19,543 matches
-
cărei versiune românească va apărea la Editura Vellant, vă prezentăm un fragment în cele ce urmează: Taică-su a murit pe loc, iar maică-sa în spital. "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă", a fost fraza exactă ascultată de Marina, prima pe care a auzit-o. Mâna se poate odihni pe fiecare modulație a frazei, pe acea frază încărcată, de neînțeles: "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă". Buzele o rostesc întruna
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
murit pe loc, iar maică-sa în spital. "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă", a fost fraza exactă ascultată de Marina, prima pe care a auzit-o. Mâna se poate odihni pe fiecare modulație a frazei, pe acea frază încărcată, de neînțeles: "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă". Buzele o rostesc întruna. E o frază rapidă, seacă. Vine în mii de feluri, diferite și imprevizibile, ca și cum nimic n-ar fi putut
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
iar maică-sa în spital. "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă", a fost fraza exactă ascultată de Marina, prima pe care a auzit-o. Mâna se poate odihni pe fiecare modulație a frazei, pe acea frază încărcată, de neînțeles: "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă". Buzele o rostesc întruna. E o frază rapidă, seacă. Vine în mii de feluri, diferite și imprevizibile, ca și cum nimic n-ar fi putut s-o anticipeze
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
de Marina, prima pe care a auzit-o. Mâna se poate odihni pe fiecare modulație a frazei, pe acea frază încărcată, de neînțeles: "Taică-tu a murit pe loc, maică-ta e în comă". Buzele o rostesc întruna. E o frază rapidă, seacă. Vine în mii de feluri, diferite și imprevizibile, ca și cum nimic n-ar fi putut s-o anticipeze. Cade așa, hodoronc, ca în țărână. Marina a învățat s-o zică fără tristețe, ca pe un nume spus în fața străinilor
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
ani, "Taică-meu a murit pe loc, maică-mea la spital." Buzele abia s-au mișcat, iar când a terminat de vorbit, s-au oprit, buza de sus un pic peste cea de jos. Dar nu-i o grimasă. Alteori fraza e înceată, vine de tare departe. Parcă fraza ar fi ales-o pe ea, în loc s-o aleagă ea. E o stranie revenire acasă, la obiectele ce o alcătuiau. Miroase. Dimensiunea frazei o propulsează în sus și-n jur, îngroșând
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
-mea la spital." Buzele abia s-au mișcat, iar când a terminat de vorbit, s-au oprit, buza de sus un pic peste cea de jos. Dar nu-i o grimasă. Alteori fraza e înceată, vine de tare departe. Parcă fraza ar fi ales-o pe ea, în loc s-o aleagă ea. E o stranie revenire acasă, la obiectele ce o alcătuiau. Miroase. Dimensiunea frazei o propulsează în sus și-n jur, îngroșând aerul. Se preschimbă în lucru. Dar un lucru
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
de jos. Dar nu-i o grimasă. Alteori fraza e înceată, vine de tare departe. Parcă fraza ar fi ales-o pe ea, în loc s-o aleagă ea. E o stranie revenire acasă, la obiectele ce o alcătuiau. Miroase. Dimensiunea frazei o propulsează în sus și-n jur, îngroșând aerul. Se preschimbă în lucru. Dar un lucru interzis de-acum înainte, și atunci trebuie spus: "Taică-meu a murit pe loc, iar apoi maică-mea la spital", și gândul ăsta ducând
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
prelungească, fiind totuși însoțit de obiectul mașinii ce zbura deasupra liniei continue spre a rămâne apoi cu roțile în sus. Mașina cădea, iar unde cădea se transfigura. Mașina devenea loc. Și atunci, mai mult ca oricând trebuia să revină la frază. Ca și cum doar fraza asta dintre toate care ar fi putut descrie accidentul ar fi fixat ceea ce nu putea fi fixat, sau și mai bine, ca și cum fraza asta apărea dintre toate, atât de la îndemână, atât de accesibilă, spre a lămuri ceea ce
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
însoțit de obiectul mașinii ce zbura deasupra liniei continue spre a rămâne apoi cu roțile în sus. Mașina cădea, iar unde cădea se transfigura. Mașina devenea loc. Și atunci, mai mult ca oricând trebuia să revină la frază. Ca și cum doar fraza asta dintre toate care ar fi putut descrie accidentul ar fi fixat ceea ce nu putea fi fixat, sau și mai bine, ca și cum fraza asta apărea dintre toate, atât de la îndemână, atât de accesibilă, spre a lămuri ceea ce nu putea fi
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
transfigura. Mașina devenea loc. Și atunci, mai mult ca oricând trebuia să revină la frază. Ca și cum doar fraza asta dintre toate care ar fi putut descrie accidentul ar fi fixat ceea ce nu putea fi fixat, sau și mai bine, ca și cum fraza asta apărea dintre toate, atât de la îndemână, atât de accesibilă, spre a lămuri ceea ce nu putea fi nicicum clarificat. Iar după zgomot, tăcerea. Nu absența zgomotului, ci tăcerea. O tăcere care nu era o lipsă sau o negare, ci o
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
mișca brațul stâng. "Ce-i chestia aia albă?" "Sunt coastele." Și când s-a aplecat a văzut pentru prima oară mărimea rănii; brațul nemișcat, rana deschisă cu o tăietură curată, îndepărtând pielea ca un văl, coastele. Trebuia să ajungă la fraza care avea s-o închidă, fraza gata să dispară: "Marina, taică-tu a murit în accident, maică-ta tocmai a murit și ea." Și lângă ea, deja totul pregătit pentru un atac de panică, dar atacul nu s-a produs
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
accident, maică-ta tocmai a murit și ea." Și lângă ea, deja totul pregătit pentru un atac de panică, dar atacul nu s-a produs. Marina privea în continuare fraza ca pe un reactor; se zgâia la dâra albă a frazei dintr-o parte în alta a salonului de spital. Fetița nu se prăbușește, nu plânge, nu reacționează. Erau trei persoane, două femei și un bărbat, cu halate albe și pantofi negri; trei persoane cu picioare și mâini și talentul ăla
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
cu halate albe și pantofi negri; trei persoane cu picioare și mâini și talentul ăla fantastic, aproape magic pe care-l avuseseră întotdeauna adulții pentru Marina; dar în ăștia era ceva ce împiedica orice magie. Sperau ca ea să priceapă fraza aia. Dar fetița nu plânge, nu se prăbușește, nu reacționează. Fetița încă mai zăbovește la hotarele frazei. Sau poate că inteligența inventivă separa încă ceea nu putea fi nicicum legat. Fraza era încă studiată, curățată și neserioasă ca și pantofii
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
magic pe care-l avuseseră întotdeauna adulții pentru Marina; dar în ăștia era ceva ce împiedica orice magie. Sperau ca ea să priceapă fraza aia. Dar fetița nu plânge, nu se prăbușește, nu reacționează. Fetița încă mai zăbovește la hotarele frazei. Sau poate că inteligența inventivă separa încă ceea nu putea fi nicicum legat. Fraza era încă studiată, curățată și neserioasă ca și pantofii negri ai adulților. "Înțelegi ce ți-am zis?" Da." "Ți-am zis că părinții tăi au murit
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
ce împiedica orice magie. Sperau ca ea să priceapă fraza aia. Dar fetița nu plânge, nu se prăbușește, nu reacționează. Fetița încă mai zăbovește la hotarele frazei. Sau poate că inteligența inventivă separa încă ceea nu putea fi nicicum legat. Fraza era încă studiată, curățată și neserioasă ca și pantofii negri ai adulților. "Înțelegi ce ți-am zis?" Da." "Ți-am zis că părinții tăi au murit." "Da." "Amândoi." Da." Trebuia să zică "da", mereu "da". Un "da" la fel de neserios și
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
trebuie apărată, spre a nu fi ucisă de descriere: "clipă cu clipă/ pentru a recrea increatul,/ silueta nemișcată/ cum ai văzut-o prima oară,/ semi-lumina pe podea// ce ușor te-ai pierde/ în descrierea prozaică a acestei lumini/ pe apă, frază cu frază/ către o definiție a luminii/ preamărite fiindcă e subtilă și obiectivă// sau ai mai putea/ să vorbești în somn,/ simțurile uluite/ la vederea întregului/ sufletul pitindu-se în umbră// fiecare lucru vrea să crească/ și să nu știe
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
spre a nu fi ucisă de descriere: "clipă cu clipă/ pentru a recrea increatul,/ silueta nemișcată/ cum ai văzut-o prima oară,/ semi-lumina pe podea// ce ușor te-ai pierde/ în descrierea prozaică a acestei lumini/ pe apă, frază cu frază/ către o definiție a luminii/ preamărite fiindcă e subtilă și obiectivă// sau ai mai putea/ să vorbești în somn,/ simțurile uluite/ la vederea întregului/ sufletul pitindu-se în umbră// fiecare lucru vrea să crească/ și să nu știe tot,/ tânărul
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
și Ťmisticať pur și simplu au un sens, îl au cu siguranță în spațiul creației; act de muncă realizată într-un climat asemănător celui al Ťrugăciuniiť, al abandonului, al totalei uitări de sine, al sacrei așteptări, al sacrei atenții". Asemenea fraze iluminate se găsesc cu duiumul în cărțile lui Lucian Raicu, criticul care nu face economie nici de simțire, nici de cuvinte. El se pronunță neobosit despre condiția literaturii de ficțiune și a criticii literare, sub forma unei acute mărturisiri, aplicațiile
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
Totul are un sfîrșit". "Cu ce ușurință a spus că nu m-a iubit niciodată", reflectează Radu retrospectiv, pentru ca imediat să treacă la cealaltă extremă: Evident că e o reacție furioasă, un protest justificat și nimic mai mult. Arunci o frază, asta declanșează te miri ce replică absurdă, și totul se rostogolește". După ce își descrisese în nenumărate rînduri desfătarea erotică și admirația pentru această "zeiță coaptă", "statuie de alabastru, asupra căreia îți vine să te arunci cu poftă", totodată "incredibil de
O carte complexă by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7291_a_8616]
-
Badoiu Raluca Celebritățile din România au spus și în acest an vrute și nevrute. Revista Eva a cules laolaltă frazele memorabile, glumele, replicile tăioase, ironiile scăpate de personajele care se bucură de notorietate, și veți vedea că, asemenea vinului bun, multe dintre cuvintele rostite cândva capătă acum alte nuanțe. "Irina este cel mai important succes al meu în viață, iar
Declarațiile anului. Vezi cine a spus: Îmi venea să plâng de mila mea! by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/72935_a_74260]
-
frumoasă, cinste cui te-a tradus". Am primit în aceste zile, de la Antoaneta Ralian, o nouă ediție dintr-o traducere a sa, de mare dificultate, Jurnal din anul ciumei, de Daniel Defoe. Această versiune românească se remarcă imediat prin fluența frazelor, prin mulțimea de sinonime inteligent orchestrate, prin limba veche și totuși imediat accesibilă, în care sunt evocate întâmplări petrecute în urmă cu peste trei secole. M-am gândit cu simpatie la scriitorul englez, cu destinul lui atât de schimbător, dar
Antoaneta Ralian: „Rafturile cu cărțile mele – conserve de timp, de tinerețe, de emoții” by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/7299_a_8624]
-
pune în talger cât timp acele cântarului încă nu s-au oprit la limita stabilită. În confuzia care a urmat, noaptea și ziua s-au anulat violent, diluate în oboseala cuvintelor ce rulau ne-contenit și în gâfâitul amuzat al frazelor neîncheiate. Apoi am plecat, fiindcă mi-am dat seama prea târziu că puteam să rămân. Iar mai apoi au venit cuvintele. "Mă întrebam ieri, când ai plecat, dac-ar fi existat măcar o posibilitate să fi rămas până mâine." O
Care e cea mai stranie întrebare care vi s-a pus vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7309_a_8634]
-
Georges Bataille, scria: "Astăzi știm: Bataille e unul din cei mai importanți scriitorii ai secolului." Citindu-i azi cuvintele, nu poți să nu te întrebi: narcisism, orbire, complezență dulceagă? Căci, judecată din unghiul solipsit cu care francezii își contemplă cultura, fraza lui Foucault nu are nimic surprinzător. Nu hiperbola ei are a ne irita, ci totala inadecvare la autor. Bataille e mare doar prin marea exagerare cu care i-am putea umfla însemnătatea operei. Autor eclectic și risipit, aflat mereu în afara
Autorul fără viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7310_a_8635]
-
Maximus (4 ani) și Eduard (2 ani și jumătate), nu fără a-l mai acuza pe tatăl copiilor săi că nu se interesează de ei, Silviu Prigoană a preferat să-și regleze conturile cu Adriana doar la tribunal, așa că orice frază a lui a devenit mină de aur pentru ziariști, scrie libertatea.ro. Ieri, pe contul său de Facebook, Silviu Prigoană a explicat, că răspuns la o întrebare, de ce acum nu-și mai spală rufele în public, ca odinioară: “Atunci (n.r.
Bahmu îi răspunde lui Prigoană: La cum arată acum, seamănă cu un bulibaşă () [Corola-journal/Journalistic/73218_a_74543]
-
râdem. Azi e profund subiectul. E greu de înțeles, dar după ce partenerul dumneavoastră vă înregistrează în intimitate și pe urmă dă publicității înregistrarea, aș dori să vă văd atunci comentariile”, a precizat el. Ulterior, fostul PDL-ist a adăugat o frază care a scos-o din sărite pe Bahmu: “Relația mea cu Adriana și familia mea e o chestie pur personală, nu poate fi comentată public de către mine, că doar nu sunt neam de cioară! Pentru cei îngrijorați de familia mea
Bahmu îi răspunde lui Prigoană: La cum arată acum, seamănă cu un bulibaşă () [Corola-journal/Journalistic/73218_a_74543]