10,578 matches
-
redută, în căutarea unui imposibil ajutor, cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și îl aruncară la trei metri. Craig rămase întins acolo unde căzuse, amețit de lovitură, dar conștient că nu fusese rănit. O auzi pe conducătoare, femeia masivă, din fața lui, rostind scurt comenzi: - Carla, Marion, Jane - dați fuga iute, luați jeepurile - izolați-i pe copiii ăia de oraș. Repede! Rhoda, fugi la poartă și deschide-o. Nancy, tu și cu mine vom sări gardul și-i vom urmări, vom vâna scrisoarea aceea. Olive, tu rămâi cu domnul Craig. Craig auzi zgomotul pașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de șovăială și ceață care zăcea ca un nor peste memoria lui. Acolo, imaginile luau forme nelămurite, gânduri fără contur și amintiri obscure ale unor zile de o întunecime de nedescris. Nu erau amintiri, ci amintiri ale unor amintiri. Era izolat pe o mică insulă a imaginilor de moment iar formidabila mare a uitării îl cuprindea de jur împrejur, presând din ce în ce mai tare, cu fiecare minut, cu fiecare secundă. Cu un oftat, lăsă ca presiunea și încordarea să se reducă în sinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de Comisionarul. E mai puțin închegată. Bătrânul Arhivar a trăit o viață întreagă închis în arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu au noimă decât pe dosare, un spațiu unde chiar și numele, ținuta sau înfățișarea sunt ridicol de fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ia proporții de fantasmagorie. Obosit de insomnia nopții precedente și de treizeci de kilometri făcuți pe jos în timpul zilei prin munți, călătoream într-o noapte cu lună plină pe capra unei trăsuri. În toropeala luptei cu somnul, vedeam în copacii izolați de pe marginea drumului femei uriașe, care veneau întru întîmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice - stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau cîtevasecunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-i aduc fructele cele mai frumoase, retrase parcă anume, ca-n poveste, pe vârful crengilor greu de ajuns; ne plimbam cu barca pe iaz, "ancorînd" pe la adâncuri, în umbra verde a sălciilor pletoase, ea în niște chioșcuri vii, care ne izolau de lume, ca să citim, să conversăm și să ne admirăm mutrele în oglinda apei, ori ca să prindem pește cu undița, așteptând în zadar ceasuri întregi să se miște pluta, în hazul peștilor sceptici la ispite; făceam praștii ca să vânăm vrăbii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-o pe când dădeam consultația medicală doamnei M.... Am întrebat-o din nou dacă, în adevăr, n-a răcit noaptea trecută pe drum. "Deloc. Nu știi că "femeilor nu li-i frig niciodată"? Cum era să răcesc?'' Pe urmă s-a izolat oarecum de noi, sorbind rar dintr-un ceai, potrivindu-și mereu pelerina, încercînd niște mănuși, deschizând în răstimpuri ochii mari - ca în fața unor surprize - gândurilor ce i se perindau prin cap, într-o solilocvie mută... La un moment, privindu-mă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
asupra bolilor nervoase. al tuturora, - tout ça va ensemble".1 Epiderma ei fină ilustra, în adevăr eclatant, generalizarea maestrului. Și cunosc destul de bine anatomia ca să știu că de la vârful degetelor piciorului și de la vârful degetelor mânii pielea se afinează treptat, izolând tot mai puțin pulsația vieții. Când a venit în cerdac, mi s-a părut curios că-i simplă și naturală, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic... Dar de unde putea să știe, ba încă să și realizeze, ceea ce se întîmplase
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
les amoureux sont ridicules" (Op. cit., p. 68). Putem vorbi, cu nuanțările de rigoare, de complexul ridicolului, ce comportă două laturi: motivul neputinței și motivul nepotrivirii. Aceste motive apar chiar la nivelul textului, dar sunt depistabile și în profunzimea lui. Nu izolăm aceste motive de dragul inventarierii, ci pentru a le sesiza funcția estetică, rostul lor în roman. Complexul neputinței, al lașității. Încă de la început, personajul se considera un neputincios din pricina deosebirii de vârstă. Se simte bătrân, comunică aceasta și Adelei, incapabil de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Întârzierea salariilor, Însă muncitorii au tăcut...! Este pentru prima dată când am Întâlnit acest fenomen...! Dar, nu te necăji...! Nu voi abandona investigațiile...! Te voi urmări, În timp ce oamenii mei Îți vor fila orice mișcare Încât Îți voi paraliza orice activitate, izolându-te...! Dacă reușesc, ei bine, nimeni și nimic nu te mai poate salva...!” Fu rândul lui Tony Pavone să-l privească flegmatic. „Deci tovarășe Lct.Col. Tudose Ion, dai buzna În biroul meu, Îmi gonești beneficiarii, faci mare tărăboi ținându
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vopsite de adolescenți cu tot felul de mâzgălituri, din cele mai fanteziste. Străzile erau pustii, cu un aspect ce te credeai În Evul Mediu iar orașul luminat dar, suficient de pustiu având senzația unei carantine ce-l făcea să fie izolat de restul lumii datorită unei teribile epidemii de ciumă, ori cine știe ce alte teribile epidemii...! Perspectivele de viitor, reduse la zero. Puterea și milioanele de dollary le avea din generație În generație numai anumite familii și persoane. Ca să devii milionar peste
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
du-te și Îți aduc o ceașcă de cafea. Plecă, gândindu-se cum a fost manevrat să-și abandoneze poziția. Înfrânt printr-o tactică superioară. Ca Pompei sau Labienus de Cezar. N-ar fi trebuit să părăsească orașul. Acum era izolat de bază. Și cum avea să ajungă la Elya, care avea nevoie de el azi? Ridicând receptorul În cabinet ca să sune la spital, auzi tonul de ocupat pe care Shula Îl primea de la gara Penn Central. Răbdare, așteptare, acum erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
divorț sau să suporte o mamă ca ea ? Îi iubesc, John, a spus Alice. Știu că-i iubești. Întotdeauna am încercat să-i protejez, să nu afle cum mă simțeam, dar, în felul ăsta, n-am reușit decât să mă izolez și mai tare. Am ajuns să mă prin în interiorul ... meu. Era ca și când aș fi trăit într-un tunel și tot ce spuneam se întorceam la mine cu ecou. Și era așa de întuneric. Alice ... Știu. Iar am început să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să ne așezăm în fața lor. Așa nu are cum să nu te vadă, mi-a spus mai mult în șoaptă. Pare o tipă de treabă și tu ești la fel. Celălalt tip se așeză în spatele Creței și părea trist fiind izolat de mica sa gașcă. Dirigintele începu să ne vorbească. Era un tip tânăr, de douăzeci și opt de ani, cu plete lungi de parcă ar fi făcut parte dintr-o trupă rock și nu din colectivul de profesori, cu ochi albaștri și priviri
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mă simt mai puțin stingher. Afacerile mele păreau să prindă contur pe după draperia ce se ridica În acest vestibul slab luminat. Chiar În stînga se afla o bucătărie care era și sufragerie În același timp. Urma apoi camera de zi, izolată printr-o draperie groasă. Următoarea cameră pe dreapta, cum priveai dinspre vestibul, părea a fi dormitorul. De cum intrai În camera de zi, primul lucru care-ți atrăgea privirile era flacăra albăstruie care pîlpîia, rotundă, În soba cilindrică cu gaz. În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
secundă de răgaz să mai zic ceva, directorul se ridică brusc de pe scaun și Împinse cu mîna, lovind În același timp și cu piciorul, ușa furniruită, prinsă prost În balamale. Prin deschizătură, care dădea spre un birou plin de praf, izolat de rest printr-o singură placă din lemn, strigă: — Tashiro ! Tashiro ! Vino-ncoace repede! Își șterse broboanele de sudoare de pe cap cu palmele pe care și le trecu apoi peste turul pantalonilor. Oare cîtă Încredere puteam să am Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sacrul mai era și femeiesc, nu doar așa cum a fost el confiscat cu vremea, doar de către nepurtătorii și nedătătorii de viață (notă cultă: Mary Daly). Am cam scăpat caii în păpușoi cu satul. Dar eu nu cred că putem să izolăm țăranii care suntem de toate celelalte percepții. De exemplu, de percepția ta sosit în satul unde fuserăm după Paște. Prima zi ai cam zăcut. Căscai câte o geană și ne ziceai lui Tiberică și mie : „Măi, am fost cu udatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
revoluționar și buticul aferent; alții nu vor să fie deconspirați, iar alții se tem să nu fie arătați cu degetul. Din gușile lor, toți secretă aceeași iluzie lăptoasă. Eu ce pot să fac aici, măi frate? Mai nimic, decât să izolez perioada asta „istorică” și să înfig în ea un par cu o tablă: „Trecut radioactiv! Pericol de contaminare!”. N-are rost să-ți mai povestesc tot ce s-a întâmplat în noaptea aia chinuitoare, la care mă gândesc câteodată, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și joi am fost la departament cu un efort teribil și frustrant. Nu am putut citi, nici lucra la textul pentru conferințele din ianuarie, nici gândi, nu m-am putut bucura de nimic. Și, în plus, trebuie să stau foarte izolată de alți oameni (minus Adi), ca să nu le dau virusul. Deja am ajuns la un prag de (in)toleranță. Am citit două romane din care am uitat aproape tot. Și cum le cheamă. Cred că îmi pierd răbdarea dacă ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
În seara aceea, seara zilei când tatăl său trimise scrisoarea prin poștă judecătorului, ea își aminti, mult mai pregnant ca altădată (jocuri în care viața ne aruncă), plimbările cu el și cu sora ei de-a lungul șirului de sălcii izolate în singurătatea câmpiei, iazul... „Au trecut 20 de ani de când a plecat de aici, își spuse, iar 20 de ani sunt o viață. Înainte mai venea în vizită, dar foarte rar, acum n-a mai venit de 7 ani, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Mama a albit de tot; se vaită de oase, de bătrânețe, vederea i-a scăzut. La televizor, privește totuși cu oboseală; uneori nu poate. Și iarna, cum e acum, ninge și îngroapă, știi bine, ulițele în zăpezi. Atunci totul e izolat, părăsit, aruncat la marginea lumii. Tu ai ajuns la oraș; s-a desființat judecătoria, dar oricum ajungeai într-o zi. Destinul tău. Eu am rămas aici. Tata s-a dus. Sora a plecat, Ana și ea - s-au măritat amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu vrei să te măriți cu mine, vrei să mergi cu mine în vacanță? — Nu știu, am zis. Va trebui s-o întreb pe Jacqui. —Proba de foc, a fost concluzia lui Jacqui. Ar putea să fie un dezastru absolut, izolați într-o țară străină, fără să aveți ce vă spune. Eu aș zice, du-te. I-am spus că o să merg cu condiția să nu mă ceară nici măcar o dată în căsătorie. Ne-am înțeles, a zis. M-am dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
înveselească. Capitolul 15tc "Capitolul 15" Am primit un alt mail de la Helen. Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Slujbă! Prima zi de filare a Dettei Big. Stau înțepenită după gardul din grădina din spatele casei ei enorme și izolate din Stillorgan, cu binoclul ațintit asupra dormitorului ei. Are în jur de cincizeci de ani, un fund rotunjor, balcoane mari, un decolteu generos. Păr blonduț cârlionțat până la umeri, bigudiuri de plastic Carmen, din acelea care trebuie încălzite. Purta pantofi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fost spuse de atunci încoace. Istorisirile astea nu începeau toate la fel. Cele ale mamei vorbeau mai întâi despre foamete și neliniște. — Încă din primele zile ale anului, spunea ea, zăpezile căzute întrerupseseră accesul pe puținele drumuri cruțate de asediatori, izolând complet Granada de restul țării și mai ales de Vega și de munții Alpujarras, la sud, de unde încă mai ajungeau până la noi grâu, ovăz, mei, ulei și stafide. În vecinătatea noastră, oamenii erau speriați, chiar și cei mai săraci; cumpărau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
doua zi după intrarea regelui și a reginei în oraș, iar tata ne-a povestit că fusese tratat cu mai multă considerație decât dacă ar fi fost un oaspete princiar. La Santa Fe, tovarășii lui și el însuși nu fuseseră izolați într-o închisoare; se puteau duce la piață și se puteau plimba uneori în grupuri mici pe străzi, însoțiți totuși de gărzi care aveau sarcina de a-i supraveghea și totodată de a-i apăra de accesele de furie ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]