3,144 matches
-
Hai vorbește! Comunicarea dintre mamă și copil există încă din primele momente în care cei doi fac cunoștință unul cu celălalt (www.121.ro). Cu toate că aparține, prin definiție, unei clase de cuvinte neflexibile, interjecția hai(de), având semnificație de tip "imperativ", prezintă un început de flexiune 34, având forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural -m: haidem (aceasta din urmă are o sferă de utilizare mai restrânsă − popular
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
de intensificare (operator de intensificare); (b) funcția de asociere (operator de asociere). (a) Funcția de intensificare a interjecției hai(de) este una dintre valorile conservate și dezvoltate în limba română actuală 45 odată cu expansiunea în comunicare a formațiunilor aparținând "tipului imperativ"46. ( hai(de) + imperativ: Hai mai lasă-mă... ăstia au o adevărată manie aici în ceea ce privește spațiul vital și dreptul la intimitate (www.revistatribuna.ro). Hai(de) + imperativ implicit: Hai (vino) la picnic! Hai la picnic! Diana Nedelea, 23 Iunie 2006
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
discuție prezintă un comportament diferit, în raport cu prezența sau absența pauzelor în comunicare. "Urmat de pauză, hai poate marca un moment al negocierii conversaționale, al invitării interlocutorului să se implice într-o acțiune (hai, așteaptă un pic); fără pauză, întărește valoarea imperativă și autoritară a unui ordin, a unui îndemn (hai să mergem!), cuvântul având de altfel, și singur, valoare verbală (hai acasă!)." (Zafiu 2003) Hai(de), cu funcție de intensificare, prefațează o serie de verbe sau expresii performative (mai mult sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
verbală care duce la contragerea, concentrarea și scurtarea mesajelor) are mai multe consecințe: pe de-o parte realizază o apropiere mai mare a formațiunii în discuție de clasa lexico-gramaticală a verbului și, pe de altă parte, contribuie la întărirea "tipului imperativ" în sistemul limbii actuale. Utilizarea, din nevoia de adaptare socioculturală la contexte formale, a formelor cu desinențe de plural a formațiunilor investigate (uitați, haideți, stați) are aceeași consecință, de apropiere a elementelor în discuție de clasa verbului. (d) Prin utilizare
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim. Pentru interjecțiile uitați, poftiți și poftim, existența desinenței se
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
popas la Templul Nanzen. Îi spuse preotului care-l Întâmpină: — Știu că Seniorul Hanbei stă Închis În casă din pricina bolii, dar am venit cu o misiune de la Seniorul Nobunaga. Solicitarea unei Întrevederi o făcu Într-un mod deosebit de sever și imperativ. Călugărul plecă, pentru a se Întoarce apoi repede să-l invite Înăuntru. Nobumori răspunse Încuviințând din cap și Îl urmă pe preot. Ușile glisante din hârtie ale clădirii cu acoperiș de stuf erau Închise, dar, dinăuntru, se auzea o tuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
apreciat-o prin prisma epocii în care a trăit. Concludentă este în această privință poziția sa față de Alecsandri, analiza temeinică ce o întreprinde culegerii sale distingându-se prin obiectivitate științifică, intervențiile poetului sunt explicate prin raportarea lor la realitățile și imperativei vremii. Ovid Densusianu este cel dintâi învățat român, care pune problema formării de cadre de specialitate pentru cercetarea creației populare, cerând introducerea acestei discipline în învățământul nostru superior. Afilierea folclorului la filologie i se pare lui Ovid Densusianu necesară, deoarece
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
pe sine [...]. Pericolul este prea amenințător și puterea asupra minții oamenilor prea mare pentru a permite vreunui sistem să dăinuie care își justifice rezistența naționalismul [...] Naționalismul nu atentează nici la libertate, nici la prosperitate, pe ambele sacrificându-le pentru necesitatea imperativă de a face din națiune calapodul și măsura Statului. Cursul său va fi marcat prin ruina materială și morală, pentru ca o nouă invenție să poată precumpăni asupra lucrărilor lui Dumnezeu și a intereselor omenirii”60. Care sunt implicațiile conceptului de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a reformei a rămas la stadiul din decembrie 1998, iar lucrările de profil ale specialiștilor și-au diminuat frecvența în anii din urmă. Dacă volumul prezentat nu mai poate fi invocat în scopul său inițial, de legitimare a unei reformări imperative, rămâne totuși un rezumat semnificativ al stării de fapt, care ar trebui reluat, actualizat și nuanțat. Studiile de sociologie a educației nu sunt, bineînțeles, inexistente și am putea semnala aici, cel puțin din perspectiva ieșeană, școli de marcă precum cele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dominată de activități și practică. La Început a fost folosit cu un scop social - colaborarea, avertizarea, amenințarea, Învățarea - și abia mai târziu a devenit un instrument pentru a se influența pe sine. Intenția vorbitorului - semnalează Schlesinger - este, În primul rând, imperativă: vrea să dirijeze conștiința sau atenția ascultătorului. Devenind interior, limbajul se transformă Într-un instrument intern și subiectiv al relației cu sinele. Deja nu mai discut cu altcineva, ci cu mine Însumi. Reușesc asta cu ajutorul unei abilități de natură socială
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
Heidegger a făcut referire la o dualitate asemănătoare: una e vocea neautentică - vocea socială, etalată, disipată În evenimentele cotidiene - și alta e vocea autenticității. Suntem În același timp judecători și acuzați; dacă judecătorul folosește un cod greșit, dacă acea voce imperativă de care, pe altă parte, e nevoie greșește prin permisivitate sau prin prea multă duritate, eșecul limbajului va fi de proporții și dureros. Vocea conștiinței care ne face să ne jenăm, ne culpabilizează, ne supraveghează poate deveni un modul autonom
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
manifestări similare la care participă un public numeros; i) restabilirea ordinii publice - ansamblul măsurilor coercitive întreprinse de forțele de ordine și rezultatul acestora de a readuce în starea inițială ordinea și siguranța publică grav tulburate; j) evacuarea spectatorilor - ansamblul măsurilor imperative desfășurate de către structurile de ordine, de scoatere în mod organizat din locul de desfășurare a competiției sau jocului sportiv, a unui suporter, a unui grup de suporteri sau a tuturor participanților; k) stare vădită de ebrietate - consecință a consumului de
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
uomo a Dio, mistico e misterico, tânte volte invocato, altre volte invece insperato contro ogni speranza e razionalistica evidenza e materialità mondane. Îl senso della vită, ciononostante, non è commisurabile alla mondanizzazione del tempo, cioè al suo farlo dipendente dagli imperativi collettivi del mondo. La vită piuttosto ne è indipendente e acquisisce îl suo valore, avendone senso. Mă quale poi? În che "senso" deve averne la vită? Comunque la vită dell'uomopossiede sempre un senso, proprio nella misura în cui ognuno
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
Come notă W. Brown, "Solo îl capitale sembra essere perpetuo e assoluto, sempre più irresponsabile e selvaggio, origine di ogni comando eppure fuori dalla portata del nomos"9. Questo tipo di capitalismo, potremmo aggiungere, assume oggi la forma di un "imperativo naturale", al quale tutti debbono piegarsi, è - o meglio, si presenta come - una "cieca legge di natură" che non și può condizionare con mezzi ordinari (leggi, regolamenti, costituzioni, ecc.) e alla quale è vano resistere. Perciò esso "produce vită, mă
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
chi și trova idealmente o fisicamente all'esterno è escluso dalla relazione diretta col "centro", appartiene d'ufficio alla "periferia" non toccata dalla "civilizzazione" e di conseguenza - riferendoci alla terminologia kantiana - può essere trattato anche solo come un mezzo: l'imperativo morale che contraddistingue l'umano, grazie alla semplice presenza di una recinzione, perde îl suo carattere di universalità24 e nella prassi viene applicato integralmente solo nel "centro", come pură conseguenza del rapporto di mutuo riconoscimento fra uno Stato e i
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
storico-politiche precedenți - non può essere, come già și accennava, cancellato per decreto; tuttavia l'esperimento dell'Unione Europea, depurato dei suoi aspetti più problematici, costituisce un tentativo inedito e promettente. Poiché i percorsi politici non sono frutto di semplici e imperative "necessità" della Storia, anche le occasioni migliori possono correre îl rischio di finire sprecate. Îl momento presente non și sottrae alla validità di questa constatazione, anzi sembra confermarla în maniera fin troppo evidente. Note 1 Sull'esistenza dei confini e
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
nei suoi processi decisionali e nella distribuzione dei poteri fra le sue massime istituzioni. 24 E perciò viene svuotato di senso, falsato: îl carattere universale di quella proposizione è un fondamento implicito del ragionamento, e se viene a cădere, l'imperativo stesso diventa qualcosa di profondamente diverso, anzi nega se stesso, viene piegato a dire l'opposto di ciò che, nella sua formulazione originaria, în realtà afferma. Bibliografia BROWN, Wendy, Stați murați, sovranità în declino (2010), ed. it. a cură di
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
în care interpretez o altă formă de a pleda pentru personalism ca valoare a existenței în măsura în care sentimentul reprezintă o trăsătură distinctiva a persoanei): "Nu se poate spune cu certitudine ce este mai surprinzător în acest punct al speculației hegeliene: rațiunea imperativa, ordonatoare a lumii, care forțează istoria în revelația spiritului, sau absența oricărui sentiment pentru problema adâncă a teodiceei, adică faptul că spiritul lumii nu are alte mijloace la dispoziția să decât sângele și nenorocirea omenirii" (p. 83). Pentru a propune
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
a) identificarea necesităților și constrângerilor percepute în regiune/zonă, se referă la contextul în care activitățile presupuse de proiect se dovedesc a fi necesare în zona vizată. Trebuie dovedit că derularea proiectului, în modul cum e structurat de solicitant, este imperativă pentru ca în zona să apară îmbunătățiri. b) lista grupurilor țintă și estimarea anticipată a numărului beneficiarilor direcți și indirecți și afrectarea lor, prin efecte directe și indirecte este necesară de asemenea. c) motivele alegerii grupurilor țintă a activităților, explicitează motivele
Idei și proiecte by Elvira Grigoraș () [Corola-publishinghouse/Science/1213_a_2053]
-
cauză pe seama propozițiunii "(că) te mănâncă porcii" nu e cerută direct de înțelesul celeilalte, ci de modul la care punem predicatul ei: adică "te mănâncă porcii" e o cauzala o "motivare" a propozițiunii anterioare: "Nu te amestecă în tarate" că imperativa, nu ca înțeles. Imperativul este, întâi de toate, expresia unui act de voință, a unui îndemn indiferent ce îndemn; expresia unei atitudini a subiectului vorbitor și această atitudine trebuie motivată: Eu vreau să-ți spun: "nu te amestecă în tarate
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
o subordonată a secundarei cauzale propriu-zise "de vreme ce știu", arătând, ca obiectivă dreapta, ce știu, adică motivul adevărat al sfatului meu: Eu vreau să-ți spun etc...., de vreme ce știu etc.... Această înseamnează că înțelesul "cauzalei" noastre se raportează, nu la predicatul imperativei, ci la alt predicat pe care il presupune modul imperativ al propozițiunii, la un predicat subînțeles pe deasupra celui din imperativa -, nu din înțelesul lui. Ar fi un fenomen căruia am îndrăzni să-i spunem, cu un termen nou, perisintactic, spre deosebire de
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
obiectivă dreapta, ce știu, adică motivul adevărat al sfatului meu: Eu vreau să-ți spun etc...., de vreme ce știu etc.... Această înseamnează că înțelesul "cauzalei" noastre se raportează, nu la predicatul imperativei, ci la alt predicat pe care il presupune modul imperativ al propozițiunii, la un predicat subînțeles pe deasupra celui din imperativa -, nu din înțelesul lui. Ar fi un fenomen căruia am îndrăzni să-i spunem, cu un termen nou, perisintactic, spre deosebire de cel căruia i-am zice subsintactic, când ar fi vorba
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
Eu vreau să-ți spun etc...., de vreme ce știu etc.... Această înseamnează că înțelesul "cauzalei" noastre se raportează, nu la predicatul imperativei, ci la alt predicat pe care il presupune modul imperativ al propozițiunii, la un predicat subînțeles pe deasupra celui din imperativa -, nu din înțelesul lui. Ar fi un fenomen căruia am îndrăzni să-i spunem, cu un termen nou, perisintactic, spre deosebire de cel căruia i-am zice subsintactic, când ar fi vorba de un predicat sau un verb implicat în unul din
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
atât mai evidentă dacă ne raportăm și la cele spuse de Dragomirescu mai departe: Ascultând de legea această stilistica, o cauzala mai poate fi și o propozițiune independența pură (ceea ce n-a observat Tiktin) tot grație concentrării sintactice. O propozițiune imperativa are dreptul să fie considerată că independența sau principala, numai întrucât este și ea un fenomen de brachilogie: ea implică o independență supraordonata pe care nu trebuie niciodată să o exprimăm: "Eu vreau sau îți ordon: nu mișcă!" se poate
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
sens strict) semnificatul propriu combinărilor de unități lexematice sau categorematice cu morfeme în cadrul propozițiilor, cum ar fi: "singular", "plural", "activ", "pasiv" etc.; (5) semnificatul ontic valoarea existențiala atribuită stării de lucruri desemnate într-un enunț, de pildă: "afirmativ", "negativ", "interogativ", "imperativ" etc. (Coseriu, 1973, pp. 136-137; cf. și Coșeriu, 1994b, pp. 66-70). 37 Aș fi putut adaugă o coloană și pentru sunet (son), în care am fi avut FONOLOGIA în dreptul aspectului condensat și un semn de întrebare (?) în dreptul aspectului fluid. Într-
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]