2,623 matches
-
de Casa „George Muntean” din Bilca) este un muzeu cu profic etnografic și memorial din comuna Bilca, județul Suceava, înființat în anul 2000. Casa se află în centrul satului Bilca, la nr. 1128. Casa-muzeu din Bilca este reprezentativă pentru zona etnografică Rădăuți. Interiorul cu două camere este tradițional: mobilier din lemn, scoarțe, lăicere, grindărașe, obiecte din lemn și ceramică, de uz casnic, etc. Gospodăria Bilca este completată cu șura și grajdul amenajate cu piese din inventarul gospodăresc. Casa a fost donată
Casa-muzeu Bilca () [Corola-website/Science/331376_a_332705]
-
Gării nr. 5. Complexul Muzeal Vrancea cuprinde secții de istorie și arheologie, etnografie, științele naturii; mausoleele din Mărășești, Mărăști, Soveja, precum și casele memoriale ale unor personalități precum: Ion Roată (comună Câmpuri) și Alexandru Vlahuță. deține bogate colecții de bunuri arheologice, etnografice și de științele naturale, expuse în expozițiile de bază sau în cele 72 de obiective ale Secției de Etnografie. Un bogat tezaur de mărturii ce probează existența și evoluția comunităților umane pe teritoriul județului Vrancea a fost realizat în urma unor
Muzeul Vrancei () [Corola-website/Science/331383_a_332712]
-
Independență), dar și a unor personalități ale vieții sociale, culturale și politice vrâncene (scriitorul și diplomatul Duiliu Zamfirescu, juristul Gh. Apostoleanu, arhitectul Ion Mincu, geograful S. Mehedinți, întemeietorul teatrului focșănean - maiorul Gheorghe Pastia, scriitorul Al. Vlahuță, țăranul Ion Roată). Mărturiile etnografice, pește 6.000 la număr (unelte, ceramică, port popular, textile de casă), vin să completeze mărturiile arheologice și istorice, oferind o imagine a vieții pe aceste meleaguri. Se remarcă în principal colecția de port popular, în special cea de cămăși
Muzeul Vrancei () [Corola-website/Science/331383_a_332712]
-
pe aceste meleaguri. Se remarcă în principal colecția de port popular, în special cea de cămăși și catrințe (unele dintre ele unicate în ceea ce privește materialele utilizate: fir metalic și lânica), precum și colecția de tipare de cas rotunde sau păpușare specifice zonei etnografice Vrancea. Patrimoniul de științele naturii (peste 50.000 de piese) numără colecții de insecte, de ornitologie, dar și de moluște, mamifere și plante. Între acestea se înscriu piese de valoare științifică și documentara unicate că cele din colecția de entomologie
Muzeul Vrancei () [Corola-website/Science/331383_a_332712]
-
unui muzeu local la Suceava. Prin urmare, Dieta Bucovinei aprobă statutele Societății „Muzeul” la data de 7 noiembrie 1899. Rolul declarat al noii înființate societăți este acela de a servi la cunoașterea țării din punct de vedere arheologic, istoric, artistic, etnografic și de științele naturii. La 4 ianuarie 1900 are loc adunarea de constituire a Societății „Muzeul”, prezidată de Franz Des Loges, primarul de atunci al orașului. Comitetul ales este format din intelectuali suceveni. Cel care reușește o primă inventariere a
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
pe măsură ce slăbea stăpânirea nomazilor din stepă (succesiv Sciți, Sarmați, Roxolani, Onoguri, Hazari, Maghiari, Pecenegi, Cumani și Tătari) și reclădeau sate și cetăți. Orașele cu mai mult de 50.000 de locuitori, sunt: Există la nivelul teritoriului moldovenesc istoric diferite aspecte etnografice și culturale, care în majoritate nu sunt proprii exclusiv acestui teritoriu și dintre care multe nu se găseau în totalitatea arealului, ci numai în anumite zone; cele mai specifice dintre aceste aspecte sunt graiul moldovenesc al limbii române și organizarea
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]
-
Moldovei în 1775 și inclus Imperiului Austriac și de „Basarabia” - desprinsă din Principatul Moldovei în 1812 și inclusă Imperiului Rus. Autori ca Ion Nistor, Nicolae Iorga și Mircea Grigoroviță au argumentat faptul că Bucovina a constituit inima politică și vatra etnografică a statului moldovenesc, însuși chiar partea cea mai „moldovenească” din Moldova, iar Mihai Eminescu a afirmat că este cea mai veche și cea mai frumoasă parte a acesteia. Este de remarcat că procesul de dezorganizare al așezărilor umane inițiat odată cu
Moldova Occidentală () [Corola-website/Science/334184_a_335513]
-
un stagiu de pregătire, pe etnobotanică, la Ecomuzeul din Treignes, a predat Muzeografie, Muzeologie generală, Muzee românești în aer liber. În plus, a avut ideea realizării unui muzeu în aer liber, a unui muzeu viu, și este inițiatorul Proiectului „Muzeul Etnografic al Țării Codrului” de la Măriuș, un sat arhaic, atestat documentar din 1424. Proiectul a fost inițiat în 2008 în parteneriat cu Universitatea de Nord Baia Mare. Muzeul trebuia să devină, în concepția sa, un „Templu Spiritual Codrenesc”. Îl vedea precum satul
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
intrarea carului tras de bivoli, boi sau cai. Satul muzeu va avea biserică, școală, cimitir, moară, oloire, vâltoare, potcovărie, stupini, stână, șura danțului, pălincie, arie (cu batoză, dibol, trier, stoguri) și, bineînțeles, o fântână a satului”. Profesorul preconiza ca Muzeul etnografic în aer liber de la Măriuș să devină un "centru de studiu al tradițiilor", iar în vecinătatea lui să fie amenajate mai multe obiective turistice, strâns legate de tradițiile locului. „În apropiere, oaspeții vor putea savura un balmoș, caș proaspăt, berbec
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
valorilor spiritului, poate contribui efectiv la însănătoșirea lumii în care trăim”. Despre această solidaritate umană străveche, specifică satelor românești tradiționale, vorbește autorul cărții: „Organizarea socială a satului codrenesc n-a cunoscut, în evoluția sa istorică, diferențieri tranșante în raport cu celelalte zone etnografice românești. Ea se bazează pe un sistem de relații interpersonale, înglobând elemente de rudenie și vecinătate”. „Neamul este alcătuit din două părți: cel din lumea "albă" și cei din "cealaltă" lume. Ele comunică la date și după ritualuri prestabilite (Sâmbăta
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
avem „Călătoriile” lui Ibn Bațțūța, operă considerată ghid de călătorie pentru pelerini și pentru comercianții atât arabi cât și europeni. În timpul secolelor al XV-lea și al XVI-lea literatura de călătorie tinde spre exactitudine și spre realități geografice și etnografice, și de-abia din prima jumătate a secolului al XVII-lea putem să ne referim la literatura de călătorie și să vorbim despre un gen literar „anul 1632 marchează momentul în care literatura de călătorie este recunoscută, atât de cititorii
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
Saru Batu Savcı Bey și Gündüz Bey. din Așgabat (capitalaTurkmenistanului) a fost denumită astfel în onoarea lui Ertuğrul. În secolul al XIX-lea o fregată a marinei militare otomane i-a purtat numele. În orașul Söğüt se află un muzeu etnografic purtând numele „Muzeul Ertuğrul Gazi”, precum și mausoleul lui Ertuğrul. Recent (în 2014) a fost realizat un serial de televiziune (difuzat în România de postul Prima TV cu titlul „Putere și glorie”); firul narativ al acestui serial istoric și de aventuri
Ertuğrul () [Corola-website/Science/335196_a_336525]
-
timp de cinci săptămâni, și o săptămână în primăvara anului 1931, muzicologul Constantin Brăiloiu s-a deplasat la Runcu, sfătuit de salariatul său Dumitru Petcu, fratele rapsoadei Maria Arbagic, la care Brăiloiu a fost cazat. Satul Runcu era o zonă etnografică bogată, iar Constantin Brăiloiu a făcut în localitate înregistrări la fonograf cu tuburi de ceară, acționat manual. În centrul atenției înregistrărilor cercetătorului s-a aflat lăutarul Niculae Zlătaru. Brăiloiu a înregistrat cu formația lui Zlătaru cântecele: „Of, dor, dor, dor
Lăutarii de pe Valea Sohodolului () [Corola-website/Science/335342_a_336671]
-
Muzeul Viei și Vinului este un muzeu din Hârlău a cărui activitate este coordonată de Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași. Muzeul prezintă istoriei vinului din podgoriile faimoase din zonă și este singurul muzeu viticol din Moldova. Muzeul este situat pe Str. Logofăt Tăutu nr. 7, ocupând Casa Tăutu, clădire inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul
Muzeul Viei și Vinului din Hârlău () [Corola-website/Science/331906_a_333235]
-
anul 2004, la numărul 1407, având codul . Muzeul din Hârlău este un muzeu al istoriei vinului din podgoriile faimoase din zonă (Vaslui, Rădăuți, Huși, Odobești, Panciu, Botoșani, Hârlău), singurul muzeu viticol din Moldova. Activitatea muzeului este coordonată de colectivul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iași. Din iulie 2006, colecțiile sunt prezentate într-o nou aranjament expozițional. Muzeul cuprinde zece săli, structurate pe două nivele. Clădirea muzeului (restaurată în 1990) este monument istoric (datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea). A aparținut
Muzeul Viei și Vinului din Hârlău () [Corola-website/Science/331906_a_333235]
-
este astăzi condusa de un Imam prezent și in viață "(Hazer wa Mawjud)". Distribuție geografică: Comunitatea nizarită are o prezență globală deși in secolele recente, Ismailiții au fost preponderent o comunitate Indo-Iraniana. Din punct de vedere istoric, comunitatea reflectă diversitatea etnografică a diferitelor regiuni geografice de unde adepții săi au provenit și unde au trăit, care includ Asia Centrală, Persia/Iran, țările arabe și Asia de Sud. Nizariții se regăsesc în mai mult de treizeci de țări diferite, de la Iran, Afganistan, diferite țări din Africa
Nizariți () [Corola-website/Science/333603_a_334932]
-
ascendență tătară crimeeană și activează în cadrul Asociației Studenților Crimeeni din Istanbul. În 1909 călătorește pentru întâia oară în Crimeea, care era parte a Rusiei, unde încearcă să refacă legătura cu rudele familiei și desfășoară o serie de studii folclorice și etnografice. În 1912 participă la Primul Război Balcanic. În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial și Turcia se află din nou pe picior de război cu Rusia, Șewkiy e învățător în Crimeea. Se salvează refugiindu-se în Turcia prin Azerbaidjan și
Şewkiy Bektóre () [Corola-website/Science/333196_a_334525]
-
animalelor sale. În trecut, acest personaj a fost descris în mod greșit ca o zeitate agricolă sau chiar ca Zeul mayaș al Porumbului (zeul E din codici), ceea ce a condus la o înțelegere populară greșită și încă persistentă. În realitatea etnografică, este un zeu al plantelor și animalelor sălbatice care sunt importante pentru vânători. Ca atare, el protejează câmpurile împotriva incursiunilor naturii sălbatice pe care el-însuși o reprezintă. Din același motiv, numele lui este invocat de către fermierii tradiționali, care îi aduc
Yum Kaax () [Corola-website/Science/333237_a_334566]
-
din Mehedinți -"folclor literar, Editura Prier, Drobeta Turnu Severin, 2008; -"Nunta în Mehedinți," Ed. Fundației „Scrisul Românesc”, Craiova, 2010; -"Liliac de la Ponoare," în colaborare cu Pavel Ciobanu și Ilie Mărțuică, C.J.C.P. Mehedinți, Drobeta Turnu Severin, 2000; -"Momârlanii din Valea Jiului. - "Album etnografic (în colaborare cu Dumitru Gălățan- Jieț), Editura Autograf MJM, Craiova, 2008; -"Interferențe eco și etnoculturale transfrontaliere, România-Serbia - "Album didactic (în colaborare cu colectivul Muzeului „Porțile de Fier”), Drobeta Turnu Severin, 2008; -"Coridorul verde al Dunării" - (în colaborare cu colectivul Muzeului
Isidor Chicet () [Corola-website/Science/333238_a_334567]
-
dinainte de căderea din Rai. Fără a nega simbolismul scrierii sale, Mircea Eliade a susținut că „Șarpele” nu este o lucrare științifică sau un eseu filozofic, ci o operă literară scrisă de plăcere. Autorul dispunea de un bogat material folcloric și etnografic referitor la simbolismul șarpelui, pe care, potrivit propriilor afirmații, nu l-ar fi consultat în procesul de scriere a nuvelei. Imaginația sa de scriitor a prevalat asupra cercetării erudite a istoricului religiilor, evidențiindu-i dorința de a scrie literatură pentru
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
cu colecții arheologice din Zlatna, Muzeul de istorie din Aiud, Muzeul de etnografie și folclor) și ariile protejate sunt doar câteva din obiectivele antropice și atracțiile naturale ale turismului românesc din zona Apusenilor. Orașul Zlatna găzduiește "Festivalul internațional de Film Etnografic" (FIFE), eveniment anual ce promovează prin intermediul unor cineaști profesioniști și amatori, valorile culturale și tradițiile naționale ale țărilor participante la festival. La Aiud se desfășoară anual patru evenimente importante pentru acest ținut: "„Art Aiud” Fest" (expoziții de fotografie clasică și
Trascău () [Corola-website/Science/334750_a_336079]
-
Mari Albert (n. 16 aprilie 1877, Nijmegen - d. 17 martie 1943, Calcutta) a fost un orientalist neerlandez. El a fost de fapt primul tibetolog neerlandez. O mare parte din colecția sa de manuscrise și de obiecte etnografice și de artă face parte acum din Colecția Van Manen a Institutului Kern (numit după Hendrik Kern (1833-1917)) din cadrul Universității Leiden. s-a născut într-o familie înstărită. Tatăl său, Reinier Otto van Manen, era inginer la Administrația Regală a
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
Următorii doi ani și jumătate a urmat lecții de limba și cultura tibetană, predate de trei informatori tibetani. La cererea sa, cei trei și-au scris autobiografia. Aceste manuscrise au avut și au o mare valoare datorată informației asupra aspectelor etnografice, sociologice, istorice și religioase. Aceste autobiografii au fost publicate abia în 1998, într-o versiune modificată. În 1918 Van Manen a devenit membru al Societății Asiatice din Bengal. În acel an s-a mutat la Calcutta pentru a îndeplini funcția
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
Bibliotecii Imperiale. Tot în același an a fost publicată opera sa "Minor Tibetan Texts: The song of the eastern snow-mountain". În 1921 a apărut următorul lui studiu tibetologic, "Three Tibetan repartee songs". În 1922 a fost însărcinat cu gestiunea departamentelor etnografic și antropologic al Muzeului Indian din Calcutta. În acel an au apărut și alte două studii, "A Contribution to the bibliography of Tibet" și "Concerning a Bön image". Johan van Manen a fost numit în 1923 secretar general al Societății
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
șaisprezece ani, fiind prezent în mod preponderent șapte zile pe săptămână la birourile societății. În special biblioteca institutului a fost total reorganizată. Faima sa deja obținută în calitate de tibetolog a făcut cu putință ca societatea să capete multe manuscrise și obiecte etnografice. În 1925 Van Manen a călătorit în Nepal, la invitația personală a maharajahului Nepalului. El a fost astfel cel de-al doilea olandez, după Samuel van der Putte (1690-1745), care a vizitat această țară. În 1927 Johan van Manen s-
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]