8,051 matches
-
un gâlgâit. Cu bruschețea unei descărcări electrice, fața i se făcu albastră. Chiar și de pe rândurile din spate oamenii vedeau cum oxigenul Îi părăsește sângele. Rozul i se scurse pe frunte, pe obraji, pe gât. Mai târziu, Obiectul Obscur se jură că Maxine se uitase la ea cu un fel de implorare În ochi, că văzuse lumina pierind din ochii lui Maxine. După spusele doctorilor Însă, acest lucru probabil nu era adevărat. Înfășurată În roba ei Întunecată și Încă În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nici una dintre voi nu-i pe stop, spuse Rex. ― Rex! protestă Obiectul. ― Băi, vorbesc serios! Urșii Îl miros. Eram o dată Într-o tabără În Yellowstone și o femeie a fost omorâtă. Urșii grizzly simt mirosul de sânge. ― Nu-i adevărat! ― Jur! Mi-a spus un tip pe care-l cunosc. Era ghid al organizației Outward Bound. ― Păi, nu știu de Callie, dar eu nu sunt, spuse Obiectul. Se uitară cu toții la mine. ― Nici eu nu sunt, am spus. ― Atunci cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o lumânare pentru Callie. Ia mai multe. Ridică din umeri. ― N-are ce să strice. Dar după ce Tessie plecă, scutură din cap. ― Ce-i cu mine? Să aprindă lumânări? Doamne ferește! Era furios pe sine că alimentase o așa superstiție. Își jură din nou că mă va găsi, că mă va aduce Înapoi. Într-un fel sau altul. Avea să-i iasă În cale o ocazie și atunci Milton Stephanides n-avea s-o lase să-i scape. Grateful Dead veniră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mâna cui? A unui Allston? Chicoti ușor, amuzat chiar. Împăratul nu a murit. Este cât se poate de viu. Allston? Nu știi? Nu. N-ai de unde, bineînțeles. O veche răzbunare ce așteaptă să fie împlinită de secole. Mara Allston a jurat ca unul din urmașii ei să pună capăt zilelor urmașilor lui Biostir, voi, familia Felix. De atunci vă urmărește și de atunci îi scăpați. Pe Ministru îl cheamă Allston. Știai? Nu. Într-un fel, revoluția începea să fie descifrată de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mama acasă? Nu se înspăimântase când văzuse că lipsesc? Sau nu se mai întoarse? Dacă eram orfan? Ce gânduri deprimante! Un zâmbet triumfător înflorise pe chipul lui Vladimir, dar pierise atât de repede de pe fața sa albă, încât puteam să jur că nu surâse. Am tot dezbătut problema timpului. Câtă vreme ne-am plimbat pe cărările pline de întuneric ale grădinii și am admirat frumusețea florilor ce în curând nu vor mai fi, am ajuns la concluzia, și eu și Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
uitat să nu-mi lipesc ochiul de lunetă? La naiba! De fiecare dată uit! O tresărire a celor de lângă mine mă aduse înapoi. Pe monitor, lunetistul părea să fi încremenit. Parcă nici nu-și dădea seama că fusese împușcat. Puteam jura că era o statuie în imagine, nu un lunetist antrenat al Guvernului. Apoi începu să se miște ușor. Din ce în ce mai repede cădea spre podeaua blocului, iar în momentul în care o atinsese cu o ușoară bufnitură, sufletul său părăsi trupul. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
colegilor și câte se făcuseră pe seama sa! Câți prieteni nu dobândi el acolo și câte cunoștințe! Era trist să-și vadă "casa" la mâna unor monștri de metal. Aceștia trăgeau fără încetare și monolitul se mai scutură un pic. Putea jura că vibrațiile sau sunetele exploziilor se auzeau până la el, purtate de vânt. Ajunseră și ceilalți. Se uită în jur, încercând să-și dea seama de poziția lor. Trebuiau să fie în Turnul Vechi, un stâlp antic care se înălța spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făcut În fiecare zi? Se plimbau cu un pas nonșalant. Din cînd În cînd, se opreau, nu că ar fi obosit, ci pentru a privi un copac, o casă, un efect al luminii sau un chip. Ar fi putut să jure că se aflau la Vichy de o veșnicie, deși era abia În a cincea zi. Își făcuseră deja un program, respectat cu minuțiozitate, ca și cum asta ar fi avut vreo importanță, iar zilele cuprindeau cîteva ritualuri pe care le Îndeplineau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
tot atîta imaginație cît gust pentru bijuteriile false, dar pretinde că, ajungînd la colțul străzii, adică la intersecția bulevardului La Salle cu strada Bourbonnais, aproape că s-a ciocnit de un bărbat. Nu putuse să-l vadă apropiindu-se, și jură că individul a tresărit, apoi a dus mîna la față, ca și cum n-ar fi vrut să fie recunoscut. — Și l-a recunoscut? — Nu. Dar a spus că l-ar recunoaște dacă ar fi adus În fața ei. Era foarte Înalt, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
tot să mai scapi de ei. Era o femeie frumoasă, părea mai tînără decît era și Își expunea În salonul mic formele provocatoare. Purta o rochie de culoarea focului, atît de subțire, Încît se vedea prin ea, și ai fi jurat că Încă mirosea a mare. — Am primit telegrama ieri-seară. Lucian s-a descurcat să găsească locuri la primul avion spre Paris. La Orly, am urcat În mașina noastră, pe care o lăsasem acolo la plecare. Presupun că e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
murise, dacă avusese un accident. — Și n-a vrut să vă răspundă? — Era mai calmă decât mine. Mi-a amintit de Înțelegerea noastră. — Promisiunea să vi-l va prezenta pe băiat când va Împlini douăzeci și unu de ani? — Da. Și eu jurasem că nu voi Încerca să iau legătura cu el. — Vă trimitea vești despre el? — Cu multe detalii. Primii dinți. Bolile copilăriei. Doica angajată Într-o perioadă când se simțea slăbită. Apoi școala. Îmi povestea viața lui aproape zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
suspină: — În doi, noaptea ar fi trecut mai repede. — De ce nu m-ai chemat? șoptește Livia cu glasul sugrumat de emoție. Își îngroapă fața în faldurile togii. — Cum aș putea sta măcar o clipă liniștită, când te văd în con jurat de atâția dușmani care nu se mai potolesc? Bătrânul principe ridică din sprâncene a mirare. Livia do rește să obțină de la el ceva extrem de important, dacă a început așa. Își încrețește fruntea încercând să-și dea seama despre ce poate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ceva legat de bastardul lui Nero... Ochii i se umezesc fără voie. Numai Scribonia, sigură de lo cul pe care-l ocupa în inima lui, nu i-a cerut niciodată nimic. Doar atunci când a plecat și l-a pus să jure... Nu, băiatului îi e mai bine acolo unde este. Deși tare mult și ar dori să-l mai vadă măcar o dată înainte de a închide ochii. Are zâmbetul maicii sale... Se scutură ca zgâlțâit de friguri. Privirea iscoditoare a Liviei îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cetățeniei romane. Cine să fie? își mușcă intrigat buzele, scărpinându-și dubitativ bărbia. — Nu pretind să plecăm urechea la tot felul de minciuni și să luăm drept bune, cu o totală lipsă de răspundere, tot ce pretind delatorii... care se jură că au văzut cu ochii lor și au auzit cu urechile lor tocmai ce n-au văzut și n-au auzit, mânați de ură, mituiți de dușmanii celor pe care-i acuză sau, dimpotrivă, pentru că nu li s-a cumpărat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
piept. Își înalță apoi fruntea și reia bătăios: — Mai este unul, Iunius... — Care Iunius? — Un libert, se grăbește în fața privirii severe a împăratului. Înțelege într-o străfulgerare că principele nu se interesează al cui libert este. Semn rău! Se panichează: — Jură că Libo a stăruit pe lângă el ca, prin descântecele sale, să cheme umbrele trecutului... — Și Iunius ăsta al tău face astfel de mărturisiri compromițătoare, fără să-i treacă prin minte că el va fi primul acuzat de vrăjitorie? îl întrerupe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu se poate atinge, chiar dacă îi este subordonat din punct de vedere religios. — Pe zeii cei sfinți, de te vei face vinovată, voi fi silit să te biciui goală. Ce să-i faci? surâde Occia șters. Marele Pontif nu se jură ca toți oamenii pe capetele copiilor săi, ci pe cele ale zeilor, căci statul este familia sa. Regele Sacrificiilor adaugă cu voce joasă: — Acoperită numai cu o pânză, într-un loc întunecos. După glas se vede că-i displace ceea ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Întruchipează doar spaima de trecut. M-am plictisit, se jeluie Asinia. O smucește nervoasă. — Mi-e rău... Refuză să-i asculte văicărelile. Se gândește la rex și la pontifex. Poporul a fost cel care - setos de libertatea proaspăt cucerită - a jurat să lupte pentru ea și să nu mai îngăduie niciodată la cârma statului un alt rege, ca nu cumva mai târziu să fie momit din nou cu tot felul de daruri sau făgăduieli mincinoase. Exista totuși o singură problemă. Regii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nimeni nu-și mai pierdea atunci vremea să te întrebe dacă ești cetățean sau nu. Odată capturat, sfârșeai pe cruce. Simte lângă el rânjetul plin de satisfacție al lui Ganymedes. — La mare ananghie trebuie să fi fost, dacă i-ai jurat lui Vit te lius ca la un simplu cuvânt de-al lui să suferi, fără să cârtești, focul, bătaia, chiar și moartea. Nici milă, nici compasiune în glasul său. Hohotește mai departe de unul singur: — Vezi c am avut dreptate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
scuipă în sân. — Dumnezeul cel Atotputernic mi-e martor că nici capul meu nu e atât de țeapăn pe umeri încât să nu se rostogolească dacă s-ar întâmpla o astfel de nenorocire. Pusio îl privește bănuitor: — Pe cine ai jurat? N-am mai auzit numele acestui zeu. În acest moment, flacăra care arde în lucarna din perete pâl pâie violent. Următorul curent de aer o stinge. Întunericul îi ia pe amândoi prin surprindere. După o clipă de uluire, Rufus își
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se tem de el, căci cruzimea și viclenia lui sunt arhicunoscute. Dar atât ei, cât și el au întotdeauna ușa deschisă la împărat. Îi îmbrățișează pe gladia tori cu o privire plină de tristețe: — La începutul spectacolului, Drusus s-a jurat că dacă cumva vreo trapă sau vreo mașinărie nu funcționează cum trebuie, o să-l aducă pe vinovat în arenă să se lupte cu fiarele sau cu voi, profesioniștii. Gladiatorii vuiesc, indignați: Noi suntem luptători, nu criminali! — Măcelar e el! Un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la Rhodos. Mare scandal, din câte a auzit. Decesul neașteptat al uneia dintre vestale a necesitat găsirea urgentă a unei înlocuitoare. Cum nici o familie patriciană nu s-a învoit să-și dea fiica, Augustus s-a mâniat peste măsură. A jurat că dacă una sau alta dintre nepoatele sale ar avea vârsta convenabilă le-ar oferi el însuși zeiței. Surâde amuzat. Agrippina, mai treacă-meargă, înfumurată și țâfnoasă cum e, s-ar fi potrivit, dar Iulia cea mondenă... Încearcă să-și imagineze
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a orientat către Lisa. ― Îl cheamă Nick Hanson, are treizeci și trei de ani, e singur și îl iubesc, suspină Lisa visătoare. Doamna Lisa Hanson. Ce ziceți? Domnul Nick Hanson. Doamna Lisa Hanson. ― Cred că s-ar putea să exagerezi un pic. Jur că nu vreau să fiu rea, doar că am mai văzut asta de atâtea ori înainte și știu exact ce se va întâmpla. După prima întâlnire Lisa o să vină acasă și o să-și petreacă toată seara desenând rochii de mireasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a făcut-o, mă lămurește Geraldine, deci nu este chiar meritul meu, eu doar i-am spus să adauge șuvițele blonde, să schimbe rujul, și ți-am ales un trup. Ce crezi? ― N-aș fi crezut. N-aș fi crezut, jur că niciodată n-aș fi crezut că aș putea arăta vreodată așa. Nu-mi pot lua ochii de la poză. Vreau s-o măresc și să mi-o lipesc pe față, să le arăt oamenilor că sunt frumoasă, să le arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mers pe romantism. Ca și cum ar vrea să-mi confirme asta, dă drumul la muzică și atunci din fiecare colț al camerei ies sunete delicate, sexy și pline de pasiune. ― Boxe stereo, explică el, când realizează că eu mă uit în jur încercând să-mi dau seama de unde vine muzica. Costă al naibii de mult, dar merită, pentru efect. Pot să pun pariu, mă gândesc eu, dar desigur că n-o spun cu voce tare. Oricum, când mergem în bucătărie, nu mă pot abține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ușor încordată. ― The Pepper, îi spun eu. A fost fantastic. ― A, spune Brad, pe un ton precipitat. ― Ai fost acolo? întreb eu. ― Asta e o întrebare-capcană? întreabă Brad, punându-și prosopul jos. Poate că sunt eu nebună, dar aș putea jura că a pălit, pe sub bronzul lui de aur. ― Ce naiba vrei să spui? întreb eu, încercând să-mi dau seama dacă a pălit cu adevărat, și dacă da, de ce. ― Știi că am fost acolo, spune el cu precauție. ― Nu, nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]