4,526 matches
-
aripi și zboară, zboară ca pițigoiul prin cer, aripile îi ard în soare, cade pe pământ, îi cresc țancuri și stânci, vin ploi, îi cresc păr și barbă de mușchi și ferigi, plouă mereu, muntele se năruie, se îngroapă în noroi, bălți acum peste tot, bălți și iar bălți, când răsare în sfârșit din nou soarele, totul mișună de săbioară și nuferi și nenumăratele făpturi argintii ale bălții, pești, anghile, brotaci, țipari, șerpi inelați, gâze verzi și albastre, păsări cu plisc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
găinile-alea. Acuși înserează. Iliuță, ascultător, se strecoară prin dreptunghiul luminat al ușii, pătrunzând în amurgul care se lasă peste ninsoarea de ace. Urâtă vreme, bodogăne și el la fel ca maică-sa, luând gumarii în picioare și pornind prin noroi după cele șapte galițe. Știe unde le va găsi. Trece ulița, dă un ocol pe lângă sifonărie, coboară malul spre parc, dă de ele ciugulind pe maldărele de gunoaie. Se va auzi tramvaiul. Se vor aprinde felinarele cu lumina lor verzuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ai simțul realității, dar pe-al sarmalelor îl ai, fir-ar să fie! Așa sau în aceeași ordine de idei își prezintă doamna Ciortea nemulțumirile conjugale seară de seară, la masa din bucătărie, împroșcându-și tovarășul de viață ba cu noroi răscolit din străfundurile limbajului omenesc, ba cu nume de zei. Nu lua în derâdere zeii nemuritori, îi mai spune câteodată, solemn, Pascal, ridicând un braț de senator roman. Cel mai ades însă nu spune nimic, așteaptă să treacă, morfolește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nevăzut, dincolo de oraș, trăgând după el cerul rose argent. Totul se scaldă într-o lumină roză, movă, arămie, de pe altă lume, mai strălucită, iar din pietre și lucruri, chiar și din blocuri și din ferestre termopan și din bulgării de noroi înghețat și din corciturile făcute colăcel pe preșul din fața scării C începe să se ridice, ca în fiecare seară de vreo săptămână încoace, un soi de nimb roz, cum numai într-un oraș poluat din zona temperată, iarna după anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
învârtesc și se răsucesc prin toate hârtoapele din centru și după multe manevre, opresc în fața sediului Ministerului de Externe. Thoughtful ca întotdeauna, ministrul a pus trei aurolaci din zonă să dea la lopată și să degajeze curtea de omătul și noroiul depuse peste tot încă de la Intrarea Maicii Domnului, când a căzut prima zăpadă din iarna asta. Pe la prânz, nemulțumit de rezultat, a mai pus și trei femei de serviciu să măture și să dea cu nisip. Supuse și muncitoare, femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
e, pentru ca după aceea să i se poată spune, vezi? De fapt numai eu te-am iubit, numai eu cu adevărat, frate. De aceea ți-am smuls tot ce ai avut mai de preț, de-aceea am târât-o în noroi, pentru adevăr. Și dintr-o dată, Cressida asta a noastră se trezi că plânge și plânge, plângea cu adevărat și fără nici o speranță de alinare. Dar nu era un plâns oarecare, prieteni. În bâzâiala asta căreia îi spunem viață, toate legăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cutii, de cârpe și ciubote, cotoare de gogoșari, lămpi stricate, hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse. Totul e prins în țărâna-mamă și sudat de ger, un gorgan ici acoperit de zăpadă, dincolo cu dinți de gheață, mai încolo șuvițe de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt mai mic, amândoi negri; mai departe o macara a înțepenit lângă câteva blocuri neterminate; cerul e verde și adânc; un stol de ciori despică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
violată în Crimeea, ne-a spus ea. A fost expediată în Ucraina într-un vagon de marfă, a fost pusă să muncească într-un detașament de muncă. — Eram niște târâturi care ne împleticeam pe picioare, povestea ea. Toată ziua în noroi până la urechi. Când s-a terminat războiul, nimeni nu s-a deranjat să ne spună și nouă. Tragedia noastră era veșnică. Nicăieri nu se ținea evidența noastră. Ne-am târât picioarele printre ruinele satelor fără vreo țintă anume. Oricine avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mângâie cățelușul din poală. Câinele era un dachshund care, ținut pe dietă de război, își pierduse tot părul și ajunsese aproape imobilizat de o grăsime hidropică. Câinele arăta ca un animal amfibiu din timpuri străvechi menit să se bălăcească în noroi. În timp ce Resi îl mângâia, ochii lui cafenii se bulbucau orbiți de extaz. Orice reacție cât de mică din partea lui venea ca răspuns la atingerea degetelor care îi mângâiau blana. Nu o cunoșteam bine pe Resi. Mă făcuse să îngheț odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să ascult vocea care însoțea afișarea unei stații - uneori, din cauza intensității prea mici a curentului, subțirimea ei femeiască lăsa loc unui bariton androgin, care zicea Urmează stația... și spunea stația, dar nu se mai înțelegea nimic, de parcă se împotmolise în noroi. Acum eram înconjurat de moși și nu mă puteam uita pe geam fără să irit pe vreunul și, mai mult, afișajul se blocase la Piața Gemeni, așa că nu știam unde mă aflu. Nu era cazul să întreb, pentru că de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la piele și la oase, tulburări ale vederii, grețuri, migrene violente... Sunt verificate științific. Friepke fuma și mustața îi filtra fumul. Privea în jos, la dalele de piatră ale potecii, evitând să pășească în zonele de îmbinare, unde ploaia răscolise noroiul. - Vă speriați de tehnologia modernă, domnule baron, surâse. Până să ne îngroape radarul ne îngroapă războiul. Și ploile astea... Nu-i așa, Adler? Căpitanul Adler ținea mâinile la spate. - Cu tot respectul, domnule baron, efectul radarelor nu reprezintă o prioritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
asta între ele trebuie să se dea corect. O să-l punem pe Thierry să pună la cale ceva super tare. O trântă mișto. —Bătaie între gagici! zisei. Îmbracă-le în chiloți de plastic și aruncă-le într-o groapă cu noroi. Sophie începu să chicotească. —Exact ca Alexis și Krystle în Dynasty 1, mai știi? — Dar ele nu erau într-o piscină? — Și ce păr aveau! Nici un fir aiurea, nici când era ud! zise Sally, ieșind în magazin. Cred că le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ramuri doar puful alb alunecând - singurul zbor Departe-i vara - în lemnul saunei doar mirosul de brad Ninge și plouă - prin cenușiul zorilor cântec de cocoș Valuri clipocind - cum duce apa-n vale tot cerul senin Și în vitrine culoarea noroiului - model de sezon Cerul mohorât - prin frunzișul rărit cânt vesel de scatii Bat clopotele - zbor de porumbei și ciori peste cupole Albul peste alb - din zăpada mieilor răsar ghiocei Tresar apele - mâțișorii salciei plesnesc pe ramuri Vârtejuri de vânt ridicând
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
-i iarna - mii de fire de iarbă sulițând cerul În micul scuar - țăcănit de zaruri și ghiocei înflorind Pâclă-n pădure - lumina se înalță dintre ghiocei Plouă necontenit - mocnește-n pământul ud jarul ridichei În ploi cu spume spălate-s noroaiele - reînviere Numai un melc pe trunchiul oțetarului - tot cerul vânăt Gardul prăbușit - cireșul înflorește pentru prima oară Liniștea din zori - guguștiucii uguind într-un singur glas sursă foto: LEONOV VALERIU Copaci înfloriți - în ciripitul nesfârșit mi-ascult tăcerea Vântul răvășind
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
el cu hotărâre. Nu sunt eu nebunul. De asta sunt sigur. Înaintau foarte încet, atenți la cel mai mic semn de pericol. Selva devenea din ce în ce mai deasă, mai istovitoare, mai călduroasă. Ultimul teren mlăștinos pe care îl trecură îi acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nu sunt eu nebunul. De asta sunt sigur. Înaintau foarte încet, atenți la cel mai mic semn de pericol. Selva devenea din ce în ce mai deasă, mai istovitoare, mai călduroasă. Ultimul teren mlăștinos pe care îl trecură îi acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și arătă de cealaltă parte a șoselei. Nu era nimic. Oricât de mult își forță privirea, nu zări decât verdele încâlcit al junglei, dar războinicul insistă. Nimic. José Correcaminos a fost cel care îl obligă să observe urmele roților în noroi. Luă urmele cu privirea și descoperi un desiș mare în care se putea întrezări capătul cozii. Îi dăm foc? propuse Inti. Negă din cap. Un vehicul se apropia cu mare viteză. Zgomotul motorului era clar perceptibil și după câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Brunetti dădu iarăși din cap. Ambrogiani trânti capacul portbagajului și traversară Împreună șoseaua și intrară pe drumeagul de pământ ce ducea către munți. Camioanele săpaseră șanțuri duble În pământul drumeagului; cu prima ploaie abundentă, pământul avea să se transforme În noroi și drumul urma să fie impracticabil pentru vehiculele de mărimea camionului pe care-l văzuseră că intrase pe acolo. După câteva sute de metri, drumeagul se lărgea cât de cât și făcea o curbă pentru a trece pe lângă un pârâiaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ca să-i permită trecerea. Merse În urmă câțiva pași și găsi un loc pe unde s-ar fi putut strecura printre ele. Materia de sub picioarele sale era acum mai mult decât o pastă; se transformase Într-un strat subțire de noroi uleios care-i urca pe laturile tălpilor de la pantofi. Înaintă și mai mult printre butoaiele ridicate În picioare, aplecându-se din când În când pentru a căuta vreun semn de identificare. Lovi cu piciorul În una dintre pungile negre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simțea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul învârtoșat. O să devin rădăcină, își spunea, dar nu o rădăcină de copac, ar fi mult prea banal, ci rădăcină... de om. S-a mai pomenit așa ceva? Tot el își dădea răspunsul. Nu, nu s-a mai pomenit, dar de ce trebuie
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
colțurile erau roase. Poate că îl lovise cineva de ziduri, de-a lungul existenței sale anoste de geamantan. Părea greu, dar nu se aplecă să-și verifice intuiția, fiindcă îi căzură ochii pe o pereche de pantofi cu vârfurile ascuțite. Noroiul acoperea cam jumătate din ei, iar șiretul unuia era pe jumătate desfăcut. Adică funda dublă devenise simplă, iar proprietarul nu se sinchisise să rezolve situația. Ceea ce putea duce la accidente regretabile. Chiar citise la un moment dat că un neatent
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Ceea ce putea duce la accidente regretabile. Chiar citise la un moment dat că un neatent (lumea e plină de astfel de specimene) se împiedicase în propriile șireturi desfăcute și alunecase sub roțile metroului. Stupid. Și manșetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
îi bătea inima și duse mâna dreaptă la pieptul care zvâcnea. - Ce dracu` faci aici, ai înnebunit? Nu găseai o altă metodă, mai uscată, dacă tot doreai să te omori cu zile? Scriitorul întoarse fața către ea. Era murdar de noroi pe obraz, pe buze și pe dinți, însă asta nu părea să îl deranjeze absolut deloc. Îi făcu un semn cu mâna. Un semn din care ea trase concluzia că trebuie să-l lase în pace și să-și vadă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
un moment dat se opri și oftă. Îi aranjă părul zburlit și fu cuprinsă instantaneu de un puternic sentiment de milă pe care nu îl mai resimțise. Scutură capul și trase de un crac al pantalonilor uzi și murdari de noroi... Bărbatul încercă în zadar să protesteze. 15 Se prăbușea. Era o cădere atât de lungă - ireal de lungă, ar fi putut spune - încât avea senzația că și-ar putea scrie testamentul până în momentul impactului cu solul. Nu îi era frică
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
interminabile. Lacrimi pe obraji de sticlă, își spuse, începând să se dezmeticească, partea cea mai bună dintre toate este că astfel de obraji nu vor face niciodată riduri, în ciuda timpului scurs. Încercă să se ridice din pat și observă surprins noroiul uscat care așternuse flori de pământ pe lenjerie. Lucia nu era. Ar fi putut să schimbe cearceafurile astea, totuși, mormăi. Dar cu siguranță că nu a vrut să mă trezească, hai să apreciem delicatețea ei... Brusc, își aduse aminte de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]