73,760 matches
-
noștri". Punct în care Virgil Gheorghiu se cam înșela: respectivii nu vorbeau limba noastră, ci, la perfecție, pe a lor - de lemn! Volumul se încheie imnic, așa cum și începuse: Dacă te cânt, tu, frumosul meu regat natal, tu nu vei muri. Numai țările care n-au poeți sunt muritoare și pier." 1) România în știința și cultura occidentală, Academia româno-americană de științe și arte, vol. XIII, Davis, 1992, p. 160.
Tinerețile romancierului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17302_a_18627]
-
consolare față cu ieșirea din cursă a propriei vitalități, față cu semnele senectuții și ale crepusculului inexorabil. O suită de exorcisme muzicale în contra suferinței și tăcerii așternute în chip de "temniță" scrie Ion Horea în spiritul și ritmul meditațiilor eminesciene, nemurind clipa, raza, esența acelor corsi e ricorsi ale vieții și istoriei, la cotele unei virile purități stilistice. Dezbărate de luxuria metaforizantă, catrenele se organizează în jurul unor idei, concepte, obsesii binare, enunțul însuși fiind biunivoc, denotativ-conotativ, reflexiv-tranzitiv, de o modernitate deconcertantă
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
al iubirii-crimă. Ca și la cei doi Macbeth, ori Vronski și Anna Karenina, această iubire-crimă nu poate răscumpăra nestatornicia universului și singurătatea individului. Macbeth înnebunește singur, în vreme ce mîinile soției sale rămîn veșnic albe, nepătate de sîngele vărsat de el; Anna moare singură, în vreme ce Vronski continuă să trăiască. Înstrăinați unul de celălalt, acești îndrăgostiți sînt înainte de orice dezamăgiți de eșecul lor, răniți că au pierdut, nu atît sau nu doar unul pe celălalt, cît acest orgolios pariu împotriva universului. Singurătatea (ca nebunie
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
a fi iubire, de a se apleca tandru asupra celuilalt. De aceea și Midori, soția, și Shoko, copila, sînt singure. Ultima scrisoare, în ordinea introducerii lor în roman, este a lui Saiko. Ordinea aceasta e esențială. Saiko e cea care moare, dar și cea care descoperă misterul nefericirii (sau al fericirii ignorate) făpturii umane: în fiecare din noi se află un șarpe, cum îi spusese cîndva Misugi. Acest șarpe e eul secret, pe care nu ajungem să-l cunoaștem cu adevărat
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
odihnește în pământ elvețian, după ce și-a petrecut ultimii ani ai vieții, într-un exil autoimpus, la Vevey, pe malul lacului Leman. Doar atât să însemne Elveția pentru lumea filmului? Țara unde se nasc sau aleg să trăiască și să moară celebrități ale artei a șaptea?! Freddy Buache - distins istoric de film și, multă vreme, director al Cinematecii din Lausanne - scria, în cartea pe care a consacrat-o cinematografului elvețian: "În orgoliul lor, unii ziariști elvețieni se iluzionează a vedea în
Sărbătoarea filmului elvețian by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/17322_a_18647]
-
apelul la alte valori, nesubordonate celui dintîi. Antropologii, politologii și chiar istoricii propun valorizarea individului ca un principiu concurent cel mai potrivit. "Între drepturile omului și îndatoririle lui, accentul cade astăzi, mai apăsat, pe prima parte a acestui ansamblu. A muri pentru patrie a încetat să pară un lucru chiar atît de nobil sau de la sine înțeles. Cu atît mai mult cu cît în numele Patriei (care nu vorbește niciodată!) elita politică, un guvern sau altul, și-au angajat nu o dată națiunile
Națiunea - geneză, prezent și viitor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17333_a_18658]
-
de polen/ păianjenul casei acum/ ții minte un cal înclină-te-n gînd/ spre blînda lui umbră de fum// feuda cu flori ca-n straniu căuș/ coboară spre micile stînci/ rîzînd mă gîndesc în fîntînă să cad/ crezînd că-am murit să mă plîngi// ce joc rămuros în simplu veșmînt/ un alb fără pată sub cer/ și uite că trec lungi trenuri spre șes/ și rupt e întregul mister// și totuși va fi că poate vom bea/ la masă aproape curînd
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
fusese exclus. Verosimil e, apoi, portretul lui Voiculescu, pe care Carianopol, e evident, l-a frecventat. De reținut afirmația lui Voiculescu "m-am băgat surugiu la cuvinte". Și precizarea: Poeziile trebuiesc muncite, cuvintele șlefuite. Cine se reazemă numai pe talent, moare odată cu el. La vers trebuie să trudești în fiecare zi". Și mărturisea cu umor involuntar: Nu scriu mult. Doar în fiecare zi sau seara". În realitate, poetul Voiculescu a scris enorm, lăsînd posterității proză multă și acele nestemate care sînt
Evocări verosimile by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17354_a_18679]
-
nu știu ce-i dincolo, dar nu-mi pasă, eu merg înainte, curajoasă și, chiar dacă mi-e teamă, n-o arăt, nu mă plâng. Mă mănâncă lupul, nu mă mănâncă? Nu am de unde să știu. Îl întâlnesc pe Dumnezeu - Doamne ferește, că aș muri pe loc de frică! - în drumul meu? Dar dacă, totuși, îl întâlnesc? Și în toată aventura asta trag totul după mine, mă las dusă spre un loc îngrozitor de necunoscut, inaccesibil vreodată pe o altă cale, mă acopăr de răni, rănesc
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17363_a_18688]
-
de o incompatibilitate cu spiritul plebeian. Acest stil face și farmecul romanului Barbarius. Atmosfera este aceea din nuvela Moartea la Veneția a lui Thomas Mann. Un bărbat în vârstă de șaptezeci și trei de ani, Cezar Zdrăfculescu, se pregătește să moară, calm, senin, făcând o excursie la Sinaia și vizitând-o pe o cunoscută a sa, Agripina Boboc, o femeie trecută și ea de mult de prima tinerețe. Bărbatul nu suferă de nici o boală gravă, nu este amenințat de nimeni și
CONSTANTIN ȚOIU POVESTEȘTE... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17349_a_18674]
-
185, oraș în care spiritul său independent, fin, original, și plin de umor a fost foarte apreciat; cu timpul succesul său scade, ceea ce-l determină să părăsească Atena și să ajungă la Alexandria unde a îndeplinit înalte funcții judiciare; a murit spre sfîrșitul domniei împăratului Commodus, adică puțin înainte de 192. Spiritul ironic și sarcastic, tendința de a-și bate joc de toate obiceiurile, de credințele religioase i-au determinat pe critici să-l considere "un Voltaire al Antichității" (invers, Wieland îl
Războiul stelelor în versiunea lui Lucian din Samosata by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/17375_a_18700]
-
e infuzată revederea, dar și inexplicabila jenă ajung să facă din ei doi foști iubiți fără o iubire cu adevărat consumată. La Fialta se văd pentru ultima oară, contururile corpurilor lor diluîndu-se în ceață și ploaie, înainte ca ea să moară într-un accident de mașină. Editarea întregii opere nuvelistice a lui Nabokov mi se pare o idee foarte fericită. Asta înseamnă că acum nuvelele pot fi traduse, și poate că pe măsură ce achiziționăm, cu eforturi lăudabile precum cele ale Getei Dimitriu
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
o îndeplinească? Oare cu ce drept a fost uitată dorința aceasta. Mi se asociază "dorința" lui cu disperatele strigăte de durere ale altui mare exilat, Nicolae Bălcescu, care se tortura la Palermo, că nu i se îngăduise măcar să vină să moară pe pământul unde se născuse: "le e teamă și de un cadavru..." (Scrisoarea lui Bălăceanu către Ion Ghica). Nu uit că am scris (în România literară, 1984, 17, nr. 36) șí despre "dorința" acestui tragic exilat și pe care nu
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
se întîmpla la Palat, Tzigara scrie entuziast, inclusiv despre scrierile Carmen-Sylvei, care, cum se știe, au fost născute moarte. Dar atmosfera Curții e evocată bine, chiar dacă fără culoare, constituind un document util de informare. E evocat momentul 1914, cînd a murit regele Carol I. E reprodus testamentul regelui Carol I, din care o clauză prevedea că pensia Mitei Kremnitz de douăsprezece mii lei, de pînă acum, va fi plătită pînă la moartea ei. Să reținem observația: "Carol I era suveranul prin
Mărturisirile lui Tzigara-Samurcaș by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17373_a_18698]
-
în altă limbă și dacă o carte de-a sa e recenzată în altă țară, asta demonstrează că acolo există interes pentru ea. În zilele noastre apar enorm de multe cărți și de aceea viața lor e foarte scurtă. Cărțile mor relativ repede azi. Reflecții de la Sils-Maria a apărut în 1991. Traducerea cărții în altă limbă îi prelungește viața, ca să nu mai vorbim de segmentul nou de public care o citește și care poate acorda o altă interpretare ideilor autorului. Faptul
Iso Camartin - "Românii au cu ce contribui la tezaurul european" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/17382_a_18707]
-
esențială e, aici, boala să incurabilă (un cancer al gîtului), pe care prozatorul o credea în 7 iulie ameliorata și organismul în curs de refacere. Va fi, din păcate, cum se știe, o mare iluzie a unui om condamnat să moară la 59 de ani (bătrînă să mama, care atîta l-a sîcîit cu pretenții bănești, i-a supraviețuit cu șase luni, deși era mai în vîrstă decît fiul ei cu 20 de ani). Paralel cu jurnalul, să-i spunem principal
Jurnalul lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17893_a_19218]
-
în cuvinte./ și nu mai încăpem/ în acest spațiu. care ne scuipa. se întoarce pe partea cealaltă./ își inventează alți locuitori. ei încep să trăiască în locul nostru/ cu numele/ noastre. iar noi ne uităm la ei cum se nasc și mor cum există/ ne uităm cum se/ uită niște copii zgribuliți sărmani prin geamul înghețat la cei din camera/ luminată feeric care-și împart daruri de Crăciun sub bradul împodobit. ne/ uităm cu jind din afara din neant la cei fericiți din
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
că eul se simte alienat, despicat de starea dezolării, incapabil a-și asuma discursul, a-și susține credință, a se interogă. Dar și anesteziat (mortificat) prin scindare: "cineva sau ceva s-a strecurat/ între mine și mine: ei și!.../ verbele mor toate cînd ajung fix/ în același poem: ei și!.../ din memoria vîntului se ivește/ o catedrală neterminata/ ei și!.../ nu mă mai mir nu mai pun întrebări nu mă mai doare" (ibidem). În schimb e capabil a-și asuma golul
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
romanțioasa incursiune în viață eroului, urmează execuția să, în aclamațiile mulțimii care îi cer eliberarea. Și, firește, ca în orice narațiune romantică, ea vine prin grațiere. Dar, nenorocire, rană i se redeschide și, după ce își revede mama necunoscută și iubita, moare, totuși, înmormîntat fiind, odată cu mama și iubita, sub aceeași piatră funerară. Nenorocirile unui slujnicar, nuvelă pe o temă românească din 1861, vestește românul publicat doi ani mai tîrziu. Mitică Râmâtorian îl anunță pe Dinu Păturica, cu tendința lui maladiva spre
N. Filimon si reportajul de călătorie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17917_a_19242]
-
delegat la reprezentare care erau teoretic sîrbii și respectiv rușii, a fost intoxicat zeci de ani cu ideea "sacrificiului călăuzitor". Atît sîrbii cît și rușii au trebuit să se "sacrifice pentru binele altora", să "ajute, să administreze, să apere, să moară, la nevoie, pentru binele celor pe care ii ocroteau". Din păcate și sîrbii și rușii au plătit din greu această misiune mesianic-comunistă. Ei, poporul, dar nu și nomenklatura lor. Destrămarea micului imperiu iugoslav și a marelui imperiu sovietic au prea
Sfîrsitul dinozaurului? by Eugen Uricaru () [Corola-journal/Journalistic/17930_a_19255]
-
situație reală și justificată de despărțire a apelor de uscat. În definitiv, e de necrezut că prăbușirea sistemului comunist să se petreacă asemeni unui vodevil. În fapt, acum se va vedea, se va simți, cum și dacă dinozaurul comunist a murit. Iar, din cîte știm, dinozaurii au murit din cauza unui cataclism. Cel putin, așa se presupune. Ca să înțelegem avem nevoie de un minut de tăcere. 21 aprilie 1999
Sfîrsitul dinozaurului? by Eugen Uricaru () [Corola-journal/Journalistic/17930_a_19255]
-
apelor de uscat. În definitiv, e de necrezut că prăbușirea sistemului comunist să se petreacă asemeni unui vodevil. În fapt, acum se va vedea, se va simți, cum și dacă dinozaurul comunist a murit. Iar, din cîte știm, dinozaurii au murit din cauza unui cataclism. Cel putin, așa se presupune. Ca să înțelegem avem nevoie de un minut de tăcere. 21 aprilie 1999
Sfîrsitul dinozaurului? by Eugen Uricaru () [Corola-journal/Journalistic/17930_a_19255]
-
partea predominantă a piesei: la nivelul său fabulatoriu, în-tr-un discurs manevrat cu știința în planul dialogului, născător de imagini suprarealiste, onirice, absurde. Noe care ne străbate memoria e o femeie este un text parabolă: grijă față de trecutul care nici nu moare, nici nu te lasă să trăiești. Recunosc că mi-e greu să povestesc pur și simplu piesă, să împărtășesc cititorilor ei subiectul (hiba de care suferă, așa cum observa și Dumitru Solomon, multe piese autohtone). Aș putea însă să-i tentez
Noe nu mai are Arcă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17952_a_19277]
-
un articol în care să laude realizările regimului comunist (pe care l-a scris și publicat în Contemporanul), să i se publice, în reviste, apoi în volum, versurile inedite. Convenția a fost respectată de ambele părți și dacă poetul nu murea în 1961, cine știe cîte articole propagandistice (și de ce fel!) nu ar fi scris Blaga. De altfel, Negoitescu și chiar N. Balotă avuseseră prilejul, prin 1954, să rîdă amar de articolele lui Blaga înserate în - oroare! - chiar gazeta de perete
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
ridice " Leul de aur pentru cariera", Sofia Loren era imobilizata într-un spital american (cu diagnosticul "aritmie paroxistica"). Într-un recent interviu apărut în "Paris Match", Sofia Loren povestește prin ce a trecut atunci: "Mi-a fost frică să nu mor. Plîngeam și-mi spuneam: o să sfîrșesc singură, aici, la New York!"... La cine s-a gîndit cel mai mult cînd a traversat perioadă de suferință? "La Maica Tereza. Am avut, tot timpul, la mine, un mic talisman, o medalie, pe care
Sofia Loren, un mit intact by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17954_a_19279]