5,266 matches
-
cel puțin nu în seara asta. M-am uitat spre Belinda. Stătea de partea cealaltă a tatălui ei, sporovăind cu el, cu privirea aprinsă și strălucitoare. Nu mâncase nimic și fusese pe la toaletă de două ori. Nu era greu de ghicit ce făcea. Mă simțeam privită și m-am întors să văd cine era. Capul auriu al lui Charles de Groot se aplecă brusc deasupra farfuriei. L-am privit gânditoare. Oare observase interesul meu pentru starea de agitație a prietenei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încă pe Suki, a ridicat paharul în fața mea, zâmbind ușor, cu ochii lui negri întredeschiși. Se uita ca și cum își imagina cele mai ascunse dorințe ale mele. Dacă Suki ar fi fost cu adevărat îndrăgostită de el, nu era greu de ghicit de ce. Mi-am dezlipit cu greu privirea de la el. Charles a ieșit cu bine din situația jenantă în care îl pusese Belinda; fuma un trabuc, râzând în timp ce accepta felicitările pentru logodnă de la Geneviève. Belinda a dat șampania pe gât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nerăbdătoare. —Sam, uneori oarba ta încredere în tine... nu, încăpățânare... —Hawkins! —Bine. Sculptura nu l-a ucis pentru că era deja mort. Și-a ridicat mâna ca să mă oprească să vorbesc. —Dar ai greșit în legătură cu partea asta. Nu ai s-o ghicești în vecii vecilor. Domnul Charles de Groot sau nu „domnul“, mi-ai spus că avea un titlu obscur sau ceva de genul ăsta - ei, în fine, Charles al nostru era dependent de droguri. Ce zici de asta? Destulă heroină pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Suki a dat așa de tare din cap, încât clama din carapace de țestoasă era gata să-i cadă din păr. — Cred că Charles a avut toată vina, a exclamat ea. Nu mi-a spus Bells asta, dar se putea ghici ușor. Sunt sigură că nu făcea așa ceva înainte să-l întâlnească. Știi... Nu vreau să o spun. A mimat injectarea. M-am arătat suficient de îngrozită. —Vreau să vorbesc cu Felix - doctorul familiei - despre asta, poate o băgăm într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sunat și l-am rugat pe un prieten să afle care era numele de familie al lui Saul. Deja știam că nu te numești White și că lucrezi la bancă. Pe lângă toate astea, semănați foarte bine. Oricum aș fi putut ghici. L-ai pus să mă verifice, nu? Să vezi dacă sunt genul de persoană în care poți să ai încredere? — De fapt a fost ideea lui Saul. Îl cunoaște pe Tom de o viață, iar Tom îi spusese deja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
concret la telefon pentru că la bancă se înregistrează convorbirile, pot imprima lista de numere la care ai sunat, totul. Dar mi-a spus numele - doar prenumele, ceea ce a fost de ajuns, deoarece Charles l-a auzit și probabil că a ghicit cine sunt. Numele îmi apare pe prima pagină, a adăugat cu mândrie. După aceea, James s-a gândit că poate Charles citise unele știri pe care mi le dăduse el și pusese cap la cap totul când a auzit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
răspuns Belinda. Charles lua bani de la el și lui James nu-i convenea. I-a spus lui Charles că nu mai plătește pentru că acum erau chit, și își voia banii înapoi. Când a murit Charles, James a venit la mine. Ghicise totul în legătură cu Dominic. Auzise din greșeală o conversație pe care o avuseserăm noi și a pus totul cap la cap. Voia ca Dominic să-i plătească ceea ce Charles îi datora. — Doar că nu cred în răsplătirea șantajului, a zis Dominic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
voia să-și cumpere ceva de la o mercerie de lângă „Tic-Tac“. Îmi povestea de-ale ei, cu vorbe aiurea, nehotărâte și absente. Se gândea la ceva, simțeam, și nu știa ce să facă, să-mi spună sau nu. O simțeam, o ghiceam. Nu era greu să o cunoști când ascunde ceva. Era de o sinceritate aiuritoare. Era în stare să spună până și cele mai intime gânduri ale ei dacă cel cu care vorbea mima oarecare interes față de spusele ei. — S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
interviu unei tinere pentru o revistă a cinematografelor. Nu știu prin ce m-a făcut să-i vorbesc pentru interviu. Fiorul că dau primul interviu „profund“ de până acum? Mi-a plăcut de ea? M-a înduioșat bunătatea sufletului ei (ghicită)? M-au amețit cine știe ce gânduri excitante? Nu cred. Pur și simplu, furat de scrierea acestor pagini, am vrut să văd dacă textul se urzește și în discurs, nu numai în mersul tocului pe hârtie. Dacă timpul scrisului poate fi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zorește spre a se întoarce la trupu-i de pruncuță, de nou-născută, spre a se mistui apoi, în capătul aleii, în conturul gurii căscate din îngemănarea crengilor castanilor din depărtare. Nu-i metaforă. O știu de când încă nu se născuse. O ghiceam în mama ei de pe când era doar rodia acelui pântec de femeie pe care, în dimineți de demult, mă feream să nu-l ating în liftul care ne-aduna uneori. Ani și ani, apoi, urmărind-o cum pleacă diminețile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ele par „blânde“ în relatările celor ce au trăit pe atunci, au fost chinuiții acelor vremuri. Altele, și mai multe, par false, forțate, cele datorate unor autori care încearcă să „reconstituie“ acei ani și, mai ales, să judece acea vreme. Ghicești în acest fel de scrieri tonul fals, găunos al vechilor deprinderi propagandistice. Al minciunii propulsate prin lozinci, locuri comune și nesfârșite repetiții. Cei care au trăit și pot spune cum a fost sunt din ce în ce mai puțini. Cei care nu cunosc, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Scriu din uitare și minciună. Falsificând a doua oară o realitate denaturată. Cei care într-adevăr au suferit sunt iertători, au tonul acesta firesc al povestirii pentru că, neuitând, au iertat. Când încep să facă și ei „memorialistică“ vindicativă, acuzatoare, se ghicește imediat nota falsă. Amuzantă, adeseori, când confrunți mai multe relatări, de la persoane diferite, despre aceleași fapte. Constat, pe zi ce trece, cum Biblioteca amorțește. O lâncezeală întinsă ca o pată de mucigai lățită peste tot. Începând cu programul boieresc, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-ți vei mai aminti ceva. Sau înconjurat de o șleahtă de țigănci guralive agitându-și puradeii atârnați de țâțe. Că ajungi, la un moment dat, să trăiești doar spre a-ți aminti, doar spre a te redescoperi, doar spre a ghici unde și când viața ta a luat un alt drum. Apoi un altul. Și iarăși un altul. Înțelegi, în cele din urmă, cum textul se închide mereu în fața ta și se deschide, furându-te, mereu în spatele tău. Indiferent din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și eu să iau lumină. Nu-i știam, dar îi simțeam. Cred că șeful lor era chiar unul care o făcea pe preotul. Un popă nou, nimeni nu-l mai văzuse până atunci, nici nu știa troparele Învierii, l-am ghicit după cum privea peste lumânare, mai să stingă flacăra. Am venit pe jos tocma’ d-acolo, cu ocol, pe la Arsenal, am coborât pe la Izvor, m-am întors iar pe Sapienței, pe la Mihai Vodă, da’ văd că ei încă n-au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
copac, nici o casă, nici un desen de munte. Un cât de firav contur, să dea profunzime spațiului nesfârșit în care m-au aruncat. Doar alb, monoton alb, alb revărsat până în orizont, totul într-un pustiu de alb. Doar fulgii, mai mult ghiciți în materialitatea lor, zburătăcesc în chenarul ferestrei. Unii parcă se opresc o clipă, mă cercetează, îmi zâmbesc, își scot și-mi arată limba, fac fel și fel de ghidușii, zănatici, nepăsători. Am încercat să deschid de câteva ori fereastra, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la minciuni, Sempere. Dar mulțumim pentru strădanie. Hai, intrați. Odată ajunși Înăuntru, Îmi trecu opaițul și se apucă să fixeze la loc Încuietoarea, fără să ne mai dea vreo atenție. CÎnd terminați, știi unde mă găsiți. Labirintul de cărți se ghicea În unghiuri spectrale ce se iveau de sub mantia Întunericului. Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Beei apropiindu-se În spatele meu și i-am simțit atingerea pe hainele ude. — Tremuri. De frică sau de frig? — Încă nu m-am hotărît. De ce ne aflăm aici? ZÎmbi În semiîntuneric și Îmi luă mîna. — Nu știi? Credeam că ai ghicit... — Asta-i casa familiei Aldaya, e tot ce știu. Cum ai reușit să intri și de unde știai... — Vino, o să facem focul să te Încălzești. M-a condus de-a lungul coridorului pînă În galeria care prezida curtea interioară. Salonul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mele, tot nu te pot vedea. — Bună, Clara. Îmi Întinse un prosop curat. L-am luat și m-am Înfășurat Îl el cu pudoarea unei eleve de pension. Chiar În penumbra plină de abur, am putut vedea cum Clara zîmbea, ghicindu-mi mișcările. — Nu te-am auzit intrînd. — N-am bătut. De ce faci duș pe Întuneric? — De unde știi că lumina nu-i aprinsă? BÎzîitul becului, zise ea. Nu te-ai mai Întors să-ți iei rămas-bun. Ba m-am Întors, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
e un dramaturg. Poate că vă interesează don Juan. Are multe daravere cu fuste și, În plus, protagonistul se cordește cu o măicuță. — O iau. Se Însera cînd metroul m-a lăsat la poalele bulevardului Tibidabo. Silueta tramvaiului albastru se ghicea printre faldurile ceții dese, vineții, Îndepărtîndu-se. Am hotărît să nu mai aștept să se Întoarcă și am făcut drumul pe jos, În timp ce se lăsa noaptea. Îndată am zărit silueta „Îngerului de negură“. Am scos cheia pe care mi-o dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am coborît treaptă cu treaptă, pînă la capătul scării. Haloul spectral al lumînării de sus scrijelea conturul unei săli dreptunghiulare, cu pereți din piatră goală, acoperiți de crucifixe. Frigul ce domnea În acea Încăpere Îți tăia respirația. În față se ghicea o lespede din marmură și deasupra ei, aliniate unul lîngă celălalt, mi se păru că recunosc două obiecte similare, de mărime diferită, albe. Reflectau tremurul lumînării mai intens decît restul sălii și mi-am Închipuit că era vorba de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
O s-o căutăm altă dată. Ne-am Îndepărtat În josul bulevardului cu pași repezi. Am trecut pe trotuarul celălalt și-am slăbit pasul pînă cînd n-am ajuns la vreo sută de metri de vilă, iar silueta ei abia se mai ghicea În noapte. Atunci am descoperit că mîna Îmi era Încă pătată de cenușă și am mulțumit În sinea mea mantiei de Întuneric a nopții, care Îi ascundea Beei lacrimile de groază care Îmi alunecau pe obraji. Am apucat-o În josul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
doar o săptămînă e În stare să-și piardă vremea În zadar, așa cum am făcut-o eu În acele zile. Vegheam mereu telefonul și Îmi rodeam sufletul, atît de supus propriei mele orbiri, Încît abia dacă eram În stare să ghicesc ceea ce destinul dădea deja ca fapt Împlinit. Luni, la prînz, m-am Îndreptat spre Facultatea de Litere din piața Universității, cu intenția de a o vedea pe Bea. Știam că n-are să-i placă defel că mă Înființez acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
smulse. Vila Își arăta doar scheletul despuiat. Ne-am oprit la baza scărilor. Privirea lui Julián s-a pierdut În sus. S-a Întors o clipă să mă privească și am vrut să-i zîmbesc, Însă În semiîntuneric abia ne ghiceam privirea. L-am urmat pe scări În sus, străbătînd treptele unde Julián o văzuse pentru prima oară pe Penélope. Știam Încotro ne Îndreptam și m-a năpădit un frig ce nu avea nimic de-a face cu atmosfera umedă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se ridica de partea cealaltă. Julián a mîngîiat reliefurile din lemn, ca și cînd ar fi citit niște hieroglife. Ușa s-a deschis sub apăsarea mîinilor sale. Un Întuneric albastru, dens și gelatinos, emana din partea cealaltă. Ceva mai Încolo se ghicea o scară. Niște trepte din piatră neagră coborau, rispindu-se În umbră. Julián s-a Întors o clipă și i-am Întîlnit privirea. Am văzut În ea teamă și disperare, ca și cînd ar fi presimțit bezna. Am tăgăduit În tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]