3,697 matches
-
la Santa Caterina, de la Pizzoni la Davoli, la Arena se oprea dinaintea ocolurilor de vite, a grajdurilor și a teascurilor de ulei, pe ogoare, în cârciumi, în fața bisericilor. Lua pulsul revoltei celor săraci lipiți pământului, strecura câte o vorbă, îi poftea să se adune laolaltă pentru a pricepe mai bine propria lor stare. Unii păreau gata de orice, nu mai izbuteau să facă față nevoilor și poverilor. Când seara revenea din acele sătucuri, își întorcea privirile: erau acolo, cățărate pe crestele
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
la bătaie mizeria în schimbul acelei făgăduințe de libertate care poate nu era o minciună dacă un călugăr din părțile lor era gata să-și riște privilegiile spre a fi alături de ei. Tommaso avea grijă să intre în casele unde era poftit, să bea un pahar de vin, neîncetând să înflăcăreze sufletele. Cei mai norocoși aveau și o saltea de paie alături de care erau cotețele găinilor, ale gâștelor și iepurilor sau țineau porcul legat într-un colț; alții aveau un schelet de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
văzut ieșind din fundul meu viermii pe care în timpul zilei îi înghițisem. Nici ei nu vor să se molipsească de la biata mea carne și fug atunci când mă apropii să-i prind, și-njură ca niște osândiți ai iadului atunci când îi poftesc să danseze ca să mă distrez și eu puțin. Sunt, sigur că da, animale spurcate, dar au o omenie a lor și știu, când e cazul, să cânte și să recite poezii în străvechea limbă a Greciei. În felul ăsta îi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu adevărat vrăjitorie, credea tânărul Rudolf, cum altfel ar fi cu putință ca fără să fi cunoscut un loc să vorbești despre el cu amănunte și cu... Mai bine să nu se lase pradă panicii, chiar dacă era ispitit să-l poftească pe Tobia să-și ia bun rămas. Se aflau deja dincolo de grilaje când Tommaso îi chemă pentru a le strecura o foaie de hârtie. Este ultima poezie pe care am compus-o, mă tem că e ceva foarte intim, ceva
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-ți dau ? Aș zice niște salam din ăla... pofti Petrache. Dom’ Stănică potrivi cântarul și puse marfa, socotind în gând. — Paișpe lei. Cu bătaie. Petrache numără hârtiile în palmă. Se mai scotoci și scoase niște mărunțiș pe care îl înșiră cu degetul pe tejghea, cum alegi boabele de grâu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
folosesc acum toate cărțile astea ?“, ar fi spus Papi, înciudată, ștergându-și lacrimile cu dosul palmei. Aerul se făcu translucid și vibră. Ca de obicei, Iacob, fiul lui Zevedei, nu-l auzi intrând. Ridică ochii, nu era nevoie să-l poftească să se așeze și nici alte politețuri nu erau necesare. În cameră nu existau cărți. Nu încăpeau aici visele niciunui copil, pentru când o să se facă mare. Pereții erau goi și mereu proaspăt văruiți. Orice adaos era de prisos. Pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am auzit să se întoarcă vreunul... Doar de plecat... În cele din urmă reuși, o luă înainte și ea porni, tulburată, în spatele lui. Cum bărbatul, urcând, tot căuta legătura de chei, la ușa apartamentului lucrurile merseră ceva mai repede. O pofti să intre, fata rămase în vestibul, lipită de perete. El încuie, de fapt trase un zăvor, îi observă neliniștea și se întoarse spre ea, așteptând. — Să mă lași puțin, șopti Cosmina. Să mă obișnuiesc... Ce e atât de neobișnuit ? întrebă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de fapt trase un zăvor, îi observă neliniștea și se întoarse spre ea, așteptând. — Să mă lași puțin, șopti Cosmina. Să mă obișnuiesc... Ce e atât de neobișnuit ? întrebă Iacob, îndepărtându-i cu mâna o șuviță de pe frunte. Apoi o pofti în sufragerie. Era o cameră nu prea mare, într-o parte o canapea moale cu o măsuță dinainte, pentru cafele. O treaptă mai sus, o masă la care, așa cum erau aran jate scaunele, ar fi încăput opt persoane. Pe etajerele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pantelimon, explicând lecția de anatomie, Efrem, țanțoș, cu mâinile în șolduri și bereta într-o parte, Papi, pe rând nudă și îmbrăcată, întinsă pe sofa, maestrul privind și privindu-se în atelierul său și, în sfârșit, Ionuț, deschizând ușa și poftind-o înăuntru. Făcu doi-trei pași, nu mai putea să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înăuntru. Făcu doi-trei pași, nu mai putea să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț o pofti în balconul garsonierei lui. Vântul le șuiera pe la urechi, orașul se întindea într-o priveliște largă și Cosmina simți dorința de a zbura cu orice preț. Vru să se suie pe balustradă, în vis fusese până atunci liniște, dar auzi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
făcea bine. Camera era cufundată în întuneric. De atâtea nopți, de când bătuse drumul până la fereastră și înapoi, ochii i se obișnuiseră cu întunericul. Știa că, dacă ar fi aprins veioza, imediat cineva ar fi deschis ușa și l-ar fi poftit să se urce în pat. Întunericul îl apăra, de acum înainte noaptea avea să fie lumea lui. Îi plăcea să asculte sunetele care gemeau în grinzi, urechile începeau să audă tot felul de zgomote venind din sufletul acestei case mari
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
odată cu trenul prin gară. — Păi, chiar acolo e ! se bucură el. Când ieși din gară, o iei la dreapta. Se vede și din tren... Poți să numeri amfibiile... Apoi se suci pe călcâie, căutând un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se apără una dintre femei, n-are importanță care, căci cealaltă se grăbi s-o aprobe. A rămas de la prăjelile dinainte. E păcat să arunci uleiul, când abia s-a obișnuit cu prăjeala. Hai să-ți dăm o bucățică, îl pofti prima femeie, agitându-și furculița în aer. Maca zâmbi, privindu-le prin fumul maroniu, vlăguit. — O să vin într-o zi, spuse, gândindu-se la eventualitatea unui ulei nou turnat în tigaia primenită. Dar știa că ziua aceea n-o să vină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe Saferian. Acesta avea dificultăți la mers, picioarele sale păreau umflate, făcea pașii cu mare încetineală. Chipul lui contrasta cu îmbrăcămintea largă și comodă. Avea o față măslinie, arabă, complet rasă, nas arcuit, fin, un râs protocolar, plin de benignitate. - Poftiți la ceai, poftiți! Cei doi îl lăsară pe un scaun, în capătul unei mese lungi dintr-o cameră alăturată, ceva mai mică. Pe masă erau cești de porțelan ornamentate cu dragoni albaștri (ceramică autentic orientală) pentru ceai, precum și largi feligene
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
avea dificultăți la mers, picioarele sale păreau umflate, făcea pașii cu mare încetineală. Chipul lui contrasta cu îmbrăcămintea largă și comodă. Avea o față măslinie, arabă, complet rasă, nas arcuit, fin, un râs protocolar, plin de benignitate. - Poftiți la ceai, poftiți! Cei doi îl lăsară pe un scaun, în capătul unei mese lungi dintr-o cameră alăturată, ceva mai mică. Pe masă erau cești de porțelan ornamentate cu dragoni albaștri (ceramică autentic orientală) pentru ceai, precum și largi feligene pentru cafea, căci
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de dindos și, în camizol, sărută furunculele lui Gavrilcea!" "Fi donc!1 se scandaliză madam Ioanide de limbajul soțului ei. Ai o fantezie!..." "La urma urmelor, e o chestie de igienă a familiei, nu permit înjosirea sângelui meu. Facă ce poftește... Cu gust! N-are simț estetic, asta este, cum îndrăznești să-mi spui că-mi seamănă mie?" Phy! £Ce rușine¤ (fr.). "Bine! S-admitem că pe mine m-ai luat din motive artistice, glumi galant madam Ioanide. Spune și tu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
înălțate edificii cardinale, indiferent ce destinație li s-ar da ulterior. Uite, dacă punem asta aci la mijloc, care ar domina cu profilul său tot orașul, am pune dincoace un for circular sau rectangular, din care am face tot ce poftim: muzeu, spital... Orașul, n-avem încă orașul! Ioanide băgase de seamă, vorbind, ironia lui Dan Bogdan, și de aceea strânse repede hârtiile și moderă entuziasmul. Obiceiul acesta al atâtor oameni de a apropia pleoapele și a strânge buzele într-un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fetița, vrăjită, deveni exigentă și-i pretinse să cânte "de-adevărat". Hergot, copilăros el însuși din fire, nu rezistă unei asemenea invitații și, cerând concursul Erminiei, trecu în odaia de-alături, unde se găsea un pian cu coadă. Fetița fu poftită pe o canapea veche (și aici mobilierul era foarte redus, pierdut în marea dimensiune a camerei, pentru că Paulina, măritîndu-se cu Conțescu, luase mobilele cele mai notabile ale familiei, iar Hergot nu fusese în stare a le înlocui). Acompaniat de Erminia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sunt amicii. Eu cunosc pe dinafară lucrările dumitale: casa Chiriadi, casa Penescu, școala nr. 12, Banca populară... - Cu ce te pot servi, domnule Hagienuș? căută arhitectulsă curme adulațiile impiegatului orientalist. - Nu pot să-ți spun în drum, te rog să poftești la mine. - Cînd? - Acum dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari, neîngrijite și unele probabil întunecoase, prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a apei, rezemat de parapet, pe Doru împreună cu câțiva oameni, flăcăi după toate aparențele, toți cu cizme. Nu mi-am închipuit ca acest băiat să fie așa de sociabil", gândi el. G. Călinescu În altă zi, fiind duminică, Ioanide fu poftit la masă în vale de pietrar. Doru ceru îngăduința de a pleca mai de dimineață, voind, spunea el, să se bucure de răcoarea din zori. În sat, Ioanide se plimbă împreună cu pietrarul prin părțile lui mai notabile și în cele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Madam Ioanide primi vizita lui Gonzalv Ionescu fără nici o bănuială. Văzîndu-l cu geanta cea mare, crezu că e vreun plasator de cupoane și, amatoare impenitentă de cumpărături, așteptă. Recomandarea necunoscutului ca "profesor Gonzalv Ionescu" o dezamăgi: - Luați loc! Îl pofti ea gentilă.Gonzalv, după un moment de reculegere, intră în materie. - Probabil, zise el, sunteți îngrijorată de lipsa soțuluidumneavoastră. - Îngrijorată? se miră madam Ioanide. De ce? Gonzalv nu se aștepta la o astfel de indiferență și-și pierdu oarecum cumpătul. - Am
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
turbure. Arhitectul se întîlni cu Dan Bogdan, care, extrem de rigid și cu ironia lui specifică pe față, îl vesti că are a-i comunica o chestiune foarte serioasă. Cum amândoi se aflau în preajma Universității, Dan Bogdan, profesor la științe, îl pofti pe arhitect în cabinetul lui seminarial. Trebuie neapărat lămurit că în ultima vreme Dan Bogdan devenise antipatic studenților și dintr-o tabără și din alta. El, Panait Suflețel și Andrei Gulimănescu alcătuiau o trinitate cu câteva note comune, cu toată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
stă în cale. Prea ne-am toropit cu romane franțuzești și cu piese bulevardiere, sau cu știință de amatori ca a lui Hagienuș, care în epoca noastră se ocupă de Babilon, uitând trecutul nostru bizantin plin de evenimente tragice. Să poftească Fabrice del Dongo aci în țara lui Brâncoveanu și a lui Hangerliu! Acest erou manierat, căutător de senzații tari fără riscuri, ar deveni la noi ridicol, un fluture învîrtit în ciclon. Noi trăim ca marinarii în furtună și nu suntem
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
timp, de când se deschisese orfelinatul, Hangerliu apărea în timpul mesei, singur sau cu nevasta, și se arăta încîntat de regimul alimentar. Administratoarea, temîndu-se ca nu cumva să fie trimis în mod special de prințesă ca să controleze bunul mers al internatului, îl poftea la masă, oferindu-i mâncări neînscrise pe lista zilei. Ceea ce surprindea în primul moment la Hangerliu era ținuta sa de esența imbecilității. Prințul rămânea nu rareori cu gura căscată și mai presus de toate scotea din gâtlej un râs înfiorător
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
omul lui Pomponescu, apoi directorul de cabinet prezumtiv al lui Pomponescu, om al lui Gaittany. Astfel erau între persoane cunoscute, dar de etichete politice deosebite. Smărăndache și Smărăndăchioaia, care surprinseră la timp proiectul, avură și ei norocul de a fi poftiți. Aurora desfășură talentele ei excepționale de organizatoare, și festinul fu reușit din toate punctele de vedere. Gaittany dezvoltă o activitate digitală maximă, semnalând prin aer deliciul mâncărilor. Hangerliu fu încîntat și, familiar, se îndestulă sans façon din toate ca și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]