KorAP: Find »[drukola/base=identitar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...103 104 105 ...122 >

3,043 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

Formularea, destul de criptică, trebuie operaționalizată pentru a deveni inteligibilă: prin "cronotop" se înțelege relația dintre timp ("chronos") și spațiu ("topos"); iar în filosofia herderiană, sufletul popoarelor este exprimat plenar în limba poporului respectiv, care este marca distinctivă și garantul său identitar. Istoria românilor și Geografia României asigură cronotopia (fundalul spațio-temporal) în care evoluează spiritul național, exprimat în Limba și literatura română. Deși garantează posibilitatea minorităților naționale de a beneficia de învățământ în limba maternă (art. 8, al. 2), legea din 1995

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
tradiția literaturii didactice prin discursul său novator și deliberat provocator, nu mai putem vorbi despre o ariergardă a discursului didactic în care se condensează consensul societal asupra trecutului. 3.6.3. Concepția despre naționalitate: resurgența și decadența etnicității ca marker identitar Doctrina pură a comunismului nu poate fi decât antinaționalistă. Am văzut cum, încă din Manifestul Partidului Comunist, Marx și Engels au făcut o concesie tactică ideii naționale, ca proptea utilă și necesară în construcția comunismului, care va fi abandonată după ce

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
recrudescență. Prima parte a postcomunismului românesc (1989-2000) a fost marcată de o revenire în forță a discursului naționalist specific perioadei interbelice, în care identitatea națională se articula la conjuncția dintre românism etnic și ortodoxism spiritual. Resurgența naționalismului etnic-ortodoxist în conștiința identitară românească este relevată pe multiple dimensiuni. Pe plan publicistic, cel al producției culturale, anii nouăzeci au cunoscut o explozie bibliografică fără precedent. Dispariția cenzurii de stat a deschis porțile pentru reeditarea lucrărilor canonice ale intelectualității interbelice. Numeroasele Cursuri universitare ale

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
este că literatura religioasă a cunoscut o creștere spectaculară în noul climat spiritual configurat în urma prăbușirii ateismului oficial de stat promovat de autoritățile comuniste. Totodată, Biserica Ortodoxă Română, odată emancipată din chingile controlului partinic, s-a redefinit pe vechile coordonate identitare și doctrinare ale românismului ortodoxist. În timpul regimului comunist, ca reacție defensivă la politica de ateizare promovată de noile autorități statale ostile bisericii ca instituție socială și religiei ca Weltanschauung și praxis liturgic, BOR și-a revizuit doctrina și misiunea socială

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
35). Etnicizarea statului și identitatea român-ortodox asigură "naționalismului ortodox" propovăduit de BOR un indubitabil caracter exclusivist etnico-spiritual. Revendicând rolul oficial de biserică națională a românilor, BOR a contribuit asiduu, în concert cu alte forțe politice și culturale, la etnicizarea discursului identitar românesc prin promovarea unei versiuni ortodoxiste a naționalismului etnic. Pe plan politic, legionarismul interbelic românesc s-a reîncarnat într-o serie de organizații și partide politice fundamentate doctrinar pe naționalismul etnic și românismul ortodoxist. Ca reacție politică la organizarea comunității

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
procesul de etnicizare a politicii postdecembriste a cărui climax s-a exprimat prin luptele stradale dintre români și maghiari. Analiza procesuală a etnicizării relevă celeritatea cu care etnia s-a impus în mentalul colectiv și în discursul public ca schemă identitară supremă (identity frame). Dacă în toiul evenimentelor contestatare anticomuniste din decembrie 1989 populația mureșană a manifestat o solidaritate trans-etnică, trei luni mai târziu, în martie 1990, etnia a devenit cadrul identitar dominant și principala resursă simbolică de mobilizare politică și

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în mentalul colectiv și în discursul public ca schemă identitară supremă (identity frame). Dacă în toiul evenimentelor contestatare anticomuniste din decembrie 1989 populația mureșană a manifestat o solidaritate trans-etnică, trei luni mai târziu, în martie 1990, etnia a devenit cadrul identitar dominant și principala resursă simbolică de mobilizare politică și civică. Cele două momente (T1 - solidaritate anticomunistă trans-etnică și T2 - ostilitate interetnică deschisă) au fost legate printr-o serie de momente critice a căror succesiune a condus către conflictul etnic stradal

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
civile în curs de emergență - apariția organizațiilor civice și politice maghiare (Uniunea Democrată Maghiară din România - UDMR, Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar - MADISZ); iii) etnicizarea posesiunii simbolice a orașului și a instituțiilor sale constitutive - odată anatamate în mentalul colectiv cadrele identitare de factură etnică, problema ridicată a devenit "al cui este orașul?"; iv) inflamarea procesului etnicizării prin mass-media - pe fondul acumulării tensiunilor, publicațiile locale au declanșat campanii de presă care au diseminat în masă încordarea interetnică și au contribuit, ipso facto

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
exponente ale ideologiei de extremă drepta au ajuns niște organizații reziduale ale politicii românești. Eclipsa contemporană a ultranaționalismului românesc simbolizează închierea tranziției către condiția postnaționalistă a societății românești, în care identitatea națională și mândria etnică, deși continuă să structureze simțul identitar românesc, și-au pierdut proeminența și tonalitățile belice. 3.6.4. Memoria (post)națională: de la inerție, prin anticomunism, spre europenizare Sfidând structura anului școlar, Revoluția română izbucnită în decembrie 1989 a dat peste cap planurile didactice care, desigur, nu au

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Chestiunea etnogenezei românești, considerată a reprezenta "problema fundamentală a istoriei nostre vechi" (Daicoviciu et al., 1992, p. 68), nu face excepție de la această regulă a inerției discursive în postcomunism. Explicația poate fi găsită în faptul că memoria românească și simțul identitar românesc au stat sub înrâurirea ideii naționale și a naționalismului politic. Începând cu epoca pașoptistă, atât memoria istorică cât și conștiința de sine a românilor s-a edificat pe fundamentul ideologiei naționaliste. Înscriindu-se pe placa turnantă înspre naționalism (post-1964

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ideii naționale și a naționalismului politic. Începând cu epoca pașoptistă, atât memoria istorică cât și conștiința de sine a românilor s-a edificat pe fundamentul ideologiei naționaliste. Înscriindu-se pe placa turnantă înspre naționalism (post-1964), regimul comunist s-a repoziționat identitar în matca tradițională a naționalismului românesc. Re-naționalizarea trecutului românesc s-a făcut încă din interiorul regimului comunist, astfel că, la prăbușirea acestuia, slavismul și rusofilia au fost deja decapate din procesul etnogenetic românesc. Primele generații postcomuniste de manuale de istorie

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
reflexivă acceptă paradigma sintezei daco-romane la care adaugă și absorbția influenței slave. Însă, spre deosebire de militantismul vechii gărzi, noile discursuri dez-accentuează importanța simbolică a problemei etnogenezei, invitând mai degrabă la reflecții critice asupra modului în această chestiune a fost un rezervor identitar pentru conștiința de sine a românilor. Direcția postmodernă, exprimată prin manualul coordonat de S. Mitu (1999), propune o reflexivitate istoriografică forte (hardcore historiographical reflexivity), tratând întreaga chestiune a genezei etnice românești în contextul mitologiei etnogenetice. Premisele de start sunt că

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
amestece adevărul cu ficțiunea" (Mitu et al., 1999, p. 16). Unitatea I. Discursul monofonic (1991-1997). Retorica unității totale românești (geografică, etnică, limgvistice, de destin politic, trans-istorică etc.) a continuat pe aceleași coordonate fixate de discursul național-comunist. Propensiunea autohtonistă a discursului identitar românesc face ca principiul totalizant al unității să fie aplicat și civilizației dacice, apreciată ca un monument al unității civilizaționale. Civilizația dacică este "remarcabil de unitară pe întreg teritoriul locuit de daco-geți" (Daicoviciu et al., 1992, p. 35). Succesul unificării

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
mai gingașe simțiri ale oamenilor. În cuvintele ei se aude (sic!) parcă vuietul luptelor, foșnetul pădurilor, murmurul izvoarelor, legănarea holdelor, cîntecul mamei la leagănul copiilor" (Daicoviciu et al., 1992, p. 18). O altă expresie a unității totale românești este unificarea identitară a românilor transilvăneni, munteni și moldoveni prin românizarea acestora. Această românizare identitară presupune impunerea identității și categoriei de "români" peste cele de români "moldoveni", "munteni" și "ardeleni" care cu siguranță aveau o proeminență net superioară în mințile acestora decât supra-categoria

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
vuietul luptelor, foșnetul pădurilor, murmurul izvoarelor, legănarea holdelor, cîntecul mamei la leagănul copiilor" (Daicoviciu et al., 1992, p. 18). O altă expresie a unității totale românești este unificarea identitară a românilor transilvăneni, munteni și moldoveni prin românizarea acestora. Această românizare identitară presupune impunerea identității și categoriei de "români" peste cele de români "moldoveni", "munteni" și "ardeleni" care cu siguranță aveau o proeminență net superioară în mințile acestora decât supra-categoria de "român" (aceasta din urmă prevalând în fața identificărilor regionale doar în cursul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
p. 11). Iar manualul redactat de S. Brezeanu et al. (2000) menționează "vechimea creștinismului la români" (p. 21). Chiar și manualul lui S. Mitu el al (1999), acuzat de către detractorii lui că atentează la identitatea națională, include creștinismul ca structură identitară centrală a românității: "pe lângă originea latină, identitatea românească cuprinde și componenta creștină. [După Marea Schismă din 1054] românii vor opta pentru ortodoxie. [...] Identitatea românească primea astfel o nouă formulare, devenind o combinație între latinitatea de origine occidentală și ortodoxia răsăriteană

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
avut și mai au încă de luptat cu ei înșiși și cu diverse forțe exterioare pentru a se afla cu adevărat" în comunitatea europeană (Bozgan et al., 2003, p. 3). Europenismul îl poartă în sânge și suflet, el este chintesența identitară a românilor. Trebuie doar actualizat, adus la suprafață printr-o zbatere a românilor cu ei înșiși în efortul de a deveni ceea ce, esențialmente, sunt - europeni. Noua schemă dominantă de interpretare a istoriei românilor este cea a europenismului. Meta-povestirea românității în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
dus "nu numai [la] reașezarea noastră într-un curs al istoriei abandonat după cel de-al Doilea Război Mondial, dar și reîntâlnirea cu Europa, de care, arbitrar, fusesem despărțiți" (p. 4). Europa devine o temă atât de centrală în discursul identitar românesc, încât până și manualele cu un pronunțat caracter conservator-autohtonist sunt nevoite, sub imperiul programei școlare, să se acomodeze ideii europene. O fac, e-adevărat, la modul subversiv. După ce în prima ediție, manualul coordonat de I. Scurtu (1999) a fost

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
mare, asistăm la o tranziție paradigmatică dinspre o memorie eroic-celebrativă a trecutului național monumentalizat către o memorie reflexivă post-eroică a unui trecut național deglorificat. Intrarea memoriei istorice românești în condiția postnaționalistă este parte a unui proces mai amplu de reconstrucție identitară pe aliniamentele unui ethos postnaționalist. Această vastă transformare consistă într-o serie de deplasări discursive simultane, pe care le vom despleti din totul organic în care sunt legate din rațiuni strict analitice. După cum se va vedea, ele sunt liniile de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de o eshatologie politică, nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri postmoderne a temporalității și a unei organizări non-cronologice a istoriei. De la loialism național exclusivist la solidaritate umanitară și cosmopolitism. Toate aceste tranziții se repercutează și pe planul concepției identitare. Dacă înainte sarcina identitară a educației istorice era să asigure loialismul național (solicitând solidaritatea exclusivistă a individului cu comunitatea națională definită pe criterii etnice), acum literatura didactică difuzează un umanitarism, reflectat în responsabilitatea morală și solidaritatea socială față de umanitate în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri postmoderne a temporalității și a unei organizări non-cronologice a istoriei. De la loialism național exclusivist la solidaritate umanitară și cosmopolitism. Toate aceste tranziții se repercutează și pe planul concepției identitare. Dacă înainte sarcina identitară a educației istorice era să asigure loialismul național (solicitând solidaritatea exclusivistă a individului cu comunitatea națională definită pe criterii etnice), acum literatura didactică difuzează un umanitarism, reflectat în responsabilitatea morală și solidaritatea socială față de umanitate în general, nu doar față de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
bun cetățean" se repercutează și asupra identității sociale a indivizilor, care este supusă unei masive revizuiri. Cetățenia activă, angajamentul civic, participarea politică, raționalismul critic anti-autoritarian și responsabilitatea socială promovate de noul ethos democratic au condus ineluctabil înspre o radicală reconstrucție identitară a cărei victimă colaterală este tocmai identificarea exclusivă a individului cu statul națiune. Idealul de democrație deliberativă cosmopolită încarnat în comunitatea politică transnațională a Uniunii Europene favorizează un simț identitar postnațional, dizolvând relația ombilicală care îl lega biologic pe individ

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
noul ethos democratic au condus ineluctabil înspre o radicală reconstrucție identitară a cărei victimă colaterală este tocmai identificarea exclusivă a individului cu statul națiune. Idealul de democrație deliberativă cosmopolită încarnat în comunitatea politică transnațională a Uniunii Europene favorizează un simț identitar postnațional, dizolvând relația ombilicală care îl lega biologic pe individ de națiunea sa de apartenență definită în termeni precumpănitori etnici. Finalitatea educativă a manualelor de cultură civică este crearea "cetățeanului postnațional" (Szakács, 2013, p. 14), posesorul unei "identități multiple" și

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și specificul românesc pe de o parte și integrarea europeană și identitatea transnațională pe de altă parte. În fapt, literatura civică încearcă să îl disloce pe individ din exclusivismul național în care a fost închistat, propunând ca alternativă o stratificare identitară făcută posibilă prin subordonarea și supraordonarea identității naționale (prin introducerea identității local-regionale, respectiv a identității europene și a solidarității umanitariene pe de altă parte). Strâns legat de aceasta, reperabilă este și glisarea de la promovarea unui patriotism etno-național, chiar sacrificial sau

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
legilor și îndeplinirea obligațiilor civice. "Dihotomia Hans Kohn" (Liebich, 2006, p. 579), cea care îl celebrează pe gânditorul ce a insistat asupra distincției între naționalismul de tip occidental, liberal-civic și naționalismul de tip răsăritean, autoritarist- etnic, este asimilată în discursul identitar dezvoltat de literatura școlară actuală, cu o vădită aplecare pentru cel dintâi: "După cel de-al Doilea Război Mondial, ideea de națiune etnică intră într-un con de umbră, fiind tot mai mult asociată conflictelor armate, mondiale sau regionale, care

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]