4,922 matches
-
cel întristat”. Manierismul clasicizant este depășit și în încercarea poetului de a construi o perifrază lucrată, ,,artificiu” prețios și complicat, incizat cu ingeniozitate și virtuozitate, destinat să trezească uimire și surpriză; poate fi aici un gust baroc format sub influența liricii italiene de concetti, receptată prin intermediul poeziei neogrecești, ceea ce nu se confundă totuși cu încercarea de artă barocă, străină lui. Imaginea măștii, în Satiră, specifică barocului, are la V. numai un sens demascator, ce l-ar apropia de J.-J. Rousseau
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
ci și plăcere de a construi și de a decora. Jalba către vodă Hangerli arată, și ea, o frază bine stăpânită, cu perioade echilibrate, deși închide un zbucium sufletesc puternic; grija pentru construcție se menține chiar în împrejurări tragice. Deși lirica a rămas la stadiul de schiță a posibilităților, temperamentul lui V. vădește, sub formele învechite ale poeziei neoclasice și manieriste, un tumult romantic, necuprins însă deplin în stihuri. SCRIERI: Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomirescu și Emil Gârleanu, pref. A. I. Odobescu
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
și opera lor poetică, București, 1940, 9-24, 89-100; Călinescu, Ist. lit. (1941), 74-75, Ist. lit. (1982), 68-69; Cornea-Păcurariu, Ist. lit., 60-69; Al. Piru, Poeții Văcărești, București, 1967, 47-63; Ist. lit., II, 173-175; Piru, Ist. lit., II, 333-342; Ovidiu Papadima, Începuturile liricii moderne (cântecul popular, cântecul de lume, Văcăreștii și Conachi), RITL, 1971, 1; Anghelescu, Preromant. rom., 69-89; Gáldi, Introducere, 130-132; Păcurariu, Clas. rom., 41-42; Cornea, Originile, 134-143; George Sorescu, „Nescio quid” în poezia lui Alecu Văcărescu, R, 1975, 4; Mihail Caratașu
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
serie de sentințe „acceptate ca dogme de colectivitatea întreagă”, ele vădind însă că „nu există un model general al conceptului”. Frumosul natural are o importanță secundară pentru artistul anonim, iar portretul uman este prezentat în datele lui anatomice generale. În lirica populară, pentru definirea frumosului este folosită o serie de substitute. În sfera sublimului intră colindele și sărbătorescul. În ansamblul ei, Etnoestetica propune o strategie sugestivă a receptării literaturii orale. Cazul Mărie sau Despre frumos în cultura orală, structurată pe analiza
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
autoarea câtorva cercetări referitoare la aspecte mai puțin cunoscute ale relațiilor culturale româno-polone, publicate separat sau în culegeri colective la București și la Varșovia. Legătura profesională și de suflet cu poeta Kazimiera Illakowiczówna, una dintre cele mai harnice interprete ale liricii românești peste hotare, i-a prilejuit un amplu, dar mai ales dens și nuanțat eseu, completat de un epistolar întins între 1965 și 1981, interesant și sub raport documentar. SCRIERI: Relații culturale româno-polone (în colaborare), București, 1981; O poloneză care
VARCIOROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290428_a_291757]
-
sensibil poet al mirărilor și al gesturilor suave, aproape inextricabile; de aceea el și evită să le gloseze, limitându-se la momentul prim, de luare la cunoștință și de încântare. E o poezie exclamativă, nu și retorică, ci discretă: o lirică a confesiunii șoptite. Poetul e cel ce comunică semenilor apariția miracolului, epifania: „Auziți, se desfac / frunzele merilor, prunilor, / caisul își aprinde florile. / Oameni, e ceasul minunilor” sau: „Ascultați: își scoate colțul un mugur dintr-o ghindă”. Deși nu are mari
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
de păpădie: „Risipite-n ierburi / flori de păpădie / despre voi un cântec / nimenea nu scrie [...]. Prea vă treceți iute / triste flori de scamă / oamenii vă calcă / vântul vă destramă. / Nimenea pe lume / nu vă ia în seamă”. Cel mai frecvent, lirica lui U. se constituie în notații fulgurante, rezultat al renunțării la anecdotic, dar și la compunerea amplă, cu substrat „filosofic”. Atâta câtă există, această filosofie a miracolului se stinge în exclamația șoptită, care se vrea însă cât mai cuprinzătoare și
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
spațiu limpede/ o viață clară” (iubito îmi sperii visul). Preocupările din volumul Tatuaje (2003) legate de scrierea poemului („textul scrie poemul pe foaia pe care-o înghite/ și plânge cu litere negre” - autobiografie) se îmbină cu teme noi în peisajul liricii românești actuale: copilăria și adolescența petrecute în URSS, primele impresii ale unui basarabean în România: „iar pe cer pletele tale/ aduceau Piața Roșie din Moscova/ pe Piața Victoriei din București” (poem cu licurici). Stilul adoptat în monografia despre Nicolae Manolescu
VAKULOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290411_a_291740]
-
un poet cu vocație de peisagist și cu o înclinație evidentă către detaliul pitoresc. A doua carte de versuri, Stampe (1927), marchează trecerea la „o cale nouă”, între „simbolismul abstract” și „materialismul poetic” (G. Călinescu). Deși sunt sesizabile ecouri din lirica lui Al. A. Philippide, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, G. Bacovia, această poezie eclectică are, după cum scrie tot Călinescu, „un mic aer personal, și unele tablouri, chiar socotite ca dezvoltări din alți poeți, sunt de o învederată imaginație”. Mult
VALERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290416_a_291745]
-
în 1976. Face carieră juridică în calitate de judecător (1975-1980) și avocat (din 1980), prodecan al Baroului București (1993-1995). Colaborează la revista „Tribuna”. Volumul de debut al lui V., Drumul și timpul (1979), e conceput ca o inițiere poetică inversă, pornind de la lirica sofisticată, abstractă, modernistă, spre a ajunge la simplitatea versului în ritm popular. Cele patru secvențe ale cărții (Însemnele, Sonetele, Sentimentele, Baladele) se caracterizează prin luciditate și rigoare, cu trimiteri transparente la Ion Barbu: „Aleph vibrând, /Pol criptic, în fapt inexistând
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
traducerile îi apar în „Convorbiri literare”. A alcătuit și o gramatică a limbii latine, foarte răspândită, bazată pe metoda comparativ-istorică. În 1871 intră în Junimea, iar în 1887 e ales membru corespondent al Academiei Române. Poeziile lui V. stau sub semnul liricii lui V. Alecsandri și a lui D. Bolintineanu, pe care îi imită mai ales ca limbaj și prozodie. În ce privește compoziția, versurile se apropie de idilă, autorul lor fiind în epocă printre puținii care cultivă această specie. Ca membru al Junimii
VARGOLICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290431_a_291760]
-
Hamlet ș.a.), publicate în anii care precedă plecarea în Germania, prefigurează însă linii tematice developate în cărțile tipărite după revenirea în viața literară românească. Volumele lui de versuri alcătuiesc un „jurnal de aventuri cotidiene ale emigrantului” (Barbu Cioculescu), iar „personajul” liricii se declară „produsul steril al mai multor limbi și culturi”, care „a pierdut totul afară de accent” și care, „născut la răscruce de drumuri”, încearcă să transmită starea de încordare și deziluzie ce însoțește o existență aflată într-un veșnic provizorat
VASILACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
părăsește filierele neomodernismului autohton pentru a cultiva mai decis referințe externe; pe de altă parte, temperarea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în special ponderea borgesiană a livrescului, cu baza în lirica germană), poetul e prin excelență contraexemplul de autor care participă la istoricitatea unui moment literar. Singular și egal cu sine, asemenea lui Leonid Dimov sau lui Mircea Ivănescu (fără a avea însă influența acestuia din urmă), Magistrul - cum a fost
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
Dr. Alexandru Filipașcu” (1997) ș.a. Este prezent în mai multe antologii, iar versurile i-au fost traduse și publicate în limbile maghiară, engleză și ucraineană. S-a vorbit cu temei de prezența unor accente sau a unui „duh” expresionist în lirica lui V., însă trebuie observat că atributele care o definesc nu sunt vigoarea ori energetismul expresiei, nici capacitatea de a exalta, ci, dimpotrivă, contemplația, reflecția ori reveria potolită, detașarea afectat resemnată și chiar ironia hâtră, drapată înșelător sub semnalele morozității
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
afectat resemnată și chiar ironia hâtră, drapată înșelător sub semnalele morozității. Versurile par cuprinse de o atmosferă de tânjire difuză și de apăsarea unui regret neexplicitat, referitor, probabil, la intense combustii dejucate sau amânate de adversitățile contingentului. În relație cu lirica anterioară, la V. viziunea sămănătoristă sau neosămănătoristă și inventarul aferent sunt revizitate cu amendări polemice, iar universul sufocant al orașului de provincie nu este cel înregistrat de poeții de la începutul veacului trecut ori de avangardiștii interbelicului, ci acela din vremea
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
începutului. Dragostea pentru plaiurile natale, sentimentul puternic de apartenență la spațiul de formare, cu miturile și datinile sale, întrețin o stare euforică, transmisă parcă prin toate simțurile. Toposul poate fi considerat eternul spațiu mioritic, iar versurile se înscriu pe linia liricii lui Lucian Blaga sau a lui Ioan Alexandru, influențe ce se vor menține și ulterior. Erosul, adesea prezent, are însemnele unei iubiri diafane. Uneori se întrevede freamătul adolescentin al ruperii de trecut, de lumea copilăriei și maturizarea prin căutarea de
VARGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
de două ori ca poet. Ulterior este redactor la editurile Meridiane (1961-1962), Tineretului (1962-1969) și Ion Creangă (1969-1988). Poetul V. a fost urmărit întreaga viață de etichetările din tinerețe: „baladist” și „rapsod”. Din această cauză critica a trecut ușor peste lirica de dragoste din volumele de maturitate, Ochiul fără timp (1969) și Teiul fără somn (1976), relevante pentru fizionomia sa artistică. Într-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi efigia vocației sale poetice, sentimentul dragostei este înțeles ca
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
albă, Nelimitare). Versurile din Piatră de hotar (1977) cultivă tot registrul patriotic, susținut de clișeele ideologice ale epocii, transpuse în motive poetice: Carpații, ilegalistul, pacea, trecutul glorios, ostașii, cât și poeții „santinele”. Dar V. ține să își identifice ascendența în lirica ardeleană („Poeții ardeleni sunt dascălii mei/ [...] Cântecele lor îmi țin, adesea, dor de-acasă”), câteodată sonurile livrești adăugându-se fibrei sale oltenești. De aici își trag seva și izbutitele versuri pentru cei mici (Ceasul privighetorii), unele traduse în 1984 în
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
fulgi (1962). Publică mai multe volume de poezie: Monologuri (1964), Liniștea cuvintelor (1971) ș.a., culegeri de publicistică și eseuri: Viața cuvântului (1980), A vedea cu inima (1984), cărți pentru copii: Aventurile lui Atomică (1966), Teiul (1980) ș.a. A tradus din lirica universală (Walt Whitman, Robert Frost, o antologie a poeziei eline, alta a liricii americane), din A.S. Pușkin, din scrierile unor poeți letoni și lituanieni. Post-mortem i s-a decernat Medalia guvernamentală „Mihai Eminescu”. În 1944 V. a fost martorul unui
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
ș.a., culegeri de publicistică și eseuri: Viața cuvântului (1980), A vedea cu inima (1984), cărți pentru copii: Aventurile lui Atomică (1966), Teiul (1980) ș.a. A tradus din lirica universală (Walt Whitman, Robert Frost, o antologie a poeziei eline, alta a liricii americane), din A.S. Pușkin, din scrierile unor poeți letoni și lituanieni. Post-mortem i s-a decernat Medalia guvernamentală „Mihai Eminescu”. În 1944 V. a fost martorul unui act politic și administrativ șocant: trasarea frontierei cu România chiar prin grădina casei
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
aduce în prim-plan sugestia unei amare rupturi sufletești, în care coexistă „pasărea venirii” și „pasărea plecării”, un fel de a spune că viața și moartea își dau mâna, polarizând ființa poetului. Motivul mioritic al predestinării devine un topos al liricii sale. Debutul cu Primii fulgi se află sub semnul temerității: poetul sfidează canoanele încetățenite recurgând la versul liber, care la acea oră stârnea rezerve. Omul își reazemă „fruntea de umărul soarelui” (figură de stil frecventată în epocă), iar ființa lui
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
renașterii basarabenilor, al revenirii la matca tradiției, la limba și la valorile clasice; Unire, moldoveni!, Ce vor scriitorii?, Matern la Bucovina sunt poezii cu o puternică amprentă retorică, care în anii de cotitură dintre 1987 și 1991 au înfiorat mulțimile. Lirica lui V., având ca moment de realizare estetică deplină Pasăre Eu, topește în cântec „antitezele sufletului” aruncat în realitatea vie și cunoscând visul, rezistența la „rugina cercurilor”, identificarea cu seninul cântec al păsării, biruințele zilnice ale spiritului, conștiința împletirii vieții
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
este discontinuu, urmând legile formării cascadei: stropii de pe piscurile reci sunt doar potențialitatea șuvoiului înspumat, după cum cuvintele încep a construi o idee posibilă, care se va realiza doar în interrelațiile lor. Aceste postulate teoretice (eseul Momentul inimii) revin și în lirica propriu-zisă, al cărei ax e poetica aplicată: „Dacă tu ești chipul unei lumi.../ Dacă aș mai avea de cunoscut încă ceva, / Ți-aș spune că ești chipul / A ceea ce am a cunoaște” (Secunde cu munți). Este o poezie alcătuită din
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
neîndurătoare răvășire sub legile destinului și se conturează o galerie de tipuri croite după tipare general-umane: avari și vrăjitoare, firi aprinse și semețe, muncitori ai pământului (Dăruța - model de bunătate, Gheorghe - întruchipare a mândriei, badea Iacob - adevărat cavaler al speranței). Lirica lui V. s-a sincronizat cu momente de vârf ale poeziei românești postbelice. Eseistica, adunată în volumele Viața cuvântului și A vedea cu inima, ia forma unor instantanee despre problemele sociale, etice și politice ale timpului, de meditații lirico-filosofice asupra
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
personajul liric devine poezia însăși. Ipostaze predilecte sunt vestala sau preoteasa, chipuri statuare ale abnegării supuse, dar mai ales jertfa rituală. Prefațând Fiord imaginar, Nicolae Balotă elogia apariția unei poete „din cea mai autentică, din cea mai nobilă stirpe a liricilor” și îi semnala „geniile tutelare” începând cu Lautréamont și, trecând prin Rimbaud ori prin Saint-John Perse, până la Bacovia. Seria reperelor folosite în motouri sau infratextual poate continua cu Nerval, Montale, Quasimodo, Esenin, René Char, Emil Botta, Constant Tonegaru, Nichita Stănescu
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]