2,953 matches
-
cu un picior a Expresului de pe Apolodor, cum ciozvârtele de case nu se lăsau duse de ghearele macaralelor puse să schilodească duhul Timpului, chiar și în acele duminici de liniște, de rugă și, pentru unii ca mine, de ducere în nimicul din fața unei sticle de bere într-o bodegă mohorâtă. Îmi beam berile cu gândul pierdut în neputința împăcării că, iată, și eu sunt martor tăcut al unui timp criminal, martor neputincios. Eu însumi eram, fără să o știu, o bisericuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute de mii de ori. În studenție și apoi, mulți ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime monotonia clipelor, care să dea dimensiuni orelor care, mi se părea, trec serbede, goale. Cafeneaua „Colombo“, cu toți acei ani ai studenției trecuți sub coloanele ei, cinematograful „București“, apoi, mai jos, „Timpuri noi“, „Gambrinus“, cu petrecerile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ai lui în Israel. Începeau pregătirile cu multe luni înainte. Se alegeau lucrurile care puteau fi luate, se împărțeau cele de care se despărțeau, altele se vindeau, pe ascuns, în Piața Mare, spre bucuria țăranilor care luau, mai pe nimic, nimicuri de care nici nu aveau nevoie, dar erau de chilipir de la plecânzi, așa le spuneau toți, cu un fel de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
multe fotografii care ne furau ochii, nu înțelegeam ce scrie acolo, dar vederea acelor imagini de orașe sau femei sau mașini străine iarăși ne înfierbânta imaginația. Eram amândoi dornici de necunoscut, de fabulos, de lumi pe care le inventam din nimicul unor cioburi de imagini răzlețe, din frânturi de ziare străine sau din poveștile auzite pe ici, pe colo în atât de mica lume a acelui orășel. Abia intrând în frizeria domnului Albrechtino i-am simțit lipsa lui Ghidale. Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă, împărțindu-mă pentru totdeauna între cel ce am fost și cel care am devenit. A rămas cu toate ale ei, ca și cum fiecare clipă a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că nu vine. Nu se ține de cuvânt. I-am vândut anii trecuți cărți rare, fotografii, câteva manuscrise. Aveam nevoie de bani, încă beam, datorii grele după boala și moartea tatei. M-a ajutat într-un fel cumpărându-mi acele nimicuri pentru mine. Le primisem și eu de la cei doi bătrâni, le cumpărasem în tinerețe sau pur și simplu mă procopsisem cu ele de la diferiți alți bătrâni. Mai importanți erau banii în acele clipe decât valoarea documentară sau sentimentală a acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru mine. Le primisem și eu de la cei doi bătrâni, le cumpărasem în tinerețe sau pur și simplu mă procopsisem cu ele de la diferiți alți bătrâni. Mai importanți erau banii în acele clipe decât valoarea documentară sau sentimentală a acelor nimicuri. Puțin îmi pasă că le-am dat poate ieftin. Scăpam de necazuri. Apoi, când am mai vrut să-i vând câte ceva, N.N. a început să mă păcălească. Fixam întâlniri la care nu venea. Mă simțeam umilit, dar îmi trecea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sunt puerile. Nimeni nu m-a obligat, nu m-a silit să scriu. Nimeni nu m-a constrâns să public cele scrise. Nimeni nu-i dator să cunoască și să judece dacă eu eram beat sau treaz când scriam. Sunt nimicuri, desigur. Dar ele există. Sunt neplăcute. Pot fi ușor ignorate. Așa cum, de pildă, poți ignora faptul că ai descoperit în casa ta o ploșniță. Ai găsit-o, ai distrus-o și gata. Dar rămâne neliniștitoare întrebarea: dar dacă nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-i nimic denigrator. Este doar o mare tristețe, mai grea decât orice lacrimă sau orice geamăt, că mulțimea, imensa majoritate a acestui popor, trăiește mizer, gândește mizer, merge ca o turmă spre niciunde, ademenită cu vorbe, momită cu mici nimicuri, învățată să fie coruptă, să fure spre a supraviețui, să admire slugarnic pe marii hoți, să se bucure de-un cârnat și o bere luate, la înghesuială, din pomana unui parvenit. Parastasele și pomenile de prin satele noastre sunt mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
autor lipsit de talent. Îi cunoșteam, i-am cunoscut destul de bine pe colegii mei. Cunoscându-i, nu am mers decât alături de foarte puțini. Nu mă interesau, oricât de apreciați sau de bine situați erau, odată cu trecerea timpului. Acestea sunt fleacuri, nimicuri ale conjuncturilor și ale feluritelor jocuri. Știam că mulți dintre ei, odată cu trecerea timpului, vor trăda sentimentul acesta pur al generației, vor lovi, vor mușca, se vor dezice. Se vor ploconi, vor îngenunchea la primul pumn de bani azvârlit în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
O iubesc doar pentru că și eu sunt leneș, visător, troienit de colb, speriat de cel ce vine cu o cârpă să mă curețe de praf. Mi-e bine nefăcând nimic, moleșit de lenea unei țări tot mai scufundate în lentoarea nimicului devenit principiu de viață. Îi iubesc pe acești oameni ai Bibliotecii așa cum, de fapt, țin la mine și la toate ale mele. Sunt asemeni mâinilor mele, ochilor sau chiar inimii mele. Aș putea trăi fără toate acestea? Cum aș trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din acea frică mereu în noi, între noi, în mine, cenzurându-mi gândurile, gesturile. Nici acum nu-i cu mult altfel. Mercenari ai pervertirilor sufletești își fac din plin datoria. Bine plătiți, sunt maeștri ai îndobitocirii generale, ai exhibiționismului, ai nimicului. Își iau banii și puțin le pasă de dezastrul produs. Cei mai nerușinați, cinicii idealurilor cu care ne-au îndobitocit, dau acum mărețe spectacole de pocăință. Ei, doctrinarii ticăloșirii noastre, apostolii fricii și ai spaimelor de tot felul, evangheliștii credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ordona, coerentă, din momente și întâmplări disparate. Ceea ce intuiam și discutam la nesfârșit cu prietenii mei în anii facultății, despre viață și text, iată că acum se întrupa în înseși povestirile mele. Textul meu ordona viața, dădea coerență trăitului, întărea nimicul într-un trup de adevăruri. Povestindu-i bătrânului, simțeam cum îmi birui Moartea. Cum revin la viață cu alte puteri. Cum ea se duce spășită în pustia nopții. Nu înfrântă, nu am cum să o înving, ci doar spășită, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pot aminti absolut nimic. Așa cum, în această dimineață de zi ultimă de an, coborând pe acest Bulevard pustiu, încerc a învia, dintre murdării și scârne, un timp clocotitor, populat cu siluetele unor prezențe atât de pierdute în mine. Merg contemplând nimicul, furat doar de cadența textului care se naște. Este viața mea și, cu fiecare cuvânt, știu aceasta, este altceva decât viața mea. Este textul care de-acum mă scrie, mă limpezește, mă ordonează, face coerentă Moartea spre care zoresc. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe, puse acum pe muzică. Poezii despre un timp năruit și din suferințe despre care multă vreme nu am știut nimic. Despre vieți frânte atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului.“ Aici e situat chiar începutul: graba spre o ședință a viitorilor comuniști din facultate, plină de promisiuni, va devia într-o izbucnire rebelă, ce conduce firul Textului în chiar inima întunericului: prima beție solitară, plină de o savoarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
undeva acolo, jos și totuși nu ezitam să mă îndrept spre ea. Vedeam limpede, pentru că singurul bec care luminează mica noastră pivniță era deja aprins, iar diferitele nuanțe de maro ale dezordinii familiare a cutiilor, lampadarele cele vechi și alte nimicuri adunate acolo erau evidențiate de umbre ascuțite ca într-o pictură cubistă. Mi-am dat seama că-mi țineam respirația în timp ce coboram: bubuitul continua și, câtă vreme priveam în jur încercând să-i identific sursa, izbucni oribil încă un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pe altul, oamenii se trec și ei la fel ca zilele, la fel ca anii, venind alții în urma lor. Așa a sosit și ziua când locuitorii satului au hotărât să pună început lucrărilor de ridicare a unei noi biserici din nimicul ce rămase din fosta biserică, plus dorința, dragostea, ajutorul, aportul financiar și material al fiecăruia din ei. Și Dumnezeu i-a ajutat. Astăzi, pe același loc ca mai înainte, se înalță triumfătoare biserica satului. Rana, care sângerase atâțea ani, acum
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îngrozitoare. De ce nu mi-ați spus atunci, imediat? ― La ce bun? Și așa erai teribil de speriată. N-ai idee cât s-a chinuit Florence până ți-ai revenit! Am vrut să-ți demonstrez că maiorul își bate capul cu nimicuri. ― Poate că nu sânt chiar nimicuri! Ce știm noi? ― Draga mea, pretinzi că nu ești în stare să-i spui unui lucru pe nume atunci când îl ai înaintea ochilor? ― Mi se mai întîmplă uneori, dar nu chiar atât de des
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
atunci, imediat? ― La ce bun? Și așa erai teribil de speriată. N-ai idee cât s-a chinuit Florence până ți-ai revenit! Am vrut să-ți demonstrez că maiorul își bate capul cu nimicuri. ― Poate că nu sânt chiar nimicuri! Ce știm noi? ― Draga mea, pretinzi că nu ești în stare să-i spui unui lucru pe nume atunci când îl ai înaintea ochilor? ― Mi se mai întîmplă uneori, dar nu chiar atât de des. ― Ei vezi! Lămurește-mă și pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
timpul aud niște pași. Uite, chiar și acum... Se plimbă în sus și în jos. Iar în sus și iar în jos. S-a întîmplat și altă dată... Cu ani în urmă. Mă trezeam noaptea din cauza lor. Aprindeam lumina și... nimic. Sculptorul îl privi tulburat: " Într-adevăr ciudat! Eu simt pe cineva... O prezență constantă. El îl aude... Înnebunim!" ― M-am întrebat totdeauna, vorbi răgușit bătrânul, mă întreb și astăzi. Cine... Cine poate fi? Melania Lupu, lăsând mâinile să-i alunece
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să pari, Să fii ca și când n-ai fi... Între ieri Și mâni, o clipă... Oare știi ce-mi ceri? Ce-i omul de a căruia iubire Atârni lumina vieții tale - eterne? O undă e, având a undei fire Și în nimicuri zilele-și dișterne. Pământul dă tărie nălucirei Și umbra-i drumul gliei ce s-așterne Sub pasul lui... Căci lutul în el crește, Lutul îl naște, lutul îl primește. 61 {EminescuOpVI 62} Și acest drum al pulberei, peirei, Ce ca
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
crăpăm după aceea. Și totuși, ucenicia întru neant este imposibilă - nu avem nimic de învățat de la neant, poate doar certitudinea că nu înseamnă nimic. Dacă ar fi fost altfel, nu am fi trăit niciodată un singur minut, măcar, de fericire. * Nimicul, materia primă a Divinului, nu poate fi „aneantizat“, în locul lui nu poate fi așezată, eventual, o „lume“; nimicul este abandonul absolut, undeva „în urmă“ își exercită ura, își trimite universala respirație de resentimente către noi; gândim și suntem contaminați de
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
doar certitudinea că nu înseamnă nimic. Dacă ar fi fost altfel, nu am fi trăit niciodată un singur minut, măcar, de fericire. * Nimicul, materia primă a Divinului, nu poate fi „aneantizat“, în locul lui nu poate fi așezată, eventual, o „lume“; nimicul este abandonul absolut, undeva „în urmă“ își exercită ura, își trimite universala respirație de resentimente către noi; gândim și suntem contaminați de zădărnicia lui, trăim împreună cu el iluzia, disperarea, sinuciderea, nebu nia, psihoza, singurătatea, plictisul... Purtăm în noi indignarea unei
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
resentimente către noi; gândim și suntem contaminați de zădărnicia lui, trăim împreună cu el iluzia, disperarea, sinuciderea, nebu nia, psihoza, singurătatea, plictisul... Purtăm în noi indignarea unei prezențe spirituale de talia divinității, atâta doar că rămasă în umbră, înfrântă, uitată. Răzbunarea nimicului este atroce, ne bucurăm numai de partea vizibilă a eșecului spiritual. * Simt că nu mai am ce să storc din mine - iată un lucru foarte, foarte bun. Înseamnă că abia acum mă pot gândi liniștit la ceea ce nu sunt. * Gândind
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]