10,397 matches
-
coc. Se ridică În picioare și-și dădu seama că era mai Înaltă decât broscoiul acela, un pitic insignifiant de un metru șaizeci. Puse șervețelul ud pe birou și-i trecu pe dinainte ignorându-l, ca și cum ar fi fost o mobilă, legănându-se pe cizmele lungi, cu mersul ei vaporos și indiferent, care-i amețea pe bărbați. Deschise ușa și nu-și bătu capul s-o mai Închidă În urma ei. Traversă salonul, se așeză la postul ei, Își puse căștile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
carabinier o duse În cele din urmă În Încăperea sergentului, rămase anihilată. Totul În Încăperea aceea era mic, vechi și deteriorat. Zidurile erau cenușii - ca și cum timpul și-ar fi Întipărit pe ele tristețea. Dulapurile erau și ele din metal cenușiu, mobilele din imitație de lemn. Calculatorul sergentului În care se Îngrămădeau denunțurile părea ca scos de la rebuturi, pansat și supraviețuitor al multor cârpeli tehnice. Chiar și drapelul era vechi - un tricolor prăfuit, șters, ce atârna deasupra capului președintelui Republicii Italiene - nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
chemă din nou Kevin cu vocea răgușită - când vii? — Iată-mă, Îi răspunse. Avea cămașa udă de transpirație și mici picături de sudoare i se prelingeau pe tâmple. Dar mâna nu-i mai tremura. Protagonist, pentru totdeauna. Copiii stinseseră lumina. Mobilele din salon Își pierduseră unghiurile, planurile, structura - păreau corpuri monstruoase, adormite. Fiecare lucru luase Înfățișări amenințătoare, neliniștitoare. Antonio se chinui să descopere conturul lui Kevin pe divan. Ecranul televizorului transmitea În Încăpere o lumină rece, albăstruie. Pe pereții goi, umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar nu reușise să plece: fusese obligată să rămână cu mama ei, să-i accepte ajutorul, să devină din nou fiică. Îi fusese mai greu să accepte asta decât să piardă totul. Pentru o clipă văzu micul apartament plin cu mobilă de duzină, și totuși gol, căci În noaptea asta nu erau nici Valentina și nici Kevin. Și nu aveau să fie nici mâine, nici poimâine. Nu era obișnuită să se despartă de ei. Absența lor era deja durere. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Vencica până în salonul cel mare al casei și rămăsese acolo după ce plecase servitoarea. Voia să vadă cum trăiește Achile și ce fel de om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă bleu și cu mobilă bătrânească: canapea cu picioare de fier, un divan tapițat cu mătase bleumarin, două măsuțe rotunde și joase, acoperite cu dantelă grea. Lângă canapea, erau răsfirate câteva reviste americane, iar din salon se vedea, pe ușa deschisă, tăblia de fier a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
când obrazul stâng. Apoi intră în casă. Storurile sunt trase, iar pe geam se strecoară un miros de petunii și de asfalt topit. Giulia se îndepărtează puțin, să pună floarea într-un vas, iar Andrei rămâne pironit, cu ochii pe mobila îngrămădită, pe ferestrele acoperite până la podea de storuri și, mai ales, fascinat de scândura nouă care pardosește camera. Giulia se întoarce cu vasul în mână și atunci privirile li se întâlnesc. Zogru se uită prin ochii Giuliei și i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Privirea-mi cade pe un tablou agățat în pripă într-un cui. Văd pădurea. O văd, dar n-o simt. E și nu e, totuși, ea. Din liniștea ei au mai rămas doar pete de culori. Adusă ntr-o cameră cu mobilă îngrămădită, pădurea mea nebună e-o simplă imagine fără viață. Mă ridic cu greu în pat, apuc tabloul și-l cobor. Locul lui nu e aici. Pășesc pe covorul pufos nici rece, nici proaspăt, deloc asemănător mușchiului din pădurea mea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și am mers restul drumului ținându-ne de mână, ca doi copii. Când am ajuns la el acasă, o casă aproape la fel de mare ca a lui Menna, m-a dus prin toate camerele și mi-a arătat cu mare mândrie mobila pe care o făcuse - două scaune ca niște tronuri, un pat cu incrustații, cutii de toate mărimile. Am râs când am văzut scaunul de closet, pentru că era prea frumos pentru scopul lui rușinos. - M-am gândit la tine când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
față, camera mea, pe care o îndrăgeam nespus pentru culorile vesele de pe pereți, dintr-odată mi s-a părut mică și pustie și am fost bucuroasă că a trecut repede prin ea. Camera lui Benia era mai mare și avea mobilă așa cum vezi doar în marile case sau în morminte. Calitatea scaunelor și a patului a stârnit aprobarea fiului meu și acolo l-am lăsat ca să aduc bere și fructe. Kiya ne-a urmat și se holba la bărbatul cel frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nici n-a scos o vorbă, iar eu am plecat, cu inima frântă, dar liberă. CAPITOLUL CINCI Când m-am întors acasă, parcă am renăscut. Mi-am îngropat fața în așternuturile de in și mi-am trecut mâna peste fiecare mobilă, peste fiecare plantă din grădină, fericită să le găsesc pe toate la locul lor. Kiya a venit și m-a găsit îmbrățișând un urcior de apă. Am trimis-o să-i spună lui Meryt că mă întorsesem acasă și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nervos cabinetul, cu telefonul mobil la ureche. Încăperea era mare și sobră, părînd aproape goală. Podea pavată cu marmură, birou din sticlă transparentă, canapea largă și joasă din piele albă. Decor minimalist și lipsit de viață. Singura notă discordantă: o mobilă lungă, străveche, care ocupa o Întreagă parte a peretelui, memorie vie a trecutului medical al insularilor timp de mai multe generații, scrupulos Întreținută din tată În fiu. Printr-o ușă Întredeschisă, se zărea sala de consultații aferentă. Yves Își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e abject, mă scîrbești! - Dar ascultă-mă! Nu e ce crezi, Chantal și cu mine ne iubim... Furia lui Loïc spori și mai mult, lovitura țîșni, Nicolas izbuti să se ferească, dar tatăl lui, dezechilibrat, se izbi puternic de o mobilă. Atunci lovi cu vorba Încă și mai tare decît cu pumnii. - Chantal e o destrăbălată, toată insula știe! TÎrfa asta se duce să se culce la Brest cu cine vrei și cu cine nu vrei! Nicolas, răvășit, incapabil să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
voinței nedisimulate a Yvonnei de a rivaliza cu familia Kersaint. De atunci Încolo, cu sau fără voia acesteia din urmă, aveau să fie două castele pe insulă. În interior, copiile făcute după lucrurile vechi alternau cu marmura rece a podelelor, mobilele lăcuite cu tablourile care povesteau istoria unei familii fără nici o legătură de rudenie cu familia Le Bihan. În camera largă pe care Yvonne o ocupa la parter, un monitor fusese instalat de un medic transportat de pe continent cu elicopterul. Niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Trecu În biroul fratelui ei. Ușa provocînd un curent de aer, fereastra se deschise brusc, toate hîrtiile puse pa masa de lucru zburară. Nu văzu plicul cu pecete de ceară și fragmentele unei foi de hîrtie rupte alunecînd sub masiva mobilă bretonă ce ocupa o bună parte din Încăpere. Involuntar, tocmai Îndepărtase cu o mișcare a piciorului o sticlă goală. O luă de pe jos oftînd, apoi atenția Îi fu atrasă de un sertar Întredeschis În care văzu tuburi de somnifere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
neliniștea. Adună niște bucățele de hîrtie, nimerite sub patul breton cu panouri mobile, transformat În bibliotecă, și cu siguranță nu le-ar fi dat importanță dacă n-ar fi zărit un plic rămas blocat Între plintă și unul din picioarele mobilei. - Parcă ar fi bucăți dintr-un articol, spuse Lucas examinînd fragmentele. - Ajută-mă să trag mobila asta. Vocea aspră a tinerei femei Îl făcu atent. Patul cu panouri cîntărea greu și, În ciuda eforturilor lor, nu izbutiră decît să-l desprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și cu siguranță nu le-ar fi dat importanță dacă n-ar fi zărit un plic rămas blocat Între plintă și unul din picioarele mobilei. - Parcă ar fi bucăți dintr-un articol, spuse Lucas examinînd fragmentele. - Ajută-mă să trag mobila asta. Vocea aspră a tinerei femei Îl făcu atent. Patul cu panouri cîntărea greu și, În ciuda eforturilor lor, nu izbutiră decît să-l desprindă de lîngă perete pe o distanță de vrei treizeci de centimetri, un spațiu totuși suficient pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie renunțase să mai plece la Plymouth, și nici despre nimic altceva. Cu gesturi precise, așeza lucrurile lui Loïc În diverse cutii. Marie umblă de colo-colo prin Încăpere și se agăță pînă la urmă de pretextul unei poze de pe o mobilă. Îl Înfățișa pe Loïc, Înconjurat de Gildas, Yves și Christian, acesta din urmă Înălța o cupă, nu păreau să aibă mai mult de zece ani. - Nedespărțiții... Dintotdeauna, nu-i așa? Jeanne nu se clinti, Marie se văzu nevoită să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
felul lui. Vrei bani? El zîmbi trist. Hotărît lucru, nu-l Înțelesese niciodată. - Ți-am mai spus deja: vreau să redevenim o familie. În penumbra Încăperii mari, dar deloc Înalte din casa familiei Kermeur, luminată doar de zeci de lumînări, mobilele fuseseră Împinse de-a lungul pereților, iar cele două sicrie erau așezate pe niște capre de lemn improvizate. Localnicii defilau unul după altul, sub discreta supraveghere a lui Fersen și Morineau, și depuneau flori ca omagiu adus dispăruților. Arthus ținuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile. - Ai dat de ceva? - Nu. Poate că Gwen i-a destăinuit unde erau lingourile, iar acum e deja departe. Camera, lipsită de mobile, nu avea nici un secret. Marie stinse plafoniera. În mișcarea pe care o făcu spre a se Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile. - Ai dat de ceva? - Nu. Poate că Gwen i-a destăinuit unde erau lingourile, iar acum e deja departe. Camera, lipsită de mobile, nu avea nici un secret. Marie stinse plafoniera. În mișcarea pe care o făcu spre a se Întoarce, privirea ei prinse extrem de fugar ceva ce aducea a dîră de lumină pe sub oglinda mare care ocupa o Întreagă parte a peretelui din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cină, la el acasă, pe rue de l’École-polytechnique, sâmbăta următoare. Avea să fie prezent și un coleg de-al său, biochimist, autorul unor lucrări despre ARN-transcriptaze. Sosind la Desplechin, Michel avu impresia că nimerise Într-un decor de film. Mobile din lemn de culoare deschisă, gresie roșie, chilimuri afgane, reproduceri după Matisse... Până atunci doar bănuise existența acestui mediu Înstărit, cultivat, cu un gust rafinat și sigur; acum putea să-și imagineze și restul, proprietatea familiei din Bretagne, poate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
dimineața. Iese cu pași mari și, în clipa în care ușa se închide în urma lui, expir. Abia acum îmi dau seama că îmi ținusem respirația. Clive Sutherland s-a năpustit deja spre ușă. Peste tot în jurul meu, lumea vorbește la mobile despre cină, filme, despre aranjamente care totuși rămân în picioare. E o bună dispoziție generală. Abia mă abțin să nu strig și eu „Uraaa !” Dar n-ar prea fi în ton cu statutul de partener. Îmi strâng toate hârtiile, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
viață, metroul vine la fix și ajung acasă În douăzeci de minute. În clipa În care Împing ușa de la apartament, dinspre camera lui Lissy se aude un zgomot ciudat. Un fel de lovituri, de bufnituri surde. Poate că Își mută mobila sau așa ceva. — Lissy ! strig intrînd În bucătărie. N-o să-ți vină să crezi ce s-a Întîmplat azi. Deschid frigiderul, iau o sticlă de Evian și mi-o lipesc de fruntea Încinsă. După un timp, desfac sticla și iau cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să-l ascund. — Nu mă interesează absolut deloc ce căutai În Scoția ! reușesc să Îngaim. Îmi smulg brațul din Încleștarea lui furioasă și pornesc În fugă spre mulțime, croindu-mi loc cu greu prin marea de avocați care vorbesc la mobile. — Emma, vreau neapărat să-ți spun. Jack m-a ajuns din urmă. Chiar vreau să-ți spun. Ei bine, poate că eu nu am chef să aflu ! răspund sfidătoare, răsucindu-mă pe călcîie, mișcare În urma căreia Încep să zboare pietricele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
i curgă, și‑a Înlocuit toate piesele de mobilier „vechi”. Care nu erau deloc vechi. Fuseseră cumpărate doar ceva mai Înainte, la prețuri mai ieftine. Chiar când nu avusese alt venit decât salariul de universitar, tot Își cumpărase canapele scumpe, mobilă italienească Îmbrăcată În piele, totul cu bani Împrumutați de la prieteni. Dar când s‑a ridicat În topul listei de best‑sellers, i‑a dăruit tot mobilierul lui Ruby Tyson, negresa care venea de două ori pe săptămână să spele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]