13,725 matches
-
că e și ea amărâtă ! Că io știam ce pâine amară mănânci dacă ajungi orfană ! Cum zic asta, parcă și văd iarna când a murit mămica. Odat-aud vântu d-afară că suflă, și năuntru frig, frig și întuneric, gaz la lămpi, nu, lumânări, nu, numa candela ce mai arde, că ce-i ?, câteva luni, nici atât, de când s-a prăpădit biata mămica. Și cum mă rup din somn când aud bătaia-n geam, haidi, Vico, haidi, fată, scoală, și cum merg buimacă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și-l vom lua pe Niki de la madam Cristide ! Cât privește diagnosticul, din experiența mea, urinatul cu sânge, constipația, balonarea, toate îmi par simptome a... Dar veți avea oare puterea să suportați diagnosticul ? Te-ai ghemuit în scaunul de dentist, lampa rotundă e aprinsă pe ochii tăi, ai mâinile reci de neliniște și îți e atât de frig ! Faci însă semne încurajatoare că vei avea puterea să suporți, pentru că doar de aceea ai venit la el : să te consulte și să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
i-au pus-o a doua oară. De atunci pare și mai grijulie să toarne sare și cenușă pe ghețuș. Ce-i prost e că pe urmă se cară pe tălpi în sală și, cu toată înghesuiala de acolo - aragazul, lampa veche cu gaz, dormeza, mașina de cusut Singer, scaunele, bufetul, lavoarul, cutia cu creme și perii -, e mai mare chinul să tot faci curățenie. Dacă mă gândesc așa, parcă aș înțelege că vrea să scape dintr-odată de lucruri. — Numa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aia. Cozile fac parte din peisaj și găsești astfel de realizări mărețe În fața oricărei alimentare, aproape la orice oră... oamenii au la ei sacoșa aia greu Încercată, o pipăie neliniștiți În buzunar, de parcă i-ar fi făcut farmece. Nu e lampa lui Aladin, nu iese nimic din ea dacă o mîngîie. Uneori poate să treacă și o săptămînă fără să o folosească. Întoarce-te puțin În timp și vino pînă aici, la alimentara din colț, să vezi cum cazi din paradis
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
E atît de evident că e doar un lingău care se ține aproape de pelican ca să culeagă ce-i cade din cioc, Încît nu prea sperie pe nimeni. Se apropie de locul de fumat și iese din conul de lumină al lămpii de la intrare. E momentul În care cineva trece iute pe lîngă mine și Îi trage un pumn fulgerător, direct În falcă. Veteranul se dă doi pași Într-o parte și se răstoarnă peste gardul viu, rămîne din el doar o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu salvarea. Amintirile sînt destul de confuze. Îmi amintesc că m-a cusut un medic micuț (sau era Înalt?) și pleșuv (sau avea o claie dezordonată?), Îmi amintesc saboții lui albi (avea saboți?). Îmi amintesc că am văzut cu ochiul stîng lampa pe care mi-a băgat-o În față, după ce a reușit să-mi dezlipească pleoapele umflate, pe care se Închegase sîngele (asta e adevărat, nu am cum să Încurc așa ceva). Apoi mi-a cusut arcada. Îmi amintesc că un craniu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Închis, așa că nu mai schimbă nimic - vatmanul le cere pasagerilor să coboare cu o stație mai devreme, fără alte explicații. Coboară, Împreună cu ceilalți călători, și pleacă mai departe pe jos. E deja Întuneric și primăria a uitat iar să aprindă lămpile stradale, și așa chioare. Oamenii vorbesc ciudat, e plin de milițieni care Împrăștie mica mulțime. Se strecoară prin parc fără să Înțeleagă ce se Întîmplă și În 10 minute ajunge la prietena lui, aproape lac de sudoare. Nu știe dacă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Întrebare: cam cît de altceva poate să Însemne binele țării, de la om la om? Na, mai dormi dacă poți. O stare de iritare aspră, țepoasă, Îmi Învîrte creierul, În timp ce urmăresc jocul de umbre filigranate care vin prin fereastră, proiectate de lămpile din grădină. E trecut de ora două, mă zbat În infernul dintre somn și nesomn și pentru cîteva minute bune am senzația că sînt În spitalul din Caracal. Am senzația că se aude televizorul de la Revoluție, undeva pe hol, anunțînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Se așezară să bea ceva împreună cu Alex. Exista o anumită schemă a timpului petrecut acolo, un tipar simfonic sau mai curând o parabolă temporală, în locuri bine definite; asemenea lucruri calmează spiritul. Bovindourile salonului de la primul etaj dădeau spre grădină. Lămpile erau aprinse, dar draperiile nu fuseseră împreunate. Brian își ținea paharul cu suc de mere în cupa ambelor mâini, asemenea cuiva care duce o luminare, într-o procesiune. Uneori i se întâmpla să bea și alcool, dar din ce în ce mai rar. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru că îl prefera, și pentru a lăsa liberă o „cameră de oaspeți“ normală. Deși primeau foarte rar oaspeți, întrucât Brian îi detesta, Gabriel își dăduse plăcuta osteneală de a face camera de oaspeți atrăgătoare, alegând „cărți speciale pentru musafiri“, aranjând lămpi pentru citit, hârtie de corespondență, și așa mai departe. Când sosise Ruby, Gabriel nu reușise să găsească nimic important să-i dea de făcut. Spălase de mult vasele de la micul dejun și făcuse curat în sala de baie. Doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pretinse că ar fi fost vorba de o vizită de curtoazie, presupusă a fi o surpriză sau măcar incertă în ce privește scopul. George nu spuse nimic. Rozanov îi spuse „Intră“, iar George îl urmă în cămăruța întunecoasă din spate. Rozanov aprinse lampa. În afară de momentul șocului când îl zărise la Băi, George nu-și mai văzuse vechiul profesor de câțiva ani și (după cum observă mai târziu, pentru că la început fusese prea împietrit de emoție), Rozanov se schimbase mult. Se îngrășase, mișcările îi deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca și patul, își va ține hainele. În camera de zi, de la parter, sau poate că în cel de-al doilea dormitor, pe care Alex îl transformase în cameră de lucru, cu un birou din lemn de stejar și o lampă cu abajur din sticlă plumbuită, o să-și scrie cartea cea mare. Serile, când va fi ostenit, va sta de vorbă cu Alex, la început, vor evoca trecutul, pe urmă vor discuta și despre altele. Mai departe de acest punct, Alex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Își spuse: „O să mă duc la Emma, să-i povestesc“. Când Tom ajunse la ușa dormitorului său, simți cum energia aceea ia forma agonizantă a unei nevoi deosebit de stringente. Zburând pe deasupra pământului, dădu buzna în camera lui Emma. Emma, cu lampa de pe noptieră aprinsă, se reapucase de citit. Îl văzu pe Tom și își scoase ochelarii. Tom spuse: — Emma, ah, Emma! Fără să zică nimic, Emma dădu la o parte așternuturile. Tom, încă pătruns de imboldul său covârșitor care îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sală mare, tenebroasă, ca un hol, plină de tot felul de vechituri. Sala era, fară îndoială, părăsită, și Alex își dădea seama că nimeni nu mai pătrunsese acolo de multă vreme. Mese, scaune, cuti, mormane de diverse obiecte, etajere pentru lămpi, ceasornice stricate, zăceau talmeș-balmeș, iar în mijlocul încăperii se afla un gramofon de modă veche cu o pâlnie uriașă. Alex, privind de sus în sala pustie, tăcută, întunecoasă, se simțea cuprinsă de o frică îngrozitoare. Își spunea: „Dar nu exista o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de perfectă afecțiune cu fetița lui Hattie? Înclinat cum era spre melancolie, existau totuși momente când John Robert Rozanov uita cu totul că era bătrân. John Robert clipi în lumina domoală, noroasă, a camerei în care nu fusese aprinsă nici o lampă și în care pâlpâia și fâsâia alene flacăra roză a focului de gaz. Observă uimit cât de mult crescuse Hattie. Nu o mai văzuse de aproape un an de zile. Își spuse: „Deci încă e în creștere?“. Se uită fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
avea impresia că inima îi fusese rănită și cicatrizată, vibrând toată de un amestec de bucurie și suferință și teamă. Valerie Cossom și Nesta Wiggins, care redactaseră un „Manifest pentru libertatea Femeilor“, strigară din capul scării să li se aducă lămpi, pentru că afară se întunecase - fusese iarăși o zi ploioasă cu un cer greu, gălbui. Dominic Wiggins, părăsindu-și lucrul, pe care oricum nu-l mai putea continua, urcă la fete cu două luminări aprinse. Își adora fiica, dar ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la iveală picturile lui Ned Larkin. Hattie îi înmână lui Tom paharul și luă și ea unul. Apoi i se adresă: — Te rog, ia loc. Se așezară amândoi pe scaunele de bambus cam instabile, ornate cu perne colorate. Nu aveți lămpi cu gaz aici? își continuă Tom conversația. Sunt foarte utile în asemenea ocazii. Nu cred să fie, răspunse Hattie și apoi adăugă, după o pauză: Cred că îl cunoști pe bunicul meu. Da, l-am întâlnit o dată. O singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu pot să intru, spuse Diane. N-am fost invitată. Cu toate acestea îl urmă pe preot în grădină. O luară pe cărarea umedă ce se strecura printre copacii și arbuștii dinspre zid și, pe măsură ce înaintară, văzură Papucul cu toate lămpile aprinse revărsând o baie de lumină peste iarbă. Pe la marginile bălții de lumină și, intermitent, în centrul ei, roiau, tălăzuiau o sumedenie de oameni, unii în costume medievale, alții mascați cu capete de animale, și alții purtând lampioane aprinse (din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înspăimântă. Preferam de o mie de ori să locuim la Londra. Urăsc locul ăsta! Presimt că cineva o să încerce să intre în casă. — Foarte bine. Fetele alergară din cameră în cameră, aprinzând toate luminile. Stai, în dormitorul meu să lăsăm lămpile stinse ca să putem privi pe fereastră. Ce zgomot fac! Poate că-i ceva în legătură cu bâlciul. — Doar n-au mutat bâlciul aici. Toți au capete de animale. Pearl, ăsta-i un fel de atac... Nu fi proastă. — Asta este, își bat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
capătul ăsta al grădinii și vin mereu tot mai mulți oameni, pe poarta din spate. — Hattie, nu intra în panică... — E absolut scandalos. Să tragem toate storurile! Alex se întoarse de la fereastră, speriată și mânioasă. În salon ardea o singură lampă, în capătul din fund, dar cea mai mare parte a încăperii era cufundată în penumbră. Ceva se rostogoli pe covor, în fața ei, și Alex scoase un mic strigăt de spaimă. Se îndreptă spre ușă și aprinse toate luminile din salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei splendoare. Covorul moale, cafeniu, de pe trepte, bine curățat de Ruby, strălucea ca nou-nouț. Alex se îndreptă spre piciorul scării și strigă: „Ruby! Ruby!“. Nici un răspuns. Strigă încă o dată, speriată de tonul propriei ei voci. Nici un răspuns. Mai aprinse câteva lămpi și în celelalte încăperi. Ruby nu era nici în bucătărie și nici în camera ei. Alex se duse la ușa din spate, larg deschisă, și se uită în grădină. La oarecare depărtare, văzu lumini și siluete mișcându-se și auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nutrea față de el o rea-voință agresivă. Așadar, întreaga zi de miercuri și cea mai mare parte din ziua de joi nu ieși din casă, iar când se întuneca, trăgea cu grijă draperiile grele, căptușite, și nu aprindea decât o singură lampă, ferită, în spatele casei. Miercuri noaptea se culcase devreme și o visase pe Fiona Gates (îl rănise aluzia injurioasă pe care o făcuse Rozanov la adresa mamei lui). Fiona îi apăruse în vis în chip de fantomă cu părul lung până la glezne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de lână scoțian care se mototolise, adunându-se în movilițe și vâlcele. Pe o măsuță murdară de abanos, se găseau o sticlă de vin și una de whisky, ambele deschise, și două pahare. Draperiile de catifea fuseseră trase și două lămpi cu abajururi franjurate difuzau o lumină roză, molcomă. În cămin ardea un foc mic, la gaz, cu o flacără trandafirie. Tom, mișcându-se prudent, se împiedică de un hipopotam de piele și, retrăgându-și iute piciorul, călcă într-un coș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
senzații total profane. Draperiile necăptușite, cumpărate de predecesorul său, erau trase, și își expuneau desenul de crizanteme uriașe prin care pătrundea lumina lividă, ploioasă, a unei seri se sâmbătă. În casă plutea o lumină domoală, gălbuie. Într-un colț, o lampă slabă ilumina icoana calmă, strălucitoare, care reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui, statuia lui Buddha Gandhara medita cu pleoapele plecate și buzele ușor țuguiate. Fața de o austeră frumusețe îmbina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușă, netezindu-și părul din mers. Afară se găsea George McCaffrey.PRIVATE — Poftim înăuntru, îl invită părintele Bernard. După o privire aruncată lui George, își spuse: „Asta-i!“. George îl urmă pe preot în birou. Părintele Bernard mai aprinse o lampă. — Ia loc George. Acolo, pe canapea. George se așeză, apoi se ridică din nou și se îndreptă spre bibliotecă; se uită la ea, dar fără să vadă cărțile. Era ceva jalnic în poziția lui, de parcă s-ar fi așteptat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]