6,060 matches
-
creației. Dihotomia apă vie / apă moartă anulează divorțul dintre viață și moarte, iar apa ritualică (lustrală sau magică) purifică pământul de amintirea increatului. Absența apei, în schimb, este asociată, în multe mitologii, cu infernul sau cu "lumea morților"131. În mitologia română, apa a avut aceleași valențe primordiale, de element, substanță esențială și germinativă sau de categorie proteică și generatoare de viață. De la cuplul demiurgic Fârtat / Nefârtat, apa este duală, pe de o parte este sursă a vieții, iar, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mortul, se punea apă într-un vas în camera funerară pentru a-și spăla mâinile cei îndoliați când se întorceau de la mormânt. În legendele românești, apa este un element pre-existențial care a dat naștere pământului, vieții în general.132 În mitologia românească se poate vorbi de o adevărată tipologie a apei care stă la baza "facerii", "creației", dar și a "desfacerii", "descântecului". Astfel, complementaritatea apă vie-apă învietoare / apă moartă apă întrupătoare reclădește umanul din temelii (în basme), prevestind desăvârșirea parcursului inițiatic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fantastice teriomorfe (balauri, zmei, ciclopi, titani, strigoi etc.), prin metaforele morții și ale lumii de dincolo (infern, mormânt, subterană, labirint etc. ).142 Întoarcerea la pământ, pe Pământul Făgăduinței sau la pământul natal simbolizează renașterea dintr-un spațiu sacru.143 În mitologia românească, o primă legendă despre nașterea Pământului mumă relatează cum deasupra noianului de ape primordiale s-a înălțat arborele cosmic bradul cu rădăcinile de pământ, sprijinindu-se de străfundurile apelor 144. În mentalitatea populară, nu există un singur pământ, se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Înviere, Focul poate fi asociat cu principiul antagonic, Apa: "Astfel, purificarea prin foc este complementară purificării prin apă pe plan microcosmic (rituri inițiatice) și pe plan macrocosmic (mituri alternate ale Potopului și ale Secetei sau Incendiilor)151. Element primordial în mitologiile lumii, focul este "cauză și motor al vieții", dar și distrugător sau purificator al ei. Venerat ca zeu, focul are multiple înfățișări: foc solar, foc atmosferic (fulgerul), foc astral, focul lăuntric al organismelor, focul viu, prieten și dușman, în același
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al organismelor, focul viu, prieten și dușman, în același timp.152 Element fundamental în toate sistemele cosmogonice simbol al vieții și al creației, focul se opune apei, ca principiu activ, masculin (yang) și este izomorf păsării Pasărea de foc din mitologia slavilor (Zar-ptica), corbul igni-fer al australienilor, zburătorul din folclorul românesc, Phoenix la popoarele mediteranene. Purificator și dătător de viață, "focul viu" apare în ritualurile și ceremoniile specifice sărbătorilor calendaristice.153 În mitologia românească, focul nou, de primăvară, este sărbătorit de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și este izomorf păsării Pasărea de foc din mitologia slavilor (Zar-ptica), corbul igni-fer al australienilor, zburătorul din folclorul românesc, Phoenix la popoarele mediteranene. Purificator și dătător de viață, "focul viu" apare în ritualurile și ceremoniile specifice sărbătorilor calendaristice.153 În mitologia românească, focul nou, de primăvară, este sărbătorit de Alimori (Transilvania și Banat), când se rostogoleau "roți de foc" pe dealuri. De Paști, se aprind focuri peste care sar flăcăii satului. La unele etnii englezi, bulgari, sârbi, albanezi, huțuli, "buturuga de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
suferă de această interdicție a numirii, devenind metaforă a luminii: "Focului să nu-i zici "foc", dar "lumină". Când spui "foc", în Botoșani ți se răspunde: ""Foc la tatari, dar la noi lumină!""157 Ceea ce rămâne constant, în aproape toate mitologiile, este "sacralizarea focului", ca "venerație absolută"158 4. AERUL Ca și focul, aerul este un element activ și masculin, în timp ce pământul și apa sunt elemente pasive și feminine.159 Aerul este asociat cu vântul și răsuflarea, reprezentând "lumea subtilă, așezată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
între cer și pământ, lumea expansiunii"160 "Substanță a schemei ascensionale" (Gilbert Durand), aerul se asociază stihiei pure și purificatoare, mișcării permanente, vitezei (iute ca vântul), suflului vieții, înălțimilor cerului, luminii astrale, libertății, principiului masculin, activ și fecundator.161 În mitologia românească, arhetipul aer își are corespondența în simbolistica "vântului". Sinonim cu suflul divin, cu spiritul lui Dumnezeu (Ruah) care umbla pe deasupra apelor, întrupare a Verbului cosmic, vântul este un intermediar între cer și pământ. Ca și celelalte elemente-arhetip, vântul este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
frunza jos, să usuce, să desfrunzească."171 Fie că este activ, "motor al vieții", ilustrând pulsiunile lăuntrice ale omenescului, sau năvalnic, ca dezlănțuire a stihiilor primordiale, vântul repune lumea în ordine, convertind-o la starea dintâi a creației. În majoritatea mitologiilor, aerul este prezent sub trei aspecte: elementul calm (zeul egiptean al atmosferei, Shu, ca mediator între cer și pământ; element violent, personificat de divinitățile vântului și ale furtunilor, și elementul vital, "prăná", forța de viață, dobândită prin yoga172. I.2
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Apa ca și celelalte trei elemente are propriul destin. Este "adevăratul ochi al pământului"184, apa este "sângele pământului" și "viața pământului" 185, formând împreună "schema fundamentală a materialității": "Pământul frământat cu apă este (...) schema fundamentală a materialității" 186. În mitologia românească, în unele variante despre facerea lumii, cele 4 elemente primordiale apa, pământul, focul, aerul pun temelie universului, învestind ontologic increatul: "Pământul stă pe apă, de unde și credința că de aceea izvorăște apă când săpăm în pământ; pământul e așezat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semnificând "ascensiunea spre cer", "verticalitatea" 316. Arborele mijlocește comunicarea dintre cele trei niveluri ale cosmosului; rădăcinile descriu lumea subpământeană, trunchiul și crengile plecate prezintă pământul în toată întinderea sa, iar ramurile din vârf reprezintă cerul în totalitatea sa 317. În mitologia poporului român, Arborele Cosmic, născut o dată cu Universul, este bradul. Legenda spune că "Fârtatul, obosit și înciudat de incapacitatea lui creatoare, a izbit cu toiagul în apele primordiale și în locul acela s-au deschis și s-a ridicat falnic un brad
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și mălaiul!""384 "Masca verde", ca "spirit antropomorf al vegetației", amintește de "Regele ploii" (prezent și în India), de origine indoeuropeană, având denumiri asemănătoare: Pirpiruna, la greci și la aromâni; Peperuda și Peperuga, la bulgari; Peperona, la albanezi, iar în mitologia slavă exista un cult al zeului vegetației și al ploilor, Perun. Rituri de ploaie asemănătoare au fost răspândite și la romani, serbările și procesiunile numite Robigalia, în cinstea zeiței Robigo, aveau loc pentru a apăra grâul de rugină (mălură), pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la devenire. În mitologia românească, aerul a fost asociat cu vântul, cu pomul vieții sau cu pasărea, elemente care fac posibilă continua relaționare dintre planul cosmic și planul terestru. În mentalitatea țăranului român, aerul, stricto sensu, reprezintă o pânză sfințită care înfățișează chipul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ne travaille pas; / samedi, petite journée; / dimanche on va se promener."69; sau "Lunedi che lunedai, / Martedi non lavorai. / Mercoledi persi la rocca. / Giovedi la ritrovai, / Venerdi la inconocchiai. / Sabato mi acconciai la testa, / perche domenica era festa."70 În mitologia românească, fiecare zi are o simbolică proprie, în conformitate cu legile cosmice și cu legea umană. Astfel, luni a fost considerată zi bună, cu noroc pentru începături, dar în această zi nu se pleacă pe cale și nu se dă nimic din casă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cronotop. III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 1. SOARELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura umanității, semnificațiile arhetipale ale "soarelui" se supun a-temporalului și a-spațialului, păstrându-și procesualitatea originară. Reprezentare a divinității, în majoritatea mitologiilor, "soarele" face lucrurile manifeste, prin eterna reîntoarcere la starea dintâi a creației. Soarele prezintă alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol al învierii și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în simbolismul vedic, Atmă, Spiritul universal. "Simbol cosmic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în simbolismul vedic, Atmă, Spiritul universal. "Simbol cosmic", soarele a impus o adevărată religie astrală, alături de lună, impunând complementaritatea yang-yin, dar și dualitatea activ / pasiv, masculin / feminin, foc / apă.77 În mitologia primitivă, soarele era asociat adesea cu Luna, în schimb, în civilizația clasică, zeii solari devin zei supremi. În mitologia egipteană, cultul solar a fost dominant, Zeul-Soare era creatorul universal, stăpânul absolut și judecătorul suprem. În Iran, Mithra era zeul razelor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
impus o adevărată religie astrală, alături de lună, impunând complementaritatea yang-yin, dar și dualitatea activ / pasiv, masculin / feminin, foc / apă.77 În mitologia primitivă, soarele era asociat adesea cu Luna, în schimb, în civilizația clasică, zeii solari devin zei supremi. În mitologia egipteană, cultul solar a fost dominant, Zeul-Soare era creatorul universal, stăpânul absolut și judecătorul suprem. În Iran, Mithra era zeul razelor solare, nașterea lui se sărbătorea la solstițiul de iarnă. Grecii l-au venerat, mai întâi, pe Helios care își
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
solare și a luminii în general. La popoarele precolumbiene, forța solară, reprezentată de zeul Tezcatlipoca (Oglinda Fumurie), era distrugătoare, fiecare epocă fiind dominată de un alt soare. La slavi au existat mai mulți zei solari: Hors, Dajbog, Triglav, Svarog. În mitologia românească, Soarele și Luna erau considerați "ochii lui Dumnezeu" (accepție prezentă în Egiptul antic, dar și în Japonia). Soarele se află la obârșiile lucrurilor, măsurând spațiul. Razele sale, în număr de șapte, corespund celor șase dimensiuni ale spațiului, punctul central
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca un bărbat frumos, persoană sacră (Sfântul Soare), cu simț justițiar, încălzind și luminând Pământul peste tot, la fel. În mentalitatea arhaică, Soarele era un cavaler ceresc care a zidit Mănăstirea Albă din "prundul mării", pentru Iana Sânziana.81 În mitologia protodacică, alături de cultul focului, s-a dezvoltat un adevărat cult al soarelui, exprimat prin alegorii și simboluri: carul solar, roata solară, discul, cercul, spirala solară, figurine de păsări solare.82 Marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei, ca altar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de semizeu, a bătrânului Crăciun, amintind de Zeul Soare, Mithra, și sărbătorit în perioada în care se celebrau Saturnaliile și Calendele romane, ilustrează o făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al soarelui, astfel că mitologia gerontolatrică a devenit consubtanțială mitologiei solare. Ca reminiscențe ale sărbătorii închinate zeului Mithra, înlocuită de sărbătoarea romană dies natalis Solis invicti, motivele solare s-au adaptat la spațiul carpato-danubiano-pontic, suferind și alte influențe. Astfel, în noaptea de Crăciun se dau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al soarelui, astfel că mitologia gerontolatrică a devenit consubtanțială mitologiei solare. Ca reminiscențe ale sărbătorii închinate zeului Mithra, înlocuită de sărbătoarea romană dies natalis Solis invicti, motivele solare s-au adaptat la spațiul carpato-danubiano-pontic, suferind și alte influențe. Astfel, în noaptea de Crăciun se dau drumul de pe un deal, la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
romanii au consacrat calul în primul rând zeului Apollon, adică Soarelui, în mentalitatea originară, carul solar al zeului Hellios era tras de 4 cai Pyroeis, Eous, Ethon, Phlegon. Plecând de la această concepție, s-a explicat prezența "cailor de foc" în mitologia românească caii de la căruța lui Sântilie.93 Ieșirea din "moarte", începerea unui nou cilcu al vieții, se realizează prin intermediul ursului, animal htonian și lunar, cu virtuți medicale și meteorologice, întruchipare a divinității naturii care moare și renaște în fiecare an
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
această noapte magică, focurile pământești se unesc cu lumina solară, pentru asigurarea belșugului casei și rodniciei pământului.99 Miezul verii pastorale este patronat de un alt sfânt solar, Sântilie, ca zeu al focului și al soarelui, identificat cu Hellios, din mitologia greacă, și cu Gebeleisis, din mitologia getă-dacă. Aflându-se între Sângiorz și Sâmedru, Sântilie leagă și dezleagă ploile, hotărăște grindina; stăpân al cerului, Sfântul Ilie reface, zilnic, drumul soarelui, de la echinocțiu la solstițiu și de la solstițiu la echinocțiu, plimbându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
unesc cu lumina solară, pentru asigurarea belșugului casei și rodniciei pământului.99 Miezul verii pastorale este patronat de un alt sfânt solar, Sântilie, ca zeu al focului și al soarelui, identificat cu Hellios, din mitologia greacă, și cu Gebeleisis, din mitologia getă-dacă. Aflându-se între Sângiorz și Sâmedru, Sântilie leagă și dezleagă ploile, hotărăște grindina; stăpân al cerului, Sfântul Ilie reface, zilnic, drumul soarelui, de la echinocțiu la solstițiu și de la solstițiu la echinocțiu, plimbându-se în carul său de foc, tras
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]