2,887 matches
-
vostru îmbrăcați ca de ședință, nu era vorba că cel mai important este să nu atragem atenția asupra noastră? Monte Cristo încă-și mai rumegă gîndurile care-l muncesc de dimineață, cercetează tavanul garajului cu privirea, igrasie, crăpături, pînze de păianjen. Petrică se fîstîcește puțin, nu-i vine nici o idee, nu-i trece prin minte nici o scuză. — Haideți că prea le luați pe toate în serios, dom’ Președinte, zice Monte Cristo, privind la papucii de lac ai lui Petrică, care începe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Viitorul, Axa, Contemporanul, Pămînt strămoșesc, mai nou, de voie, de nevoie, toată lumea citea Scînteia și Sportul popular. Apartamentul îți fusese sigilat de autorități timp de aproape șapte ani, așa că indiferent de duhoarea pestilențială, praful de un deget și pînzele de păianjen pe care le-ai găsit cînd ai ajuns acasă, trebuia să te consideri un norocos ca nimeni altul, pentru că după cum aveai să afli mai tîrziu, datorită unei nevinovate erori birocratice, nimic din ce-ți aparținuse nu-ți fusese confiscat. Din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
dau seama de ce nu mă mai lua în seamă, știa ce o să se întîmple, vezi bine că aici e cheia problemei, adevărul a rămas undeva la mijloc, iar tu atîrni în gol de capătul unui subțire fir de pînză de păianjen care se poate rupe oricînd. Nu și-a închipuit că totul o să ia așa proporții, cine crezi că s-a gîndit, Părințele? Nici eu nici tu, de asta sîntem aici și ne stoarcem încă mințile, fiecare cu ce-l doare
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Îi bun, da' el nu oprește peste tot. Noi am putea sări prin gările de destinație, dar ce fac femeile, copiii și bătrânii? Numai așa ceva să nu fii acum. Sub pielea mea ce se ascunde? se Întreba Flavius-Tiberius. Poate un păianjen respingător. Sau, cine știe, un scarabeu sacru. Sau nimic. Un nimic care, din când În când, visează că e viu, are trup și e muritor. Un Dumnezeu pe dos, cum ar zice Grațian. Fluturele părăsi obrazul femeii și se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
jos, care se deschise, scârțâind. Ne-am lipit de perete de-o parte și de alta a ușii, apoi eu m-am întors brusc și am pătruns în cameră, cu pistolul în față. Nici un sunet, nici o mișcare. Doar pânze de păianjen și o dușumea de lemn presărată cu ziare îngălbenite și pneuri uzate. M-am retras. Lee mi-o luă înainte pe scări, mergând în vârful picioarelor. Ajuns pe palier, zgâlțâi clanța, clătină din cap spre mine, după care îi trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
din două scaune de mașină ocupa cea mai mare parte a podelei. Era acoperit cu câlți de tapițerie și prezervative folosite. În colțurile camerei erau îngrămădite sticle goale de vin, iar unica fereastră era murdară și acoperită cu pânze de păianjen. Duhoarea mi-a întors stomacul pe dos, așa că m-am dus și am deschis fereastra. Când m-am uitat afară, am văzut un grup de polițiști în uniformă și bărbați în civil adunați pe trotuarul străzii Norton, spre intersecția cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
începe să se hâțâne. I-am tras un șut ușurel și s-a deschis. Lumina de afară m-a ajutat să găsesc un întrerupător. Am aprins lumina și am dat cu ochii de o cameră pustie, plină cu pânze de păianjen. Am ieșit pe verandă și am închis ușa. Draperiile de camuflaj nu lăsau să se vadă nici urmă de lumină. Am intrat din nou în casă, am închis iar ușa și am blocat-o cu ajutorul unor așchii de lemn vârâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
s-a făcut și mai slabă și mai mică și mai tăcută și mai atentă. N-a mai gătit, doar a tors, iar firul ei era mai subțire decât orice fir tors vreodată de o femeie, ca un fir de păianjen. Apoi într-o zi, s-a făcut nevăzută. Hainele îi rămăseseră în așternut și cele câteva inele stăteau acolo unde ar fi trebuit să-i stea mâinile. Nu se vedea nici o urmă de pași. A dispărut pur și simplu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai putut închide ochii în acea noapte. În curând, prin ferestrele care ajungeau aproape până la tavan, a început să se strecoare lumină. Când razele răsăritului au umplut camera, am început să studiez pereții vopsiți în alb și am urmărit un păianjen țesându-și pânza într-un colț. Am văzut un terafim străin în nișele pereților și m-am întins ca să ating piciorul patului unde dormea stăpâna mea, cioplit ca o labă de animal imens. Am inhalat aroma patului meu - fân îndulcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o senzație plăcută și nouă pentru mine; memoria își pierduse parcă din greutate. Ah, binecuvântată stare. Mă simțeam ca o pivniță goală din care au fost izgoniți șobolanii și n-a mai rămas decât, ici, colo, câte o pânză de păianjen. Chiar lucrurile pe care mi le aminteam nu mai aveau greutate, nu mă mai apăsau, pluteau printr-un gol parcă. În timp ce ascultam muzica dulce a acestui gol dinlăuntrul meu, a vârât capul pe ușă un bătrân. Mi-a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care-l aștept...” Am bănuit că omul căruia nu izbuteam să-i deslușesc chipul ascundea ceva. Îmi întindea o cursă? Am simțit transpirația curgându-mi caldă, lipicioasă pe buze, pe bărbie și m-am trezit apărându-mă de ceva, șopârlă? păianjen? Am aprins lumina. Îmi crescuse pulsul. Afară era încă noapte. M-am uitat la ceas: două fără zece minute. M-am dus la chiuvetă, mi-am dat cu apă rece pe față, după aceea am căutat prin pat, deși știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sută, o mie, zece mii de urechi!», mă gândeam. Ca să nu mă expun, nu mai ieșeam decât dimineața devreme sau noaptea, până când am găsit undeva în jurul orașului o grotă care fusese probabil o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni...” Dar Călugărul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal muribund. Apoi își relua răsuflarea normală, puternică, de animal sănătos. M-am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam până acolo. După aceea mi-a venit în minte râsul nervos al unui doctor înghesuit de pacienți cu figuri amenințătoare, la spital. Și, din nou, fata care servea în restaurantul murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a aiurat două zile și două nopți înainte de a închide ochii. L-am aruncat printre hoiturile animalelor răpuse de secetă, după care ne-am încăierat fiindcă nu ne înțelegeam cum să-i împărțim lucrurile. Din această istorie am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă pe mine». Dar nici el n-a fost mai breaz. Ce credea, că dacă a trăit prin bordeluri asta îl ajută până la moarte? Stătea ca un păianjen uriaș pe trupul bietei fete și pentru că se făcea de rușine în fața celorlalți s-a înfuriat, a devenit violent și a lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar vrea să scrie. Unul dintre ei întîi îl privi mirat, apoi se sculă și-i aduse un teanc de foi ca de papirus, dar foarte albe și subțiri, moi și gingașe aproape ca o țesătură deasă din fire de păianjen, dacă ar fi fost cu putință asemenea țesătură. Auta luă cu grijă o astfel de foaie, temîndu-se să n-o rupă, însă foaia nu se rupse, nici măcar nu se îndoi între degete. O ridică și privi prin ea crezând că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pacea nostalgiei, nu simțea nici o spaimă, nici o tresărire, deși era conștient ce periculos ar putea fi colegul lui. Realitatea acelor locuri arse de soare, despuiate pe mari suprafețe de vegetație, stâncile goale, colțuroase, ariditatea pământului pe care doar scorpioni și păianjeni fugari îl traversau ca niște umbre, îi îmbucurau inima cu conștiința propriei simțiri, îl făceau să simtă. Nimic nu putea fi cu adevărat încadrat în muntele necruțător, imens, indiferent, oricine era liber în acele locuri ce aparent condamnau la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
e și ea lașă. Scuză-ți lașitatea cu asta, nu? Însă, cuiva drag: Fii tu însuți. Încearcă să scoți ce e mai bun, nu ce e mai rău. Știu că poți. Însă te privește. · Și e plăcut atunci când vezi un păianjen, țipi și-i sari în brațe și el râde de tine, când îți face micul dejun și te tratează ca pe logodnica ce trebuie impresionată, sau când fugi de el, căci vrea să-ți facă mozol și când te prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
îmbrăcase. Cică fusta a verde nu se asorta cu pistruii și cu părul ei roșu. S-a dus acasă și-a tirat rochia a roșie pe hoit și, deodată, 50 DANIEL BĂNULESCU străduiau să ne înfășoare, treptat, în pânza de păianjen a sporovăielilor lor... - Pe al cincilea monarhist - reluă strategia învăluitoare negriciosul - l-a ouat mă-sa cu șmecherezul de-a se găsi, cu hoitul, exact în aceiași vreme, în două locuri complect diferite... Bei, ca exemplu, aici cu el o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe la un ceas pustiu din noapte, Cârmaciul, convoiul, pe când se înturna de la slujbele sale de la Comitetul Central, dă înapoi limuzina, se descalță de ea, așează urechea pe grătarul canalului de scurgere și, concentrîndu-se, deslușește printre borangicul și mileurile pânzelor de păianjen, chiotele îngropaților: ...Mi-am lăsat barbă cu sila Ca să nu-ți rănesc pupila... O dată se făcu fleașcă inimioara Cârmaciului. Domnule, francmasonul nu-i de ici, de colea, dumnealui suferă! Crucea și paștele mă-sii de derbedeu!..." Pune el gura pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei. Moși, babe, slăbănogi, năpăstuiți, legați, cangrenați de neputințe. 131 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI îndeaproape și cu viteză mică, lăsând în urmă, cu cele patru cauciucuri, arcuri constante de apă, semănând, de la oarecare distanță, cu patru piciorușe de păianjen. Băiatul urmărit, Celestin, era profund supărat pe câte șuturi în fund primise de la mama ei de viață. Deși primăvară, frunzele se-ngălbeneau și picau. Valurile se destrămau. Chinurile și năpasta își cunoșteau și ele sfârșitul. În basmele amerindienilor, preafericiților prinți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Într-o singură noapte, vopseaua gri-albăstruie de pe caroserie fusese prăjită ca-ntr-un cuptor. Tăblăria măcinată de furuncurile de rugină. Când își vîrî țurloiul drept în mașină, piciorul îi fu expediat înapoi cu putere de grosimea și elasticitatea pânzelor de păianjen, înflorite între pedale și frâna de mână, mai energice și decât elasticitatea de la niște circari. Pe bancheta din spate, gătit în țoale de pe vremea străbunicului, Ho diábolos, la pălărie de paie, costum ușor de flanel, cravată fluture și ochelar c-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
descolăci dintre cearceafuri și pentru a o rupe la fugă către oraș, Doru Sinistratul se trezi față în față cu doamna Maria C. Nicolici, care descânta deasupra unei cafetiere plină ochi cu măselariță, inimă tocată de șobolan, patru pânze de păianjen 371 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Partidului... și, mai ales, în cinstea dragostei de care se simte învăpăiat față de Secretarul nostru General. - O adevărată aiureală. Exact așa a transmis? Cuvânt cu cuvînt? Bărbatul al cărui bunic se chema Onofrei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era de la sine înțeles că de-acum ea și Vultur-în-Zbor trebuiau să fie dușmani. înțelegerea acestui fapt nu-i diminuă cu nimic deprimarea. CINCISPREZECE O, cufărul era un lucru sigur, el, atât de masiv, atât de plin cu pânze de păianjen și atât de liniștitor, cufărul cu zăvoarele sale sparte demult, dar niciodată deschis, paznic al vieții sale. O, ce minunat că era atât de sigur, că-i păstra amintirile atât de bine. Deschide-l acum și lasă-le să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]