3,808 matches
-
o numește "Lacedemon scorburos", deși se referă la o perioadă predoriană. Poetul spartan din secolul VII î.Hr., Alcman, folosea un dialect pe care unii îl consideră a fi predominant laconian. Filoxene (Philoxenus) din Alexandria a scris un tratat numit "Despre dialectul laconian". Argolica era vorbită în Peloponesul nord-estic dens colonizat, de exemplu, în Argos, Micene, Hermione, Troezen, Epidaurus, până aproape de Atena, în insula Egina. Având în vedere că greaca miceniană a fost vorbită în această regiune în timpul epocii de bronz, este
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
este clar că dorienii au invadat-o, dar nu au putut să cucerească Attica. Dorienii au continuat invazia de la Argos la Creta și Rhodos. Există numeroase inscripții cu conținut legal, politic și religios, datând cel târziu din secolul VI î.Hr. Dialectul corintinean a fost vorbit mai întâi in regiunea de istm dintre Pelopones și țărmurile Greciei; adică în Istmul Corintului. Orașele și statele regiunii dialectului corintinean erau Corint, Sicyon, Cleone, Flius, coloniile Corintului din Grecia de Vest: Corcyra, Leucas, Anactorium, Ambracia
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
Există numeroase inscripții cu conținut legal, politic și religios, datând cel târziu din secolul VI î.Hr. Dialectul corintinean a fost vorbit mai întâi in regiunea de istm dintre Pelopones și țărmurile Greciei; adică în Istmul Corintului. Orașele și statele regiunii dialectului corintinean erau Corint, Sicyon, Cleone, Flius, coloniile Corintului din Grecia de Vest: Corcyra, Leucas, Anactorium, Ambracia și altele, și coloniile Cercyra: Dyrrachium, Apollonia. Cele mai vechi inscripții din Corint datează de la începutul secolului VI î.Hr. Ele folosesc un alfabet corintinean
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
comercială internațională, Corintul a jucat un rol principal în recivilizarea Greciei, după secolele de dezordine și izolare ce au urmat declinului Greciei miceniene. Grupul greacăi nord-vestice este strâns înrudit cu grupul doric, iar uneori nu există deosebire între dorică și dialectul nord-vestic. Fie că este considerat ca făcând parte din grupul doric sau că doricul face parte din grupul nord-vestic, ori că cele două sunt subgrupe ale greacăi vestice, aceasta nu este decât o distincție verbală: dialectele și gruparea lor rămân
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
deosebire între dorică și dialectul nord-vestic. Fie că este considerat ca făcând parte din grupul doric sau că doricul face parte din grupul nord-vestic, ori că cele două sunt subgrupe ale greacăi vestice, aceasta nu este decât o distincție verbală: dialectele și gruparea lor rămân aceleași. Dialectele grecești de nord-vest diferă de cele din grupul doric în două însușiri generale: dativul plural al declinării a III-a în ("-ois") (în loc de ("-si")) și ("en") + acuzativ (în loc de ("eis")). Dialectele sunt, după cum urmează:
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
Fie că este considerat ca făcând parte din grupul doric sau că doricul face parte din grupul nord-vestic, ori că cele două sunt subgrupe ale greacăi vestice, aceasta nu este decât o distincție verbală: dialectele și gruparea lor rămân aceleași. Dialectele grecești de nord-vest diferă de cele din grupul doric în două însușiri generale: dativul plural al declinării a III-a în ("-ois") (în loc de ("-si")) și ("en") + acuzativ (în loc de ("eis")). Dialectele sunt, după cum urmează:
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
decât o distincție verbală: dialectele și gruparea lor rămân aceleași. Dialectele grecești de nord-vest diferă de cele din grupul doric în două însușiri generale: dativul plural al declinării a III-a în ("-ois") (în loc de ("-si")) și ("en") + acuzativ (în loc de ("eis")). Dialectele sunt, după cum urmează:
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
Greaca Koine (, "limba greacă comună", sau , "dialectul comun") este forma populară a limbii grecești, apărută în antichitatea postclasică (cca. 300 î.Hr. - 300 d.Hr.) și marchează a treia perioadă a istoriei limbii grecești. Alte nume sunt greaca alexandrină, elenistică, comună, sau greaca Noului Testament. Greaca Koine este
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
antichitatea postclasică (cca. 300 î.Hr. - 300 d.Hr.) și marchează a treia perioadă a istoriei limbii grecești. Alte nume sunt greaca alexandrină, elenistică, comună, sau greaca Noului Testament. Greaca Koine este importantă nu numai pentru istoria grecilor, ca primul lor dialect comun și principal strămoș al limbii demotice, ci și pentru impactul său asupra civilizației occidentale ca lingua franca a Mediteranei. Koine a fost și limba originală a Noului Testament al Bibliei creștine și mijlocul prin care s-au răspândit învățăturile
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
a Mediteranei. Koine a fost și limba originală a Noului Testament al Bibliei creștine și mijlocul prin care s-au răspândit învățăturile creștinismului. Greaca Koine era, neoficial, prima sau a doua limbă a Imperiului Roman. Greaca Koine a apărut ca dialect comun în armatele lui Alexandru cel Mare. În timp ce statele grecești aliate, sub conducerea lui Macedon, cucereau și colonizau lumea cunoscută, noul lor dialect comun era vorbit din Egipt până la hotarele Indiei. Deși elemente ale dialectului comun au prins contur în timpul
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Greaca Koine era, neoficial, prima sau a doua limbă a Imperiului Roman. Greaca Koine a apărut ca dialect comun în armatele lui Alexandru cel Mare. În timp ce statele grecești aliate, sub conducerea lui Macedon, cucereau și colonizau lumea cunoscută, noul lor dialect comun era vorbit din Egipt până la hotarele Indiei. Deși elemente ale dialectului comun au prins contur în timpul epocii clasice, perioada postclasică a limbii grecești datează de la moartea lui Alexandru cel Mare, în anul 323 î.Hr., când culturile aflate sub influență
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Greaca Koine a apărut ca dialect comun în armatele lui Alexandru cel Mare. În timp ce statele grecești aliate, sub conducerea lui Macedon, cucereau și colonizau lumea cunoscută, noul lor dialect comun era vorbit din Egipt până la hotarele Indiei. Deși elemente ale dialectului comun au prins contur în timpul epocii clasice, perioada postclasică a limbii grecești datează de la moartea lui Alexandru cel Mare, în anul 323 î.Hr., când culturile aflate sub influență elenistică au început să influențeze, la rândul lor, limba greacă. Trecerea în
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
să influențeze, la rândul lor, limba greacă. Trecerea în următoarea perioadă, cunoscută ca limba greacă medievală (bizantină), datează de la fondarea Constantinopolului de către Constantin I în anul 330 d.Hr. Perioada postclasică a greacăi se referă, astfel, la crearea și evoluția dialectului Koine de-a lungul perioadelor elenistice și romane ale istoriei grecești, până la începutul Evului Mediu. Koine (), cuvântul grecesc pentru "comun", este un termen care a fost aplicat mai înainte, de către erudiții antici, câtorva forme de vorbire grecească. O școală de
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
literară. Când "Koine" a devenit, treptat, o limbă literară, unii oameni o clasau în două forme: "elină" (greacă) ca formă literară postclasică, și "Koine" (comună), ca formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
a devenit, treptat, o limbă literară, unii oameni o clasau în două forme: "elină" (greacă) ca formă literară postclasică, și "Koine" (comună), ca formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
forme: "elină" (greacă) ca formă literară postclasică, și "Koine" (comună), ca formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der Koine" (1901), în timp ce eruditul german Wilamowitz și lingvistul francez Antoine Meillet, bazându
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der Koine" (1901), în timp ce eruditul german Wilamowitz și lingvistul francez Antoine Meillet, bazându-se pe elementele atice ale dialectului comun — cum ar fi în loc de () — considerau Koine ca fiind o formă simplificată a dialectului ionic. Răspunsul final, care este acceptat de lumea academică de astăzi, a fost dat de lingvistul grec G. N. Hatzidakis, care a dovedit că, în ciuda "compunerii
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der Koine" (1901), în timp ce eruditul german Wilamowitz și lingvistul francez Antoine Meillet, bazându-se pe elementele atice ale dialectului comun — cum ar fi în loc de () — considerau Koine ca fiind o formă simplificată a dialectului ionic. Răspunsul final, care este acceptat de lumea academică de astăzi, a fost dat de lingvistul grec G. N. Hatzidakis, care a dovedit că, în ciuda "compunerii celor patru", "nucleul stabil" al greacăi comune este atic. Cu alte cuvinte, greaca Koine
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
academică de astăzi, a fost dat de lingvistul grec G. N. Hatzidakis, care a dovedit că, în ciuda "compunerii celor patru", "nucleul stabil" al greacăi comune este atic. Cu alte cuvinte, greaca Koine poate fi privită ca rezultatul amestecării celor trei dialecte grecești vechi cu cel atic. Gradul de importanță al elementelor lingvistice non-atice în Koine poate varia, în funcție de regiunea lumii elenistice. Astfel, idiomurile greacăi comune, vorbite în coloniile ioniene ale Asiei Minor și în Cipru, ar fi avut caracteristici ionice mai
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
grecești comune a început să aibă loc abia la începutul secolului XIX, când erudiți renumiți au desfășurat o serie de studii asupra evoluției greacăi Koine în timpul întregii epoci elenistice și romane în care a fost vorbită. Sursele folosite pentru studierea dialectului au fost numeroase și de încredere variabilă. Cele mai semnificative sunt inscripțiile perioadei postclasice și papirusurile, deoarece sunt două tipuri de texte care au conținut autentic și pot fi studiate direct. Alte surse semnificative sunt Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
aticiști datorită cunoașterii lor imperfecte a greacăi atice pure, sau chiar unele glosare greco-latine din perioada romană, care au mai supraviețuit, e.g: În fine, o foarte importantă sursă de informații în legătură cu greaca comună este limba greacă modernă cu toate dialectele ei și cu forma și idiomurile ei comune, care au conservat majoritatea detaliilor orale lingvistice ale limbii antice, pe care le-a pierdut tradiția scrisă. De exemplu, dialectele pontic și capadocian au conservat pronunția veche a lui etc), în timp ce dialectul
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
sursă de informații în legătură cu greaca comună este limba greacă modernă cu toate dialectele ei și cu forma și idiomurile ei comune, care au conservat majoritatea detaliilor orale lingvistice ale limbii antice, pe care le-a pierdut tradiția scrisă. De exemplu, dialectele pontic și capadocian au conservat pronunția veche a lui etc), în timp ce dialectul tsakonic a păstrat α în loc de η ( etc) și celelalte caracteristici locale ale dialectului laconic. Idiomurile părților sudice ale regiunilor în care se vorbea greaca (Dodecanes, Cipru etc), păstrează
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
dialectele ei și cu forma și idiomurile ei comune, care au conservat majoritatea detaliilor orale lingvistice ale limbii antice, pe care le-a pierdut tradiția scrisă. De exemplu, dialectele pontic și capadocian au conservat pronunția veche a lui etc), în timp ce dialectul tsakonic a păstrat α în loc de η ( etc) și celelalte caracteristici locale ale dialectului laconic. Idiomurile părților sudice ale regiunilor în care se vorbea greaca (Dodecanes, Cipru etc), păstrează pronunția consoanelor duble (), în timp ce alții pronunță υ ca ου sau păstrează vechile
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
detaliilor orale lingvistice ale limbii antice, pe care le-a pierdut tradiția scrisă. De exemplu, dialectele pontic și capadocian au conservat pronunția veche a lui etc), în timp ce dialectul tsakonic a păstrat α în loc de η ( etc) și celelalte caracteristici locale ale dialectului laconic. Idiomurile părților sudice ale regiunilor în care se vorbea greaca (Dodecanes, Cipru etc), păstrează pronunția consoanelor duble (), în timp ce alții pronunță υ ca ου sau păstrează vechile forme duble ( etc). Fenomenele lingvistice ca cele de mai sus implică faptul că
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]