, neputința sa fiind atât de mare încât nici epitaful nu l-a putut alcătui așa cum o făcuse pentru ceilalți. Fratele său, spătarul Mihai, care-i fusese alături în toate uneltirile
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se referă la dilema privind "modernitatea" drept concept constructivist versus concept funcționalist. Aplicabilitatea practică a acestuia diferă în funcție de definirea sa, iar raportarea cercetătorului la subiect este influențată axiologic de către o opțiune sau alta. Voi încerca, în cadrul capitolului de față, să deslușesc succint înțelesurile acestor interogații fundamentale. Mai multe aspecte sunt de luat în seamă în privința semnificației și înțelesului termenilor de "modernitate"; "modernism"; "postmodernism"; "modernizare"; și, ca factor conceptual de interferență, "tranziție". Conceptele de modernitate, modernism și modernizare sunt interconectate din punct
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
geopolitica clasică pornește de la interese geostrategice fundamentate pe controlul asupra resurselor naturale, artificiale și umane (petrol, gaze, apă, infrastructură de comunicații, "colonii" cu influx imigraționist etc.), cred că însăși știința geopoliticii are astăzi un rol mai important: acela de a desluși în ce fel dezvoltările tehnologice și umane ale ultimelor decenii influențează și vor influența esența omului geopolitic izomodern. De aceea, consider că, prin noile spații geopolitice globale și locale, frontierele (în înțelesul clasic al conceptului) tind să fie înlocuite de
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
externe a SUA6) este abordată prin măsuri punitive radicale. Morfogeneza hărții spiritual-cognitive a noii Europe extinse (Alleeuropa 7) Harta mentală a Europei presupune, din perspectivă istorică, atât dislocări cât și relocări ale spațiilor geopolitice de interferență. Prin intermediul paradigmei morfogenetice, putem desluși diverse înțelesuri ale fenomenelor paradigmatice contemporane, care ne influențează direct sau indirect viața cotidiană, dar și viitorul. Ne putem întreba, spre exemplu, în ce măsură paradigma paneuropeană se suprapune cu naționalismele clasice: "Ideea Mitteleuropei și harta pan-ideologică a Europei Centrale fac
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
aer. Dacă Delindy ieșea din întâmplare și îl vedea, putea să se întoarcă. Se baza pe ipoteza că intrarea în Adăposturi \ care altădată aveau numărul de cod 808-B \ se afla undeva în interiorul reședinței Marelui Judecător. Era hotărât ca astă-seară să deslușească tainele acestei probleme. De asemenea, va încerca să descopere pentru el însuși ce se ascundea în Adăposturile subterane. De îndată ce va coborî în adâncuri va întreprinde o cercetare completă și rapidă, atât cât îi va permite timpul. De îndată ce... Asta era problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
mai riguroase. - Da, replică doctorul, coborîndu-se spre normal, dar se zăticnește viața economică. - Spunând oamenilor să se ferească de moarte? întreb eu... Mai bine e să le ascundem adevărul și să lăsăm să se molipsească toată țara? - Nu, dragă, mă deslușește Felix... Nu zic că nu trebuie spus adevărul, ci că formula în care se face cunoscut faptul să fie redactată în termeni care să trezească grija pentru precauțiune, fără să zăticnească spiritul public...Epidemia de la Călărași nici nu e holeră
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
produs atunci în stație îmbolnăvirea a 60 de persoane. Era vorba deci de "o epidemie locală"; infecția, oricât de dramatic a izbucnit, a putut fi rapid jugulată, astfel că populația din zonă n-a trecut prin pericolul contaminării. Încercând să deslușească specificul experienței românești în materie de vaccinare antiholerică, profesorul Cantacuzino se arăta înclinat să creadă că, datorită circumstanțelor istorice, și anume stării de război în care s-au desfășurat atunci campaniile antiepidemice, "condițiile experimentării au fost deosebit de prielnice, inoculările practicîndu-se
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
lumea se oprise în loc. Doar pentru ea... Constantin - Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii. Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Asta îi șoptea vântul prin frunzele ruginii. Înțelegea durerea lui, dar nu putea să-și deslușească tainele nenorocirii ei. Privea cu ochii întredeschiși ramurile copacilor care se prefăceau în oameni, în cei pe care îi știa sau avea să îi cunoască. Mintea îi era atentă la vorbele vântului, inima bătea o dată cu cea a pământului pe care
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
încăpere a casei, luminată doar prin ușa de la intrare, ședea, în spatele unei tejghele de lemn lustruit, un bătrân arab cu mustață albă. Tocmai turna ceaiul, ridicând și coborând ceainicul deasupra a trei păhăruțe colorate. Din prag, până să apuce să deslușească și altceva în penumbra dughenei, îi întâmpină mireasma răcoroasă a ceaiului de izmă. Se izbeau de ghirlande de ceainice de cositor, de cești și tăvi de tot soiul, amestecate cu vrafuri de cărți poștale. După ce trecu de ele, Marcel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
depărtare, jur-împrejur, șacalii adulmecă văzduhul încremenit, apoi se pornesc să alerge, cu pași mici și plini de sârguință, către ospățul de stârv care-i așteaptă. Am învins! Îmi înalț brațele către cerul mai blând, o umbră violetă începe să se deslușească în zare, o, nopți ale Europei, o, patrie, copilărie, de ce trebuie să plâng în ceasul biruinței?! A mișcat, nu, zgomotul vine din altă parte, iată-i, sunt ei, stăpânii mei, îi văd cum vin ca un stol de păsări întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
patron, cu care în curând va trebui să dea ochii. Fernande se neliniștise: - Ce-o să-i spuneți? - Nimic. Yvars încălecase pe bicicletă, dând din cap. Strângea din dinți; pe fața lui mică, negricioasă și zbârcită, cu trăsături fine, nu puteai desluși ce gândește. - O să muncim. Nu-i deajuns? Acum mergea pe bicicletă, cu fălcile încleștate, stăpânit de o mânie tristă și rece, care-i întuneca până și cerul. Lăsă în urmă bulevardul și marea și intră pe străzile umede ale străvechiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să-l vadă cum stă întins pe spate, tot nemișcat, cu ochii închiși sub lumina violentă. Când Daru stinse becul, întunericul se închegă parcă dintr-o dată. Treptat, noaptea începu să învie în fereastra unde cerul fără stele vibra stins. Învățătorul desluși curând trupul culcat din fața lui. Arabul nu făcea nici o mișcare, dar părea că ține ochii deschiși. Un vânt slab dădea târcoale școlii. Poate că va izgoni norii și soarele va lumina iarăși. În timpul nopții vântul se înteți. Găinile dădură semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se trase la o parte, fără un cuvânt, uitându-se la inginer cu aceeași privire neclintită. În colibă, d'Arrast nu văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul pe pământ. Apoi desluși, într-un ungher, în fund de tot, un pat de aramă, fără așternut și cu o somieră stricată, iar în ungherul opus, o masă, pe care se înșiruiau vase de lut. Între masă și pat se afla un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
privire oarecum rușinată. - Vino la dans. O să mă iei la întoarcere cu tine. Altfel voi rămâne și voi dansa. Poate n-o să fiu în stare să mă stăpânesc. - Îți place să dansezi? Ochii bucătarului se aprinseră și în ei se desluși un fel de lăcomie. - Îmi place. Și mai sunt și țigările de foi, sfinții, femeile... Uiți de toate, nu mai asculți de nimeni. - Sunt și femei? Toate femeile din oraș? - Nu din oraș, ci din colibe. Bucătarul zâmbi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în schimb, voise la început să afle tot felul de lucruri cu privire la catedrale, apoi le vorbise pe larg despre supa de fasole. Se făcuse aproape întuneric. D'Arrast îi mai putea încă vedea pe bucătar și pe fratele lui, dar deslușea cu greu, în fundul colibei, silueta ghemuită a unei bătrâne și pe aceea a fetei, care, și de astă-dată, îi adusese să bea. În vale se auzea zgomotul monoton al fluviului. Bucătarul se ridică și spuse: "E timpul". Se ridicară, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pasăre, ascuțit și totuși melodios. D'Arrast, fascinat de acel dans încetinit, se uita la Diana neagră, când, dintr-o dată, în fața lui se ivi bucătarul. Obrazul său neted era acum descompus, iar din privirea lui, în care nu se mai deslușea decât un fel de lăcomie nebănuită, pierise orice bunătate. Cu asprime, ca și cum ar fi vorbit unui străin, îi spuse: - E târziu, căpitane. Or să danseze toată noaptea, dar nu vor să mai rămâi. Cu capul greu, d'Arrast se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
văzură decât bucătarul și ultimii muzicanți. După ei, în zgomot de pocnitori, porni și mulțimea, în timp ce avionul, scoțând un huruit asurzitor, se arătă iar deasupra ultimelor grupuri. D'Arrast nu-l scăpa din ochi pe bucătar, care abia se mai deslușea în depărtare: i se păruse deodată că umerii mulatrului încep să se încovoaie. Dar de la acea distanță nu putea vedea prea bine. Judecătorul, șeful de poliție și d'Arrast porniră către primărie, pe străzile pustii, printre'prăvăliile închise și printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe Venus goală ? De ce unii îl vor precursor al modernilor și chiar primul lor pictor mitic ? Sugera celor lipsiți de fantezie să privească îndelung norii, igrasia zidurilor, petele de cerneală sau urmele capricioase ale zațului de cafea, în care se deslușesc orașe și lumi fantastice și lupte de cavaleri în peisaje fastuoase. Apropierea portretului Simonettei Vespucci de... un Cap de femeie pictat de Georges Braque în 1942 ? Sia Strihan ceruse în repetate rânduri opinia tinerei studente asupra acestei replici, peste timp
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap... încerc să deslușesc doar o scurtă întâmplare, cu zei capricioși, ușor de dezamăgit. De părinți m-am despărțit de prea multe ori, pierderea prietenilor mă găsește tot mai resemnat. Dar Poetul ? Pierderea acestui prieten e poate o dreaptă lovitură, să mă fortifice. „Ne-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]