280,392 matches
-
fără prejudecăți în amor, cu cizme și kalașnikov, aproape uriașă ca statură, altfel "o veritabilă frumusețe slavă". Care îl domină din toate punctele de vedere. Relația cu spioana Tania stîrnește interesul Securității, care-l recrutează la rîndul ei, și așa devine Miron un soi de agent dublu. Situație nu prea comodă, căci între KGB și Securitate apar tensiuni, ca urmare a constituirii unei tabere "naționaliste" în cadrul Secretariatului General al Partidului, grupare ce se înfruntă cu facțiunea pro-sovietică. Miron, care se autoconvinge
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
referentul real pe care îl are cititorul român. De pildă, Paul Georgescu - o personalitate fascinantă și paradoxală prin amestecul de inteligență și fanatism ideologic, de iubire reală pentru literatură, simț nuanțat al valorii și cinism, de generozitate și maliție - a devenit personaj literar în mai multe romane: Căderea în lume de Constantin }oiu, Cel mai iubit dintre pămînteni de Marin Preda, în Cronică de familie (vol. III) și întîlnire la judecata de apoi de Petru Dumitriu, în Supraviețuirile lui Cosașu. Aici
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
romanele perioadei nu doar pe cele scrise de Constantin }oiu. În același articol din care am citat mai sus, intitulat cumva polemic Atracția romanului, Constantin }oiu face apologia genului scurt vorbind despre "capacitatea de a fi exact în expresie", stilul devenit adevărată obsesie, densitatea extraordinară a textului "obținută tocmai prin înlăturarea oricărui prisos", în fine, concluzionând: "Schița e dificilă. Ea cere conflict ascuțit, un adevăr uman sesizant, luminat cu maximum de forță și de sinceritate." Am insistat asupra acestui articol pentru că
Cu prozele curate by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12021_a_13346]
-
editoriale ale anului trecut. În anii cincizeci, Brâncuși îi desemna că legatari universali pe tinerii artiști Natalia Dumitresco și Alexandre Istrati, veniți în 1947 cu o bursă la Paris. Prin decesul Nataliei Dumitresco în iulie 1997, nepotul acesteia, Theodor Nicol, devine succesor legal și decide să cedeze, printr-un act de dațiune (fr. "dation", donație făcută către stat de moștenitorii unui artist sau de colecționări particulari în schimbul scutirii acestora de taxele fiscale corespunzătoare bunurilor stipulate în actul de donație) în favoarea Muzeului
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
Donald Judd, Robert Morris și alți sculptori minimaliști. În același timp, puritatea și misticismul albului atelier brâncușian reprezentau pentru multi o retragere din lumea contemporană. La 12 februarie 1961, la patru ani de la moartea lui Brâncuși, atelierul din Impasse Ronsin devenea un loc al reinventării artei, opus în aparență fiecărui aspect din activitatea sculptorului". Alte studii din acest catalog reflectă câteva din noile direcții de exegeza brâncușiana. În Reconfiguring Brancusi's formative years: Hobița-Craiova-Bucharest, Sanda Miller examinează climatul cultural de la finele
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
meserii, dar numai ca parte a sistemului de "anticorpi" secretați de orice societate normală. Dacă văd necesitatea vânătorului ca "sanitar" pus să vegheze la echilibrul ecologic, la sănătatea speciei și la protejarea comunităților umane, n-o mai văd atunci când ea devine defulare, exhibare a purelor instincte și a sadismului dezlănțuit. Spuneam, la începutul acestor rânduri, că imaginea unui animal mort poate să țină de regimul firescului. Dar mi se pare cu totul nefiresc peisajul a zeci și zeci de mistreți așezați
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
vânător și măcelar, trasată cu fermitate de dl }iriac, pentru că ea n-are nici o noimă: poate omul de afaceri de renume internațional n-a auzit de legile stricte care funcționează în lumea civilizată în legătură cu sacrificarea animalelor pentru consum. Acolo a devenit obligatorie sedarea acestora înainte de-a fi ucise, pe când folosirea gonacilor e menită tocmai să bage groaza în el: o cruzime gratuită ce pregătește ființa fără apărare pentru opera sadică desăvârșită de marii maeștri cu luneta la ochi. După bâlbâiala
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
Dacia literară nr. 1/2005, continuă publicarea Scrisorilor către prieteni, ale regretatului Aurel Dumitrașcu. Aflăm că o carte a sa, proiectată pe la finele lui 1986, trebuia să se numească Pătrat negru pe fond negru, "sugerând atmosfera întunecată în care poezia devenea chiar refugiul speranței" și câteva rânduri, datate în final: "Scrii și tu cărți. Un cabotin de tip special. Te expui numai singurătății. Mori sărutând o pagină scrisă"... (25 iunie 1985).
Despre exercițiu by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12017_a_13342]
-
desigur, de rîsul-plînsul și clovneriile lui Prohor. Mi se pare extrem de interesant, și voi medita la el, nivelul comic investigat de Andreea Vulpe cu studenții săi. În urma acestui studiu scenic parcă, tensiunea dramatică, căderile, ratările, succesiunea morților dubioase, trădările, neputințele devin augmentate, mai tari, mai dramatice, mai umane, mai palpabile. Un text greu, cu partituri dificile, un spectacol asumat de toată lumea. O Vassa bună, temeinic asumată de Andreea Gramoșteanu, o Natalia ridicolă, alunecînd spre derizoriu - Emilia Bebu. Un semn de întrebare
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
din epocă, de talia unor Paul Morand, Hermann von Keyserling, Rabindranath Tagore, Romain Rolland - lista e mai lungă, i se adaugă prezențele unor actori de film, de teatru, vedete ale muzicii. Au fost momente, suntem asigurați, când Bucureștii anilor '20 deveniseră un cartier al Parisului, când prietenul său - și ne onorăm a crede că și al nostru - Barbu Brezianu își aducea aminte de traseul triumfal în fiecare dimineață al Josephinei Baker, steaua music-hall-ului parizian - angajată pentru o stagiune la Cărăbuș - care
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
Rodica Zafiu Inovațiile din registrul familiar-argotic sînt adesea minimale, dar eficiente din punctul de vedere al "defamiliarizării": o modificare semantică (cazul lui belea, discutat săptămîna trecută), fonetică (moaca devenit moca) sau de construcție (ca în reflexivul te bagi în seamă, asupra căruia voi reveni), uneori atașarea unui sufix redundant (prietenar) sînt de ajuns pentru a atribui marca inconfundabilă a actualității. Schimbări mai vizibile sînt desigur cuvintele noi, creațiile și
"La greu..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12030_a_13355]
-
greu " (forum.softpedia.com); "trec la greu pe roșu (atunci când se poate)" (motociclism.ro); "se droghează la greu pentru că se plictisește la greu " (atelier.liternet.ro); "la mare merg manelele la greu" (mail-archive.com) etc. Se asociază însă și substantivelor, devenind un sinonim expresiv pentru cantitativul mult(ă): "fotografi, camere de filmat, bere, cola, mâncare la greu " (poezie.ro); "ceață la greu" (mielu.ro). Ca multe alte inovații recente, locuțiunea la greu a fost preluată de limbajul publicitar, care probabil că
"La greu..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12030_a_13355]
-
nemaivăzute până atunci de europeni" (zi-de-zi.ro). Oricum, pentru cei cărora o schimbare de construcție prepozițională li se pare un fleac, am putea propune exerciții de traducere din româna standard în limbajul familiar-argotic actual; de pildă, a se odihni bine devine a băga odihnă la greu : "așa că am băgat odihnă la greu, am învățat să nu mai pun totul la suflet" (eva.ro).
"La greu..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12030_a_13355]
-
din 2003) a Dicționarului de argou al limbii române de Nina Croitoru Bobârniche. În orice caz, belea coexistă cu termenii mai vechi: "marfă ești belea oana ține-o tot așa!" (mesaj cu punctuație drastic simplificată, din 15-01-2005; fanclub.ro). Substantivul devine un adjectiv invariabil, postpus - "câteva efecte belea" (cheloo.ro) - și antepus - "belea descriere, meriți un 10 pt ea" (27.01. 2005, clopotel.ro) -, folosit ca nume predicativ - "m-a lăsat s-o conduc odată... e belea mașina, ce mai ..." (forum
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
se poate spune despre el că e un om de neînlocuit la TVR. Dramaturg cu piese jucate, fost șef al Editurii Nemira și fost consilier al ex-premierului Năstase, Valentin Nicolau nu avea nici un fel de experiență în televiziune cînd a devenit președintele TVR. Dar asta nu l-a făcut să respingă funcția. Iar demisia lui condiționată de apariția unei legi e o găselnița nefericită. Scrisoarea de refuz a lui Radu Călin Cristea ar fi meritat o soartă mai bună după ce a
O mare excepție: Radu Călin Cristea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12037_a_13362]
-
om care știe și în somn cu ce se mănîncă principiile unei piese democratice și care are habar și de felul în care se mișcă lucrurile în televiziuni, nu numai la postul de radio Europa liberă, nu vrea totuși să devină candidat la președinția TVR. Cunoscînd omul, știu că s-a gîndit îndelung înainte de a spune nu. Și mai știu că n-a respins această ofertă din modestie sau din frica de a nu putea face față funcției. Pur și simplu
O mare excepție: Radu Călin Cristea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12037_a_13362]
-
2001). Însă cu pasiunea sa pentru Bacovia, dusă până în pânzele albe, s-a ridicat deasupra oricărui localism creator, inevitabil mărginit ca orizont, și s-a impus ca un specialist de neocolit într-un subiect de importanță națională. Căci Bacovia a devenit - după cum o arată evoluția postumă a operei sale - unul dintre primii trei-patru poeți români, atât în ierarhia criticii, cât și în aceea a publicului, în a cărui conștiință a pătruns cu câteva sintagme memorabile, cum numai Eminescu, Creangă, Caragiale, Coșbuc
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
sa. Bacovia mi-e contemporan" (p. 424). Se observă acum că Bacovia este pentru Constantin Călin mai mult decât un obiect de investigație neutră: este ocazia mărturisirii unei experiențe de viață. Mai clar și mai direct spus: opera bacoviană a devenit pentru critic propria viață, într-un proces de identificare capabil să ofere accesul spre calea de înțelegere din interior. Cu puțină perspicacitate, se pot observa în carte stratificările exegezei în timp, ca depunerile succesive de rocă, depistate la o investigație
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
Marius, eu ce vină am? Acum ai înțeles, negropedule? Du-te, măi, că te mănînc pe tine dacă tot ești prăjit!" E limpede că nu autenticitatea este, în primul rînd, respectată, ci naturalețea care se poate lua, deseori, în zeflemea. Devine, astfel, de-a dreptul hilar, chiar dacă forțat, pe ici, pe colo, contrastul dintre "poza" în togă pe care o reține istoria și "montajul" cam eretic la care se poate, iată, gîndi, un "umanist" de azi. Prima parte a romanului, speculînd
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
delicatețe, infidelitatea bărbatului dispărut aproape un an. De aici, profitînd de obiceiul roman de-a transmite numele, cu adăugiri minime, urmașilor, povestea se încurcă. Micul Cicero, la rîndul lui dispare, ajunge sau visează că a ajuns la Roma, micul Caesar devine locțiitorul unchiului său, Marius și luptele pe viață și pe moarte se reiau, de astă dată cu altă miză. De la "copilăriile" de altădată la înfruntările cu barbarii cappadocieni nu e decît un pas, care poate însă răsturna istoria. Aceeași ambiguitate
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
Despre familia dispărutului, va adăuga o proză în genul lui Mircea Eliade, dedicată lui, de altfel. Urmează, drept încheiere, un (fel de) epilog cam redundant, care denunță în clar convenția manuscrisului (autorului?) găsit. "Știința" adunată, sistematic, de profesorul de clasice, devine material maleabil pentru "visul", apropiat de reprezentările "necanonice" ale vremii noastre, al unui "dublu" cu fantezie, care apoi se pierde fără urmă și, înclină să spună autorul de pe copertă, cu atît mai bine pentru el!
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
astfel receptarea și se purcede spre înțelegere, fără șabloane, fără obstacole sau frici. Spectatorul este dezinhibat, eliberat de intoxicări și prăfuieli și apoi condus și sedus de complexitatea lumilor din sine și din celălalt. "Celălalt" aici se numește PERSONAJUL. Personaje devin și cei care povestesc, George Banu și Dominic Dembinski, deopotrivă, și cei care au scris aceste mari teme asupra cărora continuăm să ne învîrtim și să ne situăm în diferite ipostaze și raporturi. Mi-am amintit că am revăzut de
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
Diatriba împotriva "grotescăi" estetici vine însă și din propriul instinct de conservare nu doar din altruism. Cum se face că lui Adrian Păunescu nu-i amendează absolut deloc prestația propagandistică!? Asta nu ar fi însă nimic dacă scriitorul nu ar deveni profund antipatic insistând asupra liberalilor ani de până la Tezele din iulie prin opoziție cu stalinismul dejist. Ceaușescu nu era "adevăratul tiran" ("paranoia" dictatorului e amânată, de fiecare dată, ca "o altă poveste"), iar Der Spiegel scrisese că România nu avea atunci
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
multă putere de influență, "figură atipică" va fi întotdeauna rezonabil, de partea binelui, se va situa în avangarda celor cu bune intuiții politice, va fi rezervat și îi va evita pe impostori, pe oportuniști, va spune răspicat ce crede, va deveni "liderul tineretului literar nemulțumit", criticii nu vor fi "pregătiți" pentru opera sa și nu îi vor înțelege toate romanele (nici măcar cei francezi), împotriva dictaturii va face absolut tot ce era "posibil", va demisiona din fruntea României literare în semn de
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
e retrospectivă ci defensivă și preventivă, nu lucrează atât pentru contemporani - deși, în primul rând, lor li se adresează - cât pentru postumitate. Teama ca nu cumva vreun reproș să rămână nerespins, iar generațiile ce vin să-i uite contribuția. Memoriile devin, astfel, un memoriu de activitate de un didacticism ticăit. Un "pretext biografic", cum îi scapă la un moment dat: "Eu exist nu atât prin istoria vieții și a carierei mele, cât mai ales prin cărțile mele." Fanii săi nu vor
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]