2,723 matches
-
răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră launloc, Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. Prin temperamentul său de șopârlă, Alecsandri notează în chip fericit plăcerea nemișcării la soare, pirotirea euforică: Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dâmburi, de șerpi ascunși în găuri, De toate-acele fiare povestice, de pradă, Ce luna giulgiuiește cu alba ei zăpadă. Copacii întind brațe lungi, amenințătoare, Nălțând pe toată culmea cîte-o spânzurătoare; Și stâncile, fantasme pleșuve, mute, oarbe, Deschid largi negre peșteri menite de a soarbe În umbra lor adâncă și de misteruri plină Pe omu-mpins de soartă a piere de lumină... sau o miniatură persană: Se duce calul Graur spre codrii de stejari, În
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
furioasă, Cerul chiar se clătina. Pe o cruce negricioasă Buha jalnic se văita, Și-n pădurea fremătoasă Echo trist îi răspundea. "Mînă iute cu-nfocare, Mergi ca vântul, și mai tare", Surugiului strigam. Căci pe-ăst timp de îngrozire, Ca fantasmă, nălucire Spre iubita mea zburam. În compunerile epice se salvează versurile cu priveliști carpatine și intemperii (munți sălbatici, cuiburi de vultur, castele în cețuri, vijelii groaznice, trosnituri de arbori, clătinări de stînci). De memorat lupta zmeiască între Conrad și Oscar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
servitutea, „frica de-un rău și mai mare” (Bilingv), simulacrul existenței unor oameni care, „maeștri în arta travestiului”, adoptă mereu „sfânta cale de mijloc” (Scrisoare de acasă). Următoarele plachete, cu titluri la fel de sugestive ca primele, pun în antiteză realitățile și „fantasmele” din țara de proveniență cu cele din „lumea cealaltă”, a exilului. Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme (1997) aduce în prim-plan un moralist contrariat de stereotipurile în circulație cu privire la tradițiile și realitățile românești. Sarcasmul și umorul se îmbină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
adoptă mereu „sfânta cale de mijloc” (Scrisoare de acasă). Următoarele plachete, cu titluri la fel de sugestive ca primele, pun în antiteză realitățile și „fantasmele” din țara de proveniență cu cele din „lumea cealaltă”, a exilului. Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme (1997) aduce în prim-plan un moralist contrariat de stereotipurile în circulație cu privire la tradițiile și realitățile românești. Sarcasmul și umorul se îmbină pentru a evidenția lipsa, la noi, a sentimentului tragic: „La gurile Dunării, chiar tragedia națională/ Virează, când te
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
carnavalești (ghinionul umblă îmbrăcat în noroc, moartea este îmbrăcată în rochie de mireasă). Moralistul ascuns în versurile lui V. este un ins incomod, greu de amăgit, al cărui discurs tranșant ia forma unui monolog obsesiv, cu tente de fabulă. În Fantasme din lumea cealaltă (2002) același spirit hipercritic se manifestă într-o poezie care vizează din nou tarele lumii occidentale. „Nicăieri și peste tot acasă” (Ubi bene), emigrantul constată că „nicăieri nu se înțelege mai bine călăul cu victima/ Ca în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
țării adoptive reprezentând „tot un deal și o vale a plângerii...” (Peisaj căpcăun). SCRIERI: Fiul risipitor, București, 1994; Turnul Babel pe Main, București, 1995; Gegenschauspiel - Spectacol împotrivă, ed. bilingvă, tr. Horst Samson, București, 1996; Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme, postfață Romul Munteanu, București, 1997; Primul milion și alte fantasme, București, 2000; Fantasme din lumea cealaltă, București, 2002; Fantasme la gurile Dunării, București, 2003. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Un ploieștean grav, RL, 1995, 7; Roxana Sorescu, „Turnul Babel pe Main
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
plângerii...” (Peisaj căpcăun). SCRIERI: Fiul risipitor, București, 1994; Turnul Babel pe Main, București, 1995; Gegenschauspiel - Spectacol împotrivă, ed. bilingvă, tr. Horst Samson, București, 1996; Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme, postfață Romul Munteanu, București, 1997; Primul milion și alte fantasme, București, 2000; Fantasme din lumea cealaltă, București, 2002; Fantasme la gurile Dunării, București, 2003. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Un ploieștean grav, RL, 1995, 7; Roxana Sorescu, „Turnul Babel pe Main”, LCF, 1995, 31; Alex. Ștefănescu, „Carnaval la gurile Dunării și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
SCRIERI: Fiul risipitor, București, 1994; Turnul Babel pe Main, București, 1995; Gegenschauspiel - Spectacol împotrivă, ed. bilingvă, tr. Horst Samson, București, 1996; Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme, postfață Romul Munteanu, București, 1997; Primul milion și alte fantasme, București, 2000; Fantasme din lumea cealaltă, București, 2002; Fantasme la gurile Dunării, București, 2003. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Un ploieștean grav, RL, 1995, 7; Roxana Sorescu, „Turnul Babel pe Main”, LCF, 1995, 31; Alex. Ștefănescu, „Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme”, RL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
Babel pe Main, București, 1995; Gegenschauspiel - Spectacol împotrivă, ed. bilingvă, tr. Horst Samson, București, 1996; Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme, postfață Romul Munteanu, București, 1997; Primul milion și alte fantasme, București, 2000; Fantasme din lumea cealaltă, București, 2002; Fantasme la gurile Dunării, București, 2003. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Un ploieștean grav, RL, 1995, 7; Roxana Sorescu, „Turnul Babel pe Main”, LCF, 1995, 31; Alex. Ștefănescu, „Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme”, RL, 1998, 16; Barbu Cioculescu, Un cântăreț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
2000; Fantasme din lumea cealaltă, București, 2002; Fantasme la gurile Dunării, București, 2003. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Un ploieștean grav, RL, 1995, 7; Roxana Sorescu, „Turnul Babel pe Main”, LCF, 1995, 31; Alex. Ștefănescu, „Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme”, RL, 1998, 16; Barbu Cioculescu, Un cântăreț al depărtărilor lăuntrice, LCF, 2001, 4; Ion Roșioru, Poezia miturilor fundamentale, CL, 2001, 5; Romul Munteanu, O viață trăită, o viață visată. Memorii - Jurnale. 1993-2001, București, 2001, 314-315; Barbu Cioculescu, Un liric furios
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
român, devine pentru jurnalist o condiție obligatorie pentru păstrarea identității de neam. Manifestând încredere în calitățile morale ale poporului din care face parte, Eminescu realizează portretul spiritual al românului, într-o perspectivă contrastivă sugestivă pentru naționalismul jurnalistului: "Când zicem "român" fantasma psihologică care trece pe dinaintea ochilor noștri în acel moment e un om a cărui semn distinctiv e adevărul. Rău sau bun, românul e adevărat. Inteligent fără viclenie, rău daca e rău, fără fățărnicie; bun fără slăbiciune; c-un cuvânt ni
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
scriitorului pentru a putea ocupa o poziție etichetată în interiorul unei societăți. "Dezvrăjirea" autorului a luat forma reducerii sale la semn sau la text; or, acesta trebuie să-și accepte o triplă identitate: etologică, mitologică și fantasmatică. Scriitorul se relevă ca fantasmă a unui text obiectivat și cvasi-independent, astfel încât ambele concepte, cel de autor și cel de scriitură, au un caracter aporetic. După cum putem observa din La mort de l'auteur, Barthes (spre deosebire de Foucault) vede în însuși conceptul de scriitură o cauză
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la acest aparat critic pentru a putea surprinde și celelalte aspecte care îi scapă interpretării. Baudrillard observă această impregnare a postulatelor tradiției în însăși gândirea lui Marx, care, de pildă, reține conceptul de "Natură" din ideologia Iluminismului: "el rămâne în fantasma moralizatoare a unei Naturi care trebuie cucerită"404. În aceeași măsură, și alte presupoziții ale teoriei marxiste își pot regăsi rădăcinile în acest tip de raționalism, astfel încât, deși "radicală în analizele logice ale capitalului, teoria marxistă menține un consens antropologic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nici măcar inversat sau disproporționat, ci el este pur și simplu ignorat. În L'Échange symbolique et la mort, Baudrillard aplică problematica hiperrealității în domeniul artei, tocmai pentru a accentua faptul că hiperrealitatea nu poate fi confundată cu imaginarul, visul sau fantasma. În acest context apare întrebarea: dacă vorbim în istoria artelor de suprarealism, poate constitui "hiperrealismul" un nou curent artistic? Baudrillard afirmă că suprarealismul este încă solidar cu realismul pe care îl contestă, dar îl și atestă, intensificându-l prin intermediul imaginarului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
model copie, care aparțin doar universului reprezentării. Astfel, "simulacrul nu este o copie degradată, el ascunde o putere pozitivă care neagă și originalul și copia, și modelul și reproducerea"470 (s. a.). În lumea construită pe simulacre, realității îi corespunde o fantasmă, dar care nu este de ordinul imaginarului, ci de ordinul funcționării simulacrelor în calitatea lor de sistem funcțional. De asemenea, între artificial și simulacru diferența este considerabilă; artificialul rămâne în esență o copie a copiei, spre deosebire de simulacru, care s-a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poate astfel sufletul va găsi, În moarte, odihna rîvnită. Avem toate clementele pentru a spune că plăcerile sufletului Încep, la Nicolae Văcărescu, de la un anumit grad de ordine și că ele nu trebuie să zdruncine temeliile firii. De aceea toate fantasmele iubirii se mișcă Într-un climat de izolare și uscăciune, nici un contact cu elementele Însuflețitoare, fecunde din afară. Sub puterea modelelor lăsate de Înaintași, Nicolae meditează și el la alcătuirea și foloasele iubirii, zicînd, Într-un loc, că iubirea este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Știam să-mi mai iau odihnă și gînduri mestecate Mă Îndrepta-n picioare, m-oprea... și iar porneam.” Versurile sînt din Visul, poem contestat de critică pentru didacticismul și incongruența lui, Însă interesant pentru că retoricul Heliade vrea să prindă, aici, fantasmele onirice. El dezvăluie, indirect, și o față mai puțin cunoscută a demersului său. Va să zică, „objectele” sînt În sfadă, Înfățișarea lor, din această pricină sau din alta, este indistinctă (grămadă) și, față În față cu această priveliște, spiritul creatorului e În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întrebărilor aici. „Poruncitorul deget” din poem ne face atenți să nu greșim. În imaginarul heliadesc există totdeauna un asemenea deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea. Bunul-simț clasic Învinge pe omul romantic din Heliade. Oricum am judeca lucrurile, Visul moralizator și alegorizant, lipsii de aripi onirice (Bachelard), publicat În 1836, anunță cea mai profundă, poate, temă a lirismului heliadesc: tema ascensiunii, tema Înfrîngerii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎmpul este „Însmălțat”, aerul „Îmbălsămit”, raza (lumina) „beată”, femeile au fața albă ca mărgăritarul, gîtul de crin, ochii de foc, gura lor este un rubin grațios și mîna e subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o fantasmă dulce, ca și durerea, melancolia, cuprinse, toate, de starea de delir a plăcerii. Sun-ul este, Încă o dată, dumnezeiesc, lunea doarme, amoroasă, peste un strat de roze și crini, sînii eroinei liliale sînt desfătători și parfumați ca niște „dragi gradine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele infernului din natură sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei”, spectacol de cruzimi materiale: „În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri; Și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fioroase de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dîmburi, de șerpi ascunși În găuri, De toate-acele feare povestice, de pradă, Ce luna giulgiuiește cu alba ei zăpadă, Copacii Întind brațe, amenințătoare, Nălțînd pe toată culmea cîte-o spînzurătoare Și stîncile, fantasme pleșuve, mute, oarbe Deschid largi, negre peșteri menite de a soarbe În umbra lor adîncă și de misteruri plină Pe omu-mpins de soartă a pere din lumină.” Pădure obscură, stînci, peșteri ca niște imense ventuze, cărări Întortocheate, neguri groase - iată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem: „Tu proclet, ucigașe! infame paricide
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca vecinice făclii. Munții sînt a lui altare, codrii - organe sonoare Unde crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. Totul e În neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată!” Alecsandri dă strălucitorului din natură și un sens monumental. Un templu nemărginit În care ard mii de făclii, munții ca niște altare colosale, codrii transformați Într-o orgă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]