2,843 matches
-
structurare a viziunii artistice și a discursului diegetic, precum și categoria estetică dominantă (miticul, fabulosul, fantasticul, comicul etc.). Ca și în cazul genurilor, speciile literare se pot întrepătrunde sau suprapune. Speciile genului epic pot fi în versuri - epopeea, balada, poemul eroic, fabula, legenda - sau în proză: basmul, legenda, para bola, snoava, schița, povestirea, nuvela, romanul. Cele mai importante specii (precizate și în programa pentru examenul de bacalaureat) sunt basmul, nuvela și romanul. Basmul (etimologie slavă: basnî - născocire) este o specie epică amplă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
un plan mono grafic care se asociază altor planuri: epice, analitic/simbolic/alegoric/mitic etc., formând cea mai com plexă structură narativă a genului epic. Aceasta evidențiază și alte elemente ce diferențiază romanele: diversitatea relațiilor dintre realitate și ficțiune, dintre fabulă și discurs, diversitatea perspectivelor narative și a contextului ficțional. Complexitatea acțiunii presupune și existența unui număr mare de personaje complexe, individualizate, ilustrând diversitatea tipologiilor umane, precum și predominanța narațiunii, care are însă caracter integrator, inserând și pauze descriptive ori secvențe dialogate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sondând psihologia omului modern. Temele sunt generate de experiențe individuale: tema condiției intelectualului, a inadaptării omului superior la o lume mediocră, de parveniți; tema cunoașterii, a iubirii, a războiului, a morții, a bolii etc. Subiectul nu încearcă o poziționare a fabulei întro dimensiune realistă, fiind alcătuit frecvent ca sumă de experiențe trăite de eul narator, ca „dosare de existență“ ori ca „monografie a unui sentiment“ (Camil Petrescu). Acțiunea, motivată mai ales prin conflictele interioare, generează un desen epic complicat, nelinear, fragmentat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cronologică, lineară, de evenimente/ca serii progresive de situații dramatice (climax) sau modern, ca progresie generată de „evoluția“ spirituală a personajelor, de succesiunea stărilor de conștiință (obsesii, angoase, coșmaruri). - Punctul culminant este foarte bine marcat, spre el convergând toate evenimentele „fabulei“. Dramaturgul modern multiplică momentele de maximă încordare a relațiilor dintre personaje, ori de irepresibilă tensiune în conștiința protagoniștilor, dispersând aceste momente după un desen epic sinusoidal. - Deznodământul ia forma anticlimaxului, sau a epilogului, urmând rapid punctului culminant ori fiind chiar
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
al doilea rând, verbele la imperfect surprind, în desfășurare, acțiuni trecute./ Valoarea expre sivă a acestui timp verbal este dublă: imperfectul descriptiv (imprimând descrierii cadrului și portretului literar o progresie dinamică) și imperfectul narativ, specific narațiunii ulterioare, în care timpul fabulei se deschide spre timpul istorisirii. 8. O primă trăsătură a genului epic, ilustrată în fragmentul citat, este prezența instanțelor comunicării narative - narator și personaje. Astfel, în text, se evidențiază existența unui narator heterodiegetic și prezența unor personaje: personajul colectiv - o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
lor credință. Reformatorul misterelor din Eleusis, cel care le-a amplificat semnificația morală, este o figură simbolică: Orfeu. Anticii au stabilit o legătură atît de strînsă între Orfeu și Iisus, încît cele două personaje au fost uneori chiar confundate. Conform fabulei mitice, Orfeu a fost la început un adorator al lui Dionysos, simbolul freneziei dezordonate, al setei insațiabile de dorințe, al dezlănțuirii instanței subconștiente, contrar ambivalent al refulării (Hades). Într-adevăr, Dionysos devine o figură centrală a misterelor eleusine; el sfîrșește
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
139 ), apreciindu-se ca fiind cel mai bun abecedar tipărit până atunci, de pe care au învățat și adulți să scrie și să citească. Această „cărțulie” cuprindea trei părți: literele mici de mână și de tipar; cuvinte, silabe, propoziții; istorioare morale, fabule, poezii, proverbe. În afară de aceste trei secțiuni, abecedarul mai cuprindea și prezentarea în paralel a alfabetului latin cu cel chirilic, texte tipărite cu litere chirilice, câteva rugăciuni și o tabelă de calcul până la 100. Ceea ce ține de originalitatea și de calitatea
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
critice selective, TR, 1985, 52; Dan C. Mihăilescu, Jurnal de idei, ST, 1985, 12; Adrian Marino, Ideocritica, TR, 1987, 35; Ion Dur, Reflecții hermeneutice asupra „ontologiei” spiritului românesc, „Revista de filosofie”, 1988, 4; Piru, Critici, 135-138; Ioana Bot, Criticul in fabula, TR, 1993, 15; Constantin Cubleșan, „Pe pragul criticii”, ST, 1993, 5; Dicț. scriit. rom., I, 355-357; Ștefan Dărăbuș, Lecția criticii, TR, 1998, 9-10; C. Rogozanu, Dimensiunea „tonică” a culturii, RL, 2000, 40; Constantin Cubleșan, Critici și istorici literari, ST, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285854_a_287183]
-
anotimpurilor și măreția naturii. Alte cărți, Elegii senine (1979) și Răspunsuri (1984), nu aduc schimbări într-un discurs liric care își epuizase resursele. Textele în proză ale lui P., publicate numai în reviste, au cursivitate și se întemeiază pe o fabulă de canon romantic, cu neîndoielnic simț al tensiunii narative, adesea accentuând nota comică până la maxima suculență, într-o formulă subminată totuși de artificiu (Puterea slăbiciunii). SCRIERI: Gânduri de totdeauna, București, 1939; România, București, 1940; Adâncuri și soare, pref. Virgil Carianopol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
-i spunem de opoziție cu primul, provenind și din eng. story). De cum am rezolvat-o, după experimente uneori năucitoare, dă seama tabelul de mai jos: Aristotel logos mythos Forster. 1927 istorie intrigă Weinrich. 1964 univers narat univers comentat Șklovski. 1965 fabulă subiect Todorov. 1966 istorie discurs Ricardou. 1967 ficțiune narație Benveniste. 1971 istorie discurs Genette. 1972 istorie povestire narație Bal. 1977 istorie povestire text narativ Chatman. 1978 istorie discurs Genette. 1980 istorie narațiune narare Prince. 1982 narat narare Rimmon-Kenan. 1983 istorie
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
atunci la formaliștii ruși ori la Benveniste: modelul lor binar (fabula vs. sjuzet, histoire vs. récit) aduce claritate conceptuală în bună tradiție aristotelică și reafirmă un adevăr indubitabil, anume că ceea ce ne spune cu adevărat naratorul se reduce la o "fabulă"/ "istorie" cronologică una pe care cititorul încearcă să o reconstituie în ordinea ei temporală și că secvențele "subiectului"/"povestirii" nu sînt decît devieri de la o poveste preexistentă. Dar uit de Ockham și, cum mă surprind cîștigat de demonul competiției, propun
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
al NARAȚIUNII în opoziție cu planul EXPRESIEI sau DISCURSUL; "ce"-ul unei narațiuni în opoziție cu "cum"-ul; NARATUL în opoziție cu NARAREA; FICȚIUNEA în opoziție cu NARAȚIA (în accepția lui Ricardou); EXISTENTELE și EVENIMENTELE reprezentate într-o narațiune. 2. FABULA (sau materialul de bază distribuit într-o INTRIGĂ) în opoziție cu SUBIECTUL sau intriga. ¶3. După Benveniste, și împreună cu DISCURSUL (discours), unul dintre cele două subsisteme lingvistice distincte și complementare. Dacă discursul implică o oarecare referință la situația enunțului și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
unii naratologi. Un principiu accentuează prioritatea evenimentului asupra înțelesului (insistă asupra evenimentului ca origine a înțelesului); celălalt accentuează prioritatea înțelesului și a cerințelor sale (insistă asupra evenimentului ca efect al unei voințe de a crea un înțeles). Pentru primul principiu, FABULA (și nu SUBIECTUL) are prioritate (logică); pentru cel de-al doilea, fabula devine produsul subiectului. Fiecare principiu funcționează prin excluderea celuilalt dar, "paradoxal", ambele sînt necesare pentru dispunerea (multor) narațiuni, iar tensiunea contradictorie dintre ele constituie un motor important al
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
ca origine a înțelesului); celălalt accentuează prioritatea înțelesului și a cerințelor sale (insistă asupra evenimentului ca efect al unei voințe de a crea un înțeles). Pentru primul principiu, FABULA (și nu SUBIECTUL) are prioritate (logică); pentru cel de-al doilea, fabula devine produsul subiectului. Fiecare principiu funcționează prin excluderea celuilalt dar, "paradoxal", ambele sînt necesare pentru dispunerea (multor) narațiuni, iar tensiunea contradictorie dintre ele constituie un motor important al forței narative sau NARATIVITĂȚII. ¶Brooks 1984; Culler 1981. logos [logos]. Subiect; materie
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
un grupaj de întîmplări. Pentru Aristotel, mythos constă din selectarea și rearanjarea posibilă a unităților ce constituie LOGOSUL (imitarea unei acțiuni reale, sau PRAXIS). Distincția între mythos și logos o sugerează pe aceea între DISCURS și ISTORIE sau SUBIECT și FABULĂ. ¶Aristotle 1968 [1965]; Chatman 1978. Vezi și GÎNDIRE. N narabil [narratable]. Ceea ce merită să fie povestit; ceea ce-i susceptibil de a fi povestit sau cere a fi povestit. ¶Brooks 1984; Miller 1981. Vezi și MIJLOC, NARABILITATE. narabilitate [reportability]. Calitatea care
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
orice legătură temporală cu alte evenimente (poate fi nedatat): rezultatul este o ACRONIE. În alte cazuri, desfășurarea evenimentelor poate să respecte un principiu necronologic, și nu unul cronologic: rezultatul este o SILEPSĂ. ¶Chatman 1978; Genette 1980; Prince 1982. Vezi și FABULĂ, INTRIGĂ, SUBIECT, POVESTIRE. ordine cronologică [chronological order]. Aranjamentul de situații și evenimente în ordinea apariției. "Harry s-a spălat, apoi s-a culcat" respectă ordinea cronologică, în timp ce "Harry s-a culcat după ce a lucrat" nu o respectă. Ordinea cronologică este
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
situații și evenimente în ordinea apariției. "Harry s-a spălat, apoi s-a culcat" respectă ordinea cronologică, în timp ce "Harry s-a culcat după ce a lucrat" nu o respectă. Ordinea cronologică este sensibil favorizată de istoriografia pozitivistă. ¶Prince 1973. Vezi și FABULĂ, ORDINE, POVESTIRE. orientare [orientation]. În terminologia lui Labov, partea din NARAȚIUNE care identifică situația spațio-temporală (inițială) în care au avut loc evenimentele povestite. Dacă se consideră că o narațiune constituie o serie de răspunsuri la anumite întrebări, orientarea este acel
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Dijk 1972; Füger 1972; Johnson, Mandler 1980. Vezi și GRAMATICĂ NARATIVĂ. structură superficială. Vezi STRUCTURĂ DE SUPRAFAȚĂ. subiect [sjužet / subject]. În terminologia formalistă rusă, setul de situații și evenimente narate în ordinea prezentării lor pentru un destinatar (în opoziție cu FABULA); aranjamentul întîmplărilor; MYTHOS; INTRIGĂ. ¶Chatman 1978; Ejxenbaum 1971b [1983]; Erlich 1965. subiect [subject]. Un ACTANT sau ROL fundamental la nivelul structurii narative profunde, în modelul greimasian. SUBIECTUL (analog EROULUI de la Propp și LEULUI de la Souriau) caută OBIECTUL. La nivelul unei
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și asupra acțiunilor sale. Subiectul este pe drumul cel bun. El acționează corect și își atrage bunăvoința elementelor naturale ori supranaturale. Animal Din cele mai vechi timpuri, animalul este folosit pentru a simboliza atitudinile și înclinațiile umane. De la mitologie la fabule, trecând prin bestiarele medievale, animalele sunt învestite cu o puternică încărcătură alegorică. Încarnează dimensiunea instinctivă și pulsională și trimit ființa umană la condiția sa primordială și arhaică. După cum explică Jung: Animalul, care reprezintă în om partea instinctuală a psihicului, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
atinge scopurile. Trebuie să acționeze însă cu tact, cu blândețe. Din acest punct de vedere, ea este pedagogul plin de înțelepciune din Micul Prinț. Însă metodele utilizate de vulpe, oricât de inteligente ar fi, sunt uneori imorale, mai ales în fabule și basme. Visul îl poate așadar alerta pe subiect cu privire la lipsa de onestitate și poate pune accentul pe manipularea al cărei autor este sau căreia îi cade victimă. Rinocer Rinocerul exprimă puterea. Prezența lui în vis indică, în funcție de scenariu, acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
personală, în timp ce dansul în pereche sau în grup indică împărtășirea emoțiilor și a experiențelor, fie într-un cadru intim, fie într-un cadru mai larg. În mod excepțional, dansul poate avea un sens negativ, de nepăsare. La fel ca în fabula La Fontaine, referitoare la greiere. Deșert Deșertul evocă, în inconștientul colectiv, solitudinea și sterilitatea. «Traversarea deșertului» semnifică o perioadă dureroasă, marcată de lipsa rezultatelor și a recunoașterii. Este, prin urmare, posibil ca cel ce visează să aibă un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
critică de artă. Colaborează la „Contemporanul”, „Scânteia”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Tribuna” ș.a. Este membră a Asociației de Studii Orientale (1970-1989) și a Asociației de Prietenie România-Japonia. A semnat și Nina Stănculescu-Zamfirescu. S. debutează ca prozatoare pentru copii cu mica fabulă poetică în stil popular Cuibul câneparilor (1954), tradusă în engleză și difuzată la BBC în 1959. Urmează romanul Ionica (1961), apoi culegerea de povestiri Gâze, flori și mulți copii (1963), în care se regăsește și textul de debut, alte câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
a da un loc însemnat beletristicii românești, criticii și studiilor literare. Z. și-a încetat însă apariția înainte de a putea trece la înfăptuirea programului propus. Gh. Sion publică un articol politic, Unirea, și poezii; Baronzi scrie versuri cu caracter politic, fabule, proză și comentariul intitulat Revistă retrospectivă, în care discută evenimentele politice și culturale (semnând Hârșoveanu). Sceneta versificată Codiriște și Hoinărescu și o traducere din Lamartine, Genevieva. Istorie a unei serve, sunt ale lui S. Mihăilescu, totodată autor de articole în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290741_a_292070]
-
cu toată scumpătatea."), lui M. Dragomirescu îi solicită exigență maximă față de tipografi ("Mă rog voă, luați seama să nu confunde zețarul trăsurile de unire din cuvintele compuse [...] cu pauzele de puncuație dintre propozițiuni."), îi face observații la obiect după publicarea fabulei Duel ("...cu părere de rău bătrînească am constatat [...] o mare greșală de punctuație.") sau în legătură cu propria-i exprimare: "Ai făcut în numărul de la 15 ian. o greșală de limbă; ia seama: simbol face pluralul simboluri nu simboale...". A mai avut
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fel voim." În 1864, Caragiale se adresa Către profesorii Școlii Primare nr. 1 Ploiești extrem de protocolar ("Primiți, respectabilii mei profesori, stima, recunoștința și supunerea ce vă datorez și voi datora și păstra în toată viața mea."), anticipînd involuntar morala propriei fabule Boul și vițelul care îi confirmă anumite experiențe de genul celor care atrăgeau lui Eminescu strigătul: Mi-e silă! Mare lucru-n lume e și-nvățătura! Ține loc de multe, chiar și de talent; Printr-o bună școală, rafinezi natura
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]