4,293 matches
-
iubi aproapele ca manifestare a misterului. A ne iubi unul pe celălalt deoarece sîntem uniți în mister pînă la motivațiile perverse ale subconștientului, dar uniți și prin imperativul supraconștient de a lupta împotriva lor. Imaginea unui Dumnezeu unic întrupat aparține metafizicii simbolice și corespunde credinței populare într-un Dumnezeu providențial. În contradicție totală cu această imagine metafizică, care asemenea tuturor miturilor constituie fațada ilogică a unui sens psihologic subiacent, există o imaginație pentru care Dumnezeu ar fi Spirit pur. Pentru a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a unei cauze a alterării în cazul prezenței unui obiect ale cărui calități sînt alterate. A confunda prezența cantitativă a unui obiect sau a altuia cu "Esența" comună în mod misterios tuturor obiectelor, cu misterul existenței, înseamnă confundarea logicii cu metafizica, înseamnă a crede că ar putea exista o metafizică logică sau o logică metafizică. Este tocmai greșeala care definește speculația teologică atunci cînd caută sprijin și dovezi în speculațiile filosofiei metafizice, în loc să se mulțumească cu propriile pseudo-dovezi bazate pe miracolele
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
obiect ale cărui calități sînt alterate. A confunda prezența cantitativă a unui obiect sau a altuia cu "Esența" comună în mod misterios tuturor obiectelor, cu misterul existenței, înseamnă confundarea logicii cu metafizica, înseamnă a crede că ar putea exista o metafizică logică sau o logică metafizică. Este tocmai greșeala care definește speculația teologică atunci cînd caută sprijin și dovezi în speculațiile filosofiei metafizice, în loc să se mulțumească cu propriile pseudo-dovezi bazate pe miracolele declarate ca fiind revelație divină. Rațiunea nu și-ar
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
aici se află misterul existenței, inaccesibil dovezii logice și accesibil numai emoției. Cauza cea mai secretă a greșelii atunci cînd este vorba despre dovedirea în mod logic a existenței misterului metafizic, cauza cea mai profundă a confuziei dintre logică și metafizică provine din faptul că limbajul folosește indistinct cuvîntul a exista cel mai abstract termen posibil ca să desemneze toate obiectele spațiale și în același timp sentimentul cel mai concret: sentimentul propriei existențe care îi animă pe toți oamenii, în această ultimă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
într-un elan evolutiv comun atît misterios cît și manifest. Tot ceea ce există participă la aspectele complementare ale existenței temporale: mister imuabil și apariție manifestă menită dispariției. Aceasta ne permite să exprimăm relația "psihic-lume" printr-un alt aspect al imaginii metafizicii: Esența-suflet. Fiecare psihic se înconjoară cu propria sa lume, cu universul său propriu. Soma aparține lumii spațiale, iar psihicul (ansamblul gîndurilor, al sentimentelor și al actelor de voință) o animă. Dar ea nu poate să facă acest lucru decît în virtutea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
este inevitabilă fără înțelegerea diferenței dintre simbolismul etic cu bază reală și simbolismul metafizic cu bază pur fictivă. Morală sau metafizică, învierea se manifestă după moarte: dacă este morală, ea duce la "moartea sufletului" (la starea perversă), iar dacă este metafizică la moartea trupului. În textele biblice, cele două semnificații ale morții nu sînt diferențiate uneori: simbolul "înviere din moarte" are cînd semnificație morală, cînd sens metafizic, dat fiind că cele două aspecte constituie expresia misterului vieții. Teologia, axată prea exclusiv
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
că ele posedă toate un aspect metafizic: misterul existenței și al animării, mister metafizic a cărui personificare simbolică a mitologiilor a exercitat o imensă influență motivantă asupra istoriei gîndirii. Din prudență științifică, studiul motivelor trebuie să reexamineze soluțiile speculative ale metafizicii. Psihologia ar putea firește să țină cont de legile care guvernează viața, adică de pedeapsa înficoșătoare declanșată de deformarea subconștientă, ca și de bucuria care răsplătește formația supraconști-entă, fără măcar să meargă pînă la sursa mitică și misterioasă a acestei legislații
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
subconștiente care constituie injustiția imanentă. JUSTIȚIA ESTE IMANENTĂ VIEȚII; INJUSTIȚIA ESTE IMANENTĂ OMULUI. Simbolul "Dumnezeului-Judecător" care împarte recompense și pedepse aparține atît sferei metafizice, cît și celei etice. Conform mitologiilor, omul este judecat după moartea sa, ceea ce este o imagine metafizica referitoare la misterul morții. Cu toate acestea, judecata de după moartea trupului, oricît de fictivă ar fi ea, vizează conduita etică din timpul vieții efemere: viața sau moartea elanului animant. Mai mult, potrivit tuturor mitologiilor, divinitatea supraveghează și îl judecă pe
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ar fi pentru noi indescifrabilă, iar a nega lumea și a suprima orice relație cu ea conduce la delir. Relativismul nostru intelectual în materie de logică nu este nimic altceva decît recunoașterea relativității lumii. Economia nu este ramura economică a metafizicii. Simplu, ea este o disciplină care, ca multe altele, se fondează pe concepția globală pe care ne-o formăm asupra cunoașterii și lumii. La rădăcina dificultăților sale actuale se găsește faptul că îi este necesară o teorie a valorii, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
n-a făcut decît să urmeze tendința care, în gîndirea modernă, a despuiat filosofia de atributele sale antice, în profitul științei. Astfel, proclamația dogmatică a Școlii de la Viena anunța lumea că singura gîndire cognitivă este cea științifică. Refuzînd orice spațiu metafizicii, concepția științifică asupra lumii autorizează totuși filosofia să reflecteze asupra științei, dar îi interzice să gîndească în locul său. Această aroganță a științei față de filosofie trebuie, totuși, serios temperată, cel puțin din două motive. Primul este acela că știința, în ciuda unor
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
se acordeze la statutul de cunoaștere, în general, înainte de a-și preciza cunoașterea științifică, particulară. Cunoașterea științifică este deci tributară unei teorii generale a cu-noașterii, ori o astfel de teorie nu-i poate afla imperativele și interdicțiile decît în spațiul metafizicii. Programul Școlii de la Viena nu mai exercită astăzi aceeași fascinație. Oricine își dă seama că știința și filosofia întrețin relații am-bigue. Dacă instituțiile moderne ale cunoașterii au detronat fără echivoc pe una în favoarea celeilalte, ele au sfîrșit prin a recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
fermentul ideologic al revoluțiilor franceză și americană și contribuind decisiv la nașterea democrațiilor moderne, deci a majorității statelor europene. Ieșit victorios asupra spiritului Vechiu-lui Regim, iluminismul a deschis calea romantismului, a scientismului (Renan), a determinismului, în detrimentul religiei, al moralei, al metafizicii etc. Rațiunea a prins a se elibera de constrîngerile credinței, știința ca încarnare a rațiunii devenind ea însăși un obiect de cult, de credință. În L'Avenir de la science, Renan își propune explicit să inculce credința în rațiune, considerîndu-se un
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
fără distrugerea mitului, o gîndire onto-teologică, potrivit căreia ființele sunt întemeiate din ființa comună, la rîndul ei întemeiată de Ființa supre-mă care își este propria întemeiere. Științele, ideologiile și tehnicile născute din această concepție bazată pe întemeiere cauzală repre-zintă desăvîrșirea metafizicii și, în același timp, sfîrșitul său, uitarea ființei căzute sub imperiul lucrurilor și al unei gîndiri calculatoriste. Noua gnoză nu propune un nou zeu al ființei și al lumii, ci numai Dumnezeul cel viu al Evangheliei vieții. Prea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cu unele rezerve, un român printre greci, din moment ce „chiar și lucrările sale relevă un om de acțiune și o învățătură asupra aspectelor practice și etice ale mesajului creștin, în timp ce restul Părinților greci ai Bisericii exhiba o preferință fermă pentru latura metafizica a Evangheliei”{\cîte 9}. Sfanțul Grigorie Teologul depune mărturie (Orat. 43, 66) că scrierile sale erau foarte apreciate de către contemporani atât pentru conținutul, cât și pentru forma lor. Educații și analfabeții, creștinii și păgânii, toți le citeau. Grigorie nu ezită
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
Renaștere, "Taverna ..." se încheie sub zodia artistului de la sfârșitul Renașterii. Motivele narative, cu un picior în baroc, par mai apropiate de neliniștile sufletului modern. Ca de pildă, setea de absolut, ambiguitatea angelo-demonismului, dileme tip natură-civilizație, orașul tehnologic-abolirea ecosistemelor, viziunea științific-materialistă/metafizică, războiul între sexe, uzurparea rolurilor și tulburarea codurilor, totul în cheia unor profeții terifiante. Calvino rămâne același mare stilist al narațiunii aforistice, gotice, al unor moralități ce privesc în ochi civilizația secolului XX, tot mai amenințată în rațiunea și prosperitatea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
alter-ego al naratorului, un vizionar al istoriei naționale adăpat la apa neodihnei misionare și pus de Pavič sub semnul creației miraculoase și al legământului suprafiresc. Turnul constuit de el ca o încununare a puterii minții în contra morții este pătruns de metafizica mărturiei spirituale, așa cum întregul eșafodaj narativ stă sub semnul predicției și al credinței menite să salveze comunitatea culturală și creștină în primul rând. În schimb, eroul, ctitorul, misionarul nu se poate sustrage predestinării și fatalității. Viața și moartea lui Leandru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
se opune, cum este și firesc, intruziunii eroului salvator, al căutătorului de Graal, al războinicului, al temerarului care În orișice scenariu mitic vrea să-și Însușească sau să salveze din regatul maurilor prințesa Înlănțuită. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. O metafizică sublunară ochiul „ Ware nicht das Auge sonnenhaft, Die Sonne konnte es nie erblicken; Lag nicht in uns des Gottes eigene Kraft, Wie konnt uns Gottliches entzucken ?” Si traducerea: „de n-ar fi fost ochiul nostru ca soarele/ nu ar fi
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru poemul lui Uhland Graf Eberhards Weissdorn se îndreaptă nu spre ceea ce se spune, ci spre ceea ce se arată în poem. Cum observă Engelmann, imaginea unei vieți în 28 de rânduri. Este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ci doar să constatăm că ele sunt nonsensuri.“ *) sugerează că ceea ce se propune este o nouă respingere a pretenției filozofiei de a reprezenta cunoașterea noastră fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ele sunt nonsensuri.“ *) sugerează că ceea ce se propune este o nouă respingere a pretenției filozofiei de a reprezenta cunoașterea noastră fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
reprezenta cunoașterea noastră fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați însă de formulări din partea finală a lucrării, de exemplu, de propoziția 6.45
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
adevăruri necesare, a priori, sunt comune lui Kant și autorului Tractatus-ului. În ampla lui lucrare, în două volume, pe care a consacrat-o dezvoltării gândirii lui Wittgenstein, Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt comune lui Kant și autorului Tractatus-ului. În ampla lui lucrare, în două volume, pe care a consacrat-o dezvoltării gândirii lui Wittgenstein, Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pe care a consacrat-o dezvoltării gândirii lui Wittgenstein, Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. Ceea ce se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
-o dezvoltării gândirii lui Wittgenstein, Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. Ceea ce se urmărește în Tractatus este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]