3,349 matches
-
nebunie, don Augusto, o nebunie! — Dar, doamnă, dacă e îndrăgostită de el?... — Asta zic eu - exclamă unchiul -, asta zic eu. Libertatea, sfânta libertate, libertatea de alegere! — Apoi nu, nu și nu! Zău, fetița asta știe oare ce face?... Să te disprețuiască pe dumneata, don Augusto, pe dumneata! Nu se poate una ca asta! — Dar, doamnă, gândiți-vă, luați aminte..., nu se poate, nu trebuie să supuneți constrângerilor voința unei tinere ca Eugenia... E vorba de fericirea ei și noi toți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nu mă uita, nu-l uita pe bietul Augusto. O îmbrățișă și-o sărută lung și apăsat pe gură. Ieșind, fata îi aruncă o privire plină de o spaimă enigmatică. Și de îndată ce ieși ea, Augusto gândi în sinea lui: „Mă disprețuiește, fără doar și poate; am fost ridicol, ridicol, ridicol... Dar ce știe ea, sărăcuța, despre lucrurile astea? Ce știe ea despre psihologie?“ Dacă bietul Augusto ar fi putut citi atunci în cugetul lui Rosario, ar fi fost și mai disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-l strângă sau nu de gât pe bărbatul acela. — Nu vă aprindeți așa, don Augusto, nu vă aprindeți așa! Nu vreau să spun decât ce-am spus. Ea..., cea pe care dumneavoastră nu vreți s-o menționez, m-a disprețuit, m-a expediat, iar eu m-am întâlnit cu acea sărmană fătucă, pe care altul a disprețuit-o și... Augusto nu se mai putu stăpâni; întâi se îngălbeni la față, apoi se congestionă, se ridică, îl apucă pe Mauricio de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vă aprindeți așa! Nu vreau să spun decât ce-am spus. Ea..., cea pe care dumneavoastră nu vreți s-o menționez, m-a disprețuit, m-a expediat, iar eu m-am întâlnit cu acea sărmană fătucă, pe care altul a disprețuit-o și... Augusto nu se mai putu stăpâni; întâi se îngălbeni la față, apoi se congestionă, se ridică, îl apucă pe Mauricio de ambele brațe, îl săltă și-l proiectă pe sofa, nedându-și seama ce face, parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de spațiu și timp. Orice operă de artă vie și durabilă, chiar dacă în ea nu se consemnează particularități geografice și cronologice, după cum nici costume sau moravuri, posedă realitatea profundă a locului și timpului în care a fost zămislită. Tucidide, care disprețuia pitorescul lui Herodot, era conștient că-și scrie istoria pentru totdeauna, iar în Istoria mișcărilor, separării și războiului din Catalonia în vremea lui Filip al IV-lea, merită să citim cele spuse de către autorul ei, don Francisco Manuel de Melo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
La noi tout est pris à la legere. Iar noi suntem prea doldora de autenticitate țărănească încât să ne cenzurăm întruna. Cred că tot ceea ce ne animă pe amândoi e mai degrabă să nu-i reprimăm și să nu-i disprețuim pe alții și mai puțin un mod foarte normativist. Instituțiile pe care le ajutăm să crească ni-s de ajuns. Mircea: CAP, lumina satelor Satul meu se numește Săliștea. Înainte de colectivizare se numea Cioara, dar au venit activiștii și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu frații tăi, și singură nu ai voie să stai, de ce nu te măriți, totuși? - Cred că ar fi și mai rău. Sunt bătrână (are 31 de ani!) și mi-am făcut praf reputația venind aici. Un soț ar fi disprețuit dacă m-ar lua și din cauza asta m-ar persecuta rău. Categoric, vârstele femeilor de acolo au alte înțelesuri. Jawida mi-a spus că trebuie să aibă grijă de mama ei bătrână. Cât de bătrână?, am întrebat-o eu. - Ehei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
intelighenție sceptică. Și asta va mai echilibra consecințele „optimismului inconștient.” OK, până aici e bine, da’ noi cum atenuăm consecințele pesimismului inconștient al poporului nostru? Spunându-i „popor, cară-te unde vezi cu ochii”? Sau propunând să nu mai voteze? Disprețuindu-l? 8 noiembrie Primul Sfânt Mihai pe coclauri continentale. Psihanalitic este ca și când aștept și altele. Nu e așa departe. În afara dorului de familia mea și de câțiva prieteni, aproape nimic nu mai este o rațiune tare de nostalgie. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de pe banca de piatră, îl mai tulbura însă o singură întrebare, evident absurdă, evident stupidă, totuși de înțeles dacă luăm în considerație starea de perplexitate mentală provocată de gândul că va trebui să trăiască în același Centru care i-a disprețuit munca, iar această întrebare, ajungem și la ea, n-am uitat, are de-a face cu banca de piatră. Cipriano Algor se întreabă dacă a dus o bancă de piatră în pat sau se va trezi plin de rouă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
acord cu acțiunea asasină, o față plină de ură și ferocitate, o expresie plină de furie dementă, chiar și de răceală inumană, dar, pentru numele lui Dumnezeu, să nu-ți zâmbească în timp ce-ți sfâșie inima, să nu te disprețuiască într-atât încât să-ți dea false speranțe, spunându-ți, de exemplu, Nu vă faceți griji, e o nimica toată, cu câteva cusături veți fi ca înainte, ori, Doresc sincer ca rezultatul sondajului să vă fie favorabil, puține lucruri mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Îi aruncă Abu Taher de Îndată ce au părăsit palatul. Voioșia sa e pe măsura neliniștii care i-a uscat gâtlejul, dar Khayyam răspunde cu răceală: — Vei fi uitat oare proverbul care spune: „Marea nu cunoaște megieși, monarhul nu cunoaște prieteni“? — Nu disprețui ușa care ți se deschide, cariera ta la curte mi se pare deja croită! — Viața de curte nu e pentru mine; unicul meu vis, unica ambiție este aceea de a avea, Într-o zi, un observator, cu o grădină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-l informeze despre acțiunile ei. Știe că el le-ar dezaproba. La ce bun să stârnești certuri nesfârșite? Desigur, Khayyam nu se află niciodată foarte departe de curte. Dacă evită să pătrundă acolo, dacă fuge de toate uneltirile și le disprețuiește, Îndeosebi pe acelea care Îi divizează, dintotdeauna, pe medicii și astrologii palatului, nu Înseamnă că n-are obligații de care nu poate scăpa: să asiste, din când În când, la ospățul de vineri, să examineze cine știe ce emir bolnav, și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
adorator al vieții, iar el un idolatru al morții. Eu am scris: „Dacă nu știi să iubești, la ce-ți slujește oare faptul că soarele răsare și apune?” Hasan le cere oamenilor săi să uite dragostea, muzica, poezia, vinul, soarele. Disprețuiește ce are Creația mai frumos și cutează să rostească numele Creatorului. Și Îndrăznește să făgăduiască paradisul! Crede-mă, dacă fortăreața lui ar fi poarta raiului, aș m-aș lipsi de rai! Nu voi pune niciodată piciorul În acea speluncă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
alături cohortei bocitorilor! N-am spus asta. Să plângi nu e o rețetă. Nici o Însușire. Nimic altceva decât un gest simplu, naiv, vrednic de milă. Nimeni nu trebuie să se silească să verse lacrimi. Unicul lucru important este să nu disprețuiești tragedia celorlalți. Când am fost văzut plângând, când am fost văzut renunțând la indiferența mea suverană de străin, au venit să-mi spună, pe un ton de destăinuire, că nu slujește la nimic să plângi, că Persia n-are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
s-au așezat pe o piatră de care nu s-au mai putut desprinde pînă la venirea lui Heracles. Așadar, iată-l pe Tezeu țintuit pe loc! El strigă: „Învățați din exemplul meu să nu fiți nedrepți și să nu disprețuiți zeii”. Bănuim Însă că nici aceasta nu e o credință, ci mai degrabă o stratagemă, ca la Euripide care Întrerupe un raționament periculos, pasibil de a fi socotit ireverențios față de zei, pentru a pune corul să Înalțe un imn lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cei care nu pot rătăci jovial; și-mi spun: da, satisfacția de a descoperi sub acest gest retractil o iubire fără condiții. Nimic nu mă mai Împiedică În acele momente să-mi transform teama de necunoscut În orgoliu și să disprețuiesc cu glas tare lenea de a simți a nomazilor; ei mutilează una din fețele lui Ianus și pretind că adevărul există numai În noutate; În urma lor se Întinde un deșert care Înaintează odată cu ei; dar eu am nevoie de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de jocul său. O lume plină de cavaleri rătăcitori ca Don Quijote ar fi absurdă și clinică. În schimb, viața are nevoie de scutieri ca Sancho Panza. El e primul care și-a ridicat glasul În apărarea lui Don Quijote. Nu-l disprețuiți pe acest senior al iluziei, pare sa spună Sancho. El vede astfel, pentru că noi avem nevoie să privim cîteodată lumea prin ochii lui. Și tot pe el să-l răstignim de o moară de vînt?... Constat În această dimineață că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de albastru și să nu poți să uiți, să nu poți să ierți, să deschizi ochii doar pentru a privi sumbru cerul, să deschizi buzele doar pentru a murmura că nimeni nu poate fi egalul zeilor decît după ce-a disprețuit frica și și-a contemplat mîinile, toate acestea cer, firește, un Înțeles mai adînc ca să aibă dreptul la glorie. Prometeu se crispează pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mi redau libertatea față de cerul indiferent de deasupra mea. Cunosc un secret, fatal pentru desfrînatul stăpîn al Olimpului, În schimbul căruia el l-ar trimite Îndată pe Heracles să mă dezlege. Dar zeii nu pot fi detronați decît astfel. A-i disprețui Înseamnă a-i face vulnerabili. Căci din moment ce ei au trimis vulturul, Înseamnă că nu mi-au iertat Întîmplarea cu focul. Îi Înfurie memoria mea și vor s-o rupă În bucăți; dar vrînd să-mi ucidă amintirile, mi le Îndîrjesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
oricîtă singurătate aș Întîlni acolo; să spun că exist și știu cit sînt de singur În fața unor Întrebări care Îmi amintesc că voi muri; dar vreau să clădesc o piramidă măcar cu sîngele meu. Și atîția vor spune că am disprețuit dragostea, că am respins dragostea nimfei Echo, cînd, de fapt, pe mine mă aștepta această fîntînă cum Îl aștepta pe Oedip sfinxul...) Narcis a urmat Îndemnul filosofiei grecești fără să aibă vocația echilibrului din arta greacă. Singurătatea lui secetoasă rodește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
trecătoare ca și mine, fierbinte și vie care nu mă apără Împotriva timpului, ci Îl acceptă și curge odată cu el. În astfel de ceasuri, sufletul meu devine poros și se Îmbibă de liniște, rătăcind vag după zei vechi care nu disprețuiau viața și omorau cu candoare. Și dacă pronunț numele lui Apolo o fac pentru a mă Îndepărta și mai mult de orice scepticism. Căci nimic În sculptura greacă nu trădează Îndoiala. Din contră, totul caută s-o ascundă. Așa cum Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu e, În fond, altceva decît o dublă renunțare. Nici una din cele două aspirații, spre trecut sau spre viitor, nu rămîne la el liberă, aripa fiecăreia e Încătușată de cealaltă, astfel că zborul devine cu neputință În ambele sensuri. Ianus, disprețuit pentru duplicitate, trăiește În realitate această veșnică sfîșiere. El nu-și va cîștiga niciodată libertatea pentru că principiul captivității se găsește În efortul său Împărțit În două direcții contrare. Ceea ce părea un privilegiu se dovedește a fi doar o formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
o aduce epigonul. Vocația acestuia e să nu ajungă niciodată primul și să se despartă greu. Dacă se așază Între ruine, le va Îngriji sau va reconstrui casa dărîmată a exploratorului. Și totuși de atîtea ori a fost nedreptățit și disprețuit. Chiar pionierul a trebuit să plătească acest tribut cînd n-a ajuns primul; după drumul halucinant la Polul Sud, unde a găsit fluturînd drapelul Înfipt de Amundsen cu cîteva zile Înainte, Robert Scott a murit Înghețat În zăpadă scriind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să destrame alibiurile confortabile. Dacă-l citim pe Aristofan, vom afla că femeile ateniene nu arătau cum ni le propun siluetele de pe friza Parthenonului; marmura a păstrat chipuri de o nobilă simplitate, În vreme ce, În realitate, se pare că atenienele nu disprețuiau deloc, dimpotrivă, un gen de cochetărie mai puțin adecvată imaginii noastre despre gustul elin, vopsindu-și părul În galben și colorîndu-și obrajii În roșu. Însă n-are sens să neg ceea ce Îmi propune marea, În numele faptului că Afrodita n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care pîndește dincolo de pasiunea acestor ceasuri cînd doresc pînă la durere să mă risipesc În realitate, liber de orice tristețe. Negația Îmi poate arăta ce nu vreau să fiu și ce nu vreau să fac, ce-mi repugnă și ce disprețuiesc. Dar trebuie să știu ce vreau să Înflorească În ceea ce apăr. Între ruinele unei negații se impune o afirmație. Sfinxul așteaptă un răspuns. Și dacă Întrebarea sfinxului este aceeași, de fiecare data e alt destin În joc. Heracles Povestea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]