2,731 matches
-
în perioada interbelică a asistat la renașterea suveranității Poloniei. Națiunea, împreună cu patrimoniul său cultural nu au mai fost suprimate de cele trei mari puteri străine care au împărțit Polonia între ele. Dezvoltarea culturală a avut ca efect retragerea culturii elitelor nobilimii din secolul al XIX-lea și a culturii populare tradiționale, precum și apariția unei noi culturi de masă, cu integrarea societății poloneze mai aproape de noua intelectualitate, educată în practica democrației. În afară de paralizia economiei cauzată de secolul în care Polonia a fost
Perioada interbelică în arta Poloniei () [Corola-website/Science/329193_a_330522]
-
a ales pe Władysław Łuszczkiewicz, rector al Academiei de Arte Frumoase ca să fie primul director. Din momentul în care s-a deschis a fost un loc de întâlnire culturală majoră. Colecția în timpul împărțirii Poloniei a crescut rapid prin donații mica nobilime locală, precum și de la artiști înșiși. La sfârșitul anilor 1930, colecția consta din aproape 300.000 de obiecte de artă. Lista de binefăcători majori a crescut exponențial, inclusiv din partea multor familii nobile. În 1920, Muzeul a achiziționat peste 15.000 de
Muzeul Sukiennice () [Corola-website/Science/329230_a_330559]
-
spre Seminara. La auzul vestii ca d'Aubigny se apropie, dar neaflând de unirea cu Précy și mercenarii elvețieni, Ferdinand al II-lea de Napoli a decis să se întâlnească cu francezii în lupta imediat, o decizie unanimă luată de către nobilimea spaniolă și napolitană. Dar Córdoba i-a îndemnat la prudență, sau cel puțin o cunoaștere deplină a forței franceze înainte de a risca lupta, dar cererea i-a fost respinsă. Ferdinand a condus armata aliată din Seminara pe 28 iunie, mutâmdu-i
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
Revolta era îndreptată împotriva puterilor care au împărțit Polonia, în special împotriva Imperiului Austriac din apropiere. Revolta a durat aproximativ nouă zile, și s-a încheiat cu victoria Austriei. Revolta a fost organizată în primul rând și susținut de membrii nobilimii poloneze și clasa de mijloc, care dorea restabilirea independenței Poloniei după partiția Poloniei din 1795, care încheiat existența Poloniei ca stat suveran, și a fost, de asemenea, sprijin pentru reformele politice și sociale (cum ar fi emanciparea țăranilor și desființarea
Revolta din Cracovia () [Corola-website/Science/329301_a_330630]
-
la modul de viață pe care îl practicau strămoșii Bichonului. Pentru peste XXVIII secole, Maltese-ul fost reprezentat în picturi, ceramică și literatură. Acest câine a fost imortalizat în monumentele grecești și se crede că era un câine al regalității și nobilimii. Cu o moștenire mediteraneeană, rasa este originară din Malta și a fost dintotdeauna în compania omului și un câine de casă iubit. Descendenții Maltese-ului au urmărit în decursul istoriei spanielii, nu terierrii cum poate ați crezut. Roba sa albă, matăsoasă
Bichon Maltez () [Corola-website/Science/328536_a_329865]
-
casă iubit. Descendenții Maltese-ului au urmărit în decursul istoriei spanielii, nu terierrii cum poate ați crezut. Roba sa albă, matăsoasă și lungă atârna până la pământ făcând ca rasa să devină un câine de companie foarte apreciat de doamnele din rândul nobilimii în jurul anilor 1800. Datorită dimensiunilor lor reduse, acești câini erau, în mod caracteristic, purtați pe mansoanele doamnelor și cu capul la pieptul acestora. În 1877, Maltese-ul a apărut pentru prima dată la expoziția canină de la Westminster. În acel timp, rasa
Bichon Maltez () [Corola-website/Science/328536_a_329865]
-
și obiecțiile sale față de accederea persoanelor de joasă condiție la funcții episcopale. Se pare că Adalberon a devenit celebru în istoria Franței datorită unui poem în care face trimitere la cele trei ordine din societate: "oratores", "bellatores" și "laboratores": clerul, nobilimea și cavalerii, și lucrătorii, cei din urmă susținându-i pe ceilalți, iar cu toții susținând edificiul umanității. Ideea va fi încorporată în cele trei stări ale Vechiului Regim din Franța.
Adalberon de Laon () [Corola-website/Science/328580_a_329909]
-
bulevard central de către împăratul Napoleon al III-lea al Franței a demonstrat deja că extinderea dimensiunii străzilor a făcut efectiv imposibilă ridicarea baricadelor revoluționare. În următorii ani, au fost ridicate un număr mare de clădiri opulente publice și private. Atât nobilimea, cât și plutocrația, s-au grăbit să construiască vile arătoase de-a lungul străzii. Una dintre primele clădiri a fost "Heinrichshof", deținut' de producătorul de bere Heinrich Drasche, care era situată vizavi de Operă până în 1945. Sigmund Freud obișnuia să
Ringstraße () [Corola-website/Science/328616_a_329945]
-
preotului Henri de Lucerne din Wallnerstrasse, Kohlmarkt a fost cuprinsă de flăcări și focul s-a extins în întregul cartier. Regele Frederic cel Frumos s-a aflat printre cei din echipa de salvare. "Graben" nu este încă locul privilegiat al nobilimii, însă rudele șvăbești ale familiei lui Rudolf I locuiau acolo. Singura clădire mare cunoscută din această perioadă este "Freisingerhof". În secolele XIII-XIV strada "Graben" este « închisă » de construcțiile de case de la fiecare capăt. Astfel, în nord-vest apare "Paternostergässchen", o prelungire
Graben (Viena) () [Corola-website/Science/328635_a_329964]
-
de complot alături de papă împotriva împăratului Frederic al II-lea. În jurul zilei de Crăciun a acelui an, Henric a preluat domnia pentru sine, l-a constrâns pe Ludovic să se supună, iar apoi s-a întors împotriva episcopului de Strasbourg. Nobilimea, nesatisfăcută de politicile sale de încurajare a orășenimii, l-au silit însă să emită în Worms la 1 mai 1231 "Statutum in favorem principum", în favoarea principilor și îndreptată împotriva orașelor, și ca urmare a plângerilor acestora Frederic al II-lea
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
de Trastamar, fiul bastard al lui Alfonso al XI-lea, care începând cu anul 1354 de mai multe ori a luptat împotriva fratele său vitreg, după care s-a refugiat în Franța. Regele Petru I nu era popular în rândul nobilimii castiliene și, pe lânga aceasta, s-a certat cu francezii, purtându-se crud cu soția sa Blanche de Bourbon, care era rudă cu Carol al V-lea al Franțe. Henric a apelat la cel din urmă pentru ajutor, și în
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
pentru moștenitorii lui Vytautas: în cazul în care Vladislav murea fără moștenitori, boierii lituanieni puteau alege un nou monarh. Din moment ce nu a fost produs încă nici un moștenitor de către nici unul dintre ei, actul era imprevizibil, însă forma legături între Polonia și nobilimea lituaniana și o alianță defensivă permanentă între cele două state, consolidând Lituania împotriva unui nou război cu Teutonii, în care Polonia nu prelua oficial nici o parte. La sfârșitul anului 1401, noul război împotriva ordinului a suprasolicitat resursele lituanienilor, care s-
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
de Prusia și nepotul lui Sigismund, s-a convertit la luteranism, securizând Ordinul și aducând omagiu lui Sigismund. Încă de la începutul domniei sale, Sigismund a intrat în coliziune cu nobilii țării, care începuseră deja limitarea familiilor mari. Cauza de animozitate a nobilimii era cea de-a doua căsătorie a regelui făcută în secret, înainte de a se urca pe tron, cu Barbara Radziwill, fiica hatmanului Jerzy Radziwill. Atât de agitat a fost primul Seim al lui Sigismung (31 octombrie 1548), încât deputații au
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
încât deputații au amenințat că renunță la loialitatea lor, cu excepția în care regele își va repudia soția. Cu toate acestea, el a refuzat și a câștigat alegerile a doua zi. În 1550, Sigismund a strâns a doua adunare Seim, iar nobilimea a fost mustrată de Piotr Kmita, Mareșalul Seimului, care i-a acuzat de încercarea de a diminua în mod nejustificat, prerogativele legislative ale coroanei. Moartea reginei Barbara, la cinci luni după încoronarea ei (7 decembrie 1550), în condiții stranii, l-
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
degenerat în continuare. Pe 5 noiembrie Prusia a mobilizat armata și s-a pregătit pentru război ca răspuns la trupele Confederației Germane care avansau în electoratul de Hessa. Războiul a fost evitată, cu toate acestea, atunci când liderii prusaci asociați cu nobilimea au acordat sprijinul lor lui Gerlach, prin "Kreuzzeitungs Partei", care a sprijinit Austria în revenirea în Confederație. Pe 29 noiembrie 1850, Tratatul de la Olmütz a fost încheiat între Austria și Prusia, în prezența Rusiei. Din tratat, considerată de mulți ca
Uniunea de la Erfurt () [Corola-website/Science/329513_a_330842]
-
Conții Wassilko de Serecki, în germană Grafen Wassilko von Serecki au fost membri ai nobilimii austriece superioare ("Hochadel"), fiind descendenții unei vechi familii de boieri moldoveni din Bucovina, care au purtat acest titlu pe timpul Imperiului Habsburgic. Ei au fost singurii nobili numiți conți de origine română în tot imperiului austriac/austro-ungar. Familia s-a simțit
Familia Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330904_a_332233]
-
a imperiului austriac la 18 aprilie 1861 și numirea lui Iordachi Baron de Wassilko în acest gremiu, familia a avut mereu un sediu fix în această casă, din 1907 au devenit membrii ereditari. Din acest an, familia a aparținut oficial nobilimii austriece superiore. Astăzi, marea majoritate a familiei nu mai trăiește în România, ci în Germania și Canada. Ea părăsise țară din causa persecuției prin sistemul comunist. Stema se interpretează că lupta cu pintenii (pentru mărirea vitezei calului) și săgeată împotriva
Familia Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330904_a_332233]
-
octombrie 959), a fost regele Angliei din 955 până la moartea sa care a avut loc patru ani mai târziu. El a fost fiul cel mare a lui Edmund și a soției sale, Ælfgifu de Shaftesbury, și a fost ales de nobilime pentru a-l urma pe unchiul său, Eadred, ca rege al țării. Scurta sa domnie a fost marcată de conflictele permanente cu familia sa, și în special Dunstan și cu Biserica, sub conducerea Arhiepiscopului Odo. Potrivit unei legende, dușmănia de
Edwy al Angliei () [Corola-website/Science/331029_a_332358]
-
d. 18 ianuarie 1932, Nisa, Franța) a fost unul dintre generalii armatei Imperiului Rus din Primul Război Mondial. A avut gradul de general de infanterie, iar după război a fost unul din liderii mișcării alb-gardiste. provenea dintr-o familie din nobilimea guberniei Sankt Petersburg. A absolvit liceul militar din Orel, în 1873, și "Școala Militară de Ofițeri de Artilerie „Mihailovskaia”" din Sankt Petersburg, în 1876, fiind repartizat cu gradul de sublocotenent la "Bateria 3 Artilerie Călăreață". La 30 august 1877 este
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]
-
-o pe Elisabeta cu Ducele [[Albert al II-lea al Germaniei|Albert al V-lea de Austria]], pe atunci în vârstă de 14 ani și membru al [[Casa de Habsburg|Casei de Habsburg]]. Regina Barbara era foarte nepopulară în rândul nobilimii, care era ofensată de simpatia ei pentru husiți, precursorii reformei protestante. În 1418, ei au acuzat-o că ar fi comis adulter în timp ce soțul ei era prezent la Consiliul de la Konstanz. Rezultatul a fost exilarea reginei, inițial la [[Oradea]], apoi
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
cazul în care ea ar fi avut un frate, Elisabeta ar fi fost lipsită de ambele coroane în favoarea lui. Moravia a fost cedată lui Albert ca zestre a Elisabetei. Tratatul a fost controversat atât în Ungaria cât și în Boemia, nobilimea din ambele țări pretindeau dreptul de a-și alege un monarh. Ceremonia a vut loc la 19 aprilie 1422 la Viena. Elisabeta, acum ducesă de Austria, s-a mutat la curtea vieneză a soțului ei. A fost necesară o dispensă
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
Regele Albert și regina Elisabeta ilustrați în "Albrechtsaltar" la mănăstirea Klosterneuburg]] La sfârșitul anului 1437, tatăl Elisabetei era grav bolnav. Realizând că decesul era iminent, el i-a chemat pe Elisabeta și pe Albert și a convocat o reuniune a nobilimii din Boemia, care a acceptat cuplul ca moștenitorii săi, dar și-a rezervat dreptul de a face alegeri formale. Sigismund a murit la 9 decembrie. După înmormântare lui, Elisabeta și Albert au călătorit la Pressburg să se întâlnească cu boierii
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
în audiență la împăratul Franz Joseph, pentru a-i prezenta, în numele națiunii române, doleanțele de ordin politic și cultural ale poporului român din Transilvania, printre care renunțarea la ideea unirii Ardealului cu Ungaria, decretată în 1848 și solicitată insistent de nobilimea maghiară împotriva voinței românilor. A fost ales ca deputat al Scaunului Nocrich în Dieta Ardealului de la Sibiu din 1863/1864, precum și membru al Consiliului imperial din Viena ce avea ca scop consolidarea monarhiei. A activat în perioada 1862-1871 ca membru
Iacob Bologa () [Corola-website/Science/335518_a_336847]
-
scris de Béla Balázs, prezentată în primă audiție în data de 24 mai 1918, la Opera Regală din Budapesta. Balázs a scris în 1910 o piesă de teatru cu același titlu, lucrarea având la bază un episod real din istoria nobilimii franceze. Barbă-Albastră îl are ca model pe mareșalul Gilles de Laval (cunoscut și ca Gilles de Retz sau Gilles de Rais) care a fost condamnat la moarte și ars pe rug în 1440 pentru nebuniile sale criminale.. În lucrarea lui
Castelul Prințului Barbă-Albastră () [Corola-website/Science/332027_a_333356]
-
la înstrăinarea Galiciei de Castilia. Acest lucru, împreună cu luptele constante cu musulmanii, cum ar fi Bătălia de Rueda, Bătălia de la Torrevicente și, bătălia care a avut loc la Sân Esteban de Gormaz sub regenta mătușii sale în 975, a condus nobilimea din Galicia să-l proclame rege al Galiciei pe Bermundo al II-lea de Leon, fiul lui Ordono al III-lea. El și-a pierdut tronul doi ani mai tarziu, în 984. A avut cel puțin un copil cu soția
Ramiro al III-lea de Leon () [Corola-website/Science/331412_a_332741]