3,543 matches
-
a adrenalinei, la Festivalul Naghol este mult mai mult decât atât. Frânghiile sunt o împletitură complicată de coarde de viță de vie legate de un turn destul de șubred (construit din bușteni și viță de vie din jungla alăturată) și de gleznele celui care sare. O săritură este perfectă dacă jumperul atinge pământul cu părul de pe cap, semn al unei recolte viitoare îmbelșugate. Nu de puține ori, de-a lungul timpului, au existat și salturi mortale. Turnul din Macau cu cei 338
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
Speteaza, formată din trei semiovale, se termină cu un chenar de ghirlande. Pe canapea, o fată tânără - franjuri pe frunte, cârlionți în dreptul urechilor, cotul sprijinit de un coussin - un gest țeapăn, de lene și delăsare. Din fusta dreaptă îi ies gleznele ascuțite și ghetuțele de lac, cu toculeț și catarame argintate. Un scaun tras alături, lângă canapea. Așezat de-a latul pe el, picior peste picior, cu mâinile înțepenite molatic și stângaci pe spătarul rotund, un june care, până mai acum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mimează energia, suferința sufletului tău, delicat și milos : pentru că ceea ce i-ai strigat Leliei a fost chiar adevărul. Pentru că, într-adevăr, de când te știi, te-au umilit gătelile lor sărace, chicotelile strecurate în conversație, degetele prea scurte de la mâini și gleznele groase, dinții zimțați și gălbui, și încă, și încă atâtea alte amănunte pe care le-ai înregistrat, rușinat într-o măsură mult mai mare decât ar fi fost cazul. Umilit și rușinat, într-o măsură mult mai mare decât o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe mica porțiune de pământ uscat, dar ea merge mai departe ! Doar cu un gest, ah, cât de căutat !, își răsucește talia și se apleacă să-și ridice cu două degete trena rochiei care atârna în mocirlă. I se văd gleznele acum, dar ea merge nepăsătoare mai departe, în timp ce tu continui să o aștepți și să-i oferi zâmbetul tău neliniștit. Zâmbetul unui aristocrat slab de înger, care încearcă să se ducă demn spre eșafod, într-o proaspătă dimineață de iunie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
te-am cunoscut, Emma. SÎnt sigur că ne vom mai vedea. — Asta-i tot ? zic, luată prin surprindere. — Da, asta-i tot. În afară de cazul că dorești tu să discutăm altceva. — Nu ! Mă ridic repede În picioare, pălindu-mi una la gleznă, de piciorul mesei. Pe bune acum, ce-o fi fost În capul meu ? Ce credeam, că o să mă roage să conduc un mega proiect internațional, pe care vrea să-l lanseze ? Jack Harper deschide ușa și mi-o ține politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
prea departe și clipesc, uimită. Doar nu... Nu se poate să... Ba da, se poate. Mă uit Înmărmurită pe geam. Ne aflăm chiar pe străduța mea. Iar acum oprim chiar În fața casei mele. Pornesc În goană pe scări, aproape scrîntindu-mi glezna și mă uit blocată la șofer. — Ellerwood Road, numărul 41, spune cu un gest Înflorit al mîinii. Nu. Nu se poate una ca asta. Mă uit bulversată În jurul meu În autobuz, și o pereche de adolescenți beți mangă mă privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
apucară la goană după cumani cu dârlogii slobozi. Cumanii însă fugiră cu toată graba îndărăt și pe când fugeau își zvârleau săgețile fără a se opri, înapoia lor, asupra dușmanului ce-i urmărea, fără a se lăsa ajunși, având fugari cu glezne repezi și pe dânșii armătură ușoară. Proba metodei de luptă a latinilor era deci făcută, și ziua trecu fără alte urmări. Curând după asta, Ioannițiu se ascunse cu oștirea între ponoară, adâncături ale terenului și văi înguste ale-mprejurimii, tăbărî
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
crima: avea șaisprezece ani și nici o șansă s-o Împiedice. Bătrînu’ venise acasă. Probabil că luase În seamă avertismentul rostit de fiul său: dacă te mai atingi de mama, te omor. Adormit, i-a pus cătușe la mîini și la glezne. CÎnd s-a trezit, l-a văzut pe nenorocit omorînd-o pe maică-sa În bătaie cu un levier. A urlat pînă n-a mai putut scoate nici un sunet. A stat În cătușe, Împreună cu cadavrul, o săptămînă Întreagă, delirînd. Maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
la capătul scărilor, o ușă larg deschisă. Urcară și intrară. Un coridor scurt. Uși care abia se țineau În balamale. Jack Își scoase arma. Denton dădu la iveală două pistoale: un revolver de calibrul 38 și altul semiautomat, scos de la gleznă. Luară camerele pe rînd și ajunseră la 114. Denton se trase În spate. Jack se dădu și el Înapoi. Izbiră În aceeași clipă. Ușa zbură din balamale pentru un instantaneu clar: un puști de culoare sărind din pat. Puștiul ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
gelozie, îl ocrotește de orice privire indiscretă. Cine, în această fotografie, îi dă lui Cioran semeția privirii sale? În prezența cui ființa lui pare că a împrumutat ceva din vigoarea zeului la piciorul căruia se află? Ascuns pe jumătate de glezna acestuia, se desprinde, abia sugerat, chipul unei fete brunete. Profilul este luat în racursi, părul coboară pe frunte și se prelinge peste tâmple, acoperind o parte a obrazului. O simplă sugestie, spuneam, mai degrabă semnalarea unei prezențe. Linia vagă, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a urcat pe jetul de pipi și maică-sa a rămas orfană, nu Nilda, orfan rămînea copilul dacă se electrocuta maică-sa. Era mai bine să străbată cît mai repede „vestibulul“ fără lumină, avînd grijă să nu-și scrîntească o gleznă În crăpăturile dintre dale, cîteva chiar lipseau cu totul și să străbată „vestibulul“ uitîndu-se la lumina care se vedea dincolo de ferestrele murdare, sub lumina becurilor atîrnate foarte sus, toți sînt niște oameni foarte ciudați, niciodată n-am mai văzut niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care-și scoteau sacourile, lăsînd să apară mătasea bluzoanelor roșii, cu buline albe, descheiate la gît și fără nasturi, pe piepturile lor nocturne, legate cu un șnur deasupra buricului și, mai jos, pantalonii albi, bufanți pînă la genunchi, strîngîndu-se la gleznă și cu șlițul umflat, ca la niște muzicanți de bordel. Celso și Daniel nu știau ce atitudine să adopte: tăcerea, autograful sau rîsul sănătos de țărani neștiutori. Au optat pentru tăcere, văzînd că Țanțoșa trecea serioasă, spunînd bună seara, respectînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
în care l-a văzut. Cu întârziere, și-a apropiat picioarele și și-a îndreptat umerii. A însemnat un efort considerabil. —Trebuie să vorbim. El zâmbi și clipi; dinții lui, cercelul lui, cureaua greoaie a ceasului său. Și-a mutat glezna de unde stătea, sprijinită pe genunchi, și s-a ridicat. Fiecare mișcare deborda de grație. —Despre ce? se bâlbâi ea. Apoi el a început să râdă. Unul dintre acele râsete puternice, din stomac, care aproape spărgeau geamurile. Despre ce? întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Intrați. Ashling era surprinsă. Sinead nu părea una dintre acele fane de comedie. Ted se legănă puțin, apoi aranjă pernele canapelei, înainte de a o invita pe Sinead să ia loc. Ea s-a așezat ușor pe canapea, cu genunchii și gleznele aliniate și a acceptat grațios când Ashling i-a oferit un pahar cu vin. Tot timpul, Ted o privea ca un uliu la pândă. Tu, ăăă, l-ai cunoscut pe Ted la un spectacol? Ashlig încerca să facă conversație, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dramatic s-a schimbat existența ei de când a pășit pe drumul pribegiei. Ea speră să-l convingă astfel să-și curme rătăcirile cerând ajutor și îndrumare zeilor : Fie-ți milă de mine, dacă nu ți-e milă de tine. Iată : gleznele mele sângerează. Trupul meu feciorelnic e zdrobit. Degetele mele, învățate să mângâie puful porumbeilor, au înțepenit (I 1). Confruntat cu tânăra istovită și mistuită de febră, Oedip realizează dimensiunile sacrificiului impus celei pe care a silit-o să-și schimbe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
latină; ar ajunge direct la episcopat, cu un birou de cardinal și covrigei moi de marțipan la cafea. — Așadar, ce sugerezi să facem? — Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să dezgropăm mumia Îngereștii bătrînici și s-o scuturăm de glezne, ca să vedem ce pică. Pentru moment, o să trag de cîteva fire, să vedem ce mai aflu despre Miquel Moliner. Și n-ar strica să arunc o privire și la Nuria Monfort, care mi se pare că se dovedește a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că ne aflăm acum aici, tu și cu mine, În casa asta care a aparținut familiei Aldaya. Totul face parte din ceva ce nu putem pricepe, dar care ne posedă. În timp ce Bea vorbea, mîna mea se deplasase neîndemînatic pînă la glezna ei, urcînd apoi pînă la genunchi. Ea o privi ca și cum ar fi fost o gînganie care se cocoțase pînă acolo. M-am Întrebat ce făcea Fermín În clipa aceea. Unde era știința lui atunci cînd aveam mai mare nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
O magnolie Înflorita. Aici, admirabil Tăcut, din fire aruncă prin frunze Stropii de lumină ai dimineții Buclă solară Începe din vârful atletic Vă prezint cu aroganță Pe cel mai Înalt tei din Copou Iubitele lui fugare Îmi lovesc geamul Cu gleznă fulguranta a inocentei Florile sângelui Și tot ce auzeam Era doar vârful ochilor mei. Abia Începusem să cunosc niște lucruri uitate Filosofia șotronului scrisă cu creta pe asfalt În clipa această Cântă picioarele vântului alizeu. Ascult cu urechile pământului Bătut
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
de fapt ochii mei Au fost cumpărați de la vânzătoarea de chibrituri infernale. Port sub braț caietul de caligrafie al privighetorii. Îmi vine să strâng de gât promisiunea Că voi fi băiat cuminte. Hai Ku Pe creștetul lumii de fugă răsună Gleznă de marmora a nopții cu luna. Mai Înainte, nu pentru că s-ar fi Îndoit de talentul fiului său, Alexandru Gh. Tăcu expediase În manuscris volumul care avea să devină ,,Călătorul profund” unui prieten care, la 18 septembrie 1988, Îi expedia
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
răbdării După moarte să revii Fugă-n sus, venind de-acolo Fulgerând pe cât se pare Sângerează diavolo Strania Încrucișare” L-am văzut pe Alexandru Tăcu, cu venele tăiate În fața unei femei frumoase, cu aburul sângelui sau Încălzindu-i sânii și gleznele: Daca dragostea stârnește furtuni Să nu o chemi Cei ce-i doresc neîndurarea Să fugă un timp Înaintea ei E bine să te găsească puțin obosit Din mila te va atinge mai usor ÎI Există un gând Ce conspira din
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
-mi fac rost de ceva Îmbrăcăminte de la colegii mei de detenție, căci de-acasă nu mai primisem de aproape un an nici o veste (scrisori ori pachet); așa că Petru Pintilie mi-a dat o pereche de pantaloni care-mi veneau până la glezne, un neamț, Wilhem Marschall, de pe lângă Timișoara, care dormea pe prici lângă mine, mi-a făcut cadou un fost cojoc cu zeci de petice pe el, iar de la atelierul de cizmărie al lagărului am făcut rost de niște cioarse de pantofi
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
numai copilele patricienilor erau luate în considerație. Atunci, tot la reco mandarea Marelui Pontif, se adunau douăzeci de fecioare, iar dintre acestea - prin tragere la sorți în mijlocul Adunării Populare - urma să fie aleasă una și aceea devenea vestală... O dor gleznele. De ce trebuie să dureze atât? Nu mai e în stare să stea la nesfârșit în picioare. Și alte vestale își foșnesc fustele și tropăie mărunt. S-au plictisit săracele. Mai ales cele tinere. O recunoaște după mirosul de transpirație pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Burnum și apoi în sud. Ochii inchizitori ai instructorului zăbovesc asupra sabiei cu două tăișuri care atârnă de balteus-ul tânărului, pe partea dreaptă. Alunecă apoi în jos la sandalele deschise, cu tălpi groase, țin tuite, și curelușe legate strâns deasupra gleznei. Încuviințează imper cep tibil din cap. Încălțăminte solidă, extrem de rezistentă. Și legionarii o poartă. Fără discuție, caligulele sunt semnul distinctiv al uniformei soldățești. Le cunoaște bine, căci și el le-a purtat. Poți să le pui și pinteni, dacă e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tragă de limba de la spate ca să-i intre și călcâiele. Trece apoi cu îndemânare curelușele negre prin iglițe și le înnoadă zdravăn. — Prinde-le și cu lunula, cere stăpânul. Contemplă critic fibula de fildeș în formă de semilună din dreptul gleznei. Un pic mai jos, se impacientează, n-o să se vadă pe sub togă. Draperia care maschează una dintre uși se mișcă în mod vizibil. Cine e? întreabă enervat. — Eu, stăpâne, îndrăznește bărbierul să se arate, cu plecăciuni până la pământ. Se apropie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pentru altceva. La celălalt capăt al atriumului, un culoar duce spre interiorul casei. Odată ce-l străbat, se găsesc într-o curte înconjurată de coloane. Aici, o femeie cu părul ușor argintat, îmbrăcată într-o tunică cenușie ce-i cade până la glezne stă cu pleoapele coborâte și fața întoarsă către cer, de parcă ar dori să savureze căldura blândă a începutului de toamnă. Profilul ei impozant degajă un aer de inteligență și hotărâre. Auzind zgomotul pașilor, deschide ochii și le zâmbește. Un surâs
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]