3,438 matches
-
un sac din foaie de cort adus de polițiști și s-a pomenit cu cel mai bun prieten al său din copilărie. Restul corpului venea Într-o altă sacoșă. Don Manuel, Înghițindu-și amarul, a urmat regulamentul. Vreți o cafea, don Gustavo? — Te rog. M-am dus după termos și i-am pregătit o ceașcă cu opt cubulețe de zahăr. O bău dintr-o sorbitură. — E mai bine? Îmi revin. Cum spuneam, fapt este că don Manuel era de gardă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urmat regulamentul. Vreți o cafea, don Gustavo? — Te rog. M-am dus după termos și i-am pregătit o ceașcă cu opt cubulețe de zahăr. O bău dintr-o sorbitură. — E mai bine? Îmi revin. Cum spuneam, fapt este că don Manuel era de gardă În ziua cînd a fost adus trupul lui Julián Carax la serviciul de necropsii, În septembrie 1936. De bună seamă, don Manuel nu-și amintea numele, Însă o consultare a arhivelor și o donație de douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
O bău dintr-o sorbitură. — E mai bine? Îmi revin. Cum spuneam, fapt este că don Manuel era de gardă În ziua cînd a fost adus trupul lui Julián Carax la serviciul de necropsii, În septembrie 1936. De bună seamă, don Manuel nu-și amintea numele, Însă o consultare a arhivelor și o donație de douăzeci de duros pentru fondul său de pensie i-au Împrospătat memoria În mod considerabil. Mă urmărești? Am Încuviințat, aproape În transă. — Don Manuel Își amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care a venit chiar În seara aceea la morgă pentru identificarea cadavrului. — PÎnă aici, totul se potrivește cu ce mi-a povestit Nuria Monfort. Barceló Încuviință. — Așa e. Ceea ce nu ți-a zis Nuria Monfort este că el, prietenul meu don Manuel, cînd a bănuit că poliția nu era prea interesată de cazul ăsta și a constatat că volumul găsit În buzunarul cadavrului purta numele răposatului, a decis să preia inițiativa și, chiar În după-amiaza aceea, În timp ce-l aștepta pe domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
morgă, și nu În zori, cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-a tot dus? — Cu toată viteza. — Și polițiștii? Nu l-au oprit? Nu erau acolo ca să identifice cadavrul? Barceló zîmbi malițios. — Teoretic. Însă don Manuel Își amintește că mai era cineva În sală, un al treilea polițist, care intrase pe nesimțite pe cînd cei doi agenți Îl pregăteau pe domnul Fortuny și care asistase la scenă În tăcere, rezemat de perete, cu o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tăcere, rezemat de perete, cu o țigară În gură. Don Manuel și-l amintește deoarece, cînd i-a spus că regulamentul interzicea În mod expres fumatul În morgă, unul din cei doi agenți i-a făcut semn să tacă. După don Manuel, de Îndată ce domnul Fortuny a plecat, al treilea polițist s-a apropiat, a aruncat o privire spre cadavru și l-a scuipat În față. Apoi a luat pașaportul și a ordonat ca trupul să fie trimis la Can Tunis spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
l-a scuipat În față. Apoi a luat pașaportul și a ordonat ca trupul să fie trimis la Can Tunis spre a fi Înmormîntat Într-o groapă comună chiar În dimineața aceea. — N-are sens. — Așa s-a gîndit și don Manuel. Mai ales că toate astea nu se potriveau cu regulamentul. „Numai că nu știm cine-i omul ăsta“, zicea el. Polițiștii n-au spus nimic. Don Manuel, mînios, s-a rățoit la ei: „Sau știți dumneavoastră prea bine? Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
știm cine-i omul ăsta“, zicea el. Polițiștii n-au spus nimic. Don Manuel, mînios, s-a rățoit la ei: „Sau știți dumneavoastră prea bine? Fiindcă orișicine Își dă seama că e mort de cel puțin o zi Întreagă“. Evident, don Manuel se raporta la regulament și nu era cîtuși de puțin prost. După spusele lui, cînd i-a auzit protestele, al treilea polițist s-a apropiat de el, l-a privit țintă În ochi și l-a Întrebat dacă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a o Încolți În camera de călcat rufe. Nu mi-a dat prin cap că-mi va răspunde chiar Clara. — Daniel, asta chiar că e o surpriză. Așa zic și eu, m-am gîndit. Executînd niște ocolișuri demne de profesorul don Anacleto, am menționat ca din Întîmplare și scopul apelului meu, căruia abia dacă i-am acordat importanță, În treacăt. — Nu, Fermín n-a trecut pe aici azi. Iar Bernarda a fost cu mine toată după-amiaza, poate c-o fi știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Vă simțiți bine? Întrebă tata, invitîndu-l să intre. Profesorul aducea un ziar Împăturit. Se mărgini să ni-l Întindă, cu o privire Îngrozită. HÎrtia Încă era călduță și cerneala proaspătă. — Ediția de dimineață, bîigui don Anacleto. Pagina șase. Primul lucru care mi-a sărit În ochi au fost cele două fotografii ce susțineau titlul. Prima Înfățișa un Fermín mai bine acoperit cu carne și păr, probabil cu cincisprezece-douăzeci de ani mai tînăr. A doua prezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pictori, proțăpiți pe o schelă, contemplau dezolați cum afișul, care nu apucase să li se usuce, se descompunea sub aversă. Efigia stoică a santinelei de gardă postată În fața librăriei de distingea În zare. CÎnd m-am apropiat de ceasornicăria lui don Federico Flaviá, am băgat de seamă că ceasornicarul ieșise În prag să privească răpăiala. Încă i se vedeau pe chip cicatricele rămase În urma trecerii pe la chestură. Era Îmbrăcat Într-un costum impecabil din lînă cenușie și ținea În mînă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din lînă cenușie și ținea În mînă o țigară pe care nu se deranjase s-o aprindă. L-am salutat cu mîna și mi-a zîmbit. — Ce ai tu Împotriva umbrelei, Daniel? — Ce-i mai frumos pe lume decît ploaia, don Federico? — Pneumonia. Hai, intră, că ți-am reparat ce era de reparat. M-am uitat la el fără să pricep. Don Federico mă privea țintă, cu zîmbetul intact. M-am mărginit să Încuviințez și l-am urmat În bazarul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În stradă, Îmi pecetlui buzele cu o Încuviințare gravă. Odată ajunși pe trotuar, Își redobîndi Înfățișarea surîzătoare și ridică glasul. — Și adu-ți aminte să nu forțezi butonul cînd Îl Întorci, că iarăși o să sară, ne-am Înțeles? — Nici o grijă, don Federico, vă mulțumesc. M-am Îndepărtat cu un nod În stomac, care se stîngea cu fiecare pas pe măsură ce mă apropiam de agentul În civil care supraveghea librăria. CÎnd am trecut prin fața lui, l-am salutat chiar cu mîna În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am Îndepărtat cu un nod În stomac, care se stîngea cu fiecare pas pe măsură ce mă apropiam de agentul În civil care supraveghea librăria. CÎnd am trecut prin fața lui, l-am salutat chiar cu mîna În care țineam punguța primită de la don Federico. Agentul se uita la ea cu un interes vag. M-am strecurat În librărie. Tata era tot În picioare, În fața tejghelei, ca și cînd nu s-ar fi mișcat de cînd plecasem. Mă privi necăjit. — Ascultă, Daniel, În legătură cu ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Miquel Molier se dusese la gara Francia să-i predea biletul pentru Paris prietenului Julián și să-și ia rămas-bun de la el, știa deja că Penélope n-avea să vină la Întîlnire. Știa că, În urmă cu două zile, cînd don Ricardo Aldaya se Întorsese de la Madrid, nevastă-sa Îi mărturisise că Îi surprinsese pe Julián și pe fiica lor Penélope În camera doicii Jacinta. Jorge Aldaya Îi dezvăluise lui Miquel cele Întîmplate cu o zi Înainte, punîndu-l să jure că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe fiica lor Penélope În camera doicii Jacinta. Jorge Aldaya Îi dezvăluise lui Miquel cele Întîmplate cu o zi Înainte, punîndu-l să jure că nu va spune nimănui nimic, niciodată. Jorge i-a explicat cum, atunci cînd a primit vestea, don Ricardo a explodat de mînie și, țipînd ca un nebun, a alergat În camera Penélopei, care, auzind urletele lui taică-su, se Închisese cu cheia și plîngea de groază. Don Ricardo a dărîmat ușa În șuturi și a găsit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
alergat În camera Penélopei, care, auzind urletele lui taică-su, se Închisese cu cheia și plîngea de groază. Don Ricardo a dărîmat ușa În șuturi și a găsit-o pe Penélope În genunchi, tremurînd și implorîndu-l să o ierte. Atunci don Ricardo i-a administrat o palmă care a trîntit-o la podea. Nici Jorge n-a fost În stare să repete cuvintele proferate de don Ricardo, care luase foc de mînie. Toți membrii familiei și servitorii așteptau jos, speriați, neștiind ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
șuturi și a găsit-o pe Penélope În genunchi, tremurînd și implorîndu-l să o ierte. Atunci don Ricardo i-a administrat o palmă care a trîntit-o la podea. Nici Jorge n-a fost În stare să repete cuvintele proferate de don Ricardo, care luase foc de mînie. Toți membrii familiei și servitorii așteptau jos, speriați, neștiind ce să facă. Jorge s-a ascuns În camera lui, pe Întuneric, dar pînă și acolo ajungeau strigătele lui don Ricardo. Jacinta a fost concediată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să repete cuvintele proferate de don Ricardo, care luase foc de mînie. Toți membrii familiei și servitorii așteptau jos, speriați, neștiind ce să facă. Jorge s-a ascuns În camera lui, pe Întuneric, dar pînă și acolo ajungeau strigătele lui don Ricardo. Jacinta a fost concediată chiar În ziua aceea. Don Ricardo n-a catadicsit nici măcar să se uite la ea. Le-a poruncit valeților s-o alunge din casă și i-a amenințat cu aceeași soartă dacă vreunul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ziua aceea. Don Ricardo n-a catadicsit nici măcar să se uite la ea. Le-a poruncit valeților s-o alunge din casă și i-a amenințat cu aceeași soartă dacă vreunul dintre ei avea să păstreze legătura cu ea. CÎnd don Ricardo a coborît În bibliotecă, era miezul nopții. O lăsase pe Penélope Închisă sub cheie În camera care fusese a Jacintei și a interzis categoric s-o vadă cineva, din familie sau din servitorime. Din camera lui, Jorge și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pînă În dormitorul unde o țineau Închisă pe Penélope și a așteptat la ușă cît timp a consultat-o medicul. CÎnd a ieșit, doctorul s-a mărginit să Încuviințeze din cap și să-și Încaseze onorariul. Jorge a auzit cum don Ricardo Îi spunea că, dacă va comenta cu cineva ceea ce văzuse acolo, el personal avea să se asigure că-i va ruina reputația și că-l va Împiedica să mai practice vreodată medicina. PÎnă și Jorge știa ce Însemna asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca Julián să fie dat afară de la colegiul San Gabriel și Îl contactase pe tatăl băiatului, pălărierul, ca să-l trimită imediat În armată. Auzind asta, Miquel a hotărît că nu-i putea spune lui Julián adevărul. Dacă Îi dezvăluia că don Ricardo Aldaya o ținea Închisă pe Penélope și că ea purta În pîntece copilul lor, Julián n-avea să ia niciodată trenul acela spre Paris. Știa că, dacă rămînea la Barcelona, asta ar fi Însemnat sfîrșitul prietenului său. Astfel, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vadă. Acum nu mai emana teama și Îngrijorarea care Îl strînseseră ca Într-un clește În zilele din urmă. Acela era un alt Jorge Aldaya, adult și lipsit de inocența de odinioară. Orice s-ar fi ascuns În spatele mîniei lui don Ricardo, Jorge aflase. Motivul vizitei era succint: i-a spus că știa că el Îl ajutase pe Julián să fugă. L-a anunțat că nu mai erau prieteni, că nu mai voia să-l vadă niciodată și l-a amenințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se prefăcea că nu-i cunoaște ascunzătoarea, a reflectat Miquel, era ca să-l protejeze. Tocmai din acest motiv, Miquel nu izbutea să priceapă ce ar fi putut-o determina să scrie acele rînduri. Ce alte amenințări putea azvîrli asupra ei don Ricardo, pe lîngă faptul că o ținea Închisă de luni de zile În dormitorul acela, ca pe o deținută. Penélope știa mai bine ca oricine că acea scrisoare era o lovitură de pumnal otrăvit În inima lui Julián, un tînăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]