64,416 matches
-
Swinton n-o să joace un rol de Vin Diesel, dar filmul nu abundă în monologuri interioare în aceeași măsură ca și cartea. Orlando se poate adresa direct cititorului, nu e nevoie ca naratorul să medieze și să relateze meandrele minții personajului. În roman, biograful e cel care deconstruiește sau ia în răspăr convențiile speciei la care ar trebui să adere. În lungmetraj, auto-referențialitatea e din nou manifestă: Orlando comentează că "|sta chiar e un film interesant", preluând astfel funcția naratorului inițial
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
la ce i se oferă. A invoca subterfugii de genul " Noi dăm ce ni se cere" e una din marile porcării pe care, iată, patronii posturilor de televiziune nu se sfiesc să le spună în gura mare. Ce nu acceptă personajele din această categorie e riscul competiției în sus, propunând, în schimb, confruntarea "în jos". Când cobori în pivnițele vulgarității nu e nevoie de cine știe ce inovații: e suficient să lovești sub centură și să acționezi mecanismele odioșeniei ultime pentru a obține
Deșuchierea competitivă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11737_a_13062]
-
crasă, iresponsabilitatea, primitivismul multora dintre realizatorii de emisiuni transformă posturile tv în veritabile focare de infecție mintală. Până și banalele, pe vremuri, emisiuni de informații sportive au ajuns o sursă de vulgaritate fără limită. Prin nu știu ce miracol, aceleași și aceleași personaje agramate, aceiași și aceiași mardeiași, aceiași și aceiași infractori convertiți la business de înalt nivel monopolizează emisiunile care ar trebui să ne relaxeze, și nu să ne bage pe gât cangea vulgarității fără perdea și a prostiei ieșite din țâțâni
Deșuchierea competitivă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11737_a_13062]
-
Crowley (Eu, Crowley, 1996). Anul trecut, editura londoneză Barkus Books i-a publicat voluminosul roman The Works of Melmont (Isprăvile lui Melmont), o satiră în manieră bulgakoviană și postmodernă la adresa societății contemporane. Titlul și eroul cărții trimit de îndată la personajul lui Trollope, Augustus Melmotte, escrocul ce se aruncă sub roțile trenului atunci când datoriile acumulate îl depășesc. Dincolo însă de modelul livresc, Ernest Melmont al lui Snoo Wilson are și un prototip real: Robert Maxwell. Născut în Rutenia anilor'20 într-
Snoo Wilson - Isprăvile lui Melmont by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11754_a_13079]
-
debordantă și neistovită, îndelung exersată de dramaturgul britanic, creează o lume buimăcitoare, grotesc-fantastică, tăiată în cadre cinematografice care se întipăresc pe retină. Turnată în tiparul scrierilor medievale incrementa atque decrementa imperii, substanța romanului despre Marele M acoperă toate palierele vieții, personajul principal fiind urmărit ca tânăr militar și logodnic cuceritor, ca soț, tată și amant, ca parlamentar și regalist, ca magnat al presei și nabab, ca afacerist și șantajist, ca spion, comerciant de arme nucleare și criminal. Evocarea tuturor straturilor societății
Snoo Wilson - Isprăvile lui Melmont by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11754_a_13079]
-
Lumea în două zile oferă un regal, un triumf al imaginației ficționale ce nu ascultă decât de propriile constrângeri artistice. Rezonanța socio-politicului nu acoperă și nu stârnește vocile romanului, fiind totuși perceptibilă în fundalul cărții și în trecutul unora dintre personajele ei. Aduse în prim-planul narativ, prin extrasele din "presa vremii", frazele-șablon din panoplia limbajului de lemn au funcția unor savuroase caricaturi verbale. Față de complexitatea și adâncimea eroilor adevărați ai romanului, platitudinea celor prefabricați (muncitori depășind stahanovist planul cincinal) apare
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
aparent, atât de sinuoase pe care le parcurge Antipa. Protagonistul însuși, memorabilul funcționar navetist între Albala și Dealu-Ocna, ascunde sub trăsăturile sale două sau mai multe euri, o succesiune descumpănitoare de identități distincte, dezvoltate fiecare pe orbita ei logică. Esența personajului, centrul de greutate al adevăratului Antipa se distribuie pe ambele talgere ale balanței, într-un echilibru pe care prozatorul mizează și pe care își construiește întregul roman. Speță de realism paradoxal, analitic și geometric, dispersiv și integrator, Lumea în două
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
care "culmea" hibernală, a nopții celei mai lungi, a întunericului celui mai dens, trece înspre creșterea insesizabilă a zilei. Comutând persoana a III-a (a descripției neutre, detașate) cu a II-a, ca pentru a putea empatiza mai mult cu personajul său favorit, George Bălăiță surprinde în mișcările ușoare, de noctambul odihnit, ale lui Antipa clipele miraculoase ale acestei transformări: " Aprinzi o țigară. Felicia doarme, respirația este calmă, liniștitoare, te așezi în fotoliul Baroni. Este trecut de miezul nopții. În marele
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
pe un post TV. E o încercare de explicare a evenimentelor din 11 septembrie, cu anumite propteli documentare: fiecare dintre arhitecții atacului e introdus printr-un freeze-frame, există și niște grafică pentru a ajuta spectatorul să urmărească dezvoltarea relațiilor dintre personaje sau complicatele trasee internaționale pe care le parcurg. Pelicula ascunde, îndărătul unei regii sobre și economicoase, o doză consistentă de finețuri, insesizabile inițial pentru că filmul "te prinde", iar ritmul narativ nu duce lipsă de accelerație. Un exemplu de subtilitate e
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
se despartă de ea, firește, dar bătălia morală la care te-ai aștepta, între dragoste și sinucidere nu se dă niciodată, sau cel puțin nu e concepută în acești termeni. Tocmai pentru că "paradisul martirilor" care i se promite îi pare personajului mult mai palpabil/material decât propria nevastă. Ceea ce, dincolo de absurditatea aparentă, putem concepe dacă reflectăm puțin asupra capacității de figurare a religiei. Ignațiu de Loyola, anyone? Să trecem la destinatarul marelui premiu al juriului și al celui pentru cea mai
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
de un rafinament ieșit din comun. Ar fi trebuit să ia și distincția pentru cea mai bună imagine, dar calitatea foarte slabă a DVD-ului a făcut ca juriul să nu acorde premiul deloc. Lungmetrajul se axează pe câte două personaje și pe detaliile relațiilor dintre ele. Iar, după cum ne învață Wong Kar Wai, relațiile fac cel mai bun subiect de filigran. Încep să cred că reînnoirea filmului de dragoste vine din Asia. O altă particularitate a acestui lungmetraj e că
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
O altă particularitate a acestui lungmetraj e că fiecare segment dintre cele trei e regizat de o altă persoană (adică un taiwanez, un chinez și un japonez), și totuși pelicula are o coeziune aparte, care merge de la tematică - cele 2 personaje au fiecare altă naționalitate - la mod de filmare la montaj. Surprinzător e că se reușește revigorarea unor clișee, de genul monologului interior al personajului. Maniera e genială prin simplitate: fragmentare. Nu mai e personajul din unele filme franțuzești ale anilor
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
și un japonez), și totuși pelicula are o coeziune aparte, care merge de la tematică - cele 2 personaje au fiecare altă naționalitate - la mod de filmare la montaj. Surprinzător e că se reușește revigorarea unor clișee, de genul monologului interior al personajului. Maniera e genială prin simplitate: fragmentare. Nu mai e personajul din unele filme franțuzești ale anilor '70 care vorbește cu ochii ațintiți în cameră, plus întorsături de frază și volute stilistice, ci un personaj mult mai mobil, care își "pastilează
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
care merge de la tematică - cele 2 personaje au fiecare altă naționalitate - la mod de filmare la montaj. Surprinzător e că se reușește revigorarea unor clișee, de genul monologului interior al personajului. Maniera e genială prin simplitate: fragmentare. Nu mai e personajul din unele filme franțuzești ale anilor '70 care vorbește cu ochii ațintiți în cameră, plus întorsături de frază și volute stilistice, ci un personaj mult mai mobil, care își "pastilează" monologul, nu se analizează din toate unghiurile ci "se relatează
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
clișee, de genul monologului interior al personajului. Maniera e genială prin simplitate: fragmentare. Nu mai e personajul din unele filme franțuzești ale anilor '70 care vorbește cu ochii ațintiți în cameră, plus întorsături de frază și volute stilistice, ci un personaj mult mai mobil, care își "pastilează" monologul, nu se analizează din toate unghiurile ci "se relatează" într-un mod oarecum neutru, făcând economie la adjective. Dinamismul e cheia acestor personaje, care sunt - nu lăsați deoparte simbolistica - mereu pe drum, mereu
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
cameră, plus întorsături de frază și volute stilistice, ci un personaj mult mai mobil, care își "pastilează" monologul, nu se analizează din toate unghiurile ci "se relatează" într-un mod oarecum neutru, făcând economie la adjective. Dinamismul e cheia acestor personaje, care sunt - nu lăsați deoparte simbolistica - mereu pe drum, mereu suspendați între două activități și ocupați pe cât se poate. Ca să nu mă limitez la atât, să afirm și că filmul scoate la iveală o nouă paradigmă amoroasă. E cvasi-imposibil să
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
fantezie care e imposibil de trăit, un basm spectaculos și tocmai de aceea ireal. Pe când Despre dragoste face mult mai mult, fiindcă amestecă tandrețea, gingășia și grația cu cele mai cotidiene situații cu putință. Nu-ți dă pe tavă niște personaje ciuntite și neplauzibile, cărora le stă capul doar la viața lor sentimentală. Ci te educă să descoperi frumusețea "din mers", să te uiți mai atent în jur pentru că poți fi surprins chiar și de un act banal, cum ar fi
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
a, mă doare inima s-o spun, inculturii. Plouă nu doar cu filme în formulă puzzle, ci și cu proză. Ei, în acest context, ei reușesc s-o facă praf. În primul rând, o abundență de cadre lungi cu varii personaje comunicând cel mai adesea cu unele invizibile. Pe la sfârșitul filmului, le-ai cam pus cap la cap. Dar, de teamă că spectatorul e prea tont ca să se prindă, regizorul îți pune el povestea în ordine, prin intermediul privirii unui puști, minunat
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
spectatorul e prea tont ca să se prindă, regizorul îți pune el povestea în ordine, prin intermediul privirii unui puști, minunat suport de identificare. Necazul e că regizorul pare să fi uitat anumite fragmente, pentru că în "soluția problemei" lipsește cel puțin un personaj care apărea în "textul problemei". Oricum, pe la final, dacă mi se permite o malițiozitate, m-am gândit că Florin Piersicjr a făcut acest film în joacă, doar ca să se "împuște" cu amicul lui, Petre Fumuru.
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
începutul secolului al XIX-lea.14 În fine, poate că postelnicul Andronache - cu pistolul încărcat în mînă - se gîndea la sinucidere. "Să-și tragă-un glonț? Păzească sfîntul! / Nici gînd să-ncerce așa pas", spunea Pușkin despre Evgheni Oneghin. Dar personajul lui Negruzzi nu suferă, ca cel al lui Pușkin, doar de melancolie, "Ce-n englezește spleen se cheamă, / Iar rușii o numesc handra". Conform coordonatelor socio-morale ale epocii, Andronache avea toate motivele să ucidă și/sau să se sinucidă. Și
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
așa este romanul calificat de subtitlu), care punea pe primul loc realizările protagonistului. Singura reușită a lui Orlando - un premiu pentru poezie - e menționat fugitiv într-un monolog interior, ceea ce aproape determină cititorul să treacă cu vederea unicul succes al personajului. Care e "privat" și de Potter: în lungmetraj, lui Orlando doar i se acceptă de către un editor manuscrisul la care lucra de secole. Digresiune: înmulțindu-i erorile, Potter creează o breșă între spectator și personaj, temperând astfel identificarea. Fiecare dintre
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
cu vederea unicul succes al personajului. Care e "privat" și de Potter: în lungmetraj, lui Orlando doar i se acceptă de către un editor manuscrisul la care lucra de secole. Digresiune: înmulțindu-i erorile, Potter creează o breșă între spectator și personaj, temperând astfel identificarea. Fiecare dintre segmentele filmului se încheie cu nereușita protagonistului/protagonistei: eșuează în a păstra lângă el femeia pe care o iubește, în a scrie poezie, în a fi un erou de război - preferă să devină femeie - în
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
Filmul este separat prin intertitluri, dar acestea nu se referă la epoci sau secole, ci la experiențele pe care le resimte Orlando. Ca atare, filtrată prin perspectiva eroului/eroinei, istoria apare ca un continuum. Nu e nici cauzală, nici coerentă. Personajul ca mediator al istoriei demistifică auto-efasarea istoricului tradițional, care se pretinde independent și obiectiv față de toate epocile istorice, inclusiv cea în care trăiește. Faptul că istoria are un scop final nu e intrinsec ei, ba chiar această finalitate a vremii
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
obiectiv față de toate epocile istorice, inclusiv cea în care trăiește. Faptul că istoria are un scop final nu e intrinsec ei, ba chiar această finalitate a vremii depinde tocmai de existența istoricului. Mai mult, nu doar Orlando, ci și restul personajelor par să conspire pentru a destabiliza orice percepție coerentă a timpului. De exemplu, când Arhiducele Harry îl vizitează pe Orlando, îi spune că mandatul său de zece ani a fost apreciat de rege, acesta vrând să celebreze sfârșitul secolului acordîndu-i
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
de Moray îl informează pe Orlando - reiterând teza barbariei a tot ce nu e "perfidul Albion" - că rușii se mânjesc cu ceară pentru a-și păstra temperatura corpului constantă. Și politica colonialistă a regelui William este aspru criticată printr-un personaj episodic: hanul care comentează că englezii au o reputație de colecționari de țări. Filmul oferă, în cuvintele regizoarei, o explorare a unui mit nostalgic pe care britanicii îl cultivă cu obstinație și îl dau drept istorie națională. Istoria pe care
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]