8,145 matches
-
exterioare unui sistem. Este important nivelul la care se situează elementele reiterate: segmentul de suprapunere textuală poate fi restrâns, totuși semnificativ. Intertextul a primit interpretări diferite, în decursul diacroniei lui, în funcție de accentul pus fie pe autor (J. Kristeva), fie pe lector (M. Riffaterre), fie pe legătura dintre hipotext și hipertext (G. Genette) legătură/legare, în funcție de tipul de relație textuală (coprezență sau derivare). Demersul nostru se introduce cu discuția despre sacru (mit) și intertext, pentru a înainta apoi propunerea de înțelegere a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inclusiv pentru mecanismul intertextual, însă dificultatea rezidă din a stabili măcar aproximativ corespondentul, în configurația acestui mecanism, pentru divin. Există un pattern care suferă un fel de metempsihoză livrescă, de la o reeditare intertextuală la alta, luând forme diferite, în spatele cărora lectorul îl decriptează, cu mai mare sau mai mică dificultate. Termenul hipertext are dublu înțeles, acoperind și pattern-ul și variantele lui. Va trebui evitată confuzia conceptuală, prin termeni diferiți. Prima ecuație din sistemul simbolizării lumii sacre, analogia, este verificată în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
atrăgeau cugetarea ca un magnet e minune oare că pentru el visul era o viață și viața era un vis? (Eminescu: 2011, II, 35-36). (S6d) Două vorbe concluzive. Cine este omul adevărat al acestor întâmplări, Dan ori Dionis? Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întâmplărilor lui în lucrurile ce-l încunjurau; Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă a lui Théophile Gautier care colorează oarecum ideea aceasta [...]. (Eminescu: 2011, II, pp. 62-63). Componentă substanțială a constelației
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
false, care țârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie (Eminescu: 2011, II, 35). După cum o observație pertinentă (vezi citat supra) sublinia, sunt atâtea situații în care, în lipsa competenței lectorului, se pierde din dimensiunea hipertextuală a literaturii, deci și din literaritatea cărților. (S6g) Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
căreia și Intratextul răspunde celor patru Principii fundamentale ale mitului: 1. Model exemplar; 2. Repetare; 3. Ruptură a duratei profane; 4. Reintegrare într-un timp primordial. Și mai importantă este rezultanta acestor caracteristici: repetarea produce o tensiune aparte, cu proiectarea lectorului și a scriitorului, totodată, într-o dimensiune accesibilă numai pe această cale (similară, ca stare de spirit, reeditării specifice MER). 1. Model exemplar. Protagoniștii jocului intertextual, hipotextul și hipertextul, se situează în spațiul textual al aceleiași nuvele (intratext prozastic) sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
opune heterotaxa: modificarea poziției față de original. Cercetătorul francez operează o disociere extrem de importantă, în măsura în care heterotaxa pune în joc și mizează totul pe competența în lectura tabulară. Repetarea este completă numai dacă sunt parcurse cele trei etape ale realizării ei: "1 lectorul să recunoască prezența, într-un text, a altui text; 2 să identifice acest hipotext; 3 să măsoare distanța dintre hipotext și hipertext" 38. Atunci când este vorba despre reeditarea specifică MER, condițiile sunt satisfăcute numai în cazul actului deliberat, care ia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
funcție proprie, care este aceea de a reda, manifestă, structura mitului" (Durand: 1992, 413). În distribuția Principiilor fundamentale, ea joacă rolul cel mai important niciunul din cele patru nu s-ar aplica fără ea. Dar nu orice repetare intertextuală proiectează lectorul în mit. 3. Ruptură a duratei profane. Nu există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care acțio nează într-o dimensiune în afara diacroniei; istoria nu trebuie citită linear, ci, de o manieră tabulară, au loc avansări și reveniri halucinante. Identificarea unui segment inter-/intratextual comportă și un fel de eliberare de prezentul paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intratextual comportă și un fel de eliberare de prezentul paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a legii consecutivității. În acest punct, recunoaștem o axiomă a cugetării eminesciene și, totodată, unul din modelele exemplare ale intratextului prozei studiate: "Nu e adevărat că esistă un trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 43). 4. Reintegrare într-un timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui din registrul mitic. Este vorba despre contemporaneizarea lectorului / scriitorului cu illud tempus. Reeditarea nu este nici pentru MER totală: dacă ne vom gândi, de pildă, la evenimentele actualizate printr-un ceremonial, vom accepta realitatea că secvența derulată în altar într-o zi de duminică nu va fi identică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
explică predilecția pentru vechituri (cărți bizantine, basme). În paginile acestor cărți, Dan răscolea c-un fel de patimă. Eroul nuvelei reprezintă portretul scriitorului care intertextualizează caută să dezlege un proverb cu litere strâmbe. Autorul care face muncă de rescriere și lectorul care percepe fenomenul ca hipertextualitate (diferențiere asupra căreia atrage atenția Christophe Cusset) nu au același illud tempus la care se întorc prin repetarea intertextuală, dar amândoi trăiesc tensiunea efleurajului hipotext/hipertext : "Unde să stăm? aud un glas din centrul de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ilustra, însă, un raport de determinare, mai mult sau mai puțin vizibilă. Filiația presupune descendență și rotunjire stilistică dinspre idee spre manuscris, variante, apoi text final (publicat sau nu). Legătura dintre hipertext și hipotext se dovedește atipică, în sensul că lectorul pornește dinspre varianta ultimă și înaintează din aproape în aproape către izvor, însă perfecționarea unei imagini artistice sau a alteia se conturează dinspre hipotext către hipertext. 4.2.2.1. Sărmanul Dionis și variantele Sărmanul Dionis-Umbra mea În urma lecturii nuvelei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
drumul spre altă dimensiune, hipertextul accentuează asupra caracterului ezoteric ("cartea cea veche cu buchiile neclare și cu înțeles întunecat"), în timp ce hipotextul întărește nuanța de vechime. Nuvela Sărmanul Dionis luminează slab, dar ispititor cartea, în timp ce varianta Umbra mea încearcă să îndepărteze lectorul și să minimalizeze tautologic rolul manuscriptului. Într-un impuls de onestitate, varianta Umbra mea inversează rolurile, în sensul că naratorul nu apare ca un nepriceput "visătorul Dionis" din opera publicată -, el inițiază umbra și-i descrie tot scenariul ascensiunii selenar-para
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
teza filosofică dezvoltată narativ convinge cititorul. Varianta pare expeditivă, nici măcar schița textului final. Contragerea, ca să utilizăm un termen eminescian predilect în proză, nu vizează scenariul, ci descrierile care înaintau în nuvela publicată firul epic (nu îl întrerupeau). Din acest motiv, lectorul nu simte absența vreunui episod important, ci a jocului narațiune-descriere care potența suflul dramatic al experienței lui Dan-Dionis. Varianta nu este variațiune a operei, ci chintesența, livrată asumat, direct, pozitiv. (H2a) Părea c-o întreabă cugetând...părea că ea-i
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Paradoxul repetării rezidă din a combina un efort depus pentru desăvârșirea formală cu o exigență infinită. Repetarea nesfârșește textul 48. În spațiul prozei eminesciene, alegoria semiosis-ului este Archaeus. Istoria lui are, în varianta finală (aproape-operă), un preambul ironic-social în care lectorul zâmbește identificând figuri socio-profesionale despre ale căror nivel de înțelegere a lumii și atitudine (în dispunere oximoronică) nutrește aceeași părere cu autorul. În aceasta constă o nuanță a măștii lui Eminescu: un incipit de text prozastic care intuiește ce vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de revoluția einsteiniană: omogenitatea există, dar trebuie considerată la modul ideal, accentul se mută de pe conținutul Universului pe înfățișările sale fiecare observator trebuie să descrie Universul în propriul său sistem de măsură (lumea nu-i cumu-i, ci cum o vede lectorul). În ceea ce privește raportul parte/întreg, E.A. Milne deduce în cosmologia sa o dinamică și niște legi de determinare a forței, ceea ce înseamnă că acțiunea întregului asupra părților sale domină interacțiunea părților 68 "dealtfel, lumea a fost creată, iar prin creație, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
centripetală se risipește în schimbul multiplului și diferenței. Macrosemantismul desenului devine contradicto rial (s.a.)" (Crăciunescu: 2000, 72). Tensiunea dinamică pune în mișcare personajele eminesciene, le poartă dintr-o dimensiune în alta, apoi în rai și brusc pe pământ iar. Dar și lectorul este mânat de această dinamică și poate aici consideră criticul timișorean se ascunde explicația actualității paginilor eminesciene în secolul pe care Paradisul infernal și transcosmo logia l-a închis. 4.4. Intratextualitatea transauctorială Pentru a urmări timpul și spațiul din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi (Eminescu: 2011, II, 33). Păstrarea configurației argumentării de la hipotextul filosofic la hipertextul diegetic trimite la ceea ce în termenii lui Christophe Cusset se numește homotaxă. Ea facilitează vizualizarea, de către lector, a celor doi poli intratextuali și subliniază ralierea naratorului la teza kantiană, fie și trecută prin experimentele idealismului magic, german (H. Sanielevici apud Ioana Em. Petrescu). Repetiția este dominantă în raport cu diferența, aceasta din urmă marcată cel mult de registrele discursive
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu noțiune. Exprimarea "să fi fost scos din" este departe de natura discursului filosofic. Eminescu se folosește de condițional pentru a sugera o posibilitate oricând la îndemâna cititorului (de a extrage timpul din experiență); traducătorii secolului XX, prin conjunctivul perfect, îndepărtează lectorul de șansa de a încerca și el să înțeleagă empiric timpul. Între consecutivitate și succesiune, primul are un plus de nuanță efect-cauză (vezi subordonata consecutivă și raportul ei cu regenta), în timp ce al doilea rămâne doar cu ideea de înșiruire. Ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
35 Clasificările operate sau actualizate de Tiphaine Samoyault sunt disponibile în capitolul referitor la delimitările taxinomice ale intertextualității (infra). 36 Lucrarea se oprește la aspecte legate de referințe, chiar propune un paronim nou, util cercetării, dar pune la încercare vigilența lectorului jucându-se cu cifrele din referințele bibliografice (intertextualitate aplicată...): pentru citatul din articolul lui L. Jenny, se face trimiterea la pagina 226 din Poétique, în loc de 262; numărul Revue des sciences humaines dedicat "Citatului" este precizat ca fiind 169 în loc de 196
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
expresivă se accentuează în construcțiile în care, prin planul lor semantic, adjectivele sugerează existența unor cauze, agenți etc." (Irimia: 2012, 72). În contextul nuvelei a cărei lectură propunem, colț [...] painjinit exprimă nu atât vechimea, cât învechirea ca o invitație adresată lectorului de a participa la spectacolul eroziunii și al desubstanțializării. După căderea cortinei, va urma năruirea zăplazurilor. Semnul iminenței unui nou început de lume. 16 Pentru compararea ponderii cromatice a nuvelei, în opera publicată și în variantă, vezi infra, figura disponibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
texte ou un genre, une fois inscrits dans la mémoire, sont porteurs d'un capital variable d'autorité, évalué positivement ou négativement]. 87Alain Guillermou consideră această auto-parodiere o premisă hermeneutică înșelătoare. Căutătorul genezei interioare a poeziilor lui Eminescu direcționează atenția lectorului mai curând către relativitatea lumilor și a dimensiunilor, denunțată inclusiv autoironic [E foarte curios să vedem cum Eminescu își bate joc astfel, într-o măsură, de propria lui filozofie. Dar sub aparențe grațioase și amuzate, bucata ascunde o semnificație profundă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu practici ocult-inițiatice și ritualice -, Montresor rămîne în zona concretă, operativă, a noțiunii masoneria ca profesie ancestrală. Naratorul pretinde că are pregătire masonică, de constructor carevasăzică, și argumentează, arătînd o mistrie semnificativă, aflată întîmplă-tor oare? la el în acea clipă. Lectorul atent realizează că, de fapt, cel ironic, în circumstanțele de mai sus, e același Montresor, iar nu sărmanul Fortunado. Cu cinism, călăul îi arată victimei aici arma anunțatei crime, însăși mistria misterioasă. Defazat, Fortunado nu înțelege nimic și își confirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ori nu mason. Știm cu toții reacția "nătîngă" a lui Montresor de a-și arăta mistria! Masonul (autentic) se enervează pe bună dreptate. Zice "Glumești!" și își continuă, consternat, drumul. Ei bine, aici intervine secvența senzațională, cea care dă fiori reci lectorului atent! Conform lui William Morgan, răspunsul pe care "interogatul" simbolic asupra apartenenței sale la societatea secretă trebuie să-l dea e unul de inspirație biblică și sună în felul următor: "Așa să fie!" ("So mote it be!" în engleză). Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
insurmontabil relativism existențial. În această ecuație jamesiană se întîlnesc, simbolic, trei entități ale relației artistice: scriitorul (personificat de Vereker), textul (sugerat de personajul principal, în dubla lui variantă de conștiință reflectoare și, totodată, aparțină-toare a narațiunii) și cititorul (ascuns în lectorul neștiut, însă presupus, al întregii șarade). Din interacțiunea lor, iese universul epic, cu inconsecvențele și contradicțiile sale. Nu se ivește totuși, să recunoaștem, și mult-rîvnitul "adevăr absolut", pentru care mulți, în text, sînt pregătiți să plătească și cu viața. De
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]