4,367 matches
-
de țară dintre două șiruri de copaci desfrunziți, cu trunchiurile învinețite de licheni, năpădite de rugi de mure. Cel care nu-l cunoștea ar fi crezut că plânge. Își ștergea din când în când de pe obraji picăturile de zăpadă topită, ninsoarea care ne surprinsese pe drum. Vorbea de altfel puțin și cu o voce neutră. Când cuvintele lui se întrerupeau, începeam din nou să aud șuierul vântului, tropăitul pașilor noștri pe drumul desfundat. Durerea făcea lumea tot mai de nerecunoscut. Mă
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pune amprenta pe caracterele personajelor și face ca întâmplările mărunte și aparent nesemnificative să fie învestite cu semnificații majore. Prozatorul alege eroi care își dezvăluie apartenența la un spațiu geografic și prin nume. Medicul Afilon Jurchescu, din romanul Anotimp al ninsorilor albastre (1975), este un astfel de personaj tipic. Povestea relației sale cu Ioana, o ciudată și dificilă femeie, dobândește o turnură lirică, deseori poetizantă. Proza lui B. se va orienta spre reflectarea prezentului sau trecutului spațiului autohton, prin introspecție psihologică
BANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285605_a_286934]
-
memoria și istoria unei întregi colectivități. B. îmbină tehnici ale noului roman cu o bună tradiție a prozei bănățene. Reportajele sale sunt impregnate de lirism și abordează subiecte locale. SCRIERI: Să arunci cu pietre în soare, București, 1974; Anotimp al ninsorilor albastre, București, 1975; Semințele dimineții, București, 1976; Ierni peste tei, București, 1978; Orele orașului Arad (în colaborare), București, 1978; Tangaj, București, 1980; Portocale pentru vinovați, București, 1982; Calendar pe o sută de ani, Timișoara, 1982; Moara de apă, Timișoara, 1984
BANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285605_a_286934]
-
serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase”. Aglomerarea jocurilor de lumină și de culoare, nu o dată forțate, micșorează autenticitatea acestui cântec nostalgic al iubirii. Aceleiași imagistici i se subsumează în placheta
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
puf. Spre cer urcau drumuri podite cu diamante. Omul legii și-aduse aminte de copilărie. Ca ș- atunci, el se lipi de fereastră să absoarbă mirifica priveliște. Dintr-o dată vântul stătu pe sloată. Nemișcată, pluti o clipă de tăcere iar ninsoarea căzu. Pe gârlă, în perdeaua ei de plopi, apăru o moară. Hâțânându-se pe furci, moara uruia, zvârlind pe sub streșini suluri de fum. De după trunchiurile albe ale plopilor, în pâcla albăstruie, bătea ca o părere soarele. Lumina încă era
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
sale de glorie avea să se laude cu șaizeci și șase de localuri În Michigan, Ohio și În sud-estul Floridei, fiecare restaurant putând fi identificat după tipicele „Coloane ale lui Hercule“ de pe fațadă, s-a născut Într-o dimineață cu ninsoare din februarie 1956, când tatăl meu a ajuns la Casa Zebrei ca să se apuce de renovări. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să dea jos obloanele părăginite de pe geamurile din față, ca să intre mai multă lumină. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fulgii de zăpadă cădeau în continuare spre pământ. Pe măsură ce orele înaintau în noapte spre o dimineață care nu avea să fie mai luminoasă, ci tot umbrită și adusă în pragul întunericului de atotprezenții nori, temperatura coborî și mai mult, iar ninsoarea se întețea, apoi stagna puțin și începea din nou mai puternică. Din această cauză, Constantin Velail a fost nevoit să anunțe la un moment dat imposibilitatea de a mai supraveghea anumite sisteme din afară, cum ar fi cel al alimentării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe Împărat. O bubuitură surdă s-a putut auzi până la primul nivel al subsolului câteva momente mai târziu și clădirea s-a cutremurat ușor. Am crezut pentru câteva clipe că e un tunet, cu toate că aceste fenomene se întâmplă rar pe ninsoare, până când țipete și urlete disperate începură să răsune în receptorul din ureche. "MEDIIIIIIIC!!!!" "Ajutor! Ajutor! Pentru numele lui Dumnezeu, AJUTOR!" "Întăriri! Întăriri la etajul trei, deasupra amfiteatrului!" Ceva trebuie să se fi întâmplat! Medici! Duceți-vă și ajutați! Luați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
timp, am să încerc. Acum sunt ca un gaz care ocupă tot ce-i este lăsat la îndemână. Îmi pare rău, Corvium! Înțelese... cred. Am mai stat ceva vreme așa, unul lângă altul pe o catedră veche, uitându-ne la ninsoare. Timpul încetase să mai curgă în acele momente și nu cred că era mâna lui la mijloc. El nu mai era Împăratul meu, iar eu nu mai eram Cronicarul său. Eram doar noi doi și ninsoarea liniștitoare de afară. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
veche, uitându-ne la ninsoare. Timpul încetase să mai curgă în acele momente și nu cred că era mâna lui la mijloc. El nu mai era Împăratul meu, iar eu nu mai eram Cronicarul său. Eram doar noi doi și ninsoarea liniștitoare de afară. Doi băieți, Corvium și Vladimir, bând ciocolată-cafea caldă în mijlocul unei revoluții. Interesantă ceața aia de la orizont, zise el uitându-se peste câmpul ce era plin până acum câteva zile cu tufișuri și plante. Într-adevăr, era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
rigizi. Nu au frunze, ci doar spini care, uimitor, se desprind ușor de ramurile copacilor și se topesc, dând la iveală un fruct ciudat. Pădurea se confunda ușor în acel mediu, întrucât totul era alb și vizibilitatea era redusă din pricina ninsorii. Laboratorul pe care-l căutau trebuia să fie pe undeva prin apropiere! Se uitară prin biroul șefului de post din gara mică, dar nu găsiră mare lucru. A urmat clădirea administrativă, dar nici acolo n-au găsit mare lucru. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei. Se împiedicau în nămeții proaspeți și se poticneau mai des decât ar fi vrut. Sergheiov se piti de câteva ori și luă în cătare câte ceva ce i se părea a fi vreun paznic, dar de fiecare dată era dezamăgit. Ninsoarea îi juca feste. Ajunseseră la peretele exterior și se lipiră de el. Căutau o cale de acces înăuntru. Găsiră, în schimb, o placă aurie pe care era gravat: "Cercetări Guvernamentale Teoretice postul Polul Nord 7". Era ceea ce căutau! Mai dădură un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor; Câte inimi în plăcere Ii resaltă, ușurel! Dar-pe câte dureroase Cîntu-i mistic le apasă, Cîntu-i blând, încetinel. Două umbre albicioase Ca și fulgii de ninsori, Razele din alba luna. Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plângeri, Plâng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele Se cunun-căzînde jos. Într-un cuib de turturele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape și aur în aer. Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înnecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvoară, Nilul mișc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
împarte în mizeri și bogați! Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă, Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, și să trăim ca frați! Sfărmați statuea goală a Venerei antice, Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori; Ele stârnesc în suflet ideea neferice A perfecției umane și ele fac să pice În ghiarele uzurei copile din popor! Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă, Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund, Svîrliți statui de tirani în foc, să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald". Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, ghiață, vânt arzător de vară - Departe vede-orașul pe sub un arc de pară, Și lumea nebunise gemând din răsputere; {EminescuOpI 95} Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare; Din tainiță mormântul atuncea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mânca în singurătate pentru a se ține în viață. Aproape de miezul nopții, samuraiul trimise doi oameni de-ai săi să-l ducă pe unchi până acasă. Când deschise ușa, dintre norii poleiți în lumina lunii, apăru pe neașteptate o rază. Ninsoarea se oprise. Un câine lătră până când unchiul se pierdu din vedere. În luncă, oamenii se temeau mai mult de foamete decât de război. Mai trăiau încă bătrâni care-și aduceau bine aminte de prăpădul frigului ce se abătuse odinioară peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să vrea. Nu voia să i se vadă zbuciumul din inimă. La Edo nimeni nu-i spusese niciodată padre. I se îngăduise să rămână acolo nu ca să fie preot, ci tălmaci. Seniorul Shiraishi i se adresase înadins cu padre. Afară ninsoarea cădea în liniște. Tot în liniște îl priveau stăruitor și înalții oficiali. Răspunse, primind dureros săgețile din privirea japonezilor: N-am nici un sfat să vă dau. Și la Edo, și aici, eu... nu sunt nimic mai mult decât... un simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și Velasco veni cu o lumânare în mână și se uită înăuntru. După ce se încredință că toți dormeau liniștiți, se îndepărtă în vârful picioarelor. În vis, era din nou în valea sa. Un cer jos, plumburiu, care stătea să cearnă ninsoare, acoperea lacul. Învăluiți în niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de la buștenii care erau transportați pe acolo. Schiorii o ținură pe fâșia de zăpadă de lângă drum. Drumul se subția când se Întrepta spre un pârâu și apoi urca direct dealul. Văzură o clădire lunguiață și joasă, bătută de vânturi și ninsori. Așa cum o vedeau printre copaci părea de un galben pal. De mai aproape se putea vedea că ramele ferestrelor erau vopsite-n verde.Vopseaua se cojea. Nick Își deschise clemele cu unul dintre bețe și apoi scăpă de schiuri. — De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Al treilea soldat: Nu-i vorba doar de asta. Pur și simplu, mă simt ca dracu’. Al doilea soldat roman: Stai de prea mult timp aici. Asta-i tot. CORTINA Poveste banală Deci mâncă o portocală, scuipând ușor sâmburii. Afară, ninsoarea se prefăcuse-n ploaie. Înăuntru, soba electrică nu părea să dea ceva căldură, așa că, sculându-se de la masa de scris, se rezemă de ea. Ce bine se simțea! Asta da, În sfârșit, viață! Se-ntinse după altă portocală. Departe, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vestea: Țâncul e, de acum, motan mare, de-adevăratelea. Prinde și șoareci! Nu mă credeți? Duceți-vă lângă el, să vedeți și singuri. Afară ninge cu fulgi mari și pufoși. S-a stârnit așa, ca din senin. Spre seară, dacă ninsoarea o să stea, vor pune să facă un om de zăpadă. Ar încerca ei și acum, dar cu bunica nu-i de glumit! E ora prânzului, uite acum o să le pună pe masă și, pe urmă, la culcare! Degeaba încearcă Sorin
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Simion Mehedinți) „Crivățul. Așa se numește vântul dinspre nord-est. Este cel mai puternic dintre toate vânturile care trec peste România și bate cel mai des... Peste iarnă crivățul aduce aerul rece din șesul rusesc și viscole înspăimântoare. În timpul primăverii, în loc de ninsoare și ger vântul de nord-est aduce ploile așteptate ... Atât zăpezile iernii, cât și ploile primăverii sunt o binecuvântare tot de el adusă. Vara, însă crivățul e uneori păgubitor. Cănd se întâmplă să bată în lunile iulie și august, el este
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
oprindu-i sângerarea. Puțin după aceea, carul se puse în mișcare, ajunse cu bine în sat și intră, în sfârșit, pe podul de peste Saône. Balamber, sfârșit, căzuse într-un soi de leșin. în fața ochilor săi alergau imaginea unei yurta sub ninsoare și a unei femei delicate și frumoase, îmbrăcate într-o tunică din piele de căprioară, care îi vorbea ușor pe când întețea focul. Se văzu apoi galopând prin câmpie: o mare de iarbă, unduitoare sub mângâierea aspră a vântului. în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]