3,686 matches
-
Tiberius, suspiciunile se înmulțeau; la un moment dat, Sejanus îi spuse: — A venit momentul să riscăm și să facem procesul ăsta. Vom avea dovezi, îți voi aduce martori... Singurul prieten care îi vizita des era Tatius Sabinus, care asistase cu oroare la procesul împotriva istoricului Cremutius Cordo. Sejanus îi porunci unui senator, legat de el din motive prea puțin onorabile, să-l invite pe Sabinus, să-l manevreze bine și să-i câștige încrederea. Senatorul se conformă și, în spațiul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
secrete. Însă Drusus nu denunțase pe nimeni. În clipa aceea tânărul Împărat înțelese că, atunci când declarase, în discursul său programatic, că „toate actele acelea vor fi arse“, unii probabil că râseseră pe ascuns. Actele oficiale fuseseră doar coșciugul, nu și oroarea îngropată înăuntrul lui. Sosi și Callistus, gâfâind, de la Aquae Albulae, în apropiere de Tibur. — Am aflat... Aruncă o privire spre gaura din zid și murmură: — Cine ar fi crezut... Împăratul era obosit; durerea de stomac era însoțită de o puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
admirații deosebite pentru el. M-am Întâlnit, așadar, cu el... Ce-a fost? Banalitate stupidă! A Început să mă sărute la fel ca toți, a mers puțin mai departe... În fine, toate gesturile acestea specifice și de care eu am oroare. L-am lăsat, Însă, ba l-am și Încurajat, cu toate că nu simțeam nimic. Rezultatul? E Înnebunit să ne vedem cât mai curând. Unde e bărbatul bine pe care Îl admiram acum un an? Ce gusturi puteam avea... merit compătimiri! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și se întoarse apoi către Rhyme cu o privire rece. Îi amintă astfel mai ales lui că el fusese cel care îi solicitase prezența, el fusese cel care o transformase dintr-o ființă inocentă în cineva care putea privi acele orori fără ca măcar să clipească. - Bine, spuse într-un final Rhyme. Dar ai grijă de ea, Sachs. Era precaută, observă Malerick, la fel ca orice femeie ce tocmai fusese acostată de un bărbat în Manhattan, chiar dacă bărbatul era timid, prietenos și capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
casa lui Rhyme era localizată. Ei, haide, încercă ea să se liniștească, de vină e doar imaginația ta, alimentată de amintirea imaginii acelui Arlecchino sinistru de pe steagul de la intrarea în cortul Cirque Fantastique din parc, a actorilor mascați și a ororilor săvârșite de Magician. Toate astea o făceau să fie puțin paranoică. Înfricoșător... Las-o baltă. Mutând sacoșa cu mâncare cubaneză foarte condimentată dintr-o mână în alta, continua să meargă alături de Kara pe trotuarul foarte populat, vorbind despre părinți, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
târziu, silueta uriașă a flăcărilor dinăuntru se rostogoli peste pânza sclipitoare a cortului, arzând arena, publicul, decorațiile. Muzica se oprise brusc, fiind înlocuită de țipete, iar rotocoale de fum negru se ridicau prin vârful cortului. Se aplecă înainte, captivat de oroarea acelei priveliști. Și mai mult fum, și mai multe țipete. Luptându-se cu sine pentru a nu permite unui zâmbet nenatural să îi apară pe față, lansă un val de mulțumiri. Nu exista vreo divinitate în care să creadă Malerick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu semnala că avea să fie începutul sfârșitului. De fapt, ce mă frapează acum referitor la seara aceea este cât de extraordinar de obișnuită era: așa cum mi-o amintesc eu, a fost o capodoperă a domesticului lipsit de evenimente, ascunzând oroarea ce avea să urmeze. Citea ziarul în salon. Și nu - nu-mi imaginez eu: văd clar. Stătea în fotoliul mare, verde, cel mai departe de foc, și îi vedeam profilul schițat pe tapetul dungat, cu câteva clipe înainte să observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
care mergea? Dacă acțiunile sale nu existau în mintea mea, atunci care parte din el eram eu, sau care parte din mine era el? Oare aveam aceeași personalitate sau acest alter ego era Mr. Hyde pentru doctorul meu Jekyll, înfăptuind orori necunoscute în orele de întuneric? M-am trezit citind despre gemeni malefici, zgândărind cu o fascinație morbidă rana care mă îngrijora, în loc să o ignor și să o las să se vindece. Ajunsesem să îmi fie frică să mă culc, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fost cruțată de umilința de a-și vedea tatăl părăsind cuibul. —E la Holly. Dar știe. —Cum adică? I-am spus eu. Am sunat și i-am spus. Am fost cuprinsă brusc de furie. Îmi dau acum seama, desigur, că oroarea situației și propria-mi suferință explodaseră în felul acela, dar la momentul respectiv nu simțeam decât revoltă și furie față de fata din fața mea. Cred că o soție și o mamă ar trebui să aibă voie să-i spună propriului fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
o să mai audă de Tobias Baron. — De ce ești atât de tăcută? a întrebat Russell în timp ce înaintau cu greu în traficul de pe Merritt, aglomerat ca o parcare, situație înrăutățită încă și mai mult de refuzul lui ferm de a evita tripleta ororilor de trafic: nu numai că plecaseră din oraș la o oră de vârf, dar la o oră de vârf vinerea — în weekend, vara. Leigh oftă. Mai sunt doar trei zile până la mult râvnita ei zi de luni fără contacte umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
oprești printre cruci. Pe una din ele scrie: „A primit un telefon, a plecat și a murit.” Peste gard, dincolo de calea ferată, coșurile fabricii Neferal scuipă plumb peste Împrejurimi. Din pieptul tatălui tău a crescut un prun. Te gândești cu oroare la rădăcinile lui. Și-i așază pre dânșii În loc luminat, În loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, Întristarea și suspinarea și unde cercetarea feții Tale veselește pre toți cei din veac sfinții Tăi...” Atât auzi din rugăciunea de pomenire, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iau bisturiul din geantă și mă evirez. Apoi deschid fereastra și arunc bucata aceea de carne pe trotuar, unei pisici, Italiei, dacă este acolo. Uite, Buruiană, prinde-l pe tatăl copilului tău. Și strâng picioarele cât pot de tare. Ce oroare, Angela, viața mușcată noaptea, o mușcătură dată stării de veghe, alta fantasmelor! Soneria telefonului făcea un zgomot monoton în receptor, suna în gol în cocioaba aceea. Departe de mine, de mâna mea, de urechea mea. Nu era acasă la zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spuneam, suntem aproape, o să vezi, totul va fi bine. Fii liniștită. Italia era liniștită, nemișcată și fierbinte, poate chiar în comă. Marea începea să se simtă în aer, în vegetație pe străzile plate și nelegate între ele. Marea sudului, cu ororile ei imobiliare care dădeau spre plajă. În sfârșit, în centrul unui sens giratoriu, sub o adunătură de indicatoare stradale ruginite, a apărut acela alb cu H-ul roșu în mijloc. Am mai făcut câteva sute de metri și am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
reales rector al Universității din Salamanca, deputat de Salamanca în Parlamentul Constituant (Cortes constituyentes), consilier municipal. După izbucnirea războiului civil, deși, la instituirea Republicii, ca mai toți intelectualii spanioli de seamă, se pronunțase în favoarea noului regim, fraudele - inclusiv electorale -, abuzurile, ororile, debandada și masacrele declanșate de la bun început și perpetrate mai apoi în teritoriile roșii (mai cu seamă uciderea a mii de preoți, violarea și asasinarea a sute de călugărițe, distrugerea sistematică a arhivelor parohiale etc.) îl fac să-i acorde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu glas îndurerat și neliniștit: „Dar ia spuneți-mi, don Valentín, o să mai trăiască, o să mai trăiască oare?“ „Nu, doamnă, nu; e o chestiune de zile...“ „O să moară curând, nu-i așa?“ „Da, foarte curând.“ „Da’ chiar o să moară?“ — Ce oroare! — Și nu-i totul. Don Valentín a dispus ca bolnavului să nu i se mai dea decât lapte, și doar câte puțin de fiecare dată, dar doña Sinfo îi spunea altui oaspete: „Aș! Eu îi dau tot ce-mi cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
într-o expresie de repulsie. Dar expresia fiicei mele a fost cea care m-a rănit. Am recunoscut-o imediat, deși nu o mai văzusem de ani buni. Era expresia pe care o avuseserăm noi, dar nu când fuseserăm supuși ororii noi înșine, ci când fuseserăm obligați să-i vedem pe alții trăind-o. Era expresia rușinii. Și nu avea ce să caute pe chipul fiicei mele. A doua zi dimineață mi-am făcut o programare la doctorul Miller. O tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
De data asta nu mi-am mai cerut scuze. Eram prea nervos. Mă făcuse să îmi încalc legământul de tăcere. Pentru un bărbat ca mine, ultima urmă de onoare și de decență e să îi protejeze pe ceilalți de aceste orori. Madeleine nu a spus nimic despre film când s-a întors acasă, deși știu că se gândea la el. În zilele ce au urmat se învârti prin camerele cu tapet gălbui cu un aer foarte distrat. Era mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fără să-și dea seama, expresia preferată a doctorului Wahrhaftig, Într-o țară civilizată, ar fi avut loc de mult o revoltă populară. Un front comun al muncitorilor și studenților ar fi silit de mult guvernul să pună imediat capăt ororii. —Să-ți mai aduc un brandy. O să te mai calmeze. Fima dădu febril coniacul pe gât dintr-o singură sorbitură, lăsând capul pe spate, așa cum văzuse că se bea votca În filmele rusești. Putea vedea limpede În minte buturuga asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
șiretenie nemaipomenite pe Întuneric; o rasă care căzuse victimă aversiunii străvechi născute din teamă, cruzime banală, prejudecăți primitive. Era oare posibil ca tocmai izolarea acestei rase, umilința și urâțenia ei, rezistența uimitoare cu care fusese binecuvântată să trezească În noi oroarea? Oroare dusă până la instinctele ucigașe pe care simpla sa prezență ni le trezește? Oroare față de misterioasa longevitate a unei ființe care nu poate nici Înțepa, nici mușca și care se ține Întotdeauna la distanță? Fima se retrase Într-o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nemaipomenite pe Întuneric; o rasă care căzuse victimă aversiunii străvechi născute din teamă, cruzime banală, prejudecăți primitive. Era oare posibil ca tocmai izolarea acestei rase, umilința și urâțenia ei, rezistența uimitoare cu care fusese binecuvântată să trezească În noi oroarea? Oroare dusă până la instinctele ucigașe pe care simpla sa prezență ni le trezește? Oroare față de misterioasa longevitate a unei ființe care nu poate nici Înțepa, nici mușca și care se ține Întotdeauna la distanță? Fima se retrase Într-o tăcere Încărcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cruzime banală, prejudecăți primitive. Era oare posibil ca tocmai izolarea acestei rase, umilința și urâțenia ei, rezistența uimitoare cu care fusese binecuvântată să trezească În noi oroarea? Oroare dusă până la instinctele ucigașe pe care simpla sa prezență ni le trezește? Oroare față de misterioasa longevitate a unei ființe care nu poate nici Înțepa, nici mușca și care se ține Întotdeauna la distanță? Fima se retrase Într-o tăcere Încărcată de respect. Își Încălță din nou pantoful, ignorând mirosul ciorapului. Și Închise cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aminti brusc de câinele care agoniza, pierzând sânge În Întunericul din vadi. Văzu parcă În minte ultimele picături de sânge care se scurgeau din rănile deschise și spasmele agoniei. Dintr-odată, ca printr-o iluminare, Își dădu seama că această oroare nu era decât consecința a ceea ce se petrecea În Teritoriile Ocupate. —Trebuie să facem pace, Îi spuse Fima șoferului. Nu mai putem continua așa. Nu crezi că e cazul să facem un efort și să Începem să vorbim cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mese erau așezate lectici. Dând la o parte perdelele uneia, Fima Își văzu soția făcând dragoste, În lacrimi, dar pasional cu un bărbat sfrijit, negricios, care era Întins sub ea și scotea gemete slabe. Brusc, Într-o străfulgerare, Înțelese cu oroare că se Împerechea cu un mort. Iar mortul acesta era tânărul arab de la știri, cel pe care l-am ucis În Gaza cu un glonț În cap. 20 Fima s-a rătăcit prin pădure După ce notă visul În carnet, Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fi fost acolo, ar fi băgat mâna și ar fi slăbit strânsoarea pantalonilor. Deși poate era mai bine așa. Trebuie să renunțe la Încercarea lui amărâtă de a-l convinge pe Țvi că avem dreptul să ne eliberăm de responsabilitatea ororilor care se fac În numele nostru. Trebuie să ne Împăcăm cu ideea că suferința tuturor apasă pe umerii noștri. Opresiunea din Teritorii, ocara bătrânilor care caută prin gunoaie, orbul care Își caută drumul ciocănind cu bastonul noaptea prin Întuneric, suferința copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lui Henry, mama lui Peg și a lui Harry, trimise o telegramă prin care Își anunța sosirea cu primul vapor disponibil. — Nu e nevoie, nu e nevoie, spuse Henry clătinând din cap, cu gândul la submarinele germane care patrulau Atlanticul - oroarea Lusitaniei era Încă proaspătă În amintire -, dar nu Încercă să o Împiedice. Între timp, secretara preluă comanda În casă, angajând asistente, dând ordine servitorilor, răspunzând Întrebărilor puse de prietenii Îngrijorați, compunând buletine informative, interzicând vizite și chiar descurajând apelurile telefonice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]