6,649 matches
-
întinsă dintre ele, Vocea, uzând de rupturi temporale și lacune în biografia personajelor (acum selectate din lumea cultă și artistică, citadină), suferă prin supralicitarea coincidențelor, a convergenței destinelor. Lăuntricul rămâne confuz, tenebros, autorul cantonându-se în explorarea comportamentelor, pentru care vădește intuiție sigură. În esență un moralist, exigent și blând totodată, scriitorul e dublat, dar nu fericit, de pedagog. Traducerile lui P. din Alexei Tolstoi și N. Rakovskaia, ca și dramatizările radiofonice după povestirile lui Cezar Petrescu și I.I. Mironescu completează o
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
precum vom vedea, calificația de poet al experiențelor formale se justifică din abundență, cu indicarea naturii elegiace a liricii sale, am determinat și vibrația ei diferențială, și chiar universul moral în care se mișcă. D. Pillat este un horațian, depănând intuiția timpului ireparabil cu regretul insistent după copilărie și adolescență, mai apoi cu presimțământul morții, fatală finalitate a curgerii vremii, cu ireversibila ei lege, provocând totuși o senină, o temperată melancolie. POMPILIU CONSTANTINESCU SCRIERI: Povestea celui din urmă sfânt, cu schițe
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
țărănești”. O manieră de abordare de sorginte poporanistă, de pe urma căreia și literatura lui are de câștigat. Relevând o plăcere, ca de șezătoare, a istorisirii, suita narativă Din povestirile unui vânător de lupi (1912), cam simpluță altminteri, e înviorată de buna intuiție a sufletului infantil. Povestind, autorul își exercită pornirea de a instrui, de a lămuri pe cei înțeleniți în neștiință. Și, totodată, de a tâlcui întâmplările pe care se apucă să le depene. Copilăria, cu ingenuitățile și șăgălniciile ei, este evocată
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
creștinismul a fost impus ca religie oficială precedă, modest, atitudinile de mai târziu ale unor Gore Vidal sau José Saramago. În Moartea galbenă este schițat un fel de (auto)portret al omului plenar, preocupat de tot ce înseamnă cunoaștere, de la intuiția artistică la filosofie, știință și în final la ocultism, la practicile parapsihologice, considerate etapa ultimă a desăvârșirii spirituale. La fel de nonconformiste sunt prozele din culegerea Dincolo de iubire și de moarte (1915), în care se simte, ca și în primul volum, impactul
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
despre necesitatea cultivării individualismului în vederea renașterii Europei, iar I.A. Terebești (adică Nae Antonescu) despre originea sinonimelor. Poezie semnează Margareta Dorian - Ileana Cosânzeana, cu câteva versuri în stil modernist („Odăile umblă - ciorapi, dezmățați, prin casă”), A. E. Baconsky - Nocturnă, cu intuiții poetice încă necristalizate, Emil Vora - Corăbiile negre. E.M.
PRIETENII ARTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289022_a_290351]
-
selenară sau survolate de vânt, cutreierate de stafii. Dând expresie și impresiilor auditive (dar nu până la absolutizarea muzicii, ca mai târziu în simbolism), poetul preromantic reține vaierul copacilor, susurul apei, ciripitul păsărilor, dangătul clopotelor. Fără să aibă, ca Charles Baudelaire, intuiția „corespondențelor”, el semnalează asemănări între ipostazele sau mișcările naturii și emoțiile sale. Starea cea mai caracteristică pentru preromantic e melancolia, iar aceasta poate include sentimentul morții, care nu provoacă anxietăți, ci predispune la meditație asupra eternei treceri. De aici, frecvența
PREROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
nu opera de artă în elementele ei obiective, ci rezonanța pe care această operă o are în sufletul lui, un istoric de artă devine în mod automat un artist.” Or, afirmă P., mereu atent la „valorile obiective ale materialului supus intuiției”, „identic lui însuși, materialul intuit organizează în spiritele normale o bază identică, ceea ce face posibilă existența istoriei artei ca disciplină științifică, cu cerințe specifice și metode proprii”. Istoria literară e definită astfel drept „știința care degajează, ierarhizează și interpretează valorile
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
necesitate, exact cum preconiza metoda realist-socialistă. Și acest lucru e mai evident în cel de-al doilea roman - cel politic și social - pe care-l cuprinde cartea. Cu toate aceste stridențe tributare epocii, materialul de viață e atât de pregnant, intuițiile psihologice atât de numeroase, galeria fizionomiilor atât de bogată, încât senzația de minciună și fals istoric se estompează, iar scrierea devine veridică, adică eficace și în plan propagandistic. EUGEN NEGRICI SCRIERI: Mecanicul și alți oameni de azi (în colaborare cu
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
din Ion Minulescu sau Ion Vinea, autorul pare să își demonstreze mai mult cultura poetică și stăpânirea mijloacelor decât o vibrație lirică autentică: „Port pe cap nenumărate turnuri, / Rotitoare zidiri, foișoare - ale lumii, / Răcoroase capete de mare, / Începute și neterminate.” Intuiții critice notabile, exprimate câteodată prețios, apar în Volumul și esența (1972), grupaj de studii privitoare la romane românești interbelice și contemporane, axate mai cu seamă pe problemele configurării direcției psihologice în literatura noastră, ca reflectare specifică a modelului introspectiv european
PROTOPOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289048_a_290377]
-
vieții în legendă. Era o răsfățată a publicului ieșean, pe care îl electriza cu interpretări pline de nerv în roluri de primă ingenuă, mai întâi, iar în zenitul carierei, de femei pasionale, etalând o întreagă gamă de exaltări. Cu o intuiție suplă, căutând să pătrundă în tainițele sufletești ale personajelor, trecea ușor de la vodeviluri la melodrame și drame psihologice ori la partituri din repertoriul clasic și romantic. Aici, îndeosebi, se manifesta la cote înalte jocul ei fremătător. O avantaja și silueta
PRUTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
de R., dar a revelat și o închistare a teologului într-o atitudine îngust tradiționalistă, prin nimic confirmată ulterior. Monografia asupra lui Paisie de la Neamț sau aceea consacrată gravurii în lemn din Moldova evidențiază, pe lângă un spirit erudit, o deosebită intuiție în descifrarea valorilor artistice autentice și o conștiință românească echilibrată, ivită dintr-o sinteză organică a elementelor specificității naționale, de unde lipsa de exces și de vulgaritate din polemicile sale, perspectiva metafizică a dezbaterilor publice pe care le propune, într-un
RACOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
Cartea cu politice, Bistrița, 2001. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, În discurs, RL, 1977, 12; Alex. Ștefănescu, Comicul gravității, „Urzica”, 1989, 766; Cornel Moraru, Vocație satirică, VTRA, 1989, 4; Oliv Mircea, Patimile după Alfonz, TR, 1989, 22; Ioan Holban, Exerciții de intuiție, CRC, 1989, 29; Ion Mureșan, Romanul ca mozaic, TR, 1989, 37; Alexandru Țion, Registre ale comicului, AST, 1989, 9; Cristina Müller, Ficțiuni utile, AFT, 1989,10; Tanco, Dicț. lit. Bistrița, 298-299; Ion Moise, „Cartea lui Alfonzel conectat la Internel”, „Răsunetul
RAŢIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289145_a_290474]
-
care va avea un succes de public notabil, ca și altă revistă, Ce naște din pisică (1920). În colaborare cu Alfred Moșoiu, alcătuiește o „fantazie în versuri într-un act și un prolog”, O noapte la Mircești (1920). Cu o intuiție sigură a formulei de succes, construiește piese cu subiect atractiv și decoruri fastuoase, valorificând senzaționalul, pitorescul, dramele pasiunii: Bizanț (1924), despre împărăteasa Theophana, Petronius (1928), pornind de la Satyricon și exploatând atmosfera decadenței neroniene, și Maria din Mangop (1933), despre iubirea
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
și eseuri traduse de R. au intrat în circuitul culturii românești autori britanici și americani de renume. Fluența versiunilor semnate de R., asigurând un transfer firesc și lăsând impresia întâlnirii fericite cu originalul, implică de fapt aptitudini cu totul speciale: intuiție în înțelegerea autorului tradus, pătrunderea sensurilor ocultate sau doar sugerate, cunoașterea contextului cultural al operei și, nu în ultimul rând, un gust literar sigur, antrenat prin lectură de bună calitate. Sunt trăsăturile unui pasionat om de cultură pentru care actul
RALIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289123_a_290452]
-
P., continuă criticul, „este mai puțin tiparul de tehnicitate” în care scriitorul toarnă materialul experimentelor sale, „cât însuși acest material”, care, traversând paginile în ipostaza unui „fluid de autenticitate”, nesocotește constrângerile reperelor formale cu superbia unei neobișnuite și tainice suveranități. Intuițiile lui Perpessicius au meritul cardinal de a orienta discuția către imperativul logic al unei întrebări revelatoare: care este, de fapt, natura acestui „fluid” - evocat de fiecare dată, în disocieri analitice sau în simultaneități descriptive, ca substrat sangvin al „autenticității”, „lucidității
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
apreciat pentru puterea de introspecție și de concretizare în expresie a unor analize psihologice „rafinate”, pentru crearea de „spații intelectuale de un rafinament apreciabil”, pentru noutatea unor subiecte sau procedee de tehnică narativă, prin care realizează o lume complexă, „cu intuiția justă a vieții”, dar cu o predilecție pentru cazurile patologice și cu particularitatea de a sugera „o undă de straniu, de halucinație”, prin reușite îmbinări de imaginație și observație. Aparența de „dosar de existențe”, fără o axă epică centrală, cu
MONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288234_a_289563]
-
ancestral, abandonând discursivitatea tumultuoasă și exaltată în favoarea unei concizii aproape ermetice. Autenticitatea liricii sale nu constă în muzicalitate, ci în neliniștile și incertitudinile ce îi cenzurează fiecare avânt. Respins de cuvânt („Cuvântul niciodată nu m-a iubit supus”), poetul are intuiția de a nu mai șlefui versul, ci de a-l lăsa bolovănos și dur, mizând pe forța, și nu pe frumusețea lui. Volumele Vârsta cunoașterii II (1974), Pământul din statui (1975), Memoria tăcerii (1978) și Arlechiniada (1997) întăresc imaginea unei
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
ș.a.). Nu de aceeași valoare este lucrarea Mihai Eminescu. Viața și opera (1983), care ar fi trebuit să încununeze activitatea de eminescolog a lui M. Cartea absoarbe, într-adevăr, cam tot ceea ce autorul achiziționase pe teren biobibliografic, însă îi lipsește intuiția fundamentală care să sudeze organic și original tot acest material. În numele obiectivității, adică al fidelității față de document, biograful respinge metoda călinesciană a perspectivei epice creatoare, însă tocmai această fidelitate îl face inexpresiv. Inexpresivă este și privirea asupra operei ca modalitate
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
și în romanele Jidovul cămătar. Moldova și Bucovina (1863), Un funcționar sinucis. Fratele și sora (1873), se supralicitează foiletonistic intriga amoroasă, elementele senzaționale, arsenalul sentimentalist și didacticist. Se remarcă totuși, ca la mai toți romancierii mijlocului de veac XIX, buna intuiție și adecvarea câtorva scene de moravuri, a unor portrete în tușă satirică. Scriind și roman istoric, P. transpune în Bucur, istoria fundării Bucureștilor (1858) idei unioniste. O evocare se află și în Matei Vodă la monastirea Sadova (1870), după cum Catastrofa
PELIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288750_a_290079]
-
a fost nici direct și nu a fost nici rezultat al spontaneității, cât mai ales semnul unei conștiințe sigure a necesității lui. La început s-au aflat confesiunea, manifestarea lirică, explozia sentimentală, îngemănate încă de atunci cu forța unei rare intuiții analitice. Primele cărți se concentrează toate, egocentric, asupra universului interior, chiar și când exigența epicului pare a impune personaje cel puțin aparent distincte. În Ape adânci, Sfinxul (1920) și Femeia în fața oglinzei (1921), subiectivitatea este dimensiunea dominantă, dacă nu unică
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
analitice prin raportarea sufletescului la fiziologic, a stărilor de spirit la manifestarea senzorială pare să fie nota esențială, specifică artei sale. Mini face de altfel, la un moment dat, o teorie insolită despre „trupul sufletesc”, ce nu e decât o intuiție percutantă pusă în seama unui personaj. Simptomatologia pronunțat fiziologică a stărilor interioare, unită cu frecvența cazurilor clinice, a și condus câteodată la concluzia existenței unei orientări naturaliste a romancierei. Totuși, nu se întâlnește decât întâmplător explicația pe bază de ereditate
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
fără o fundamentare teoretică validă. În Opinii despre poezie, o culegere de articole de întâmpinare, O. încearcă să contureze mai multe portrete prin comasarea unor cronici literare. Își expune principiile într-o postfață cu iz metaforic, intitulată Colocviu imaginar, considerând intuiția esențială pentru un comentator de literatură. Ideea și-o susține și în celelalte cărți, în Oglinzi paralele (1967), Prezențe poetice (1968) și mai ales în Destine și valori (1974). Această perspectivă nu este lipsită de îndreptățire, dar în momentul în
OARCASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288501_a_289830]
-
care, mai înainte, îl privise ca pe un reformator (dovadă, Corespondență între doi rumâni, unul din Țara Rumânească și altul din Moldova, din „Muzeu național”, 1836). Un diletant este N. în părerile lui despre folclor, dar unul cu bun-simț și intuiție. Considerând laolaltă aspectul muzical, coregrafic, etnografic, literar, împarte cântecele populare în mai multe categorii - cântecul ostășesc sau istoric, religios, erotic, de nuntă, cântecul codrului sau voinicesc. Ocazional, face și critică literară. A scris, cu un evident talent portretistic, prefețe, biografii
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
ca și Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și sociologică acută, de atitudini romantice și intuiție realistă. Abstrăgând de la sensul literar, figura eroului e romantică, Lăpușneanu e genialoid, plin de contradicții, un monstru moral [...]. Nuvela ar intra în rândul narațiunilor de asasinate italiene, de nu s-ar fi dat eroului principal o semnificație superioară. Lăpușneanu e
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
și să se bucure de descoperirile ei” (Tudor Vianu). Și în Istoria arheologiei, lucrare modernă, unică în literatura de specialitate de la noi, O., înrâurit de J. J. Winckelmann, face un periplu prin arta universală, în Antichitate și Renaștere, ghidat de intuiții sigure, bun gust și rafinament. În demersul său, întotdeauna un discurs îndrăgostit, se conturează lucruri scoase din încatenarea lor temporală și spațială, pentru a fi așezate într-o simultaneitate justificată originar, prin apartenența lor la tărâmul artei. Aflat la interferența
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]