KorAP: Find »[drukola/base=pai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...103 104 105 ...225 >

5,611 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele uscate, pișca niște coarde false care țîrliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie. Oricât de neplăcut să fi fost spectaculul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influință salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un pat, adecă câteva scânduri pe doi căpriori, acoperite c-un mindir de paie și c-o plapomă roșie. Înaintea patului o masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice; pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
din Homer, Un palat borta-n părete și nevasta - o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie și apoi din biata-mi piele Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler... e iute

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
el zâmbind - ea rămâne în locul tău... vezi-o cum doarme. - O! ce liberă și ușoară mă simt - zise ea c-o voace de un timbru de aur. Nici o durere, nici o patimă în piept. O! îți mulțămesc... Și ce frumos îmi pai tu acuma... pare că ești altul... pare că ești din altă lume. - Vino cu mine, șopti el la ureche-i, vino prin oștiri de stele, prin tării de raze, până ce, departe de acest pământ nenorocit și negru, îl vom uita

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amîndorora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac a jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pacifica și tăcuta lor industrie, într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vro câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea, în alt colț al casei un pat de lemn c-o saltea de paie, {EminescuOpVII 182} c-o plapumă roșie și-nainte [a] patului o masă murdară, cu suprafața ilustrată de litere mari latine și gotice ieșite de sub bricegelul vreunui ștrengar de copil. Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte și întregi, broșuri efemere ce

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
partea opusă să răzima de părete. Vro trei paturi, care de care mai șchioape, unul cu trei picioare, altul cu două la un capăt, iar la celălalt așezat pe pământ, astfel încît te culcai pe el pieziș, un scaun de paie în mijloc cu o gaură gigantică, niște sfeșnice de lut cu falnice lumânări de său, o lampă veche, cu genealogie directă de la lampele filozofilor greci, a căror studii puțeau a untdelemn, mormane de cărți risipite pe masă, pe sub paturi, pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
greci, a căror studii puțeau a untdelemn, mormane de cărți risipite pe masă, pe sub paturi, pe fereastră și printre grinzile cele lungi și afumate a tavanului, ce erau de coloarea cea mohorîtă-roșie [a] lemnului pârlit. Pe paturi erau saltele de paie și cergi de lână, la pământ o rogojină, pe care se tologeau colegii mei și jucau cărți, fumând din niște lulele puturoase un tutun ce făcea nesuferită atmosfera, și așa atât de mărginită a man sardei. Eram cu toții în vârsta

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi, sculîndu-mă fericit de pe patul meu cel vârtos de paie și aninîndu-mi mantaua de umere, începui să colind stradele orașului: o cocardă tricolor - român în butonieră, pălăria largă, cam într-o parte, fața mea palidă, ce arăta osteneala, zâmbea, și-mi târâiam bastonul pe prundul mărunt al stradelor fluierând printre

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
până ce luna apusese, focurile se stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se roșea slab de faptul zilei. Aerul răcoare al dimineței îmi pătrundea pieptul, simțeam cum îmi amorțește gâtul de răceală... până ce văzui salul meu, cu căsuțele lui mici, acoperite cu paie și risipite prin creierii de piatră a muntelui, de ți se părea un sat de cuiburi de vultur. Trecui prin mijlocul lui, pe lângă mica bisericuță de lemn, și tocmai la capătul satului mă oprii lângă bordeiul cel înfundat și sărac

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
munții însuși se apri [n]sese. Impregiurul focurilor vedeai șezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceau în aer... lănci de coase cari-n urmă erau să devie spaima inamicilor. Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă până se pierdeau hăulind în prăpastiile adânci, în inima pământului. Buciumele sunau din vârfuri astfel încît ți se părea că sufletele de aramă a munților se trezise și suna a moartea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Dar, deodată cu această idee, scânteie în capul meu si ideea unei răzbunări înfricoșate. A fost fapta unei minute să mă descalț și, pe din dosul casei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mulțime de paie uscate, pe care, răspîndindu-le în tot întinsul podului, le dedei foc. Mă scoborâi iute și, fiindcă ușa de la tindă era cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clanță și întorsei cheia, fără ca cei morți beți în casă să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pe dinafară, o trăsei în clanță și întorsei cheia, fără ca cei morți beți în casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire. Dar, c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paie sub fereastră și apoi, ridicând poarta cea mare a curței din țâțâni, o trântii peste fereastră, iar sub ea aprinsei paiele cari, uscate și-n vânt, începură a arde. In momentul acela cei din casă părură a se trezi, căci

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în ușă. Dar ușa era îndoită, de brad uscat și bătută peste tot cu teribile cuie de fier. Săriră la fereastră, însă poarta-n fereastră se aprinsese, și eu pusesem asupra-i și-a doua poartă și înc-o claie de paie. În momentul acela acoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
aerul nopții cu lătrătura sa răgușită, însă în beția ce părea a domni în castel, printre ciocnetele păharelor nu auziră gura lui [de] câne, iar el, nemulțumit și mormăind, l-auzeai cum, scuturîndu-și lanțul, se tologi pe pătulul lui de paie. Ca să nu-i trezim somnul, încongiurarăm castelul și într-un loc sărirăm cu toții grilele. Castelul era cu două caturi, la catul al doilea - un balcon ce dădea în grădină, și sub el - un pavagiu grunzuros de lespezi. Jos, în toate

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cum erau, nu făcură decât a înmulți spaima celor ce fugeau. Femeia ieșise, cu banii și cu lucruri ce avea mai scumpe, din moară și plecă plângând. Morarul începuse a boci, legat de grinzile morii. Bătrânul suci o funie de paie și, împlînd-o cu păcură, o azvârli aprinsă de jos pe acoperișul morii. într-un moment podul cel uns cu păcură se aprinsesă, morarul țipa teribil, de întrecea urletul roților și durduitul pietrelor neferecate. Aci bătrânul tribun râse cu sălbătăcie - ideea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chir Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine și, ieșind pe strade de, am început a le străbate în plesnetul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lumina galbenă a lunei, ce face să răsfrângă mur de mur în țâșniri uriașe și fantastice, și de - acestea fantasme eu fug din colț în colț, lănțuit în lanțuri grele, cu ochii înfundați și rătăciți, tîrîndu-mi în brațe mormanul de paie mucede pe care dorm. Fug de-o rază palidă, căci se-ntrupează în duh, în umbra cea urâtă a morții, fug de umbra unui zid, căci îmi pare un uriaș de piatră ce-și ridică pumnii ca să mă zdrobească. Gândesc

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ea-și frângea mînile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pân la șolduri în vițe și-ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie - un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atât de albă încît părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Ajunseră curând afară de oraș, la țintirimul cu murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân de pe scândură cu fața în jos, pe paie... aruncară înc-un braț de paie peste el... si începură a arunca pământ peste el... - E târziu, Boromeo, zise unul, hai și ne-om duce acasă... Mâne om

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân de pe scândură cu fața în jos, pe paie... aruncară înc-un braț de paie peste el... si începură a arunca pământ peste el... - E târziu, Boromeo, zise unul, hai și ne-om duce acasă... Mâne om veni de om împle mormântul... Am aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân de pe scândură cu fața în jos, pe paie... aruncară înc-un braț de paie peste el... si începură a arunca pământ peste el... - E târziu, Boromeo, zise unul, hai și ne-om duce acasă... Mâne om veni de om împle mormântul... Am aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai dar! Luară lopețile de-a

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
aer de diama [n]t... el auzi râsuri tari, zgomotoase, glume, vorbe, joc... un zgomot ca-ntr-o sală de bal... Și văzu că toate sunt propriile lui închipuiri, clare ca-ntr-un vis limpede... El se simțea apăsat... dete paiele și lutul de pe față și se trezi într-o groapă adâncă - fără să știe cum, fără să știe cine-i el, și deasupra frunței lui cu închipuiri senine plutea sus, sus în cer, luna cea plină. [ "Cine sunt eu? " fu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
sufletului lui o antică coroana, de rege. "Ah! gândi... mă tem să nu-nnebunesc iar... căci, cum văd, ceea ce am acuma... mintea... n-am avut-o-ntotdeuna... trebuie s-o fi pierdut odată. "l El ieși din mormânt după ce tocmise la loc paiele și pământul, ca să nu se cunoască că el a ieșit din mormânt, și-ncepu să meargă încet prin cimitir... Ajunse {EminescuOpVII 252} lângă mur... îl sări... și-ncepu să meargă spre oraș... Ajunse într-o ulicioară strâmtă, de a căreia

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri. Există multe buruieni cari, aducând o mică modificare a organului vederii, crează înaintea omului o altă lume. O băutură preparată dintr-un burete mărește proporțiile lucrurilor. Un pai pare mare cât o bârnă și omul, în reminiscența figurei ce o avuse înainte de asta, sare peste un fir de pai din drum. Un lan de grâu devine o pădure de aur, oamenii devin urieși și poate că povestea veche

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]