3,713 matches
-
bine și la rău; binele la care se gândesc ei se petrece în cel mai fericit caz de trei-patru ori pe săptămână și de cele mai multe ori se termină mai rapid decât ne-am dori noi; în rest e răul, care pândește la tot pasul: dimineața, la dejun, la cină. Și la primul semn de rău cu toții dau dovadă de lașitate și se gândesc cum să dispară mai elegant. Cred că extratereștrii sunt programați genetic să ne aprecieze numai pe considerente legate
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
despre opțiune: „Unii caută Gloria; alții, adevărul. Îndrăznesc să mă situez printre ultimii. O misiune imposibilă e mult mai seducătoare decât un țel accesibil. Să râvnești aplauzele oamenilor Ă ce umilință!” (I, 55). Nu că el n-ar fi fost pândit de umilința aceasta. Plin de contradicții, se disprețuiește adesea pentru concesiile făcute spectacolului social, obedienței în fața Gloriei. Pare să fie vorba despre o alegere, căci Cioran preferă imposibilul, sau, cum observasem anterior, denegăsitul. Dar nu cumva opțiunea aceasta e impusă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se poate identifica cu o misiune, nu-și poate asuma o credință, totul e privit, de el, din afară. E și aceasta ipostaza exilului metafizic resimțit dureros: „Nu există decât ceea ce facem în timp ce facem. De îndată ce nu ne mai agităm, ne pândește primejdia înstrăinării” (I, 289). Pe de altă parte, pornind de la propria experiență transformată adesea în justificare, Cioran vede reversul acestei situații. Își spune: „Nu vei fi niciodată blamat pentru o lipsă de credință, ci întotdeauna pentru o credință” (idem), pentru
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
distrugere și sterilitate. Citim într-un loc: „De două lucruri sunt convins: alcoolul și celebritatea sunt lucrări ale diavolului. Să nu cazi în patima celui dintâi, să n-o cauți pe cea de-a doua. Două primejdii care nu mă pândesc, chiar dacă în tinerețe am trecut foarte aproape de prima” (II, 213). Altundeva, conchide că „venirea gloriei coincide cu cea a sterilității” (I, 147). Eventual l-ar încânta o glorie obținută prin distrugere: „O formă ispititoare de glorie, poate una din cele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
scrisă de tine...!, e scrisă, sigur, de Dürrenmatt. Măștile absurdului În Regulamentul de bloc, același joc de planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
învățat încă să spună da și nu... Groparul: Ehe, fugarule dragă, cuvintele astea sînt prea mari pentru gura noastră... Pentru că în spatele fiecărui da stă ascuns o jumătate, sau chiar un nu întreg... Și cu nu-ul se-ntîmplă la fel... este pîndit de un oarecare da... Octav: Bine, și-atunci? Groparul: Și-atunci, prietene, lasă întrebările să alunece între două răspunsuri... măcar! Octav: Nu, Socrate, asta-i o șmecherie soioasă și atât. Lunecarea asta "necesară" aruncă în aer toate certitudinile! Groparul: Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
părințelul! Nu te-a iertat că te-ai jucat de-a parastasul! Groparul: Da... Numai că mi-a făcut un bine. Octav: Adică iar l-ai păcălit... Groparul: Păi da... mă cam plictisisem cu îngropatul... cum s-ar spune, mă pîndea rutina... aceleași frînghii... același capac bătut în cuie... aruncatul țărînii... începusem să nu mai am nici o emoție... nici un gînd mai nou... Octav: Plafonarea... Groparul: Da... La dezhumări e cu totul altceva... e mai multă seriozitate... fără lacrimi, fără disperări... doar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
se află copilul de curând botezat" 288. Pentru ca femeia să iasă din starea de "necurăție", după ce e spălată, moașa ia așternutul în care a născut, îl scoate din casă și-i dă foc 289. Dacă nou-născutul suferă de plânsoare, femeia pândește, seara, o casă cu copii mici și, cum zărește lumină la casa aceea, ia copilul în brațe, pâine și sare și se duce, pe furiș, la fereastră, aruncând spre "lumină" pâinea și sarea, zice: "Bună vremea, focușor / Arzător / Și-ncălzitor! / Am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la "udatul" din a doua zi de Paști. Până-n ziuă, flăcăii merg pe la casele fetelor, cu o cofiță plină de apă neîncepută, iar pe fata pe care o găsesc dormind o udă din cap până.n picioare. Alteori, flăcăii le pândesc pe fetele care ies din case și "toarnă vreo două-trei cofe de apă pe dânsele", chiar dacă sunt îmbrăcate de sărbătoare; astfel, se crede că fata udată se va mărita în decursul anului.380 De Sfântul Gheorghe (în Ajun), la revărsat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poeme, pasteluri în care se cuprinde un întreg univers al tradiției: țara, satul, cimitirul, comorile, pământul, șarpele: "E încă scurtă umbra că e vară/ E scurtă umbra că-i amiază/ Curând va fi prea lungă, fugind de noi, când iar/ Pândește ceasul galben al toamnei, timpul treaz,/ Când seara prea mâhnită pe cataligi coboară." Ca și Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
numește pe Cristian Morgenstern, dar și generația în mijlocul căreia poeta s-a format: D. Stelaru, Gh. Chivu, Ion Caraion, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru. În primele volume, versurile sunt facile (1949-1952): "Pace înseamnă: să nu-mi fie teamă,/ Să nu mă pândească/ vreo mână hoțească,/ drapelele comunii la cârmele lumii" sau: "să fii tânăr înseamnă să crești/ Ne-ncetat spre mai mult și mai bine..." Autoare și de fabule, Nina Cassian pecetluiește în "Critica de jos" practici abominabile din lumea literară a perioadei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unei generații, descoperind-o în partea ei facilă; formalismul, expresia directă cu orice risc, schematismul unei poezii de notație prost înțeleasă. Parodiază pe marii poeți și satirizează și desființează ceea ce se situează în afara talentului. Iată-l identificându-se cu Arghezi: "Pândind păcatele femeii,/ O a văzut prin borta cheii" ("Mâhniri"). Același procedeu îl vom descoperi și in parodierea cântecelor de inimă albastră ale lui M. R. Paraschivescu. Poetul îi stăpânește limbajul: "Boarfo! Nu ți-a fost șucar/ Să bagi mâna-n
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unor semnificații noi, încercând alte măsuri în fixarea valorilor. Apare, încă în acest volum, o sete de dezmărginire, o sete cosmică precum în poemele "Târziu", "Rame", "Focul sacru". Apare obsesia divinului: Dar când mă trezesc/ Văd un ochi care mă pândește/ În piatra de acolo". Se simte, odată cu "Moartea ceasului", parcă un accent liric mai pronunțat, ce se amplifică și mai mult în "Tinerețea lui Don Quijote" cu un sentiment de neliniște în fața universului, a perenității lumii. În poemul "Viziune", sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e drept, nu știam dacă va mai continua și dacă da... cum și, mai ales, până unde. Și iată că Întâmplarea, maștera-meșteră a devenirii noastre artistice, ne-a scos în cale fabuloasa tentație a Înghițitorului de săbii. Ce va fi? Pândiți-o în pagina șase a săptămânalelor de poimâine printre cuvintele încrucișate, într-o îmbârligare dungată, încă de ieri sau alaltăieri. Acolo și poate nu numai acolo, s-ar putea să vi se arate, (uneori în straie vărgate) ziua de poimâine
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dată. Doar că acum port rochie și ruj, mi-am lăsat foile și pixul acasă și pe langă mine mișună necunoscuți curioși și nițel agitați. Cei mai în vârstă schimbă locurile ca să vadă mai bine, mai tot, iar cei tineri pândesc în găști zgomotoase scaunele invitaților care n-au ajuns încă. Forfotește sala, telefoanele mobile se închid pe rând și în aer e un chef de joc și bine. Au uitat să strângă decorul, așa pare murmură o voce în dreapta. Au
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
abia vizibile ale realității scenice. Și asta în măsura în care, ne dă de înțeles autorul, formele, evidențele sunt la îndemâna tuturor, în timp ce acel "ceva" care unește așteptările spectatorului și jocul actorului, opera și execuția ei într-un cuvânt "vraja" spectacolului se cere căutat, pândit în cele mai ascunse locuri ale reprezentației. Probând această rară calitate de a vedea dincolo de lucruri, Alexa Visarion folosește adeseori mijloacele metaforei sau cele ale metonimiei, însă nu pentru a oculta realul creației, ci pentru a face posibilă străluminarea straturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
le au. Ei nu caută să înțeleagă viața, ci pur și simplu nasc viață care trebuie înțeleasă. Și cu aceeași dorință de înțelegere m-am apropiat de Bătrânul de Gorki și-am deslușit în această lume semne de întrebare care pândesc și-năuntrul meu și pe care Gorki m-a ajutat să le eliberez. Ce mă interesează la acest autor este disperarea personajelor în raport cu dorința lor de a se împlini. Am montat Barbarii vrând să înțeleg stare ciclică de descătușare grotescă și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
confruntările umane. Starea mea e un amestec de stări. E o veghe în care frica și câteodată nostalgia copilăriei s-au îngemănt în ceva ciudat, la răspântia dintre tinerețe și bătrânețe, fără a se mai vedea în afară, ci numai pândindu-se înăuntru. Cred că trebuie să continui jocul, cred că trebuie să mă ofer până la capăt, cred că am obligația de a nu renunța, atunci când renunțarea e un lucru atât de firesc... Deci, nu vreau, dar o să încerc să fac
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
întărit în această așteptare. Existența mea, pragurile și răspântiile venite din copilărie, frica și energia ei, detenția tatălui, teama de risipire și ratare, atacul agresiv al nimicului... suferință și bolile celor dragi... bătrânețea atotcuceritoare, toate se întâlnesc în acest film. Pândit de propria lașitate, fascinat de descoperirea înțelesului trecerii, puternic, fragil, senin, căutător de neliniște... Amintirile se mărturisesc... Cu sufletul sfințit de dragoste vorbesc despre vină, pierdere, umiliță... Acolo, la Muntele Athos, respirația a devenit publică, obiectivă și s-a întâlnit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Aparținând liricii erotice, poezia (publicată în volumul O viziune a sentimentelor, 1964) dezvoltă tema erotică întro viziune artistică originală, de o noutate șocantă. Pentru Nichita Stănescu, dragostea nu e suferință dureros de dulce (M. Eminescu), ci o leoaică tânără ce pândește în încordare. Ineditul viziunii poetice se evidențiază chiar din titlu, care pune semnul identității între iubire și superba sălbăticiune. Analogia între sentimentul abstract și simbolul concret este uluitoare, fiindcă anulează opoziții multiple: imaterial/material, uman/nonuman, subiectiv/obiectiv, interior/exterior
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat. - VARIANTA 8 SUBIECTUL I (30 de puncte) Citește următorul text: SAMUEL BECKETT (Înmuiat) Acu’, în anii din urmă obișnuiam să mă strecor după draperii... Pândeam din sală, după ușile întredeschise... O, am iubit o himeră... (Cei doi se îmbrățișează.) GODOT (Pe umărul lui Samuel Beckett) Ce-o să facem d-acu’? Totu’ se scufundă... Trotuaru’ se scufundă... Uite la tomberon: se scufundă-n trotuar... O să murim
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de puncte) Citește următorul text: Verbele nebune aleargă după tine, și respirația ninsorii le scrie în aer. Verbele nebune ajung din urmă tăcerea, îmbrățișează ramurile goale, schiază pe melancolia ta. Verbele nebune au o auroră a lor boreală [................................................] și te pândesc să te apropii de ora pe care ți-am dăruit-o ție pentru totdeauna. Verbele nebune vor să te lege de ea ca de un stâlp înflăcărat. Glasul meu nu mai are nicio putere asupra lor. Verbele nebune își urmează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a surprinde singurătatea ființei în fața morții. Versificația postmodernistă sfidează normele comune ale limbii prin absența majus culelor (la începutul enunțurilor și al substantivelor proprii), prin absența semnelor de punctuație, prin versurile libere, prin ingambamentul constând în „decupajul“ aleatoriu al versurilor (pândește sateliții și le smulge / aparatura electronică bă / plozilor nu uitați bateriile solare). Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat Întreaga poezie susține, cred eu, opinia formulată de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vine abia la capăt de drum și stă tocmai în propria-i teorie. Probabil că acesta este riscul ce amenință în mod fatal orice teorie despre progres și acumulare în continuitate, dar mai cu seamă orice tentație universalistă. Asemenea primejdii pândesc îndeobște filozofia ca sistem, deoarece ea tinde să devină o Mathesis universalis menită să sistematizeze lumea, în calitate de "știință universală". Să ne amintim că "reacția la sistemul filozofic a fost din capul locului o reacție romantică și ea a rămas și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Memoriile Secțiunii Literare. Cercetarea satului trebuia susținută efectiv! Autorii găseau greu editori pentru că rțile de folcloristică și etnografie, care fie se adresau publicului restrîns al „specialiștilor“, fie numărau prea multe pagini. Prin urmare, cel puțin o parte dintre lucrări erau pîndite de primejdia de a rămîne în manuscris sau de a se risipi în ziare și reviste lipsite de importanță. Iată de ce Ion Bianu a propus și sprijinit seria „Din viața poporului român“! Cititorul contemporan care și-ar face timp să
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]