4,695 matches
-
de câteva minute, nici unul n-a mai scos nici un cuvânt. Singurele sunete erau cele provenite de la cratițele și tigăile pe care Jessica le manevra de colo-colo. Din când în când mai șuiera și frigiderul. Îmi pare așa de rău, a murmurat Jake. Dacă mai zici o singură dată chestia asta, să știi că te bag cu capul în cuptorul Jessicăi! a rânjit Fiona. Nu... e... vina... ta. Întinzând degetul arătător, femeia a bătut cu el în fruntea băiatului, punctând astfel fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Julia nu se mai obosea să facă pe deșteapta. Iar James, fie că nu s-a prins, fie că s-a decis să se comporte respectuos și să-i răspundă sincer. N-am făcut sex decât de două ori, a murmurat el obosit, așezându-se pe scaunul de lângă Julia. Îmi pare așa de rău. Acum, că temerea ei cea mai mare fusese confirmată, Julia nu s-a simțit mai rău decât înainte. Poate că așteptarea fusese mai grea decât respectiva confirmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai mult în viața asta. Până acum credeam că mă vrei pe mine, dar acum nu mai sunt așa de sigură. Nu poți să trăiești fără mine! a răcnit James către spatele Juliei. —Ei, nu sunt așa de sigură, a murmurat Julia numai pentru sine. În orice caz, sunt dispusă să încerc. Sfârșitul unei dureri de urechetc " Sfârșitul unei dureri de ureche" — Un pahar cu apă, vă rog. Și un meniu. Mi-e o foame de lup. Susan s-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în genul ăsta. Și cu asta le-aș închide gura! a explicat Julia ridicând din umeri. De fapt, aș putea să le răspund așa numai de chi-chi. Alison s-a încruntat. —Crede-mă, nu e mai ușor nici așa, a murmurat ea. Eu aș prefera să nu vreau copii decât să vreau și să nu pot să-i fac. În mod necaracteristic, Julia a părut sincer îngrijorată. — Draga mea, îmi cer scuze. N-am vrut să fiu așa de insensibilă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Cum adică a câștigat? — Adică poate să și-l ia înapoi. Eu am capitulat. Peste capul lui Alison, Susan le-a aruncat celorlalte o privire care se traducea prin „ce ne facem?“. Draga mea, nu poți să capitulezi acum, a murmurat ea. Nu după ce-ai trecut prin tot ce-ai trecut. Până la urmă o să vezi că totul o să fie bine. Aveți doar o perioadă mai grea. Și nu uita că pastilele alea te fac să fii și mai sensibilă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
inmouchar singuratic ce stăpânea pământuri pe care nimeni altcineva nu râvnise vreodată să le stăpânească. Apărură în fața jaimei sale într-o dimineață. Bătrânul era în pragul morții, iar tânărul care îl purtase în spate ultimele două zile abia izbuti să murmure câteva cuvinte înainte de a se prăbuși fără cunoștință. Porunci să se pregătească pentru ei cel mai bun cort, și sclavii și fiii lui îi îngrijiră zi și noapte, într-o disperată luptă pentru a reuși, împotriva oricărei logici, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vor fi nopțile lui când ea nu va fi alături de el. O mângâie pe păr și observă că îi mulțumea pentru acest gest ca un animal, deschizându-și și mai mult ochii mari de gazelă speriată. Când o să te întorci? murmură, mai mult ca o rugăminte decât ca o întrebare. Clătină din cap: Nu știu, recunoscu. Când voi fi făcut dreptate. — Ce însemnau bărbații aceia pentru tine? — Nimic, mărturisi. Nimic, până ieri. Dar nu e vorba de ei. E vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nici ofițerul, nici soldații nu purtau odioasa uniformă colonială. Nici unul nu era european, nici nu vorbea cu acel accent puternic cu care obișnuiau să vorbească, iar pe vehiculele lor nu flutura eternul steag tricolor. — Francezii au respectat întotdeauna tradițiile noastre, murmură în cele din urmă ca pentru sine. De ce nu se respectă acum, dacă pe deasupra suntem liberi? Mubarrak ridică din umeri. — Vremurile se schimbă, zise. Nu pentru mine, veni răspunsul. Când deșertul va deveni o oază, când apa va curge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încet privirea peste palmieri, barăci și dunele de nisip ce îngrădeau totul de jur împrejur, transformând postul militar într-o închisoare unde gratiile fuseseră înlocuite de dunele înalte care amenințau să-i îngroape o dată pentru totdeauna. — încă unsprezece ani aici! murmură apoi ca pentru sine. Dacă reușesc să supraviețuiesc, o să fiu un moșneag, și mi-au refuzat și dreptul la pensie și de-a trece în rezervă. Unde-o să mă duc? - se întoarse din nou spre targuí. N-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
uneori până la piept, o imensă întindere fără orizont, mai netedă decât cea mai netedă dintre mese, deasupra căreia soarele reverbera permanent, împiedicând vederea, tăindu-ți răsuflarea și făcând să fiarbă sângele oamenilor și animalelor. Nici o șopârlă nu poate supraviețui acolo, murmură în cele din urmă. Dacă te însoțește cineva, înseamnă că e năpădit de gânduri negre și o să-mi faci un serviciu scăpându-mă de el. Deschise micuța casă de bani zidită în podea și ascunsă sub dușumele chiar lângă masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cealaltă se lăsă cu putere pe gura celui adormit. Mâna dreaptă a căpitanului țâșni automat spre revolverul pe care îl ținea întotdeauna jos, lângă căpătâiul patului, dar targuí-ul îl îndepărtă puțin cu piciorul, aplecându-se și mai mult deasupra lui. Murmură răgușit: — Dacă scoți un strigăt, îți tai beregata. Ai înțeles? Așteptă ca ochii celuilalt să-i confirme că înțelesese și apoi, foarte încet, îi îngădui să inspire, fără să slăbească deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-l mai susțină. Ultimul kilometru a fost, fără nici o îndoială, cel mai lung din viața lui, și când s-a oprit la zece metri de Gacel, a avut nevoie de timp ca să-și recupereze forțele, să se liniștească și să murmure: — Ai apă? Celălalt negă, continuând să țintească direct spre pieptul lui. — Am nevoie de ea. O să bei când te întorci. Consimți înțelegător și-și trecu limba peste buze, simțind doar gustul sălciu al transpirației. — Ai dreptate, recunoscu. Sunt un prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din groapă și cu apă suficientă în bidoanele mari, ideea unei alte zile sub acel soare de foc era de nesuportat și, totuși, targuí-ul părea dispus să lase să treacă încă o zi fără să se miște. — E o sinucidere, murmură pentru sine locotenentul. O sinucidere, și niciodată n-am crezut că un targuí e capabil să se sinucidă. își caută osânda veșnică. Nici o zi n-a fost atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Sarea reflecta scânteierile soarelui, multiplicându-i puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oază, îi tăiase gâtul căpitanului sub nasul lui, îl purtase prin deșert dintr-o parte în alta ca pe un tont și, în cele din urmă, îl făcuse să aștepte cinci zile, fără să știe exact ce așteaptă. Oamenii săi murmurau în barbă, iar el o știa. La întoarcerea la Adoras aveau să spună că un targuí analfabet își bătuse joc de temutul sergent major, și nu era ușor să stăpânești trupa aceea. Fără teroarea pe care reușise s-o instaureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oprească în fața lui pentru ca, în sfârșit, să-i observe prezența. — Nu mă așteptam să te revăd. Ochii, înroșiți de oboseală și parcă măriți de groază, se înălțară încet, făcu un efort ca să-l recunoască pe interlocutor. în cele din urmă, murmură cu voce răgușită, de-abia auzită: — Nici eu - îi arătă, încheieturile mâinilor pline de răni, numai carne vie. Uită-te! — E mai bine decât să fii mort... Din vina ta paisprezece oameni au fost uciși și țara e în pericol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ori mai mare decât cea de care avea nevoie Gacel. Asta însemna că, dacă ar fi murit și el ar fi rămas singur, șansele targuí-ului de a continua să trăiască se măreau de patru ori. îl observă în timp ce dormea, neliniștit, murmurând uneori, cu gura foarte deschisă, ca și când ar fi căutat mereu aerul care se împotrivea să-i coboare în plămâni. I-ar face o favoare dacă i-ar prelungi somnul pe veci, i-ar evita temerile și lipsurile zilelor viitoare, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pustiu“ și-i făcea plăcere că se afla acolo pentru că așa voise și pentru că era, poate, prima ființă omenească de la începutul vremurilor care experimenta pe deplin conștient ce înseamnă să sfidezi „deșertul deșerturilor“. „Mă simt în stare să te birui, murmură înainte de a adormi profund. Mă simt în stare să te birui și să termin o dată pentru totdeauna cu legenda ta...“ Dar abia adormise, că o voce ca o meliță îi repetă în minte: „Ferește-te de Tikdabra“, până când dintre umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din plata unei colosale datorii. Insh’ Allah!, ar fi exclamat Abdul-el-Kebir. își aduse aminte încă o dată de imaginea bătrânului și se întrebă ce s-o fi întâmplat cu el și dacă, așa cum promisese, reîncepuse lupta pentru putere. „Era un nebun, murmură încetișor. Un nebun visător, din cei care se nasc predestinați să încaseze toate loviturile și să fie însoțiți de gri-gri-ul nenorocirii, ce călărește lângă ei, lipit de straiele lor. Era atât de mare forța acestui gri-gri, că mi-a transmis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cunoaște situația, spuse Linda, dar cu o ușoară undă de tandrețe În voce atunci când se uită la Derek. — Dacă nu se controlează, o să fie ea În situația de a se spânzura de tavan, cu un trapez În jurul gâtului, i-am murmurat eu lui Rachel, care a izbucnit În râs. Pentru o clipă, m-am simțit ca la școală: eram fetele rele care stau În ultima bancă și fac mișto de profesoară. Ședința fusese convocată pentru ora 20.00, iar Linda s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și, la distanță, un cerc de spectatori binedispuși. Unul dintre aceștia, observând expresia indignată a lui Khayyam, Îi aruncă pe tonul cel mai liniștitor: „Nu-i nimic, nu-i decât Jaber-cel-Lung!“ Omar tresare, un fior de rușine Îi străbate grumazul, murmură: „Jaber, tovarășul lui Abu Ali!“ O poreclă dintre cele mai obișnuite, Abu Ali. Dar atunci când un literat, la Buhara, la Cordoba, la Balkh sau la Bagdad, Îl pomenește astfel, pe un ton de familiară deferență, nu e posibilă nici o confuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ibn Sina, faimos În apus sub numele de Avicenna. Omar nu l-a cunoscut, s-a născut la unsprezece ani după moartea acestuia, dar Îl venerează ca pe maestrul de netăgăduit al generației sale, deținătorul tuturor cunoștințelor, apostolul Rațiunii. Khayyam murmură din nou: „Jaber, discipolul favorit al lui Abu Ali!“ Căci, deși acum Îl vede pentru prima oară, destinul său dureros și exemplar nu-i străin. Avicenna vedea În el continuatorul medicinii, ca și al metafizicii sale, Îi admira forța argumentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
te așteaptă după rugăciunea din zori. Sala de primire e deja ticsită, reclamanți, milogi, curteni, apropiați, vizitatori de toate rangurile și, printre ei, Studentul-cu-Cicatrice, venit, fără Îndoială, după vești. De Îndată ce Omar deschide ușa, glasul cadiului Îndreaptă asupra lui priviri și murmure: — Bun-venit imamului Omar Khayyam, bărbatul pe care nu-l Întrece nimeni În cunoașterea tradiției Profetului, autoritatea pe care nimeni n-o pune la Îndoială, glasul de care nimeni nu se Îndoiește. Unul după altul, vizitatorii se ridică, schițând o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
La un semn al cadiului, cămărașul a chemat o tânără sclavă, care se apucă să strângă veșmintele abandonate pe pământ asemeni cadavrelor după bătălie. Dintr-odată, aerul a devenit mai respirabil, oamenii Își dezmorțesc pe furiș mădularele, unii Îndrăznesc să murmure câteva vorbe la urechea cea mai apropiată. Atunci, Înaintând spre spațiul eliberat În mijlocul Încăperii, cadiul se așază În fața monarhului, coboară capul și nu rostește nici un cuvânt. Astfel Încât, atunci când, după un lung răstimp de tăcere, Nasr Îi aruncă În sfârșit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
către tine? Nimeni nu e sărac dacă știe să-și păstreze plăcerile simple. N-aștept nimic de la tine În afară de faptul de a fi cinstit, Dacă tu știi să cinstești un om drept și liber. — Dumnezeu să-ți Întunece zilele, Khayyam!, murmură Abu Taher ca pentru sine. Nu astfel și gândește, dar spaima sa este adevărată. Păstrează Încă În urechi ecoul unei furii foarte recente, nu este sigur că are să poată, și de această dată, să Îmblânzească fiara. Hanul a rămas tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi Înflăcărează, Îi contopește, piele lipită de piele, până la capătul plăcerii. Pe masă, se scurge o clepsidră, bob cu bob, focul se domolește, pâlpâie, se stinge, un zâmbet Întretăiat Întârzie. Își trag sufletul Îndelung. Omar murmură, către ea sau către destinul pe care tocmai l-au sfidat: — Gâlceava noastră nu face decât să Înceapă. Djahane Îl strânge, cu ochii Închiși. — Să nu mă lași să dorm până În zori! A doua zi, două rânduri proaspete În manuscris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]