9,387 matches
-
Lascu-Dumbravă, Traian Rusu-Șirianu, Iorgu Gorgos, M. Moldovean. Mai puțin cultivată în paginile revistei este proza. În mai multe numere din 1880, este preluată din „Convorbiri literare” corespondența dintre Vasile Alecsandri și Ion Ghica, iar George Dumbravă publică în foileton (1918) nuvela Din Basarabia rusească. Foarte atractive sunt notele de călătorie, semnate de Ion Mara, ieromonahul Iulian, Badea Cireșanu, P. Bolcaș, Lucia V. Babescu. Cu totul sporadică este dramaturgia, prezentă prin piesa Casa fără Dumnezeu. Trei tablouri dramatice din viața concubinilor de
BISERICA SI SCOALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285748_a_287077]
-
propriu-zisă ocupă totuși un loc secundar. Textele literare publicate aici sunt puține, aparținând unor nume foarte cunoscute. Astfel, printre colaboratori se numără Liviu Rebreanu, cu Basmul dreptății, o variantă a capitolului Pământurile din romanul Răscoala, Gib I. Mihăescu, cu scurta nuvelă Monumentul, având ca temă viața de provincie, Gala Galaction, cu povestirea Cumpăna părintelui Teodorit, Ion Agârbiceanu, tot cu o povestire, În Paresimi. La aceștia se adaugă I. A. Bassarabescu (schița Oaspetele necunoscut) și Marcu Beza, care publică, în trei numere
BOABE DE GRAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285767_a_287096]
-
Marcu Beza, care publică, în trei numere succesive, fragmente din ramanul Ruva, o evocare a ținutului natal din Macedonia. Promovând relațiile culturale între naționalități, revista oferă un spațiu destul de larg literaturii maghiare și germane din Transilvania. Apar, astfel, în traducere nuvela Săliștencele de Mikszáth Kálmán, povestirea Minunea de Sipos Dominic, romanul În jugul Domnului de Nyirö Iosif și povestirea Focul a autorului de etnie germană Heinrich Zillich. În ce privește literatura universală, sunt de menționat traducerile din proza unor scriitori ca bulgarul Iordan
BOABE DE GRAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285767_a_287096]
-
într-un colegiu catolic, apoi în Franța. Între studii și boemă epicurianul cam ezită, și așa se face că nu isprăvește nici medicina (la Montpellier), nici literele și dreptul (la Paris). Încă în Elveția compunea poezii, de factură modernistă, precum și nuvele, și ar fi colaborat la „Le Feu-Follet” și la „L’Echo de Genève et du Léman”. Descins pe malurile Senei, își găsește timp să publice în „La Libre parole”, „La Brise du soir”, „L’Intransigeant”, „Le Figaro”, „Le Gaulois”, „Le
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
ori altele (Alexandru, Alfa, Petronius, Pribeag), colaborează în continuare la ziarul sibian, la „Familia”, „Tribuna poporului”, „Unirea”. În 1902, împreună cu A. P. Bănuț și O. Goga, înființează „Luceafărul”, pe care îl conduce până la plecarea din Budapesta. Ulterior, articole, foiletoane, schițe și nuvele îi mai apar în „Luceafărul”, „Revista politică și literară”, „Țara noastră”, „Lupta”, „Cosinzeana”, „Foaia interesantă”, „Românul” ș.a. O parte din scrierile sale este strânsă în volumele Visuri trecute (1903), Icoane (1906), Amintiri (1911), Foiletoane (1912), Scrisoare în cealaltă lume (1914
CIURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
rol avându-l aici dubla formație a lui C., de teolog și de pedagog. Foiletonistica a facilitat, neîndoielnic, apropierea lui de literatură, dar tot ei i se datorează unele habitudini ce își pun amprenta pe scrisul său. Personajele schițelor și nuvelelor din primele volume nu au individualitate, gesturile, întâmplările pe care le trăiesc se desfășoară grăbit, previzibil, spre teza finală. Fără putere de creație, neglijând analiza resorturilor lăuntrice, C. izbutește mai bine în memorialistică. Mai multe texte din Amintiri constituie evocări
CIURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
în Iscariot. Numeroasele volume tipărite în vremea războiului mondial conțin multă publicistică, scrisă cu talent și simțire, în slujba unui înalt ideal umanitarist, și prea puțină literatură. Un anume meșteșug narativ și chiar eforturi de aprofundare a psihologiei personajelor vădesc nuvelele Primăvara și Dăscălița, care lasă totuși impresia unor creații neîncheiate. Prin memorialistica sa, C. face notă aparte printre prozatorii ardeleni. SCRIERI: Eminescu și Coșbuc. Note comparative, Blaj, 1903; Visuri trecute, Blaj, 1903; Educația vechilor elini, Blaj, 1906; Icoane, Budapesta, 1906
CIURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
1954) în limba franceză, publicată la Paris, din nou sub pseudonim (Alejandro Pesado), Au Revoir, Monsieur L’Ange, C. a încercat și abordarea registrului satiric. Ambele piese vădesc însușiri dramaturgice modeste. Alta s-a dovedit a fi înzestrarea prozatorului. Dacă nuvelele în limba română au rămas prin publicațiile literare românești ale exilului (mai ales în „Apoziția”), romanele scrise în franceză, Le Couteau vert (1963, semnat Alexandre Treize), sau în română, Care Daniel? (1995), au trezit un oarecare interes. Primul explorează lumea
CIORANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
, revistă literară săptămânală apărută la Piatra Neamț între 2 ianuarie și 20 februarie și între 22 mai și 5 iunie 1877. Din acest periodic, care își propunea să publice romane, nuvele, varietăți și anecdote, s-au scos zece numere, redactate și tipărite cu deosebită îngrijire. Administrator și redactor era N. Miculescu, publicist informat, cum dovedește literatura pe care o traduce. La revistă au colaborat Calistrat Hogaș, Gr. Melidon, S. Miculescu și
COLECTORUL LITERAR PENTRU AMBE SEXE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286328_a_287657]
-
preluate de către cei prezenți. Într-adevăr, personajul dostoievskian este o instanță completă; singur la propria sa „judecată“ el este lipsit sau, mai degrabă, se lipsește singur de posibilitatea de dialog. Dialogul este simulat din motive literare: confesiunea și-o numește „nuvelă“, dar în același timp declară cu seninătate că n-o va publica și că, deci, personajul colectiv numit „domnilor“ este doar o convenție; nimic surprinzător aici, pentru că atunci rolul judecătorului și l-ar asuma altcineva. Deci, statutul comunicativ transcendent al
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unei formule, cu toate frecvent invocatele „imperfecțiuni“ ale arhitectonicii scrierilor sale. Există cîteva mărturii ale căutărilor lui Dostoievski, ce contrazic flagrant așa-zisa sa neglijență, din care vom cita doar una. Iată ce scrie, la 1876, în legătură cu Dublul: „Însă această nuvelă realmente nu mi-a ieșit, deși ideea era destul de clară și niciodată în literatură n-am dezvoltat o alta mai serioasă. Dar forma acestei scrieri nu mi-a reușit absolut deloc ș...ț; or, dacă m-aș ocupa acum de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acestei scrieri nu mi-a reușit absolut deloc ș...ț; or, dacă m-aș ocupa acum de această idee și aș încerca s-o expun, aș alege o cu totul altă formă; în 1846 însă nu am găsit-o și nuvela n-a fost reușită“1. Dostoievski și-a desemnat personajul cu un cuvînt inexistent în limba rusă: paradoxalist. Nu este în nici un caz vorba de un „ins paradoxal“, cum au echivalat V. Em. Galan și Igor Blok. Pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mențiuni mai substanțiale (credințe și legende) referitoare la solomonari din zone românești din afara Ardealului, datorate în special folcloriștilor bucovineni Sim. Fl. Marian și Ion G. Sbiera (170). Despre relația dintre solomonari și balauri vorbește și Ion Creangă în cunoscuta sa nuvelă Moș Nichifor Coțcariul (1877). Evreica Malca, fiica jupânului Strul din Tg. Neamț, nu este înspăimântată doar de lupi (licofobia este percepută de români ca fiind o „maladie evreiască” ; cf. 205), ci și de balauri. Noroc cu Moș Nichifor, care o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Gh. Șincai - carii țin că focul de trăznet numai cu lapte se poate stânge” (62, p. 167). De asemenea, conform tradiției populare, „balaurul norilor” - ca să prindă puteri - trebuie să bea anume „lapte de vacă neagră” (63, pp. 45-46). Protagonistul unei nuvele de Ion Creangă (Moș Nichifor Coțcariul, 1877) susținea că un balaur fioros care a căzut din nori s-ar fi ridicat la cer pentru că ar fi fost hrănit de oameni cu „lapte de vacă neagră” (72). O altă imagine stranie
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Pasămite rachiul din butoi era cu afion” (basmul Hoțu împărat, cules de Petre Ispirescu, 1882) (164). Pus în vreo băutură sau în vreo țigară, afionul a ajuns să fie somniferul cu care se adoarme adversarul. Așa apare și într-o nuvelă „ceferistă” a lui I.L. Caragiale : Unul i-a tot dat să bea niște vin dulce cu dresuri, și altul i-a dat să fumeze o țigară, cu afion, cu dracu știe ce... A adormit omul buștean... Când s-a trezit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
1852) (174, p. 89). Sau la scriitori moldoveni contemporani cu Anton Pann : Costache Stamati („Satana intră în sală tiriachiu și mormăie sudălmi”) și Dimitrie Ralet („Afionul cu care se îmbată teriachii”). Și un per- sonaj al lui B.P. Hasdeu, din nuvela Duduca Mamuca (1863), este drogat de un doctor cu „afion” (175). „Cuvântul tiriachiu - scrie I.G. Ionescu-Gion în 1899 - a trecut de mult în popor, și se zice om tiriachiu, omului care se scoală după somn mahmur, adică indispus, întocmai ca
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ca fiind „crizele de furie ale malaiezilor după ce au luat opium” (122, pp. 206, 229). În 1769, cu jumătate de veac înaintea lui De Quincey, căpitanul James Cook explicase termenul malaiezian amuck în jurnalul călătoriei sale în Asia de Sud-Est. Vezi și nuvela lui Stefan Zweig Der Amokläufer, scrisă în 1922. Și Henri Michaux amintește de amok-ul malaiezianului opioman (Un barbare en Asie, 1933) (249). În limba română termenul a intrat ca un neologism din limba franceză. Un alt argument în sprijinul ipotezei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
considerat conținutul tabacherelor în a doua jumătate a secolului al XVIII- lea. Vezi diverse cutiuțe de tutun pentru prizat din secolele XIX-XX, meșterite din argint, baga, scoică etc., în colecțiile unor muzee din România (256, pp. 23-25). Și într-o nuvelă a lui Eminescu (Cuconul Vasile Creangă, 1875) apare o tabacheră, mai modestă („de tinichea”), dar totuși cu capacul emailat, în posesia unui boiernaș bucovinean din prima jumătate a secolului al XIX-lea : „își scosese din sânii antiriului [...] tabacherea de tinichea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
turcești), deprinse acestea din urmă de la Pașa din Ianina (regiunea Epir, Grecia), tatăl iubitei sale Haydée (217). Astfel de „pilule de hașiș ușor aurite”, păstrate cu grijă într-o „mică bombonieră de argint cizelat”, înghite și tânărul protagonist dintr-o nuvelă a lui Alexandru Macedonski (Visele hașișului, 1875). În limba turcă a supraviețuit expresia altânilaci, „a auri pilula” de opium sau de hașiș. Cu siguranță că Macedonski citise în adoles- cență romanul lui Alexandre Dumas, volum aflat în biblioteca din conacul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
care mi-a părut că trebuie să v-aduc aminte și iată de ce. În critica d-voastră asupra novelelor lui Slavici citesc următoarele: Acolo unde d. Slavici voiește să facă spirit el devine nesuferit. .. Stilul parcă, merge pe brânci și nuvela e atât de lungă încît chiar nemții au zis că putea să fie mai scurtă. ... Nu era nevoie, pentru a esplica, să inventăm o teorie ad-hoc, aceea a romanului țărănesc, precum a făcut-o d. Titu Maiorescu în studiul său
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Retorica romanului unui demers în care contrazice diversele dogme ce au luat naștere în urma discutării obiectivității prezentării. Booth respinge puternic cerințele excesive ale "obiectiviștilor" și "neutraliștilor" care vor să vadă că orice urmă a unui narator personalizat din romane și nuvele a fost ștearsă 57. Se pare că discuția despre rolul naratorului a urmat o direcție diferită în Anglia și America față de aceea din țările vorbitoare de limbă germană. Discuția germană despre "intruziunea" naratorului a fost inițial condusă de Spielhagen și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest gen de rezumat, pentru că folosirea sa ar predispune la un anumit mod de configurare a intermedierii. 2.2. Rezumat, repovestire și didactica literaturii Analiza în paralel a unui rezumat și a unei repovestiri a unui roman sau a unei nuvele clarifică esența narațiunii ca gen literar. Putem începe prin compararea rezumatelor și a repovestirilor unei anumite opere ficționale care pot fi găsite în diverse lucrări de referință. O astfel de comparație va arăta că există metode destul de diverse de a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o dată că obiectivul acestei tipologii nu este restrîngerea multitudinii posibilităților narative, ci, dimpotrivă, aducerea acestora la vedere. Între tipurile ideale ale situațiilor narative în calitate de constante anistorice și formele istorice ale narațiunii, așa cum sînt acestea înregistrate în istoria romanului și a nuvelei, există încă o legătură foarte semnificativă. Dintre cele șase situații narative care ar fi putut fi stabilite la cei șase poli ai celor trei opoziții, doar trei au fost cu adevărat realizate. Aceste trei tipuri au fost dezvoltate cel mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tendința de dezvoltare a unor forme narative noi157. Vom spune mai multe despre aceasta în descrierea detaliată a cercului tipologic din Capitolul 7. Diagrama cercului tipologic arată astfel o relație strînsă între sistemul situațiilor narative și istoria romanului sau a nuvelei. De pildă, dacă am trece toate romanele înregistrate în istoria romanului în locurile corespunzătoare de pe cercul tipologic în ordine cronologică, am descoperi că pînă la puțin timp după începutul secolului doar anumite porțiuni ale cercului tipologic erau "colonizate", îndeosebi sectoarele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
înspre tiparul ritmic care derivă din succesiunea diferitelor situații narative sau din diverse modulații ale unei situații narative particulare. Prin dinamizare înțeleg extinderea acestui studiu pentru a include variații ale situației narative pe parcursul procesului narativ dintr-un roman sau o nuvelă. O anumită regularitate este perceptibilă la nivelul recurenței fenomenelor particulare, un anumit ritm, ca să spunem așa, la nivelul variației situației narative din anumite opere. Probabil că acest ritm este determinat structural. Acum voi descrie o parte dintre acești determinanți structurali
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]