4,147 matches
-
ducea În camerele de sus, le aducea mîncarea, o culca pe Cinthia, Îi făcea baie lui Julius, o anunța pe doamna că acum putea veni să le spună noapte-bună și mai rămînea cîtva timp cu Julius, stînd de vorbă, rîzÎnd, glumind, ca și cum ar fi vrut să aducă vorba despre cele Întîmplate la castel, ca și cum ar fi dorit să-i vorbească - oare ar putea Înțelege? - despre faptul că Victor, cînd i-a deschis portiera mașinii, i-a spus că o așteaptă joi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nebunește ca Atila, a luat un pumn de nisip și i l-a aruncat În față. „Ești o brută!“ strigă Martinto. „Nu mai văd nimic“. Se tot freca la ochi și Julius aștepta descumpănit, voia să-l vadă rîzÎnd, să glumească iar, dar grasul se Înroșea din ce În ce mai tare, ochii Îi lăcrimau și lacrimile se amestecau cu nisipul. Azvîrli sabia cît colo și porni orbește, furios, să caute apă. Julius dădu să se apropie de el, pentru a-l ajuta să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de cîte ori trec pe acolo... — Nu-ți spun eu că ești Sfînta Susana?... e de ajuns să treci... Ține, mai pune puțină gheață... — They love me, darling! Iertați-mă, domnule, dar ăsta-i adevărul curat: mă iubesc. Asistenta socială glumește pe seama mea și spune că o să-mi ridice un monument... Și cînd te gîndești că nu le dau bani niciodată. Vin la noi acasă pentru medicamente sau pentru injecții, Întotdeauna sînt bine primiți și ajutați cu tot ce au nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
era foarte probabil să ajungă cu toții În iad fiindcă Înjurau tot timpul, erau pe jumătate goi și murdari de var și mortar. Păreau niște paiațe care se luaseră la bătaie rupîndu-și hainele și care acum, făcînd pe zidarii, continuau să glumească la fel ca la circ și se suiau pe niște schele fără balustradă de pe care puteau să cadă În orice clipă. Arhitectul uită de Julius și se Îndepărtă puțin ca să stea de vorbă cu inginerul și cu meșterul. Julius vru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
deajuns“. Lui Julius Îi fu dat să mai audă și alte asemenea cuvinte, care ajungeau pînă pe trotuar, unde se oprise el și pe urmă văzu că din cînd În cînd se uitau la el și zîmbeau ca și cum ar fi glumit, la urma urmei ce putea face mucosul ăsta cu cașul la gură ca să le plătească lor ceva În plus, „Cer un spor de plată“, Îi zise meșterul și el Îl privi țintă cerîndu-i explicați suplimentare. — Azi muncesc fără oprire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Își aplecau fața spre farfurie, În loc să ducă lingura la gură, cum Învățase Julius de mic. Mușcau din pîine cu dinții lor galbeni și formau o Îmbucătură uriașă pe care o mestecau de zor, vorbind și rîzÎnd cu gura deschisă și glumind pe seama celor care nu opriseră lucrul și se opinteau mai departe cu gălețile suind spre planșeul de la etajul doi. Și tot Înfulecînd așa, intrară În vorbă cu Julius, covîrșit de emoție și beat de fericire că era prieten la cataramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
el și-l sărută simțind că se topește de dragul lui și-i spuse Încă o dată mi-a fost tare dor de tine, darling și acum Își simți sufletul inundat de dragoste și putu În sfîrșit să se liniștească. Juan Lucas, glumind, Îl Întrebă dacă avea vreo plîngere cu privire la purtarea fratelui său Bobby. Julius Îi spuse că nici una și jucătorul de golf se bucură și-l felicită fiindcă numai pîrÎcioșii, netoții și țîncii se plîngeau de frații sau de prietenii lor. „Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cei care se leagă de micuții vînzători de bomboane din sălile de cinematograf, nici vorbă de așa ceva!, ăsta era din cei care pot pătrunde În palatele din Monterrico ori San Isidro și Încep să se joace cu copiii și tot glumind cu ei Îl vezi că se iau la trîntă, Îi provoacă la lupte libere sau mai știu eu ce... Dar din fericire Însărcinatul cu bunul gust al palatului era un artist cu Înaltă conștiință profesională și cînd avea de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bietului Universo, care nu reușea să-și acopere cu pălăria de pai ghetele de fotbal scîlciate cu care era Încălțat. „Da, da, spuse: să i se dea ceva de mîncare“. Celso Îl luă imediat de acolo și nu se mai glumi pe seama lui, fiindcă atunci cînd Juan Lucas Își aminti că pe grădinar Îl cheamă Universo și că e un nume care Îți stârnește rîsul, Universo părăsise acel colțișor și el Își ducea din nou paharul de vin la gură, „uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bine săreau peste recreație și rămîneau liniștiți În clasă, fiindcă În clasă erau În siguranță și de altfel Întreaga școală era ferită de cutremure. Patio-ul se vedea Întunecat și trist prin fereastra enormă a clasei a treia. Puteau să glumească și să stea de vorbă, fiindcă era recreație, dar fără să se miște prea mult și fără să se ridice În picioare, fiindcă nu erau În grădină. Tocmai voia să le spună că Morales trebuie să pice dintr-o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
semnezi aici... — Uite, Susana, despre asta am stat de vorbă destul, e o treabă Încheiată și uitată; chiar astăzi ne-am amuzat de incidentul ăsta cu Juan Lueas. Din Întîmplare i-am cunoscut pe viitorii tăi... pe viitorii noștri cuscri... Glumesc, bineînțeles, lucrurile astea sînt niște copilării. — Și cum ți s-au părut doamna și domnul ambasador? „Dar ce impresie o să le faci tu lor?“, se gîndi Lastarria. GÎndul ăsta Îi dădu putere să apuce mîna În care Susana ținea scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și Bobby pe canapeaua din față a automobilului Volvo, au uitat de toate calculele și s-au luat la Întrecere cu un alt automobil Încărcat cu un grup de prieteni care se Întorceau și ei de la Ancón la Lima. Tot glumind și tăvălindu-se de rîs, Santiago abia putea să țină direcția. Fetele strigau isterice: ne omoară! ne omoară!, dar nimeni nu era convins că ar fi putut muri și cel mai puțin, dintre toți Vlăjganul, care dădu drumul unei serii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cît bea mai mult, cu atît o apucă mai tare mărinimia și sentimentele nobile. Dar pe el Îl durea toată fața și n-avea nici un chef să-i respecte În seara asta, la dracu’ cu sentimentele nobile! El voia să glumească, să-și bată joc de tot și de toate, oricine și orice ar fi fost. Ele o cunoșteau mai de mult pe Puicuța, plină de reminiscențe, așa-i prietena mea... Ce dovadă mai bună decît povestea cu noaptea de Crăciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i adevărul. Nu mi-ai spus de când ești aici” “De aproape zece ani” “Și, de câte ori a venit Naționalul în acest răstimp?” “Niciodată” “Vezi, ce-ți spuneam eu? Hai la București, dragă, îți aranjez eu acolo totul. Să știi că nu glumesc. Și nici nu mă laud. Am o sumedenie de cunoștințe care, sunt sigur!, n-ar pregeta să mă ajute aflând că este vorba de tine. Hai, părăsește văgăuna asta nenorocită și vino odată să trăiești și tu printre oameni” Și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și astea sunt femei serioase, nu umblă cu fofârlica. Un timp, s-a mai liniștit băiatu’, da’, p’ormă, iar a început să ne preseze, că de ce nu-l caută gagica, l-o fi uitat, o fi vrut numai să glumească cu el, sau om fi făcut noi vreo glumă, cum de ne am permis, că el ne dă în judecată... hai noroc și numai bine, săru’ mâna și bun venit la noi..., că pentru asemenea faptă luăm de la șase luni
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
mă-nconjoară, sunt ca o floare ofilită rămasă pe-un peron de gară. Aștept în van, dar nu mai vine și plânsul mi se țese-n glas, până ce trenul va ajunge nu știu cât timp a mai rămas. Pe lângă mine trec agale, glumind pe negrele cărări , indiferenți si nestatornici alți călători spre alte zări Mi-s pumnii plini de lacrimi, Doamne, și-i tot golesc, se umplu iar, căci din adâncul meu răzbate recunoștință pentru har. Încă mai am speranță-n suflet, chiar
C?l?toarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83382_a_84707]
-
pat țâșni un șuvoi de foneme. Brațele lui Mark ieșiseră afară ca șerpii. Gura lui făcu Ah... ah, kee-kee-kee. Îl tulburați, spuse Karin. N-are voie să se agite. Voia să-i dea afară, dar activitatea lui Mark o stârnise. —Glumești? Rupp trase un scaun liber lângă pat. Vizita îi face cel mai bine. Orice doctor întreg la cap o să-ți spună chestia asta. Omul are nevoie de prietenii lui, îi ținu isonul Duane. Îi crește nivelul de serotonină. Știi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vreo două sute. Sunt doar niște stafii. Tu ai văzut vreodată vreuna? Sunt ca niște... halucinații. Se dizolvă dacă te uiți la ele. Nu, s-a terminat cu lebedele de iarnă. Dar cocorii își văd chiar acum moartea cu ochii. —Cocorii? Glumești. Trebuie să fie cu miile... —Jumătate de milion, cam pe-acolo. —Mă rog. Știi cum sunt eu cu cifrele. Niciodată n-am văzut mai mulți cocori ca anul ăsta. —Ăsta-i un simptom. Râul e stors de resurse. Cincisprezece baraje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
urechi. —Puteri paranormale. —Bi-ne, spuse ea. Pe mine m-ai convins. O să mă duc să-ți cumpăr cartea aia nenorocită. Se apropie de cercul de bărbați și le umplu ceștile de cafea. Flirtau cu ea fără pic de rușine, glumind pe seama vaselor ei fierbinți, fără fund. Aceleași glume de care erau pline localurile din Long Island, glume pe care Weber încetase de mult să le mai audă în propriul lui ținut. Ea se aplecă spre grupul de bărbați și începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
uită la mulțimea din sala arhiplină. O femeie atrăgătoare, de vârstă mijlocie, într-o rochie în carouri, țineaîn mână o cameră de filmat miniaturală. Alții aveau reportofoane. Începe să semene un pic cu momentul în care prădătorii își sfâșie prada, glumi el. Își alesese oarecum prost momentul. Publicul tăcu, încurcat. Până la urmă intră într-un ritm, limitând pagubele. Dar coada care se formă pentru autografe fu mai mică decât data trecută când fusese în oraș. Culorile obișnuite ale zilelor lui își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se pare destul de schimbat. Orașul arăta ca Brigadoon 1. Tărâmul Uitat de Timp. Ea chicoti. —Eu mă gândeam că nu s-a mai schimbat nimic de pe vremea lui Roosevelt. Teddy. El se strâmbă de parcă i-ar fi tras un genunchi. —Glumești, nu? Se uită în jur, către trei puncte cardinale, de parcă ar fi fost posibil ca el însuși să halucineze. Orășelul cu cea mai rapidă dezvoltare din Nebraska. Poate din toată regiunea câmpiilor de est! Ea își înghiți râsul în sughițuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bar cu o femeie pe care nu o cunoștea - se simțea scârbit, ca atunci când trecea o zi fără să lucreze. Dar era un simplu adăpost reciproc, improvizat. Gândul la ceva ilicit părea aproape comic - agresiune cu o armă letală, cum glumea dintotdeauna cu Sylvie. Weber și Barbara se învârteau și se răsfirau. Peste tot în jurul lor, oamenii se mișcau. Salsa și boogie. Box step și împleticeli ritmice. Zvârcoleli bizare ca să țină pasul cu chitările Appalachian și mai bizare ale formației, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
urmele noastre pe banda lui. Doar că noi am ajuns acolo după el. Ea stătea țeapănă, cu șira spinării ca o țepușă. — Ce-ați făcut? —Cum adică? — El zace în șanțul ăla. Tu și cu prietenul tău sunteți chiar acolo. —Glumești? Avea trei tone de metal peste el. Fiecare secundă conta. Am făcut ceea ce trebuia. Ne-am întors, am fugit înapoi în oraș și am anunțat. —N-aveați nici unul mobil? O frecați cu walkie-talkie-urile alea caraghioase și n-aveați mobile? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ultima oară de ce m-am măritat și i-am răspuns că din sentimentul responsabilității sau al datoriei. Lui Ion Bogdan Lefter, la Cafeneaua literară, când m-a întrebat cum am perceput căsătoria, i-am răspuns : „Ca pe o chestie mecanică“. Glumind, desigur. Deci nu pot să spun nimic decât că și copilul, și scrisul le-am făcut deodată. Acum însă, când scriu că nu mai pot să scriu poezie - cuvântul ăsta mi se pare aberant, de-a dreptul - uite, scriu așa
Plăcere și neplăcere întunecată – interviu cu Angela Marinescu –. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Alina Purcaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1773]
-
Cristian traducea și el, cu Vladimir jucându-se pe patul din spatele lui sau în scăunelul înalt, portocaliu : la ordinea zilei era Valsul câinilor de Andreev, care s-a montat mai întâi la Radio și apoi la Teatrul Mic. Obișnuia să glumească, atunci când flăcăul a mai crescut, c-au tradus-o împreună. Eu am mai primit la tradus, după Girard, un dicționar de științe politice ; apoi, după ce Cristian s-a mutat la Editurile ALL, o piesă de Ghelderode. După asta m-am
Maternitate : identități ficționale. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Miruna Runcan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1780]